„Străduieşte-Te Să Te Prezinţi Aprobat” – VDM 26.4

„STRĂDUIEŞTE-TE SĂ TE PREZINŢI APROBAT”

„Străduieşte-te să te prezinţi aprobat înaintea lui Dumnezeu, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” 2 Tim. 2:15.

R 4838 W. T. 15 iunie 1911 (pag. 183-184)

Acest text nu spune, „Studiază Scripturile”, ci „Străduieşte-te să te prezinţi aprobat” —străduieşte-te să ştii ce ar aproba Dumnezeu. Şi totuşi înseamnă, înainte de toate, să studiem Revelaţia pe care El a făcut-o. Apoi, după ce am ajuns la o oarecare cunoştinţă a Scripturilor, trebuie să medităm asupra lor şi să ne gândim cum se poate aplica acest Cuvânt la toate lucrurile vieţii. Astfel vom studia natura tuturor lucrurilor care ne vin în atenţie, dacă sunt bune sau rele. Cuvântul „studiază” este folosit aici foarte asemănător cu ideea apostolului când spune, „Să căutaţi să trăiţi liniştiţi”.

Evident, ideea centrală a acestei expresii este să fim aprobaţi de Dumnezeu, nu de oameni. Este destul de potrivit să avem aprobarea tuturor bărbaţilor buni şi a femeilor bune. Dar străduinţa noastră, în primul rând, să nu fie pe această linie. În primul rând, să ne străduim să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu — să fim aprobaţi de Dumnezeu. Observăm că există un studiu contemplativ, aşa cum vorbeşte David când spune: „Zi şi noapte mă gândesc la legea Ta” — pentru a vedea cum acea lege va produce înălţimea şi adâncimea, lungimea şi lăţimea ei de influenţă asupra lui. Şi astfel gândul apostolului aici este că scopul nostru principal trebuie să fie să-I plăcem lui Dumnezeu.

„A împărţi drept cuvântul adevărului” ar însemna a aplica potrivit Cuvântul Adevărului; a înţelege cum, când şi unde trebuie aplicat şi care a fost scopul, gândul şi Planul Minţii divine în faptul că a dat acest Cuvânt al Adevărului, Cuvântul Mesajului lui Dumnezeu. Până la venirea Domnului nostru, Mesajul lui Dumnezeu fusese dat în principal prin Scripturile Vechiului Testament. Atunci Mesajul lui Dumnezeu a fost atestat de Cel care a venit din cer. În plus, Domnul nostru a lăsat doisprezece apostoli aleşi pentru a fi purtătorii de cuvânt speciali ai Lui, pentru a multiplica Cuvântul Adevărului, a multiplica Cuvântul cunoştinţei, pentru a multiplica Cuvântul explicării Planului divin. Prin urmare, Timotei trebuia să acorde atenţie la tot ceea ce putea recunoaşte a fi Mesajul Domnului. De exemplu, o parte a Mesajului lui Dumnezeu se aplică la trecut, o parte se aplică numai la evrei, încă o parte se aplică la creştini în viaţa prezentă şi încă o parte la speranţele lor viitoare.

NOI AR TREBUI SĂ AVEM O LUMINĂ MAI CLARĂ DECÂT AU AVUT STRĂMOŞII NOŞTRI

Şi astfel, când lucrurile sunt împărţite drept în mintea noastră, primim înţelegerea reală, iluminarea specială necesară în zilele noastre şi suntem în stare să împărţim drept Cuvântul, mai bine decât părinţii noştri, astfel că astăzi putem vedea, aşa cum părinţii noştri n-au văzut, învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la „chemarea de sus” şi la „restabilire” — partea spirituală a binecuvântării pentru Biserică şi partea umană a binecuvântării pentru lume. Vedem de asemenea ceva despre timpuri şi perioade — care se aplică la Biserică şi care se aplică la binecuvântarea lumii.

Astfel, în zilele noastre, a împărţi drept Cuvântul Adevărului necesită luarea la cunoştinţă a tot ce pare a fi de la Domnul şi care aruncă ceva lumină asupra Cuvântului, şi astfel putem să îl „împărţim drept”. Trebuie să ţinem minte totdeauna că în Scripturile Vechiului Testament „oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit mişcaţi de Duhul Sfânt”, şi că Domnul de asemenea le-a spus apostolilor: „Orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer, şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer”.

Nu trebuie să uităm că Domnul a promis că El îşi va îndruma poporul pe calea Adevărului şi îi va arăta lucrurile viitoare. Noi trebuie să „ne străduim” să ne arătăm aprobaţi — să studiem doctrina şi să ne străduim să ne aducem conduita în armonie cu ea — să ne străduim să ne îndeplinim cu credincioşie datoriile unui soldat loial al crucii lui Cristos.

Soldatul creştin trebuie să se străduiască să-şi îndeplinească şi cea mai mică datorie într-un mod vrednic de chemarea sa; el nu trebuie să permită să se încurce cu alte lucruri care nu au legătură cu datoriile sale ca soldat şi astfel să fie scos de pe cale. Soldatul creştin care se abate, ca să caute vreun avantaj personal, vremelnic, în detrimentul datoriilor sale ca soldat, este în acea măsură un soldat necredincios şi este posibil să fie scos cu totul afară din rândurile armatei.

