TIMPUL DE SEMĂNAT ŞI DE SECERAT PENTRU CARACTER

„Nu vă înşelaţi . . . Cine seamănă în firea lui păcătoasă, va secera din firea păcătoasă stricăciunea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.” Gal. 6:7, 8.

R5665 W.T.1 aprilie 1915 (pag. 108-109)

Apostolul ne aduce aici în atenţie faptul că exista pericol ca unii din poporul Domnului să fie înşelaţi. Unii ar putea să creadă că ei pot trăi conform dorinţelor lor pământeşti, dorinţelor trupeşti, şi apoi vor merge la adunare sau vor respecta alte formalităţi religioase şi aceasta îi va face buni în faţa lui Dumnezeu. Alţii s-ar putea înşela pe ei înşişi gândind că ar putea trăi conform cărnii, şi apoi prin faptul că ar merge la Domnul în rugăciune le-ar fi iertate şi corectate toate, şi ar fi tot atât de spirituali ca şi cei care trăiesc zilnic o viaţă de credincioşie faţă de Dumnezeu. O altă greşeală care a înşelat pe mulţi este învăţătura că, după ce au trăit conform înclinaţiilor cărnii pe căi păcătoase, ei pot merge la preot şi pot obţine iertare de păcate, şi că aceasta îi va face acceptabili din nou.

Acestea sunt înşelări. Dumnezeu a stabilit un principiu general care se aplică şi la Biserică şi la lume. Acest principiu general acţionează în direcţiile semănatului şi seceratului. Să presupunem că un om necunoscător al naturii unor seminţe ar semăna sămânţă de scai sau de neghină. Puţin mai târziu şi-ar vizita terenul şi ar spune: „Această sămânţă pare să fi fost foarte bună. Nu văd nimic în neregulă. Pământului nu i-a stricat; câmpul arată tot aşa de bine ca şi cum aş fi semănat timoftică sau trifoi. Plantele sunt verzi şi înfloritoare, şi arată într-adevăr frumos”. Dar mai târziu în sezon natura recoltei va dovedi foarte clar greşeala cumplită în alegerea seminţei semănate.

În lumea naturală oamenii sunt siguri că secerăceea ce au semănat. Ei nu s-ar aştepta să semene neghină şi să secere o recoltă de grâu. Legea cauzei şi efectului este tot atât de implacabilă în domeniul spiritual. Şi astfel apostolul spune că „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit” — să nu credeţi că puteţi face un lucru rău şi să aveţi rezultate bune. Oricine „seamănă vânt va secera furtună”; oricine seamănă pentru carne, va culege în consecinţă; oricine seamănă pentru Spirit, va culege în acelaşi fel.

GÂNDUL — ÎNCEPUTUL CARACTERULUI

Ce înseamnă deci acest cuvânt „semănat” când se referă la lucrurile spirituale? Se pare că înseamnă un fel de viaţă, sau comportament, care ar aduce rezultate bune sau un curs care ar aduce rezultate rele. Auzim uneori expresia: „Tânărul acela îşi face de cap” (în engleză literal, seamănă ovăz sălbatic — n. t.). Ideea este că purtarea unui atare este rea; şi că purtarea individului va avea efect asupra caracterului său. Am putea merge mai departe şi să spunem că întreaga purtare trebuie provocată de gândire prealabilă. Cu alte cuvinte, gândurile noastre sunt începutul a ceea ce suntem! Ca să ilustrăm: „Când Dumnezeu a creat lumea, El a avut mai întâi un Plan cu privire la ea. Tot ce face El de atunci încoace este ducerea la îndeplinire a unui Plan pe care El l-a avut la început. Am putea spune că gândurile bune ale lui Dumnezeu au dus la rezultate bune.

