TURNUL PUTERII CREŞTINULUI
„Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” Evrei 13:6
R5539 W. T. 15 septembrie 1914 (pag. 282-283)
Poziţia creştinului în lume este una aparte. Nimeni nu-şi poate permite să fie atât de curajos şi independent ca el. Totuşi adevăratul copil al lui Dumnezeu nu este încrezut, nici independent de vreun ajutor dinafară. El este sfătuit de Cuvântul Domnului să nu fie lăudăros, ci umilit, dându-şi seama de lipsa sa de putere şi de nevoia sa de Dumnezeu. Într-adevăr, dacă nu este umilit nu poate plăcea Domnului. Dar în acelaşi timp el trebuie să fie plin de curaj şi încredere. Nici o putere din univers nu poate face faţă Dumnezeului nostru; şi El a spus că este Sprijinul şi Scutul copiilor Săi. El este un Turn Puternic pentru cei care îşi pun încrederea în El.
Dacă rămânem în Cristos şi Cuvântul Său rămâne în noi, El va fi Eliberatorul nostru în şase necazuri, şi în al şaptelea nu ne va părăsi — pentru că noi am fost chemaţi de Dumnezeu, pentru că am răspuns la acea chemare, pentru că noi căutăm săL slăvim în corpurile noastre. Prin urmare nu trebuie să ne temem de ce ne-ar putea face vreun om. Apostolul Pavel, care ne sfătuieşte la curaj şi la încredere în Dumnezeu, a fost un nobil exemplu de credinţă curajoasă. El ne spune de ce avem un motiv atât de îmbelşugat pentru siguranţa credinţei şi pentru lipsa fricii de oameni. El spune: „Purtarea voastră îconduita, modul de viaţăş să fie fără iubire de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi acum căci El Însuşi a zis: Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi. Aşa că putem zice plini de încredere: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”
Credinţă adevărată, nu presupunere
Noi nu trebuie să spunem: Domnul este Ajutorul meu şi de aceea nu va îngădui să-mi ardă casa, nici să fie spartă de hoţi şi să-mi fure lucrurile. Nu-mi voi încuia uşile noaptea, căci Domnul veghează asupra mea şi alor mei. Acesta n-ar fi spiritul minţii sănătoase. N-ar fi credinţă adevărată, ci presupunere. Noi trebuie să luăm toate măsurile de prevedere pentru a preveni pierderile de acest fel. Domnul aşteaptă de la noi să facem tot ce ne stă în putere pentru a ne proteja şi să nu aşteptăm ca El să facă miracole care nu sunt necesare pentru a ne proteja de propria noastră neglijenţă şi ineficienţă. În asemenea împrejurări, El ar putea permite să fim implicaţi în dificultăţi şi în pierderi şi astfel să învăţăm o lecţie necesară. Noi suntem administratori a tot ceea ce Domnul ne-a încredinţat şi El aşteaptă de la noi să exercităm grijă în privinţa a tot ce este în grija noastră dar îi aparţine Lui. Trebuie să avem găleţi şi apă la îndemână ca să fim pregătiţi în caz de incendiu. Trebuie să avem încuietori potrivite la uşile şi ferestrele noastre. După ce ne-am făcut datoria, trebuie să ne lăsăm pe deplin în voia Domnului, ştiind că totul va fi bine cu noi.
Dacă Domnul permite să vină cea ce pare a fi o calamitate, putem să rămânem asiguraţi că va lucra spre binele nostru, dacă suntem cum se cuvine deprinşi prin această experienţă. După ce ne-am făcut partea, trebuie să-I încredinţăm Lui toate consecinţele, fără să ne îndoim că El va avea grijă de noi în cel mai bun mod al Său. Domnul ne va da pe linie pământească ajutorul pe care-l vede potrivit pentru cele mai înalte interese ale Noii Creaturi, dacă noi nu ne îndepărtăm de sub îngrijirea Lui şi nu încercăm să ne conducem propriile interese. Chiar şi în cazul unei astfel de greşeli, dacă ajungem să vedem unde a fost voită şi ne-am sprijinit pe înţelegerea noastră, şi apoi ne reînnoim supunerea faţă de Domnul, dificultăţile în care am fost implicaţi se pot dovedi a fi o reală binecuvântare în deschiderea ochilor noştri asupra cursului nostru greşit, în arătarea incapacităţii noastre de a ne conduce singuri şi în a ne aduce complet înapoi la Dumnezeu.
