SPIRITUL DE LA RUSALII

Fapte 2:1-13

Ce a fost binecuvântarea de la Rusalii — Importanţa ei pentru Biserică atunci şi acum — Învăţătura pe care ne-o dă — Acum este înţeleasă de unii şi greşit înţeleasă de alţii.

„Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” 1 Cor. 3:16.

R 5830 W. T. 1 ianuarie 1916 (pag. 13-14)

Rusaliile erau o zi însemnată în calendarul evreiesc. Ele marcau a cincizecea zi din seceriş — după adunarea primului snop copt. Domnul nostru în starea Sa glorioasă înviată era Antitipul acelui snop, Primul-rod al lui Dumnezeu în marele Plan de Mântuire. Primele patruzeci de zile, după cum am văzut, au fost folosite în a da ucenicilor lecţii ocazionale — ajutându-i în dificultăţile poziţiei lor, dându-le o pornire bună, cu credinţa cuvenită în înviere, pentru a face o bună mărturie şi a aduna de printre oameni mărgăritarele Domnului. Dar când Isus i-a lăsat la sfârşitul celor patruzeci de zile, El i-a instruit să nu-şi înceapă misiunea imediat, ci să aştepte până vor fi înzestraţi cu putere de sus — prin Spiritul sfânt.

În consecinţă ei au aşteptat zece zile şi aşteptarea lor a fost răsplătită prin revărsarea Spiritului sfânt peste ei în odaia de sus în a cincizecea zi, la Rusalii. Ei au făcut un singur lucru în cele zece zile; dar acesta a fost fără autoritate de la Domnul şi n-a fost niciodată recunoscut de El. Acest lucru a fost tragerea la sorţi pentru un succesor al lui Iuda. Deoarece ei au tras la sorţi numai pentru doi, însemna că unul dintre cei doi trebuia să fie alegerea sorţilor. Dar Domnul n-a recunoscut niciodată chestiunea şi noi nu mai auzim nimic despre Matia pe care l-au ales ei. În locul lui, Domnul l-a adus în faţă pe Sf. Pavel — „cu nimic mai neînsemnat decât cei mai aleşi dintre apostoli”.

S-A ÎNFĂŢIŞAT ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU

Când Domnul nostru S-a înălţat, spune apostolul, S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu pentru noi — pentru Biserica Sa, pentru toţi care se supun condiţiilor uceniciei (Ev. 9:24). El nu S-a înfăţişat pentru lume, ci numai pentru noi. El a iubit lumea, a murit pentru lume şi o va binecuvânta; dar timpul pentru binecuvântarea lumii trebuie să aştepte până când va fi fost îndeplinit întâi Programul divin legat de Biserică.

Cât timp a petrecut Domnul nostru pentru a merge la tronul ceresc şi cât din cele zece zile a fost necesar pentru întoarcerea Spiritului sfânt noi nu ştim, dar ştim din cuvintele apostolului că Spiritul sfânt trimis asupra ucenicilor care aşteptau în odaia de sus a fost pentru ei mărturia că lucrarea lui Isus a fost satisfăcătoare pentru ((331)) Tatăl, că Tatăl I-a dat Lui Spiritul sfânt pentru Biserica Sa, şi că Isus l-a revărsat. Fapte 2:33.

Evenimentele din ziua aceea au fost foarte valoroase pentru Biserică atunci, dar au fost tot atât de valoroase pentru toţi membrii Domnului. Scripturile arată că toţi care sunt primiţi în familia lui Dumnezeu primesc o concepere a Spiritului sfânt; şi Rusaliile au însemnat această concepere pentru cei care aşteptau în odaia de sus. Începând de atunci ei erau fii ai lui Dumnezeu; şi „dacă erau copii, erau şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos” Domnul lor (Rom. 8:17). Şi tot aşa este şi cu noi care am intrat în corpul lui Cristos de la Rusalii încoace. Noi nu primim manifestări speciale ale puterii divine, cum ar fi limbile de foc despicate care au venit peste ucenicii aceia, dar primim de la Dumnezeu acelaşi Spirit sfânt pe care l-au primit ei.

