UN MÂNTUITOR — UN DĂTĂTOR DE VIAŢĂ

Luca 2:1-20

„Căci astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.”

Luca 2:11.

R 4941a W. T. 15 decembrie 1911 (pag. 459-460)

Studiul de astăzi este unul dintre cele mai interesante legate de naşterea lui Isus. Scripturile sunt foarte atente în a ne arăta că El n-a fost conceput în modul obişnuit — că n-a avut tată pământesc, ci a fost conceput de Spirit sfânt. Necesitatea pentru aceasta este evidentă. Tatăl este dătătorul de viaţă, mama este hrănitoarea vlăstarului. Dacă Isus Şi-ar fi primit viaţa de la un tată uman, aceasta ar fi fost pătată, deteriorată, sub condamnarea morţii, aşa cum este a tuturor celorlalţi. Aceasta ar fi zădărnicit orice lucrare din partea Lui ca Răscumpărătorul lumii, deoarece niciun om imperfect nu putea să răscumpere pe unul perfect, după cum declară psalmistul. Psa. 49:7.

Pentru ca Isus să-Şi poată da viaţa un preţ de răscumpărare pentru viaţa tatălui Adam (şi pentru viaţa rasei sale, pierdută prin neascultare), a fost necesar ca El să fie perfect, fără păcat; după cum citim, El a fost „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi”. Şi iarăşi, „Mi-ai pregătit un trup” pentru suferinţa morţii.

Nu este destul, deci, să-L recunoaştem pe Isus ca fiind bun, bine intenţionat în minte. Trebuie să vedem în El perfecţiunea umană, suficientă ca sacrificiu pentru a plăti viaţa pierdută a primului om perfect, Adam. Şi trebuie să vedem de asemenea că a fost conceput de sus — că scânteia sfântă de viaţă din El ca prunc a fost principiul de viaţă transferat de la o stare preexistentă, menţionată de Domnul nostru când S-a rugat: „Preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a fi lumea”. Sf. Pavel ne spune că „El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi”.

PENTRU NOI S-A FĂCUT SĂRAC

Puţini copii din toată Iudeea sau din toată lumea s-au născut într-un loc mai umil decât Isus. Iosif şi Maria plecaseră spre cetatea lor natală, Betleem, ca să se înregistreze pentru impozitare, sub decret imperial. Micuţa cetate era aglomerată cu alţi oameni veniţi pentru acelaşi scop. Astfel s-a întâmplat că Isus S-a născut într-un staul de vite, unde Iosif şi Maria au fost obligaţi să poposească peste noapte. O! Nu ne putem mira că este dificil pentru mulţi să înţeleagă de ce Tatăl nostru Ceresc a trimis pe Fiul Său pentru răscumpărarea noastră în aceste condiţii înjositoare! Numai cei care au spiritul Planului divin, prin conceperea Spiritului sfânt, pot vedea motivul.

NU VĂ TEMEŢI! — VEŞTI BUNE — MARE BUCURIE — TOT POPORUL

Mesajul îngerilor a fost desigur unul inspirat, pe deplin în armonie cu promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam — numai că a fost o declaraţie lărgită a acesteia — că „tot poporul” să fie binecuvântat — şi încă erau veşti bune şi încă însemna mare bucurie; dar acum, după două mii de ani, Mesajul arăta chiar persoana prin care veştile bune îşi vor avea împlinirea — Copilul din Betleem.

Anunţul îngeresc „Nu vă temeţi” este interesant. Toţi oamenii din lume îşi dau seama că sunt păcătoşi şi în mod firesc au presimţiri sumbre. Le este greu să creadă că Dumnezeu este într-adevăr îndurător şi iubitor. Dumnezeii neamurilor păgâne sunt feroce, neiubitori şi nevrednici de iubit. Dar Dumnezeul întregului har, Tatăl îndurărilor, este un Dumnezeu al Iubirii, căruia Îi place să-Şi folosească puterea divină pentru binecuvântarea şi ridicarea copiilor Lui care greşesc. De aceea S-a îngrijit în mod deosebit să trimită Mesajul „veştilor bune de mare bucurie pentru tot poporul”, precum şi să trimită cu mare preţ pe Singurul Său Fiu Conceput, să fie Răscumpărătorul omului — pentru ca El să poată fi drept şi totuşi să fie Îndreptăţitorul celor care cred. Rom. 3:26.