La fel a fost şi în cazul lui Satan. Cursul lui Satan în lume a fost acela de a semăna lucruri rele, de a semăna neghină. Cursul lui i-a fost fatal lui însuşi şi dăunător altora, şi a fost rezultatul gândului rău pe care el l-a avut înainte de a comite păcat. El îşi spusese în inima sa: „Mă voi sui până la ceruri, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de scaunul lui Dumnezeu . . . mă voi ridica mai sus de vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt” (Isa. 14:13, 14). El a avut un spirit lacom, un spirit egoist, îngâmfat, un spirit de opoziţie faţă de Dumnezeu.

((617))

Aceste două spirite sunt încă în acţiune în lume — Spiritul lui Dumnezeu şi spiritul Adversarului. Referindu-se la lucruri care aparţin de omenire, apostolul vorbeşte despre acest spirit al Adversarului că este spiritul cărnii — nu spiritul cărnii în perfecţiunea ei originară, ci spiritul cărnii decăzute. Este spiritul lui Satan, care a devenit dominant în familia umană. Apostolul adresează cuvintele textului nostru îndeosebi Bisericii, dar cu o bună aplicare şi lumii. Dacă vreunii din poporul Domnului care au fost luminaţi şi făcuţi părtaşi ai Spiritului sfânt ar trăi în principal după carne, ei cu siguranţă n-ar primi premiul Chemării de Sus. Dacă ei doresc să ajungă la glorie, onoare şi nemurire, trebuie să trăiască potrivit Spiritului lui Dumnezeu, spiritului Legii lui Dumnezeu, spiritului dreptăţii. Ei trebuie să-şi conformeze vieţile după viaţa lui Cristos, Exemplul lor, altfel niciodată nu pot spera să ajungă la lucrurile făgăduite.

Din cauza imperfecţiunii cărnii, moştenite prin tatăl Adam, copiii Domnului nu pot niciodată în această viaţă să atingă perfecţiunea pe care ei ar dori-o. Vor exista neajunsuri şi slăbiciuni ale creierului, ale gândului şi ale întregului corp. Dar ei trebuie să trăiască pe cât se poate de aproape de standard, iar Domnul va compensa pentru slăbiciunile lor neintenţionate. Harul Său le va fi de ajuns ca să le dea posibilitatea să biruiască. Dar dacă ei seamănă pentru carne, vor secera în carne — vor secera răul. Totuşi, dacă ei sunt încă loiali Domnului şi se pocăiesc de neglijenţele lor, străduindu-se să biruie, El va conduce aceste experienţe spre binele lor.

PRIMA CERINŢĂ ESTE INIMA LOIALĂ

Biserica trebuie, prin urmare, să semene după Spirit, să se comporte potrivit Spiritului lui Dumnezeu, care este drept. Pentru a face aceasta, vedem că inima trebuie să fie dreaptă. Deci îndreptarea inimilor noastre este primul lucru pe care Domnul îl pune înaintea noastră. Nici măcar nu putem deveni copii ai Lui până când inimile noastre nu sunt drepte. Trebuie să ne întoarcem de la păcat şi să acceptăm ispăşirea marelui Purtător de Păcate. Apoi trebuie să luăm seama la cuvintele Domnului nostru: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. Făcând astfel, semănăm după Spirit. Dacă vom continua să semănăm astfel, vom secera marea răsplată — toate lucrurile spirituale glorioase pe care Domnul le-a promis celor credincioşi din Veacul Evanghelic.

Dar în măsura în care suntem neglijenţi, în măsura în care semănăm seminţele răului, în aceeaşi măsură vom secera stricăciune. Aceasta nu înseamnă în mod necesar Moartea a Doua; dar vor fi corectări şi lovituri pentru lucrurile care sunt nepotrivite. Prin urmare, oricine seamănă puţin după trup, va secera în consecinţă. Dacă el continuă să semene după trup, va secera o măsură mult mai mare de rezultate — o stricăciune mai mare. Şi dacă viaţa lui a fost predată păcatului, dacă şi-a abandonat în întregime viaţa spirituală, efectul va fi Moartea a Doua, care este pedeapsa extremă a împotrivirii voite faţă de Dumnezeu.

