Vol. 21, Septembrie-Octombrie 2014, Nr. 6 

UN SEMN DIN CER

04976″> Marcu 8:11-26

„Isus le-a vorbit din nou şi le-a zis: „Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.” 04977″> Ioan 8:12

R 5111 W. T. 1 octombrie 1912 (pag. 312-313)

Cărturarii şi fariseii — religioşii şi învăţătorii de frunte din zilele lui Isus — erau încurcaţi şi deranjaţi de succesul Lui la popor. Adevărat, cei care Îl ascultau cu bucurie erau mai cu seamă oamenii obişnuiţi, pe care învăţătorii evrei îi dispreţuiau, numindu-i „vameşi şi păcătoşi”, şi refuzau să-i recunoască de fraţi. Ei Îl considerau pe Isus ca un concurent, şi unul de succes, şi se temeau, nu fără motiv, că reputaţia lor ca învăţători se păta din cauza superiorităţii lui Isus ca Învăţător, ale cărui „Minunate cuvinte ale vieţii” atingeau inimile multora.

Aceşti farisei au venit în mod special să găsească greşeală — „ispitindu-L” pe Isus. Ei I-au cerut „un semn din cer”. Scopul lor real era să minimalizeze multele semne pe care le făcea El în popor prin vindecarea bolnavilor etc. Ignorând toate acestea, ei au spus: Ce semn din cer ne poţi da? Vrem un semn ceresc; dă-ni-l şi vom crede în Tine.

Pentru a putea compătimi într-o oarecare măsură cu conducătorul şef al evreilor din acel timp, trebuie să ne amintim cât de diferite erau lucrurile pe care le făcea Isus ca dovadă că era Mesia, de lucrurile pe care ei presupuseseră că le va face. Profeţiile au spus multe lucruri despre Mesia, dar ei citindu-le au acordat atenţie specială acelora care vorbeau despre gloria Lui şi puterea care va veni pentru naţiunea iudee, şi despre binecuvântarea pe care naţiunea iudee o va acorda în cele din urmă tuturor naţiunilor, pentru binecuvântarea lumii în timpul Împărăţiei lui Mesia. Ei au trecut cu vederea şi n-au studiat destul de atent sau destul de profund alte scripturi de un fel cu totul diferit.

Aceste alte Scripturi spun cum Mesia va fi „ca un miel pe care-l duci la tăiere şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund nu Şi-a deschis gura” (El va fi „mut” în sensul că nu-Şi va deschide gura pentru a împiedica condamnarea Lui la moarte). Ele au spus cum El va „vesti captivilor eliberarea” şi va deschide ochii celor orbi, dar pe acestea ei le-au asociat cu Împărăţia glorioasă mai degrabă decât cu perioada când Mesia va fi „dispreţuit şi părăsit de oameni” şi îşi vor ascunde faţa de El în ruşine, în lipsă de respect.

Adevărat, ei ar fi trebuit să studieze Scripturile corect. S-ar putea spune că ei n-au fost de vină când au făcut această greşeală; într-un sens acest lucru ar putea fi adevărat. Pe de altă parte, totuşi, trebuie să ne amintim că dificultatea lor a fost de fapt mândria inimii şi spiritul de atotcunoaştere. Le-a lipsit umilinţa şi de aceea nu s-au lăsat învăţaţi. „Israeliţii adevăraţi” care au acceptat Mesajul lui Isus, fără îndoială au avut o neînţelegere asemănătoare a profeţiilor, dar ei au fost dispuşi să se convingă şi gata să fie conduşi şi îndrumaţi, şi pentru aceştia învăţăturile Învăţătorului au fost atractive, binecuvântate, minunate. Ei au fost îndrumaţi treptat spre o înţelegere corectă a fiecărei trăsături a Planului divin când îşi avea timpul cuvenit, şi astfel au fost pregătiţi pentru binecuvântarea Cincizecimii la timpul cuvenit, şi s-au manifestat ca parte din cei Aleşi, pe care Dumnezeu îi alegea ca să fie Mireasa lui Mesia şi comoştenitori în Împărăţia Sa.

NICI UN SEMN DECÂT CEL AL LUI IONA

Lecţia noastră ne spune că Isus a suspinat adânc şi a spus: „De ce caută această generaţie un semn?” şi a refuzat să le dea un semn, şi S-a depărtat spre cealaltă parte a lacului. Sf. Matei (16:1-4) dă o relatare mai detaliată a acestei întrebări şi răspunsul la ea. Isus le-a atras atenţia fariseilor asupra semnelor pe care li le-a dat din abundenţă, şi apoi a spus că acelui neam i se va da un semn mare; dar acesta n-a fost dat până la Calvar. Acel „semn” a avut un mare efect asupra miilor de evrei, aşa cum este dovedit de relatarea din Faptele Apostolilor despre miile care au fost botezaţi în ziua Cincizecimii, şi ulterior la auzirea predicii sf. Petru cu privire la moartea lui Isus, la cele trei zile ale Lui în mormânt şi la învierea Sa în a treia zi.

Isus a menţionat semnul lui Iona, că aşa cum el a fost (părţi din) trei zile şi trei nopţi în pântecele peştelui, tot aşa Fiul Omului va fi o perioadă asemănătoare în pământ, şi după cum Iona a ieşit afară, tot aşa va ieşi şi Fiul Omului.

Îi vom lăsa pe Criticii Radicali să se lupte între ei în ceea ce priveşte pretenţia pe care au ridicat-o în opoziţie cu declaraţia Domnului nostru. Potrivit Criticilor Radicali, Isus şi apostolii au fost grozav de înşelaţi, în toate sensurile cuvântului; dar potrivit lui Isus şi apostolilor, Criticii Radicali sunt grozav de înşelaţi. Preferăm să stăm lângă Cuvântul lui Dumnezeu, lăsând pe cine vrea să accepte „înţelepciunea oamenilor”.

