SUCCESIUNEA APOSTOLICĂ, NESCRIPTURALĂ

Marcu 3:7-19; Matei 5:13-16

„Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi

să aduceţi roadă.” Ioan 15:16.

R5002 W. T. 1 aprilie 1912 (pag. 112-113)

Lecţia de astăzi arată grija cu care au fost aleşi cei doisprezece apostoli. Mulţi au fost urmaşii Răscumpărătorului de-alungul timpului, atât bărbaţi cât şi femei, dar numai doisprezece au fost în mod special aleşi ca purtătorii de cuvânt şi reprezentanţii Lui printre oameni. Unele lucruri care le-au fost spuse lor şi cu privire la ei sunt la fel de potrivite pentru fiecare urmaş al lui Isus, dar alte lucruri spuse Celor Doisprezece şi cu privire la ei nu se aplică la alţii din zilele lor şi de atunci încoace — de exemplu, Mântuitorul le-a spus Celor Doisprezece, şi nu altora: „Orice veţi lega pe pământ, va fi legat şi în cer, şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în cer”. Mat. 16:19; 18:18.

Semnificaţia clară a acestor cuvinte este că persoanele indicate au fost asigurate că vor fi atât de special îndrumate de providenţa divină în toate eforturile lor, încât ei nu vor prezenta drept voinţa divină printre oameni nimic la care Cerul să nu consimtă. Şi, pe de altă parte, ei vor declara ca nefiind obligatorii asupra urmaşilor lui Isus numai acele lucruri care în ochii lui Dumnezeu nu vor fi obligatorii. În cei doisprezece oameni, prin urmare, noi recunoaştem o inspiraţie deplină, sau îndrumare specială care n-a fost acordată în acest grad special şi altora dintre „fraţi”.

Nu uităm că Iuda a fost unul dintre Cei Doisprezece iniţiali şi că, dovedindu-se trădător, „a mers la locul lui”. Ne amintim de asemenea că la el s-a referit în mod special profetul David, prin care a venit mesajul divin, că altul îi va lua apostolia pe care Iuda a pierdut-o. Ceea ce pretindem este aceasta: că anunţul a fost făcut în mod profetic despre un succesor al lui Iuda, pentru a ne învăţa că numirea succesorului său a fost o excepţie şi nu o regulă; că în afară de acest singur caz nu vor fi alţi succesori.

Desigur că nu există nicio aluzie în Noul Testament, că, pe măsură ce apostolii au murit unul după altul, alţi oameni au fost recunoscuţi ca succesori ai lor. Dimpotrivă, Scripturile în mod repetat se referă la „cei doisprezece apostoli ai Mielului”. Mai mult, după cum Dispensaţia Iudaică a început la moartea lui Iacov prin recunoaşterea celor doisprezece fii ai lui, tot aşa Dispensaţia Creştină a început la moartea lui Isus prin recunoaşterea celor doisprezece Apostoli ai Săi. Şi după cum una din seminţiile lui Israel a fost respinsă şi nu este menţionată în enumerarea din Apocalipsa, ci a fost înlocuită cu seminţia lui Manase, tot aşa printre apostolii lui Isus, Iuda este îndepărtat şi este numit un înlocuitor.

SF. PAVEL A LUAT LOCUL LUI IUDA

În trecut poate că noi am citit prea neglijent relatarea despre cei unsprezece Apostoli credincioşi care şi-au depăşit autoritatea în alegerea lui Matia ca să ia locul lui Iuda. A fost destul de potrivit să examineze cu atenţie profeţiile şi să observe, după cum au făcut, declaraţia lui Dumnezeu despre necredincioşia lui Iuda, şi că un altul trebuia să ia locul lui special în Biserică; dar trebuia să-şi fi amintit că ei înşişi nu erau calificaţi încă în calitate de Apostoli. Trebuia să-şi fi amintit că orice putere apostolică sau specială au exercitat în timpul misiunii lui Isus, aceasta le-a venit de la El şi nu de la Tatăl Ceresc — că Isus i-a înzestrat ca reprezentanţi ai Săi. Trebuia să-şi fi amintit că Învăţătorul în mod specific le-a spus să nu facă nimic până după primirea binecuvântării cereşti, spunând: „Rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus”.

Socotindu-i că aveau cele mai bune intenţii ale inimii, a fost totuşi o prea mare îndrăzneală din partea lor să aleagă două nume şi să ia hotărârea ca unul dintre ei să fie înlocuitorul lui Iuda. Ei n-au avut nicio autoritate să procedeze astfel. Cât despre cel pe care a căzut sorţul, Matia, nu mai auzim nimic de el. Dimpotrivă, la timpul cuvenit al lui Dumnezeu, El Însuşi l-a adus în faţă pe Saul din Tars, un israelit cu adevărat, un fariseu dintre farisei, care, oricât de greşită era conduita lui, era pe deplin conştiincios şi gândea cu adevărat că face serviciul lui Dumnezeu.