De aceea, a semăna după carne ar putea sau n-ar putea însemna a secera în mod sigur Moartea a Doua. Dar în mod sigur, în măsura semănării răului va însemna a secera greutate şi tendinţe departe de Dumnezeu. La cel conceput de Spirit aceasta ar duce la Moartea a Doua dacă nu se schimbă calea. Vedem această chestiune ilustrată la mulţi creştini. Ei încep calea creştină şi trăiesc într-o măsură considerabilă după Spiritul lui Dumnezeu, totuşi ocazional dau frâu liber lucrurilor cărnii şi mai mult sau mai puţin încurajează gândirea carnală. Ei poate că nu-şi dau seama de vreun rezultat imediat, dar sunt semănate seminţe rele. Aceste seminţe rele, gânduri rele în minte, chiar dacă apoi sunt regretate, pot corupe mai mult sau mai puţin mintea tot restul vieţii; ele depărtează de Domnul, de lucrurile cereşti, şi îngreunează mult lupta. Creştinul ar trebui să caute ca întregul său mers în viaţă, dorinţele sale, gândurile sale, să fie aduse în acord cu spiritul minţii sănătoase, Spiritul lui Dumnezeu, Spiritul sfânt.

Semănând după Spirit şi semănând după carne ar însemna, înţelegem noi, fie a trăi conform felului lui Dumnezeu, fie, pe de altă parte, a trăi conform spiritului Adversarului — a semăna sămânţă care va avea ca rezultat fie roadele binecuvântate ale Spiritului sfânt al lui Dumnezeu, fie roadele cărnii decăzute — ale spiritului depravat, satanizat, cu toate realizările lui. Dacă trăim potrivit cărnii noastre, aceasta va însemna stricăciune, degenerare morală şi spirituală; pentru că noi suntem într-o stare care se poate strica.

CURSUL ACTUAL AL LUMII ARE EFECTE ASUPRA VIITORULUI

În starea ei prezentă lumea nu poate spera să câştige viaţă veşnică; pentru că oamenii n-au intrat în relaţie cu Dătătorul de Viaţă, cu toate că Dumnezeu a pregătit, după cum Biserica ştie, o ocazie de viaţă veşnică pentru întreaga omenire. Dar deşi lumea nu este încă în încercare pentru această viaţă veşnică, totuşi purtarea oamenilor are o greutate hotărâtoare asupra viitorului lor. Dacă ei trăiesc acum pe liniile egoismului — mulţumirii de sine — ei vor secera corespunzător, conform influenţelor care lucrează în ei. Şi aceasta îi va lăsa într-o stare tot mai stricată, pe măsură ce continuă să trăiască astfel, şi ei vor avea mai mult de învins în Veacul viitor, dacă doresc să câştige vreodată viaţă veşnică. Ei ar fi mult mai avansaţi şi mai avantajaţi dacă ar urma lucrurile dreptăţii, dacă ar cultiva principiile dreptăţii şi iubirii; şi ei vor fi mult mai degradaţi şi mai handicapaţi dacă urmează lucrurile egoismului şi necurăţiei.

((618))

Am putea merge cu ideea chiar până în Eden. În cazul tatălui Adam, când el a semănat pentru propria mulţumire, când a mâncat din fructul oprit, el a urmat cursul rău; el nu a urmat cea mai bună judecată a sa, conştiinţa sa; el şi-a urmat înclinaţia. Ca rezultat, el a adus asupra sa pedeapsa cu moartea, care a dus treptat la stingerea vieţii; şi toţi urmaşii săi au avut parte de condamnarea sa. Trist a fost semănatul, şi foarte amar şi plin de consecinţe a fost seceratul. Dar prin mila lui Dumnezeu, chiar experienţele îngrozitoare ale omului cu păcatul se vor dovedi o lecţie intuitivă preţioasă pentru îngeri şi pentru toate creaturile inteligente ale lui Dumnezeu în toată eternitatea.