Vol. 1 Ianuarie-Februarie 1994 Nr. 2

UNA DIN LECŢIILE FRUMOASE ŞI PLINE DE FORŢĂ ALE ÎNVĂŢĂTORULUI

„Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp”. Matei 6:28

W.T. (Turnul de Veghere) 1916 (pag. 341-342)

Multe şi variate sînt lecţiile preţioase pe care le-a dat Învăţătorul în timpul misiunii Sale pămînteşti; şi ele niciodată nu se înve-chesc. Pentru adevăratul ucenic al lui Christos sînt întotdeauna noi, întotdeauna proaspete. Fie că a învăţat pe malul mării, fie pe munţi sau la marginea drumului, pe cînd mergea şi discuta cu cei 12 aleşi ai Lui, cuvintele Lui de înţelepciune şi har ajung la noi vibrînd de sens, pulsînd de viaţă, pline de tărie şi putere, înveselindu-ne, încurajîndu-ne şi binecuvîn- tîndu-ne inimile.

Prin folosirea acestor cuvinte pe care le analizăm, Domnul nostru, după cum îi era obiceiul, a făcut o ilustraţie din ceva familiar pentru toţi ascultătorii. Grija lui Dumnezeu pentru crini părea o aluzie potrivită la grija Lui mai mare pentru propriul Său popor, la înţelepciunea, puterea şi iubirea Lui infinită. Cel care cu atîta grijă a supravegheat înbrăcămintea unei simple flori — care a înflorit numai ca să se veştejească într-o zi — ale cărei haine erau mai regeşti decît îmbrăcămintea regească a lui Solomon, cu siguranţă se va îngriji de îmbrăcăminte pentru aceia care se încred în El!

Unii au făgăduinţa Lui — alţii nu

Fără îndoială că mult din ceea ce Domnul nostru a spus evreilor n-ar fi fost spus neamurilor, deoarece neamurile atunci erau sub blestemul şi condamnarea generală — lumea întreagă era înstrăinată de Dumnezeu. Poporul lui Israel singur fusese adus înapoi în legătură de legămînt cu Dumnezeu, prin legămîntul Legii făcut la muntele Sinai; deci lor le erau aplicabile cuvinte diferite. Veniţi în legătură cu Dumnezeu, făgăduinţele lui Dumnezeu erau ale lor. Toate trebuiau să lucreze pentru binecuvîntarea lor — vitele lor, cîmpurile lor, totul, era binecuvîntat de Domnul dacă erau credincioşi faţă de El. De aceea, Domnul nostru era în această linie de gîndire, îndemnînd pe copiii lui Israel să aibă mai mare încredere în Dumnezeu, mai mare încredere în Cel care-i alesese să fie poporul Lui special.

Noi, ca şi Învăţătorul, trebuie să facem o distincţie clară între persoanele cărora să le dăm mîngîierea şi asigurările grijii lui Dumnezeu, şi toţi ceilalţi. Trebuie să ţinem minte că unii au venit în familia Lui şi alţii nu! că unii au făgăduinţele Lui, ca aparţinîndu-le, iar alţii nu. Noi nu trebuie să înşelăm pe alţii şi să dăm de înţeles că au dreptul să pretindă, ca fiind ale lor, făgăduinţe care nu le-au fost date niciodată. Mai degrabă, le vom face mai mult bine dacă le arătăm că aceste făgăduinţe sînt condiţionate — numai pentru aceia care fac un legămînt cu Domnul, sub aranjamentul special deschis în timpul acestei Vîrste Evangelice. Pentru creştini, această lecţie de încredere şi siguranţă statornică în Dumnezeu este foarte importantă; şi învăţată, ea reprezintă o creştere foarte însemnată în har şi cunoştinţă — în spiritul iubirii, care alungă toată frica. Ea înseamnă o apropiere de Dumnezeu, o părtăşie cu El, de care, cei care n-au învăţat această lecţie nu se pot bucura.

Poverile grele ale lumii

Problema grijii pentru necesităţile vieţii era una foarte importantă la oamenii cărora Învăţătorul li se adresa în general. Arareori avea pe cei foarte bogaţi printre cei care ascultau, avea în general pe cei săraci; şi săracii din Palestina şi din alte ţări orientale găsesc a fi foarte greu să obţină hrană, îmbrăcăminte etc. În multe părţi ale lumii de astăzi, în special în India, există oameni care rar merg vreodată la culcare fără să fie flămînzi şi, pentru aceştia, necesităţile vieţii sînt un considerent foarte important.