Sf. Pavel însuşi ne spune că el nu era cu nimic mai prejos decât cei mai de seamă dintre Apostoli, şi că în privinţa viziunilor şi a revelaţiilor, el a avut mai multe decât ei toţi. El se întoarce la timpul când Cristos i S-a arătat pe drumul Damascului şi când El i-a declarat lui Anania: „El este un vas pe care Mi l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel”. Sf. Pavel ne spune că el a găsit dovezi că Dumnezeu l-a ales pentru un serviciu special, din pântecele mamei sale. Şi astfel de pregătire şi supraveghere specială nu ne îndoim că a fost aplicabilă la toţi Cei Doisprezece, întocmai ca şi la Ioan Botezătorul în lucrarea sa. Fapt. 9:15; Gal. 1:15.

„O CUNUNĂ DE DOUĂSPREZECE STELE”

Despre numirea celor doisprezece Apostoli de către Domnul nostru se fac diferite referiri. El a spus: „Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece?” şi din nou: „Veţi sta şi voi pe douăsprezece scaune de domnie”. În cartea simbolică a Apocalipsei, El ilustrează Biserica printr-o femeie, îmbrăcată în soare, stând pe, sau lângă lună, care simbolizează Legământul Legii Iudaice; şi pe capul ei era o cunună de douăsprezece stele, reprezentând pe cei doisprezece Apostoli ai Mielului.

Iarăşi, mai departe în aceeaşi carte, găsim ilustrată Biserica în glorie dincolo de văl, Mireasa — Noul Ierusalim. Despre această Cetate citim că avea douăsprezece temelii, toate pietre preţioase; şi pe cele douăsprezece temelii erau numele celor doisprezece apostoli ai Mielului. Credem că nu avem nevoie de o dovadă mai bună asupra acestui subiect.

Recunoaşterea succesorilor apostolilor a fost una dintre primele erori după moartea lor. Fiecare episcop a fost recunoscut ca unul dintre succesori şi prin urmare ca posedând autoritate apostolică. N-a trecut mult timp până când cuvintele Celor Doisprezece iniţiali au fost neglijate. Episcopii în viaţă au fost recunoscuţi ca vorbind cu aceeaşi autoritate divină — pentru zilele respective. Mai târziu au fost convocate mari Concilii ale Bisericii, în care aceşti episcopi, ca pretinşi succesori ai apostolilor, au decis ce era şi ce nu era permis de către Biserică, ce era şi ce nu era ortodox.

Se poate vedea uşor că această înălţare a apostolilor falşi (Apoc. 2:2), contrară aranjamentului divin, a deschis o poartă pentru un potop de eroare, oricât de bine intenţionaţi se poate să fi fost toţi cei implicaţi. Este surprinzător că atât de mulţi încă susţin crezurile astfel formulate de către pseudo-apostoli. Necesitatea acestui timp este o recunoaştere a acestor fapte şi o abandonare a tuturor acelor crezuri, şi o întoarcere la cuvintele lui Isus, ale apostolilor şi ale profeţilor. Numai astfel putem spera să recâştigăm poziţia pierdută. Numai astfel ne putem elibera de multitudinea de erori reprezentate prin cele şase sute de diviziuni ale bisericii lui Cristos şi de cele şase sute de variante ale Mesajului original al Evangheliei. Numai astfel ne putem întoarce la „un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez”, un singur Tată, un singur Mântuitor şi o singură „biserică a celor întâi-născuţi, care sunt scrişi în ceruri”. Efes. 4:4-6; Evrei 12:23.

SEMNE BUNE DE LA ROMA

Dacă este surprinzător să găsim capul Bisericii Romei făcând cale-ntoarsă de la această eroare, să fie cu atât mai mult o cauză de bucurie, şi aceasta este exact ceea ce are loc. Papa, dându-şi seama că publicul nu mai are încredere reverenţioasă în episcopi ca oameni inspiraţi, succesorii apostolilor, îşi dă seama şi de nevoia unui mare standard recunoscut public al adevărului divin. Fără îndoială aceasta l-a făcut pe „sfântul părinte” să trimită o circulară la toţi cardinalii şi episcopii, să îndemne publicul catolic să studieze Sfintele Scripturi — cuvintele lui Isus şi ale apostolilor, şi explicarea dată de ei Legii şi profeţilor.

Este regretabil ca protestanţii să fie leneşi în acest moment, ca mulţi dintre cei mari şi învăţaţi dintre ei să fie astăzi înclinaţi să facă obiect de distracţie din întregul subiect al inspiraţiei divine! Vai! Protestanţilor li s-a spus de către Criticii Radicali că Isus şi apostolii au fost fără îndoială înşelaţi când au citat din Scripturile Vechiului Testament şi le-au pus pe seama lui Moise, Isaia etc., căci Criticii Radicali sunt mai înţelepţi (?) decât Isus şi apostolii.

Partea din urmă a studiului nostru, din Evanghelia sf. Matei, nu se referă în mod special la apostoli, ci mai ales la toţi cei care devin urmaşi ai lui Cristos şi cred în El prin cuvântul lor.