Suferinţe mai mari – Răsplată mai mare – VDM 2.2

SUFERINŢE MAI MARI — RĂSPLATĂ MAI MARE

2 Corinteni 4:16-18

Să nu slăbiţi în strâmtorare — Omul natural se trece — Noua creaţie creşte — Ce sunt necazurile uşoare? — Care este durata lor? — Care este obiectivul lor? — Cum ajungem la acest obiectiv?

„Cele ce nu se văd sunt veşnice.” Versetul 18.

W.T. 1 Sept. 1916 (pag. 265-266)

Ce mare curaj creştinesc manifestă cuvintele şi faptele Sf. Pavel! Cel care a îndurat aşa de multe greutăţi, o veritabilă experienţă-treierătoare, totuşi a scris: „Noi nu cădem de oboseală, ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi cel dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.” O, acesta era secretul problemei: reînnoirea omului dinăuntru, a creaţiei noi! Strâmtorările omului din afară ar fi fost într-adevăr experienţe grozave, dacă n-ar fi fost omul dinăuntru care să aibă o vedere diferită asupra acestei probleme şi să înveţe lecţii şi experienţe valoroase din strâmtorările omului din afară. Omul dinăuntru avea asigurarea lui Dumnezeu că, dacă Dumnezeu era pentru el, împotrivirea tuturor celorlalţi ar fi un lucru mărunt. El avea asigurarea că Dumnezeu îi supraveghea toate experienţele pentru binele lui cel mai înalt. De asemenea el avea asigurarea Domnului, că gloriile viitorului vor fi proporţionale cu încercările îndurate cu credincioşie.

PARTICIPARE ÎN SUFERINŢELE LUI CRISTOS

O, aici avem secretul marelui zel al apostolului pentru Dumnezeu, pentru Biserică, pentru Adevăr. El a îndurat fiindcă a văzut pe Cel invizibil pentru ochii naturali (Evrei 11:27). Sf. Pavel a trăit o viaţă dublă, în sensul că pentru om el era Saul din Tars, dar în realitate el era Pavel, servul lui Dumnezeu, creaţie nouă în Isus Cristos. Lumea nu-l cunoştea, dar el se cunoştea pe sine, el cunoştea pe Dumnezeul său; şi el a fost activat de puterea divină şi de mesajul Cuvântului lui Dumnezeu care-i vorbea pace şi legătură cu Dumnezeu prin Cristos, şi de asemenea l-a informat despre gloria, onoarea şi nemurirea care-i aştepta pe toţi credincioşii la sfârşitul căii.

Acest secret al experienţei apostolului este descoperit tuturor copiilor concepuţi de spirit din familia lui Dumnezeu, care continuă să meargă cu credincioşie în urmele lui Isus şi să fie învăţaţi de El prin Cuvânt. Noi n-avem o aşa mare manifestare a favorii divine cum a avut Isus, Capul Bisericii, şi cum au avut apostolii, cei mai importanţi membri ai Bisericii; totuşi, în general noi avem aceleaşi favoruri de la Dumnezeu, aceleaşi făgăduinţe de la Dumnezeu, aceleaşi speranţe inspiratoare pe care le-au avut ei. Să nu uităm cât a îndurat apostolul, când citim cuvintele lui: „Căci întristările noastre uşoare şi de o clipă lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă” — 2 Corinteni 4:17.

Scriind despre înviere, apostolul dă acelaşi gând când spune cum va fi cu Biserica la înviere. Toţi credincioşii vor fi glorificaţi, onoraţi, binecuvântaţi, desăvârşiţi — totuşi nu în acelaşi grad binecuvântaţi, ci, după cum „chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea, aşa este şi învierea morţilor” (1 Corinteni 15:41, 42). Aceeaşi lecţie ni se dă în profeţia lui Daniel, unde se face referire la înviere, şi unde cei înviaţi sunt ilustraţi prin stele, a căror frumuseţe şi strălucire diferă — Daniel 12:1-3.

