Vol. 19, Septembrie-Octombrie 2011, Nr. 6
TURNEUL CONVENŢIILOR SUDICE
R 5208 W. T. 15 martie 1913 (pag. 94-95)
La sugestia sindicatului presei care se ocupă de discursurile noastre săptămânale în cam 1.500 de ziare, am făcut o vizită la Colon, Panama şi Havana, pentru ca discursurile să vină din locurile acelea purtând o măsură de culoare locală. În acelaşi timp, am aranjat şi alte adunări după cum urmează:
Jacksonville, Fla., în 16 şi 17 februarie. O convenţie a Studenţilor Bibliei adunaţi aici pe data de 15, în număr de 200. Ei au raportat că au avut un timp splendid de împrospătare spirituală înainte de sosirea noastră, şi că venirea noastră n-a micşorat în nici un fel bucuria şi zelul lor.
Am ţinut un discurs public la Duval Theater. Atenţia a fost excelentă. Mulţimi au fost refuzate, neputând intra. Sperăm că a fost realizat ceva bine — că unii din poporul Domnului au fost împrospătaţi şi întăriţi în spirit; iar alţii, neconsacraţi, au putut vedea o lumină atractivă pentru inima lor, care poate să-i binecuvânteze în zilele următoare, conducându-i spre dreptate şi spre Regula de Aur, dacă nu spre marea culme a consacrării depline faţă de Domnul.
La Colon şi la Panama am ţinut vorbiri publice, în 22 şi 23 februarie. În ambele cazuri sălile au fost înţesate într-un mod nepermis în Statele Unite. S-a estimat că la Colon cam 600 au stat în picioare în timpul serviciului, în timp ce multe alte sute n-au putut intra. La Panama ne-am adresat în plus Studenţilor Bibliei în număr de cam 100. Ei au venit din diferite părţi ale Zonei Canalului. Nouă zecimi din publicul interesat din acele părţi sunt de culoare, foarte puţini fiind albi.
Am ajuns la Kingston, Jamaica, în 25 februarie. Era deja în desfăşurare o convenţie mare — de vreo 600 — în Collegiate Hall, aproape toţi de culoare. Aceştia s-au adunat din diferite părţi ale insulei şi au reprezentat jumătate din cei interesaţi de acolo. Unii dintre aceşti iubiţi prieteni au cheltuit aproape tot ce aveau ca să vină la convenţie. I-am găsit a fi foarte interesanţi, foarte serioşi pentru Domnul şi pentru Adevăr. Au cântat excelent.
În ziua următoare am avut două adunări în sala de teatru. La cea de după masă au fost prezenţi prietenii de la convenţie şi tot cam atâţia din public, cu invitaţii special tipărite. Aceşti prieteni s-au adunat seara în Collegiate Hall, aşa încât să ofere publicului avantajul deplin al sălii de teatru. Şi au venit mulţimi din public. Sala are cam 1.100 de locuri. Pe lângă aceştia, cam 700 s-au înghesuit în toate spaţiile dintre rânduri, de pe coridoare şi de la ferestre, şi probabil 2.000 n-au avut loc să intre. Aceştia erau aproape toţi de culoare, nu mai mult de zece la sută fiind albi.
Prietenii rezervaseră anumite locuri pentru albi, dorind în special ca şi ei să aibă ocazia să audă, dar mulţimea, chiar dacă era ordonată, a insistat să le ocupe şi pe acelea. Au fost prezenţi şi un număr de slujitori religioşi. Toţi au remarcat dorinţa mare a oamenilor să asculte, şi păreau surprinşi că ceva religios are o astfel de influenţă de atragere. Un slujitor episcopal a observat prevenitor şi înţelept că secretul interesului stătea în faptul că mesajul nostru era o Evanghelie a Speranţei”.
Ziarele, comentând despre oamenii care au fost în convenţie, au remarcat curăţenia, ordinea lor, şi faptul că n-au folosit nici tutun, nici băuturi şi n-au avut nevoie de atenţia poliţiei. În esenţă au spus: Aceasta vorbeşte în favoarea lucrării pastorului Russell şi a asociaţilor lui. Sperăm să realizeze încă mai mult din lucrarea lor lăudabilă în Jamaica”. De asemenea s-au referit la faptul că banii şi colectele n-au fost menţionate în legătură cu convenţia aceasta.
Pe data de 27 am ţinut o vorbire despre Unitatea Corpului lui Cristos prin Botezul singurului Spirit”, iar mai târziu am avut un serviciu de consacrare pentru copii. Convenţia s-a încheiat cu o masă de dragoste, în care patru fraţi, care au reprezentat în mod special Societatea din Jamaica, au stat într-un rând cu noi şi au dat mâna cu fiecare participant care trecea, între timp cântându-se unele din frumoasele noastre cântări de laudă şi mulţumire Dătătorului oricărui dar bun şi desăvârşit.