Mesajul declara că Se născuse un Mântuitor — Unsul, Domnul. El urma să fie Moise cel antitipic, Aaron cel antitipic, Melhisedec cel antitipic, David cel antitipic. Pe lângă caracteristicile ilustrate prin aceste diferite personaje tipice, El a fost şi Fiul Celui Preaînalt. El urma să fie Mântuitorul — Eliberatorul — Mijlocitorul Noului Legământ, atât de mult aşteptat, atât de mult sperat, atât de mult cerut în rugăciune.

Există o forţă sau sens special în acest cuvânt, Mântuitor — înseamnă dătător de viaţă. Versiunea siriacă este cea în care cuvântul Mântuitor este tradus, dătător de viaţă; şi siriaca era, se pare, limba vorbită de Isus şi de alţii din Palestina pe vremea aceea. Şi nu are oare un caracter în mod special potrivit sau adecvat acest nume, dătător de viaţă? Ce pierduse omul şi ce dorea să aibă iarăşi? Scripturile răspund că Adam şi-a pierdut viaţa şi a intrat sub pedeapsa, „Cu moarte vei muri”. El n-a pierdut cerul, căci niciodată nu l-a avut. A pierdut viaţa pământească, un cămin în Eden, perfecţiunea umană. Şi Isus a declarat că El a „venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut”. Mat. 18:11; Luca 19:10.

Prin urmare, după cum am văzut, I s-a dat o viaţă umană perfectă, pentru ca „prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi”, şi suferind astfel, Cel drept pentru cei nedrepţi, pedeapsa păcătosului, să poată deveni cumpărătorul sau Răscumpărătorul lui Adam şi al întregii sale rase, cu dreptul deplin de a restaura la viaţă perfectă şi la tot ceea ce a fost pierdut, pe toţi aceia care o vor primi de la El — cu recunoştinţă. De-a lungul întregii Sale domnii Mesianice de o mie de ani, El va fi Dătătorul de Viaţă al lumii, ridicând pe cei doritori şi ascultători afară din stările păcatului şi ale morţii, la perfecţiune, viaţă veşnică şi binecuvântări pământeşti, umane.

Dar Domnul nostru Isus face o lucrare şi pentru Biserică, „cei aleşi”, mireasa şi moştenitorii cu El în Împărăţie, şi această binecuvântare pentru Biserică începe înainte de stabilirea Împărăţiei Sale. Cei din Biserică sunt „din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”, dar ei nu vor fi restabiliţi la ceea ce a fost pierdut. Oferta făcută lor este ca ei să devină asemănări ale Răscumpărătorului şi să-şi dea viaţa, umblând în urmele Lui, şi că El va completa pentru toate deficienţele lor şi astfel Tatăl Îndurărilor îi va aduce ca pe Domnul lor la natura divină, îi va ajuta să-şi „întărească chemarea şi alegerea” la starea cerească pe care Dumnezeu le-a promis-o, căci, „dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El; dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El”. 2 Tim. 2:11, 12.

CORUL ALELUIA

În versetul 14 avem un fel de cor Aleluia sau răspuns îngeresc la Mesajul deja dat de înger. O oştire cerească a cântat „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”. Ce măreţ! Ce inspirator! Dar nu vedem încă realizată această stare glorioasă. Slava cuvenită lui Dumnezeu nu este încă dată pe pământ după cum este în cer. Nici pacea nu-şi flutură încă steagul, nici chiar peste aşa-zisa creştinătate.

Care este problema? O, a spus apostolul, acesta este un secret, o taină ascunsă de Veacurile şi Dispensaţiile trecute! Taina este că Dumnezeu intenţionează ca nu numai Isus să fie Unsul Său, ca să conducă şi să binecuvânteze lumea, ci El a preorânduit şi o ceată de urmaşi în urmele Lui ca să fie cu El şi să participe la lucrarea Lui, şi acest întreg Veac Evanghelic a fost dedicat lucrării de alegere a acestei clase, numită în diferite moduri: Corpul lui Cristos şi „fecioara logodită”, care, în cele din urmă, la a Doua Venire a Domnului, va deveni „mireasa, soţia Mielului” şi comoştenitoare.

De aceea apostolul declară că toată creaţia suspină şi suferă durerile naşterii până acum — aşteptând descoperirea Fiilor lui Dumnezeu — descoperirea lui Isus şi a Miresei Sale în slava Împărăţiei pentru binecuvântarea Israelului natural şi a tuturor familiilor pământului, cu ajutor şi cunoştinţă, pentru ca aceia care vor vrea şi vor asculta să poată fi readuşi la chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi la viaţă veşnică.