„Cel Rău nu se atinge de el”
Cele mai înalte interese ale noastre, adevăratele noastre interese, sunt chestiuni de grijă constantă a Tatălui nostru. Dacă stăm foarte aproape de Domnul, suntem protejaţi de puterea îngerilor căzuţi, care, dacă li s-ar permite, ne-ar prinde în mreje şi ne-ar înfrânge. Ei, de fapt, nu ne pot face rău dacă veghem şi ne păstrăm hainele albe. Numai o lipsă de credincioşie ne-ar supune puterii lor în oarecare măsură în ceea ce priveşte interesele Noii noastre Creaturi. Ei nu pot face nici un rău în nici un caz trupurilor noastre, nici nu pot exercita violenţă asupra noastră decât dacă Domnul le permite pentru binele nostru cel mai înalt — poate pentru eliberarea şi înălţarea noastră, ca şi în cazul Învăţătorului nostru.
((826))
Să ne păzim deci, pentru ca „Cel Rău să nu ne atingă”. Noi suntem supuşi diferitelor atacuri din partea servitorilor înşelaţi ai puterilor întunericului. Pot fi atacuri asupra bunului nostru nume, asupra reputaţiei noastre, a corpurilor noastre sau câte altele, cu mai multă sau mai puţină legalitate. Noi suntem supuşi într-o măsură considerabilă omului prin „puterile care sunt”. Totuşi, cei mai amarnici duşmani ai noştri nu au putere să ne atingă dacă nu le este permisă de Domnul. Şi nu putem fi atinşi de marele Adversar dacă rămânem loiali Legământului nostru — loiali Angajamentelor pe care le-am luat faţă de Domnul. Adversarul nu poate niciodată să atingă adevărata noastră fiinţă ca Noi Creaturi decât prin propria noastră necredincioşie.
Noi ne vom închina numai Dumnezeului nostru
S-ar putea să fie voia lui Dumnezeu ca El să permită să suferim, întocmai cum a permis
ca Ioan Botezătorul să fie închis şi în final decapitat, întocmai cum a permis ca Isus să fie arestat şi răstignit şi cum a permis ca mulţi sfinţi din trecut să fie maltrataţi sau ucişi. Dar să nu ne temem de ce ne pot face oamenii, ştiind că Dumnezeul nostru, ai căruia suntem şi pe care-L servim, va fi cu noi tot timpul şi va face ca toate lucrurile să lucreze spre împlinirea scopurilor Sale glorioase pentru noi şi în noi.
Noi desigur că am fi bucuroşi să plăcem oamenilor, dacă aceasta ar fi posibil. Dar ori de câte ori este o problemă de a plăcea lui Dumnezeu sau de a plăcea omului vom spune, cum au spus cei trei tineri evrei împăratului Babilonului: „Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne scoată. … Şi, chiar dacă nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina statuii de aur pe care ai înălţato”. Nu vom face nimic contrar voinţei divine, poruncii lui Iehova. Nu ne vom închina decât Dumnezeului nostru!”
Când Consiliul evreiesc (Fapte 4:13-20) le-a poruncit apostolilor Petru şi Ioan să nu mai vorbească în numele lui Isus, răspunsul lor a fost: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre cele ce am văzut şi am auzit”. Când Pontius Pilat, guvernatorul roman al Iudeii, I-a spus Domnului nostru în noaptea arestării şi procesului Său, „Nu ştii că am putere să Te eliberez şi am putere să Te răstignesc?” Isus i-a răspuns: „N-ai avea nici o putere împotriva Mea, dacă nu ţi-ar fi dată de sus”. Aşa este cu toţi urmaşii Învăţătorului. Harul lui Dumnezeu va fi suficient. Omul nu are putere să facă rău nici unui fir de păr de pe cap, dacă nu îi este permis de Tatăl nostru din ceruri spre gloria Sa şi spre binele nostru cel mai înalt.
Curajul născut din credinţă
Lumea s-a mirat adesea de calmul celor micuţi, umiliţi ai Domnului în situaţii care ar face şi cea mai curajoasă inimă să tremure. Dar pentru a urma cursul în viaţă care Îl va glorifica pe Dumnezeul nostru şi-I va preamări harul, pentru a fi în stare să înfruntăm cu înţelepciune şi curaj încercările şi dificultăţile care vin asupra noastră ca creştini, reprezentanţi ai Împăratului cerurilor, şi pentru a le întâmpina în spiritul bucuriei, socotind toate necazurile noastre ca o bucurie, este necesar ca inimile noastre să fie în acord cu Domnul, să nu avem altă voinţă decât a Lui, iar frica de om, care aduce o cursă, să fie înfrântă. Nu putem realiza aceasta prin puterea noastră, ci numai prin puterea lui Dumnezeu. Suntem învăţaţi să ne fie frică de Iehova, şi nu de un muritor slab. Cel drept este curajos ca un leu, paşnic ca un porumbel şi blând ca un miel. Această combinaţie specială de curaj, spirit paşnic şi blândeţe ar trebui să caracterizeze pe orice creştin.