Seara vaporul nostru a plecat spre Santiago, Cuba. Cam 150 erau pe chei, cântând şi făcându-ne semn cu mâna. Ordinea, curăţenia şi seriozitatea lor au fost după aceea comentate mai departe de către pasagerii de pe vapor. Ni s-au făcut complimente că avem astfel de prieteni şi aderenţi.
Santiago a fost scena bătăliei principale în războiul care a adus libertatea cubaneză de sub jugul Spaniei. Am avut ocazia să vizităm câmpul de luptă — San Juan Hill, unde a fost dusă principala parte a luptei, şi Kettle Hill, renumit ca locul unde colonelul Roosevelt şi armata sa au fost angajaţi în luptă şi au suferit pierderi grele.
O călătorie de cam 500 de mile ne-a dus la Havana, la timp pentru o adunare anunţată public cu numai o oră înainte. Engleza este relativ puţin folosită în Havana şi adunarea noastră a fost mică — aproximativ 200. Totuşi, chiar şi în acest număr mic am avut satisfacţia să ştim că unii au primit binecuvântare, despre care avem încredere că vom mai auzi.
Ziua de luni, 3 martie, am petrecut-o traversând dela Havana la Key West. Am sosit la Key West tocmai la timp pentru o adunare în sala cea mai mare de acolo, pentru care se făcuse reclamă. Am avut o audienţă splendidă, la subiectul Dincolo de mormânt”. Fiindcă vaporul nostru pentru Tampa ajuns la timp, am anunţat o adunare pentru seara următoare în acelaşi loc. Al doilea subiect a fost Unde sunt morţii?” Atenţia a fost excelentă. Între cinci şi şase sute dintre oamenii inteligenţi şi atenţi din Key West au auzit Adevărul prezentat în patru ore cu totul. Sperăm că unii dintre ascultători au avut ochi şi urechi pentru înţelegere, că unii dintre ei sunt din clasa consacrată şi că numărul Studenţilor Bibliei de acolo va creşte considerabil.
Următoarea noastră oprire a fost Tampa. Vaporul nostru a sosit la timp pentru adunarea stabilită pentru miercuri, 5 martie. Cazinoul era tixit cu o audienţă de cetăţeni foarte inteligenţi, Studenţi ai Bibliei şi turişti. Aproape trei sute n-au putut intra. Subiectul nostru a fost Dincolo de mormânt”. După adunare mulţi s-au oprit să ne salute. În totul, a fost foarte plăcut.
Prietenii făcuseră aranjamente pentru o mică convenţie a Studenţilor Bibliei după adunarea publică. Noi am aranjat timpul plecării în aşa fel încât să permită serviciul de binecuvântare a copiilor şi un discurs de o oră despre Cele trei corpuri ale lui Cristos” — Biserica în cele trei aspecte ale ei înfăţişate în Cuvântul lui Dumnezeu. Avem încredere că fraţii au fost încurajaţi şi că roadele vizitei noastre vor apărea în Împărăţie, dacă nu mai repede.
Pensacola, Fla., a fost oprirea noastră următoare. Acolo am stat de la amiazi până la 10:00 seara, 7 martie. Studenţii Bibliei de acolo făcuseră de asemenea aranjamente pentru o mică convenţie şi erau prezenţi vizitatori din oraşele învecinate. Programul a fost acelaşi cu cel din Tampa — o adunare semi publică pentru Studenţii Bibliei, şi altă adunare pentru publicul general, cu aceleaşi subiecte ca la Tampa. Ca de obicei, casa a fost plină şi atenţia mare.
Plecând la 10:00 în seara de vineri, am ajuns la Washington duminică dimineaţa, la timp pentru o adunare de dimineaţă cu Studenţii Bibliei de acolo şi pentru adunarea obişnuită de duminică după-masă la Washington Temple. Părăsind capitala, am ajuns la timp la Baltimore pentru o adunare programată la Academia de Muzică. Discursul public a fost acelaşi ca la Washington şi la Baltimore — Cea mai mare inaugurare”. Presupunem că toţi cei interesaţi au deja raportul despre acel discurs, aşa cum a apărut în ziarele care publică în mod regulat predicile.
Incidental, remarcăm că a fost stabilit un fond pentru ca acelora din poporul Domnului care nu-şi pot permite să cumpere un ziar care publică predicile săptămânal, să li se poată da gratuit. Iubiţii prieteni care au aranjat această chestiune voluntar sunt dispuşi să plătească pentru ziare, şi încă cu mare plăcere. Trăim din nou în timpul când săracilor li se vesteşte Evanghelia. Asiguraţi-vă să vă folosiţi de aceasta, o altă chestiune aranjată divin.
Adresaţi toate cererile pentru ziare către biroul Turnului de Veghere. Dar fiecare să ceară pentru sine, nu pentru altul. Nu avem intenţia să trimitem ziare nimănui care nu exprimă personal dorinţa de a le avea. Trimiteţi numele vostru pentru un abonament gratuit. Să nu vă temeţi că vreodată vi se va cere să plătiţi pentru ziar. Orice astfel de cerere ar fi o greşeală şi trebuie raportată prompt la biroul Turnului de Veghere.