Domnul nostru Isus a arătat că aşa era în timpul Lui, spunînd că la cei mai mulţi oameni considerentul important era „Ce vom mînca şi ce vom bea şi cu ce ne vom îmbrăca”? Ei erau neliniştiţi şi îngrijoraţi. „Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută”, a spus Învăţătorul. Obiectivul lor în viaţă era să-şi procure hrană şi îmbrăcăminte. Aceea era povoara rugăciunii lor. Şi chiar evreii, deşi în mod declarat poporul lui Dumnezeu, nu învăţaseră încrederea necondiţionată în El, ci într-o măsură mare erau lacomi după lucrurile materiale, căutînd în primul rînd cîştigul lumesc, mai degrabă decît bogăţiile adevărate. Domnul nostru a spus că ucenicii Lui trebuiau să-şi dea seama că Dumnezeu ştia de ce lucruri aveau trebuinţă, înainte ca ei să le ceară de la El, şi să rămînă deplin mulţumiţi cu ceea ce Dumnezeu le va da în privinţa celor pămînteşti. Isus a dorit ca ei să fie siguri că Dumnezeu aşa va supraveghea interesele lor, încît nu vor duce lipsă de nimic cu adevărat bun şi necesar pentru ei.

Aceasta pare să fie toată lecţia pe care Domnul nostru le-a insuflat-o, prin aducerea acestei ilustraţii din natură — „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la crinii cîmpului”. A fost o aluzie plină de forţă la faptul că lucrurile împărăţiei erau cele de importanţa cea mai mare; şi căutînd aceste lucruri întîi, ei puteau avea asigurarea că toate cele pămînteşti necesare vor fi ale lor.

((14))

Considerarea cuvenită a crinilor

Ce este ceea ce trebuie să luăm în consi-derare la crini? „Cum cresc ei!” Ce înseamnă aceasta? Însuşi Isus răspunde: „Ei nu torc nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon în toată slava lui nu s-a îmbrăcat ca unul din ei”. Adică, crinii cresc într-un fel foarte rezonabil; ei dezvoltă graţie şi frumuseţe şi sînt împodobiţi în haine de frumuseţe, fără să manifeste stră-danie efort nenatural, neobişnuit. Ei nu-şi fac griji de creştere. Crinul nu se trezeşte dimineaţa să spună: „Ei, mă întreb dacă pot face încă un sfert de ţol astăzi. Mă întreb dacă voi fi în stare să cresc aşa de repede şi să arăt aşa de frumos ca şi crinul de colo; şi mă întreb ce vor gîndi oamenii despre mine”. El îşi asimilează pur şi simplu ceea ce poate absorbi din pămîntul şi din atmosfera pe care Dumnezeu i le-a pregătit acolo. El nu spune, „cred că voi merge într-alt loc, nu pot creşte aici”, ci face cît poate de bine, oriunde se întîmplă să fie.

Crinii din Palestina, la care s-a referit Domnul nostru, evident nu erau felul de flori pe care în general le numim crini, ci erau, se pare, dintr-o altă familie de plante; şi o specie foarte numeroasă, am judeca noi, care cresc pretutindeni. Cei care sînt obişnuiţi cu florile din Palestina, indică o floare roşietică obişnuită, la care, cred ei, se referea expresia „crinii cîmpului”.

Lecţia noastră deci, ca şi noi creaturi, este că, deoarece noi ne-am dat inimile Domnului, nu trebuie să fim îngrijoraţi, neliniştiţi pentru lucrurile vieţii prezente. Nici nu trebuie să fim exagerat de îngrijoraţi cu privire la creşterea noastră spirituală. Noi trebuie doar să facem tot ce putem mai bine şi să-I încredinţăm Lui creşterea. Însă, noi trebuie să fim în special angajaţi în lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a promis, ca noi creaturi în Christos, ca să ne putem face chemarea şi alegerea sigură şi să ajungem la gloriile pe care Tatăl nostru le are în păstrare pentru cei care-L iubesc. Dacă noi dăm atenţia noastră acestor lucruri, Învăţătorul ne asigură că Tatăl ceresc va supraveghea afacerile noastre, aşa încît nu ne va lipsi nici o necesitate spirituală sau pămîntească. El ne va da nouă, ca şi copii ai lui Dumnezeu concepuţi de spirit, orice avem nevoie din binecuvîntările spirituale şi pămînteşti, ca să ne putem termina cursul cu bucurie.

Nu trebuie să interpretăm cuvintele Domnului nostru ca însemnînd, că noi trebuie să ne neglijăm datorinţele cuvenite ale vieţii; că El n-ar vrea ca noi, ca şi crinii, să mai toarcem sau să ţesem; că El n-ar vrea ca noi să muncim cu mîinile şi cu mintea noastră, pentru ca să ne îngrijim de familia, casa noastră, etc. Desigur că nu! Pentru că aceste lucruri sînt insuflate în Cuvîntul lui Dumnezeu. Evident, aici, El doar ne imprimă gîndul că în timp ce noi facem după cea mai bună capacitate a noastră, în armonie cu împrejurările şi condiţiile pe care Dumnezeu ni le-a dat, nu trebuie să ne îngrijorăm. Trebuie să fim tot aşa de lipsiţi de grijă neliniştitoare cum sînt crinii, să fim pe deplin mulţumiţi şi să privim în credinţă la Tatăl nostru ceresc, aşteptînd şi acceptînd grija şi conducerea Lui providenţială, în toate afacerile şi interesele noastre.