„Străduieşte-te să te prezinţi aprobat.” Studiază Cuvântul, studiază-te pe tine, ca să te poţi cunoaşte bine; ca să-ţi poţi cunoaşte talentele pentru serviciu — în ce direcţie sunt ele, şi care sunt punctele tale slabe şi cum te poţi păzi împotriva lor — pentru a-ţi cunoaşte atât talentele cât şi neajunsurile. Apoi străduieşte-te să eviţi eroarea şi toate întrebările nechibzuite şi vorbăriile goale şi lumeşti. Aminteşte-ţi că numai „temelia lui Dumnezeu stă neclintită”; că toate celelalte temelii sunt fără valoare şi toate teoriile trebuie să eşueze. Dar „temelia tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: «Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi»” şi «Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege.»” 2 Tim. 2:19.

SĂ NE STRĂDUIM CA DREpTATEA SĂ NE FIE TOT MAI REAL ATRIBUITĂ

Există mare semnificaţie în cuvântul „a te strădui” şi este important să observăm că acest îndemn divin îi este dat Bisericii, celor care sunt credincioşi în Cristos şi care şi-au consacrat viaţa serviciului Său. După ce am fost socotiţi curăţaţi de păcat, trebuie să ne dăm toată silinţa în lucrarea de studiere, pentru a face această curăţare socotită, această dreptate atribuită, să fie un lucru real, în măsura capacităţii noastre. Numai prin harul divin suntem socotiţi drepţi înainte de a fi în realitate astfel. Privind la inimile noastre şi văzând în ele, nu numai intenţiile noastre bune şi oneste, ci şi dorinţa pentru dreptate şi eforturile de a deveni drepţi în modul pe care El l-ar aproba, Dumnezeu acceptă voinţa în locul faptelor. În consecinţă, El ne socoteşte drepţi acum şi ne tratează ca fii ai Lui, deoarece am fost răscumpăraţi din blestem şi am acceptat prevederea Sa îndurătoare pentru reconciliere.

SĂ NE STRĂDUIM CA VIEŢILE NOASTRE SĂ FIE O ONOARE PENTRU CAUZA PE CARE AM ÎMBRĂŢIŞAT-O

Să ne examinăm atunci inimile ca să ne asigurăm că ne străduim zilnic să scoatem afară tot aluatul vechi al păcatului; ca să fim siguri că nu suntem mulţumiţi să-i permitem să rămână în noi şi să lucreze în noi; altfel vom dovedi prin cursul nostru că iubirea pentru dreptate slăbeşte. Fericiţi sunt cei care găsesc nu numai că o apasă ocazional şi apoi îi permit să fermenteze din nou, tot mereu, ci scot afară plămădeala, prin împotrivirea constantă la păcat, prin curăţirea gândurilor, cuvintelor şi faptelor cu Adevărul, şi prin cultivarea „roadelor binecuvântate ale Duhului” — iubire, bucurie, pace etc.

Numai cei străduitori găsesc calea spre aprobarea şi acceptarea divină. Să ne străduim ca vieţile noastre să fie o onoare pentru cauza pe care am îmbrăţişat-o; să ne abţinem chiar şi de la aparenţa răului; să fim circumspecţi în toată vorbirea noastră, în conduita noastră — supraveghind-ne gândurile, buzele, viaţa. Să ne străduim să fim silitori în orice datorie, îndeplinind-o cu o minte promptă şi cu bucuria inimii. Să nu pierdem niciodată din vedere faptul că suntem soldaţi, şi ca soldaţi adevăraţi trebuie să învăţăm „să ne luăm partea la suferinţă.”

Un soldat are multe datorii mărunte de îndeplinit şi el îşi face la fel de adevărat datoria de soldat când îşi lustruieşte armura, adună hrană şi găteşte mâncarea, face curăţenie în tabără sau construieşte poduri pentru trecerea armatei, ca şi atunci când luptă cu inamicul. Astfel de lucruri sunt lucrare auxilară, dar sunt necesare şi cu totul în conformitate cu însărcinarea lui ca soldat, şi n-ar trebui privite ca încurcături şi greutăţi. Aceste datorii nu pot fi nesocotite, nici neglijent făcute, fără o măsură de necredincioşie.

ORICE A RECUNOSCUT ŞI A APROBAT CĂPITANUL NOSTRU ESTE POTRIVIT

PENTRU NOI

Aşa este şi cu soldatul creştin. Rutina vieţii — treburile casnice, munca în atelier, truda zilnică, orice, tot ce însoţeşte procurarea onestă a „lucrurilor necesare” pentru noi şi pentru cei care depind de noi, precum şi pentru îndeplinirea şi grija pentru lucrarea Domnului — toate acestea sunt o parte potrivită a angajamentului nostru ca soldaţi ai Domnului.

Apostolul Petru a servit la fel de adevărat Domnului când a prins peştele din gura căruia a scos moneda cu care să plătească taxele Învăţătorului şi ale sale, ca şi atunci când a vestit, în ziua Cincizecimii, „învierea” şi înălţarea Domnului. Apostolul Pavel a fost la fel de adevărat un soldat al crucii şi şi-a făcut lucrarea cuvenită ca atare, atunci când făcea corturi (mai degrabă decât să fie o sarcină pentru alţii) ca atunci când, pe Colina lui Marte, L-a predicat pe Isus şi învierea. Orice se face spre slava şi onoarea Domnului nostru, Căpitanul mântuirii noastre, sau în folosul oricăruia dintre confraţii noştri soldaţi, sau în pregătirea noastră pentru această luptă, sau în achitarea de obligaţiile pe care Căpitanul nostru le-a recunoscut şi le-a aprobat, este lucrare potrivită pentru noi ca soldaţi şi nu este încurcare în lucrurile acestei vieţi.