ALUATUL FARISEILOR

După ce a intrat în corabie, Isus i-a prevenit pe ucenici împotriva învăţăturii fariseilor — El a asemănat-o cu aluatul — drojdia. Aluatul este un ferment care se răspândeşte, în special în aluatul pentru pâine. Cuvântul lui Dumnezeu este Adevăr, pâinea cu care trebuie să se hrănească poporul Său. Dar ei trebuie să folosească pâine nedospită — pâine pură, Adevăr pur, neamestecat cu aluatul filosofiei umane.

Această prevedere era necesară deoarece fariseii erau aparent şi în realitate cea mai sfântă sectă sau partidă printre evrei. Cei mai serioşi, cei mai zeloşi şi cei mai dotaţi dintre evrei erau în mod natural atraşi spre acea sectă. Pretinsa ei asociere cu cele mai înalte şi mai bune lucruri a făcut secta şi învăţăturile ei cu atât mai periculoase, pentru că pâinea ei, adevărul ei era amestecat cu tradiţii umane care făceau greaţă şi indigestie, şi în aceeaşi măsură otrăvea toate minţile care îl primeau.

Aceeaşi lecţie este aplicabilă şi la noi astăzi; indiferent cât de sfântă poate să pretindă şi să pară că este o denominaţie de creştini, trebuie să ne amintim să ne păzim de „aluatul” lor, doctrina lor falsă — să fim atenţi la ea, să o evităm. Adevărul curat al Cuvântului lui Dumnezeu este cel care ne face în stare să ne „dea înţelepciune spre mântuire”, şi care, spune apostolul, este de folos, „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie cu totul pregătit pentru orice lucrare bună”.

Toţi deci, ca creştini din toate denominaţiile, să ne unim inimile şi minţile în deplină consacrare Domnului şi Răscumpărătorului nostru de a face voia Tatălui ceresc; şi să stăm liberi şi departe de tot „aluatul” din toate diferitele crezuri, care în trecut a făcut atât de mult să separe poporul Domnului în şase sute de denominaţii. Dezaprobăm această divizare care apasă tot mai mult poporul Domnului de pretutindeni, şi tot mai mult dorim să unim inimile serioase sub un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez, un Dumnezeu şi Tată peste toţi, şi o „biserică a celor întâi-născuţi, care sunt scrişi în ceruri”.

„ÎNCĂ NU PRICEPEŢI?”

Ucenicii, în mod stupid, n-au înţeles declaraţia pilduitoare a lui Isus despre aluatul fariseilor. Ei s-au gândit imediat la aluatul literal şi la pâinea literală şi au observat că nu aveau decât o pâine cu ei şi au presupus că Învăţătorul îi mustra. Ochii minţii lor, ochii înţelegerii lor, nu erau foarte larg deschişi, şi Isus prompt şi foarte clar le-a spus astfel, şi se pare cu o măsură de mâhnire, că după toată învăţătura pe care El le-o dăduse, pricepeau atât de greu spiritul cuvintelor Sale.

El le-a amintit miracolul celor cinci mii hrăniţi cu cinci pâini, şi i-a întrebat câte coşuri cu fărâmături au strâns. Ei au răspuns: „Douăsprezece”. Le-a amintit de celelalte hrăniri, a patru mii cu şapte pâini, şi i-a întrebat câte coşuri au fost strânse. Ei au răspuns: „Şapte”. El a spus: Cum dar nu înţelegeţi că nu găsesc nici o vină la voi fiindcă aveţi numai o pâine; desigur, dacă am avut puterea să fac pâine înainte, mai am încă această putere şi nu M-aş putea referi la lipsa voastră de pâine.

Acelaşi lucru este de remarcat astăzi printre poporul Domnului în mod frecvent în studiul Bibliei; spiritul învăţăturilor Domnului nostru este adesea trecut cu vederea în totalitate de unii ale căror minţi se concentrează numai în jurul unor mici întâmplări. Remediul pentru aceasta este o umblare mai aproape de Dumnezeu; un studiu mai atent al Cuvântului divin, intrând în spiritul Învăţătorului şi al lucrării Sale, ca urmaşi în urmele Lui. În legătură cu aceasta, să nu uităm „spinii” dificili despre care altă pildă ne spune că atât de frecvent invadează inimile şi minţile poporului lui Dumnezeu şi împiedică Cuvântul Adevărului să aducă roada lui potrivită. „Spinii” sunt „îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor”, a spus Isus.

Sosind la Betsaida, a fost adus la El un orb cu dorinţa de a fi vindecat. Isus l-a luat de mână şi l-a condus afară din sat. A scuipat în ochii lui, a pus mâinile pe el şi l-a întrebat dacă vede ceva. El a privit în sus şi a spus că vede ceva ca nişte copaci mişcându-se în jur, ceea ce el credea că sunt oameni. Din nou Isus Şi-a pus mâinile pe ochii lui şi i-a cerut să se mai uite odată. El a făcut aşa şi a văzut clar. Scopul folosirii acestei metode nu ne este clar, dar foarte probabil omului i-a lipsit credinţa şi Isus a dezvoltat-o treptat în el. Acest gând este sprijinit de afirmaţia finală că omul s-a uitat fix şi a continuat să se uite un timp, şi apoi a declarat că putea să vadă totul clar. Se pare că Domnul i-a cerut omului să-şi exercite întreaga putere a voinţei şi să se străduiască să vadă lucrurile.