„Dacă laşi în seama Lui,
Cum fac crinii, El te creşte;
Fie ploaie ori ninsoare
Da-ndrăzneşte!
Crinul creşte
Şi nu-i pasă
Că e noapte ori e ceaţă;
Ori că lumina mijeşte
Ori că soarele luceşte
Crinul creşte.
Şi el creşte fără grija-ţi
Să-l sădeşti ori uzi, oriunde;
Pe cîmpie, jos în vale
Ca şi sus, pe virf de munte
Crinul creşte.
În veşminte albe, pure,
De lumină glorioasă, care
De la cer se reflectează
Dulce,
Crinul creşte”.

Odihnă şi pace în încrederea perfectă

Dumnezeu ştie tot despre împrejurările noastre. Dacă avem nevoie să fim transplantaţi într-un alt loc, într-un altfel de pămînt, unde natura noastră nouă poate prospera şi se poate dezvolta mai bine, sau unde nevoile noastre pămînteşti, rezonabile, se pot obţine mai bine, El poate aranja aceasta. El ştie întocmai ceea ce este bine pentru noi, cel mai bine pentru noi, pămîntesc şi spiritual. Partea noastră este să-I căutăm îndrumările, neîncercînd să luăm cîrma în proprile noastre mîini, nici să hotărîm că Domnul nu va schimba niciodată condiţiile noastre etc. Dacă cel mai bine pentru noi este ca ele să se schimbe, El le va schimba, dacă avem încredere în El; şi desigur, dacă sîntem copiii Lui, noi dorim voinţa Lui, nu a noastră proprie! Noi trebuie să fim perfect liniştiţi, în orice ((15)) condiţii sau circumstanţe ne aflăm, liniştiţi la gîndul, „Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-i cereţi voi” — Matei 6:8.

Nu va însemna aceasta uneori încercări puternice ale credinţei şi ale răbdării, dacă condiţiile soartei noastre sînt dureroase şi greu de suportat? Poate fi astfel dar dacă Providenţa Domnului nu oferă pentru un timp o cale de scăpare, putem fi siguri că încercarea va dovedi unul din „toate lucrurile” care vor lucra spre binele nostru, dacă ne supunem blînd voinţei Lui şi vom aştepta ca El să ne arate o cale diferită, dacă aceasta îi va părea Lui cel mai bine. Să înflorim ca şi crinii semănaţi de El, spre gloria Stăpînului nostru ceresc.

Cerînd nevoile zilnice

Deşi Isus ne spune că noi trebuie să cerem „dă-ne nouă astăzi pîinea cea de toate zilele”, aceasta nu este o specificare a ceea ce noi am prefera să avem în cele pămînteşti. Nu trebuie să specificăm lucruri care să fie cele mai plăcute pentru gustul nostru. Trebuie să lăsăm partea aceasta pentru El. Noi trebuie numai să recunoaştem că sîntem dependenţi de El pentru necesităţile vieţii, că privim la El, că aşteptăm providenţa Lui şi vom accepta acele lucruri pe care înţelepciunea Lui ni le dă ca potrivite pentru noi, în legătură cu instrucţiunile Cuvîntului Său.

Astfel mergem mai departe, crescînd zilnic fericiţi şi mulţumiţi în Dumnezeu şi pregătindu-ne pentru împărăţie, deoarece creştinii care nu pot învăţa acum, în condiţiile prezente, să se încreadă în Dumnezeu, probabil nu vor putea învăţa această lecţie în alte condiţii. Condiţiile prezente sînt în mod special folositoare cu adevărat, pentru aceia care vreau să cultive încrederea, dependenţa de Domnul. În legătură cu aceasta vedem că săracii au un avantaj asupra bogaţilor; şi celor săraci, ca şi crinii cîmpului, li s-a adresat Domnul nostru Isus prin cuvintele textului nostru. Şi celor săraci în spirit, care-şi dau seama de propria lor ne-putinţă, care tînjesc după odihna şi pacea pe care numai Isus o poate da, care vin la El după această odihnă, acestora le sînt date toate făgăduinţele îndurătoare ale Învăţătorului şi lecţiile de înţelepciune, mîngîiere şi instruire.

„O, floare de cerească obîrşie, ce-nfloreşte pe pămînt
Aleasă lumină luîndu-ţi din soare, ploaie şi vînt
Curînd a ta frumuseţe va împodobi tărîmul ceresc
Mutată fiind într-o climă mai bună, ca din nou să-nfloreşti”!