SENSUL BINECUVÂNTĂRII DE LA RUSALII

Domnul reprezintă pe Isus şi Biserica Sa sub figura unui mare preot — Isus a fost Capul acelui preot, apostolii au fost primele membre ale Corpului, sub Cap, şi toată Biserica lui Cristos de atunci până acum sunt membri în parte ai aceluiaşi Corp, ale aceleiaşi Biserici. Spiritul sfânt a venit cu manifestare exterioară asupra lui Isus, Capul Bisericii, pentru ca noi să putem şti astfel că El a fost acceptat de Tatăl. Apoi la Rusalii Spiritul sfânt a venit cu manifestare exterioară asupra ucenicilor, pentru ca ei să ştie că fuseseră primiţi în aceeaşi părtăşie, ca membre ale aceluiaşi corp.

Dar pentru noi astăzi nu este necesar să avem o demonstraţie exterioară, deoarece această revărsare a binecuvântării lui Dumnezeu a fost asupra Bisericii ca întreg; şi noi intrăm în Biserica lui Cristos printr-o deplină consacrare a inimilor noastre de a face voia Domnului şi cu deplină încredere în lucrarea lui Isus, noi primim Spiritul şi suntem socotiţi ca membri ai corpului Bisericii, deşi fără nici un fel de demonstraţie exterioară.

Putem vedea necesitatea demonstraţiei exterioare în cazul apostolilor pentru două motive: Întâi, ei erau evrei şi crezuseră în Isus, făcuseră o consacrare a lor şi fuseseră primiţi de El în ucenicie. Dar Tatăl n-a putut primi pe nimeni la starea de fiu până după ce Isus a murit. Pe lângă aceasta, Tatăl nu putea recunoaşte vreo fiinţă umană ca şi copil al Său şi nu-i putea acorda iertarea păcatelor, reconciliere deplină şi intrare în familia Sa, până când Isus ca Mare Preot nu numai că murea, ci şi Se înălţa la cer şi acorda sau făcea ca meritul morţii Sale să fie aplicabil pentru noi. Şi astfel citim în privinţa apostolilor înainte de moartea lui Cristos: „Duhul sfânt încă nu era, fiindcă Isus nu fusese încă slăvit”. Ioan 7:39.

Nu existaseră fii umani ai lui Dumnezeu recunoscuţi de când Adam, primul dintre aceşti fii, a păcătuit, până când a venit Isus ca Fiu al lui Dumnezeu. Evreii au fost membri ai Casei Servilor, după cum citim: „Moise a fost credincios, într-adevăr, în toată Casa lui, ca servitor, ca mărturie a lucrurilor care aveau să fie vestite mai târziu, dar Hristos este credincios ca Fiu peste Casa Lui, şi Casa Lui suntem noi” (Ev. 3:5, 6). Binecuvântarea Rusaliilor a fost prin urmare începutul recunoaşterii urmaşilor lui Isus ca fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai făgăduinţei lui Dumnezeu.

DARURILE ŞI ROADELE SPIRITULUI

O altă chestiune: La Rusalii Domnul a dat daruri apostolilor, iar prin ei restului Bisericii. Aceste daruri au fost reprezentate prin capacitatea de a vorbi în diferite limbi şi prin puterea de a face minuni — de a vindeca bolnavi etc. Evident că aceste daruri au fost necesare pentru stabilirea Bisericii; dar trebuia ca ele toate să înceteze când apostolii, singurii prin care ele au fost acordate altora, au adormit în moarte. Dar în timp ce Dumnezeu n-a continuat darurile pentru Biserică, El a făgăduit ceva mai bun; anume, roadele Spiritului. Roadele sunt mai valoroase decât darurile, fiindcă ele reprezintă caracter şi nu doar puteri. 1 Cor. 12:31.

