Vol. 16 Noiembrie-Decembrie 2008 Nr. 1
SPERANŢA VEACULUI EVANGHELIC
„Va da viaţă veşnică celor care, prin stăruinţă în bine, caută slavă, cinste şi neputrezire.”
Romani 2:7.
R 5371 W. T. 15 decembrie 1913 (pag. 382)
Chemarea acestui Veac Evanghelic este o chemare la slavă, cinste şi nemurire. După cum spune apostolul Petru, Dumnezeu „ne-a dat îBisericiiş făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti” (2 Pet. 1:4). Sf. Pavel spune că noi am fost chemaţi „la o singură nădejde a chemării noastre” — aceasta este Nădejdea pusă în faţa noastră. Oare vom primi cu toţii această mare răsplată? Nu. Unii vor da înapoi. „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare, ci din aceia care au credinţă îşi perseverează în eaş pentru păstrarea sufletului îa vieţilor noastreş” (Evr. 10:39). Cei care dau înapoi merg în Moartea a Doua. Pentru ei nu este rezervat nimic altceva decât distrugerea veşnică. Ei vor pieri asemenea animalelor. 2 Pet. 2:12.
Noi am fost răscumpăraţi din Şeol, mormânt, groapă. Dumnezeu va elibera mai târziu şi omenirea şi le va da o ocazie să vină la cunoştinţa Adevărului. Numai o parte relativ mică a fost până acum părtaşă Spiritului sfânt. Numai cei concepuţi de spirit sunt în stare să vadă aceste lucruri oferite acum; de aceea, „Ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud”. Aceasta este singura clasă cu care Dumnezeu lucrează în prezent — cei care au fost concepuţi de Spirit sfânt.
Atât biruitorii cât şi „mai mult decât biruitorii”
Dar există o diferenţă între aceştia care sunt concepuţi de Spirit sfânt. Lucrarea fiecărui om va fi încercată „ca prin foc.” Apostolul ne spune că unii vor zidi cu aurul, argintul şi pietrele scumpe ale promisiunii divine. El declară că alţii vor zidi cu lemn, fân şi trestie, şi că această clasă din urmă va suferi pierdere, dar va fi mântuită „ca prin foc” (1 Cor. 3:12-15). În cele din urmă numai cei din clasa Fecioarelor Înţelepte, care au copiat caracterul Domnului, vor fi socotiţi ca „mai mult decât biruitori”. Cei „mai mult decât biruitori” sunt aceia care intră voluntar în acest sacrificiu de sine, aşa cum a făcut Învăţătorul. Ceilalţi nu vor fi socotiţi „mai mult decât biruitori”. „Celui care va birui … îi voi da stăpânire peste neamuri.” Aceştia sunt mai mult decât doar biruitori — aceştia care devin Preoţime Împărătească. Aceştia sunt cei care vor moşteni nemurirea, care vor primi cea mai înaltă binecuvântare.
Vedem două clase aduse în atenţia noastră în Apocalipsa 7:4, 9. În prima clasă sunt douăsprezece mii din fiecare dintre cele douăsprezece seminţii ale lui Israel — o sută patruzeci şi patru de mii în total. Aceştia sunt cei care „urmează pe Miel oriunde merge”. Aceştia sunt cei care vor sta cu Mielul pe Muntele Sionului şi care vor sta cu El pe Tronul Său. Toţi din diferitele seminţii ale lui Israel care au fost vrednici la Prima Venire au fost primiţi şi li s-a dat conceperea Spiritului sfânt la Cincizecime. Dar numărul deplin n-a fost găsit în Israelul natural. „Israel n-a căpătat ce căuta, iar cei aleşi au căpătat, pe când ceilalţi au fost împietriţi.” Rom. 11:7.
În timpul acestui Veac Evanghelic Dumnezeu completează pe cei Aleşi, completând numărul care lipseşte ca să formeze o sută patruzeci şi patru de mii, şi alocând unul din locurile vacante fiecăruia dintre cei care intră.
Apostolul spune: „Nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o ((1114)) împietrire, care va ţine până va intra plinătatea neamurilor”. „Salvatorul va veni din Sion şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov”, poporul meu (Rom. 11:25, 26). Salvatorul este Cristos Capul şi Biserica Trupul Său. Şi acest Salvator va fi Cel care va binecuvânta pe toţi cei care devin israeliţi.
Imaginea din Apocalipsa 7:9 ne arată Mulţimea cea Mare. Şi citim că Ioan a văzut o mulţime mare, din toate neamurile, seminţiile, popoarele şi limbile — nu un număr ales, nu un număr fix, ci unul pe care nimeni nu-l putea număra, fiind un număr pe care nimeni nu-l cunoaşte. În tratamentul pe care trebuie să-l suporte, este arătat că aceştia trebuie să-şi spele hainele în sângele Mielului şi vor sta înaintea Tronului, în loc de a sta pe tron. Ei vor avea viaţă veşnică, dar nu nemurire. Numai Turma Mică, clasa Miresei, va avea nemurirea. Clasa Miresei va fi socotită vrednică să scape de necazul care vine peste lume. Ei îşi vor păstra hainele nepătate de lume. Dacă apare o pată sau o încreţitură, ei merg imediat la Tronul Harului ceresc şi găsesc milă şi ajutor şi curăţire la timp de nevoie.
Două clase în biserică
Astfel vedem că vor fi două clase — Turma Mică şi Mulţimea cea Mare. Toţi aceştia au fost simbolizaţi prin întâii-născuţi ai Israelului, care au fost cruţaţi, sau peste care s-a trecut, în noaptea când Israel a părăsit Egiptul. Deci toţi aceştia vor face parte din Biserica Întâilor-născuţi. Dar o parte dintre aceştia vor ajunge la natura divină ca Mireasa lui Cristos, iar cealaltă parte vor ajunge la viaţa veşnică, asemănătoare cu aceea pe care o au îngerii.
La început numai Tatăl a avut nemurirea. Primul conceput de Tatăl a fost Logosul. El a fost Începutul Creaţiei lui Dumnezeu, Întâiul-născut dintre toate creaturile, prin care au fost făcute toate lucrurile care sunt făcute. Sf. Ioan ne spune că „La început era Logosul şi Logosul era cu Dumnezeu şi Logosul era un dumnezeu. … Toate au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El”. De aici înţelegem că îngerii, stăpânirile şi puterile, heruvimii şi serafimii, precum şi omul, toate sunt creaţiile directe ale acestui Logos, deşi nu prin puterea Sa proprie.
Toate lucrurile sunt de la Tatăl şi toate lucrurile sunt prin Fiul, şi noi prin El. În primul rând Iehova este de natură divină; în al doilea rând Domnul nostru Isus; şi în al treilea rând Biserica, Soţia Mielului, va fi de natură divină. Mulţimea Mare va fi pe plan spiritual, pentru că sunt concepuţi de Spirit.