Argumentul apostolului era că, dacă în aranjamentul lui Dumnezeu suferinţele lui Cristos sunt măsura gloriilor viitoare ale lui Cristos, atunci el dorea să fie participant cu Domnul în suferinţele prezente, pentru a putea fi participant cu El şi în gloriile viitoare. De aceea, în loc de a-şi zice sieşi ori altora: „Eu fac în lucrarea Evangheliei mai mult decât partea mea, şi ar trebui să vină alţii dintre voi să mă ajute ca să mă pot odihni”, Sf. Pavel a avut altă vedere. El s-a declarat dispus şi nerăbdător să împlinească pe cât putea de mult ce lipsea suferinţelor lui Cristos (Coloseni 1:24). El a socotit ca o bucurie să aibă strâmtorare, ştiind că strâmtorarea va produce în caracterul său roadele Spiritului Sfânt şi astfel îl va pregăti pentru Împărăţie (Romani 5:3-5). În legătură cu aceasta, amintim asigurarea Bibliei că numai dacă suferim cu Cristos, vom domni cu El, şi numai cei care mor cu El, vor trăi cu El.

SECRETUL CREDINCIOŞIEI LUI

Mulţi găsesc uşor să pornească pe calea creştină când totul este favorabil. Unii aleargă energic un timp, apoi obosesc în facerea de bine. Însă apostolul n-a părut a obosi niciodată. El a fost întotdeauna treaz, la timp şi nelatimp, în ceea ce privea comoditatea lui. El era gata să propovăduiască Evanghelia oriunde, pretutindeni, tuturor celor care aveau ureche de auzit. Secretul perseverenţei sale este dat în versetul 18, în cuvintele: „Privim nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd.”

((96))

Ce înseamnă aceste cuvinte? Ele înseamnă că Sf. Pavel avea vedere spirituală. De fapt el vedea atracţiile pământeşti, dar ele îşi pierduseră puterea de atracţie asupra lui, datorită vederii lui spirituale — datorită percepţiei lucrurilor nevăzute. Cu ochiul credinţei el a văzut pe Tatăl ceresc, pe Domnul Isus glorificat, oştile cereşti, Împărăţia viitoare de glorie, onoare şi nemurire. Prin credinţă el a văzut marea Împărăţie Milenară întinsă înaintea lui şi a auzit invitaţia divină de a deveni moştenitor în acea Împărăţie, de a fi asociat în moştenire cu Învăţătorul şi Răscumpărătorul. El acceptase invitaţia. El se înrolase sub steagul Învăţătorului şi îşi dădea seama că orice altceva în lume era practic fără nici o valoare în comparaţie cu aceste lucruri veşnice pe care Dumnezeu le promisese. Încrederea lui era în Cuvântul lui Dumnezeu.

Aşa este şi astăzi cu poporul Domnului. Noi putem vedea avantajele politicii, poziţiei sociale, bogăţiei, afacerilor, etc., etc. Dar toate aceste scopuri şi ambiţii pământeşti au comparativ o valoare mică pentru noi, fiindcă am văzut, cu vederea cea nouă a creaţiei noi, lucrurile cereşti. Urechile noastre au auzit mesajul lui Dumnezeu. Noi am fost în stare să discernem lucrurile spiritului — lucrurile pe care Dumnezeu le are în păstare pentru aceia care-L iubesc, lucrurile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, nici la inima omului natural nu s-au suit (1 Corinteni 2:9). Noi ne dăm seama tot mai mult că toate lucrurile lumii rele prezente au caracter temporar, că ele vor trece odată cu noua dispensaţie care este tocmai la uşă; şi că toate onorurile şi puterile pământeşti sunt, cu fiecare moment, de tot mai mică valoare.

Dimpotrivă, noi vedem că lucrurile pe care ni le oferă Dumnezeu sunt veşnice. Este de mirare că Biblia arată importanţa doctrinei? Oricine cunoaşte bine doctrina, din punctul adevărat de vedere, al Bibliei, este tare în Domnul. Oricine n-are această cunoştinţă despre Împărăţie, această vedere şi acest auz spiritual, în mod necesar va fi slab, şi-i va lipsi dovada că este o creaţie nouă în Cristos Isus — 2 Corinteni 5:17.