Roadele Spiritului sunt: smerenia, blândeţea, răbdarea, îndelunga răbdare, iubirea frăţească, iubirea; şi acestea dovedesc faptul că persoana care le posedă a devenit membru al Bisericii lui Cristos şi a fost conceput de Spiritul sfânt. Prin urmare, aşa mult cum ne bucurăm că apostolii au avut darurile şi după aceea au cultivat roadele, ne bucurăm şi că noi acum avem roadele Spiritului.

Unul dintre darurile Spiritului a fost manifestat de unul dintre apostoli imediat — puterea de a vorbi în limbi necunoscute. Ei erau toţi galileeni şi de aceea obişnuiţi doar cu acel singur dialect. Mărturia, totuşi, este că prin puterea divină a Spiritului sfânt ei au vorbit în diferite limbi aşa încât oamenii din diferite ţări reprezentate prin acele limbi au înţeles clar şi au fost uimiţi, zicând: „Iată, toţi aceştia care vorbesc, nu sunt galileeni? Cum dar îi auzim fiecare în dialectul nostru în care ne-am născut?” Fapte 2:7,8.

Nu trebuie să înţelegem că minunea a constat în auzire, ci în vorbire. N-a fost în aceea că toţi oamenii din diferitele ţări au auzit aceeaşi vorbire, ca şi cum ar fi fost în propria lor limbă, aşa cum le-a fost spusă, ci diferiţii apostoli vorbind aceste diferite limbi au fost toţi auziţi de oameni şi apreciaţi de cei care vorbeau acele limbi. A fost desigur un miracol şi el a avut efectul dorit. Nu numai că a fost o putere şi o experienţă convingătoare pentru apostoli şi pentru alţi credincioşi de atunci, dar a devenit o mărturie pentru evreii credincioşi care se adunaseră la Ierusalim din toate popoarele lumii.

Aceste adunări anuale la Ierusalim au fost poruncite chiar de către Domnul prin Moise şi erau ţinute de toţi evreii care au rămas loiali lui Dumnezeu şi Cuvântului Său. Dacă ei se mutau în altă ţară şi se aşezau acolo pentru motive de afaceri, ei veneau totuşi în mod regulat la Ierusalim în fiecare an să se închine Domnului. Aceşti oameni reverenţioşi au fost în mod special binecuvântaţi la Rusalii. Căci deşi unii de acolo au încercat să explice altfel fenomenul zicând că apostolii evident băuseră prea mult must de struguri, vin nou, totuşi, se pare ((332)) că majoritatea celor care au auzit s-au supărat din cauza unei astfel de intrepretări şi au primit mai bucuros ceea ce au spus apostolii, şi şi-au dat seama în timp că ei spuneau acelaşi Mesaj glorios al iubirii lui Dumnezeu, deşi îl spuneau în limbi diferite, aşa încât toţi cei prezenţi să-l poată înţelege.

UN TEMPLU AL LUI DUMNEZEU

Ilustraţia unui templu este folosită în mod diferit cu privire la Biserică. Despre fiecare creştin se spune că este un templu al Spiritului sfânt după ce primeşte conceperea Spiritului. Fiecare adunare poate fi considerată Templul lui Dumnezeu. Iar Biserica întreagă când este adunată în starea cerească va fi Templul lui Dumnezeu, prin aceea că Dumnezeu va locui în ei. Conform altei ilustraţii, fiecare creştin este o piatră vie în pregătire pentru marele Templu al viitorului, acum fiind cizelaţi, şlefuiţi, pregătiţi fiecare pentru locul lui în Templul de sus.

Ideea este că aşa cum Dumnezeu a fost reprezentat în vechime în Cortul Întâlnirii în lumina Shekina din Sfânta Sfintelor şi de asemenea a fost reprezentat în templul literal din Ierusalim, tot aşa El este reprezentat acum în toţi aceia concepuţi de Spiritul Său sfânt şi va fi reprezentat mai departe de toţi aceia care umblă în armonie cu conceperea lor de Spirit şi continuă să rămână în iubirea Domnului.