UNA FAC”

„Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.”

Cor. 2:2.

R 5044 W. T. 15 iunie 1912 (pag. 193-195)

Talentatul apostol Pavel dă în alt loc mărturia sa în privinţa înţelepciunii de a renunţa la unele din planurile şi aranjamentele noastre şi a ne diminua eforturile în diferite direcţii, pentru a ne concentra energiile asupra acelor lucruri pe care putem cel mai bine să le ducem la perfecţiune, spunând: „Una fac” (. 3:13). Singurul lucru în viaţa apostolului era, atât cât era în stare, să fie acceptabil pentru Domnul, el personal, şi să facă cu puterea sa cât putea ca să-i ajute pe alţii să ajungă la aceeaşi stare.

În armonie cu aceasta, ideea din textul nostru pare să fie că orice cunoştea apostolul cu privire la alte chestiuni remarcabile din zilele lui — obiceiuri ale veacului, chestiuni ştiinţifice etc. — el le va ignora. Va fi un specialist. Îşi va limita gândurile, cuvintele şi învăţăturile la această singură chestiune; căci el gândea că merita. Fusese în Corint ca ambasador al lui Cristos. N-a fost acolo să facă paradă de cunoştinţa sa, ci să spună mesajul Împărăţiei. El va face din predicarea Evangheliei singura sa preocupare, pentru a cărei împlinire simţea că toată cunoştinţa şi energia sa erau prea puţin.

Apostolul n-a hotărât să ignore toată cunoştinţa sa fără să aibă un bun motiv sau scop. Aceasta era fiindcă dorea să-şi concentreze toată atenţia şi influenţa asupra unui subiect mare. Acel subiect era Isus Cristos, Isus Unsul; Isus Mesia era gândul principal al întregii sale predicări. El şi-a dat seama că marele Mesia era parte din Programul divin care fusese promis — „Sămânţa” care trebuia să binecuvânteze toate familiile pământului; că Isus era acel mare Mesia, şi că toţi oamenii trebuie să-L recunoască şi să se adune la drapelul Lui.

Dar sf. Pavel va predica nu numai că Isus a fost Mesia, ci că El a fost Mesia cel răstignit, căci lui nu-i era ruşine cu învăţătura divină. El va predica faptul că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său; şi că Fiul a părăsit gloria pe care a avut-o cu Tatăl, a trăit pe pământ şi „a murit, Cel drept pentru cei nedrepţi”, chiar pentru acest scop — ca să-Şi poată arăta ascultarea faţă de aranjamentul divin. Predicându-L astfel pe Cristos şi răstignirea Lui, apostolul nu ignora faptul că trebuia să existe o Biserică; Isus era Capul Uns peste Corpul Său, Biserica. Prin urmare, predicându-L pe Isus Cel Uns, sf. Pavel arăta cum se ducea la îndeplinire Planul divin sub supravegherea divină şi ce rezultate glorioase vor fi. Pentru aceste lucruri El hotărâse să-şi dedice tot timpul şi atenţia.

Cât de evident este că astăzi mulţi slujitori au pierdut ceea ce poseda apostolul, care astfel a recunoscut importanţa Evangheliei lui Cristos! Această pierdere explică în mare parte diferitele subiecte ciudate din publicitatea pentru adunările religioase; uneori subiectul este politica; alteori abţinerea de la băutură; alteori votul femeii. Motivul pentru această schimbare de la stilul vechi de predicare este că în timpul Evului Mediu Evanghelia a fost stricată, denaturată; iar acum oamenilor le este ruşine de ceea ce s-a predicat odinioară — „Fiţi buni şi veţi merge în cer; fiţi răi şi veţi merge în iad!” Acesta nu este un mesaj mare. Nu ne putem mira că o minte perspicace înţelege totul în câteva minute. Suntem mai degrabă bucuroşi într-adevăr că slujitorilor le este ruşine să predice ceea ce crezurile lor mărturisesc, şi că, de aceea, crezurile lor trebuie ţinute pe un plan retras.

„MIE NU MI-E RUŞINE DE EVANGHELIE”

Pentru noi însă care vedem importanţa Evangheliei, cazul este diferit. Noi ştim că această Evanghelie a Împărăţiei, de care apostolului nu i-a fost ruşine, învaţă că Biserica aleasă va fi Mireasa lui Cristos; că Mesia va binecuvânta întreaga lume; că Isus este Mesia; că El a fost răstignit, mort, îngropat, înviat din morţi de către Tatăl Său; că răstignirea Lui a fost o parte a marelui Plan Divin, şi că fără acest aranjament nu putea fi efectuată nicio mântuire, nici pentru Biserică nici pentru lume în viitor. De aceea, aşa cum a făcut apostolul, noi îl predicăm pe Isus, Cel Răstignit, care a murit pentru păcatele noastre, care a înviat pentru îndreptăţirea noastră, şi care, venind în glorie cu Biserica Sa, este marele Mesia, pentru a binecuvânta lumea prin Israelul natural.

Deoarece noi am găsit Adevărul, asemenea sf. Pavel, ne simtim constrânşi să nu predicăm nimic altceva decât acest Mesaj. Acelaşi Adevăr care l-a influenţat pe el să ne influenţeze şi pe noi. Dacă deci vreunul dintre fraţi se simte dispus să meargă în afară după modul Babilonului şi să predice altceva, iată un reproş — „N-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit”. Acesta este singurul subiect. Sf. Pavel era ca şi cum n-ar şti nimic altceva. Acest subiect va fi singurul lucru pentru care el îşi va acorda tot timpul şi atenţia. Aşa să fie şi cu noi!

Preaiubiţilor, în timp ce apreciaţi speranţa glorioasă pusă înaintea voastră, vă rugăm fierbinte să nu daţi atenţie duhurilor înşelătoare şi doctrinelor diavolilor, cum le numeşte apostolul (1 Tim. 4:1); ci cu fixitatea scopului să vă concentraţi asupra singurului lucru la care sunteţi chemaţi, şi pe care, ca moştenitori în devenire ai Împărăţiei lui Mesia, sunteţi privilegiaţi să-l faceţi. Să nu uităm că suntem un „popor deosebit”, separat de marele corp al creştinilor nominali, precum şi de lume, având speranţe, scopuri şi ambiţii mai înalte, şi favorizaţi cu o pătrundere mai clară în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, fiind chemaţi afară din întunericul nostru de altădată, la lumina Sa minunată. Astfel separaţi de lume şi de creştinii care participă în mare parte la spiritul lumii, ce este de mirare dacă îi găsim total în lipsă de armonie cu noi, fie ignorându-ne fie opunându-ni-se!

Ne aşteptăm la o astfel de opoziţie; şi ştim că va continua până când calea ni se va sfârşi în moarte. Dacă îndurăm greutatea ca buni soldaţi pentru Adevăr, indiferent cum poate veni acea greutate, în eforturile noastre de a face voia Domnului şi de a înainta interesele Împărăţiei Sale, atunci ne prezentăm corpurile ca jertfe vii în serviciul divin. A fi într-adevăr în serviciul Lui include atât a studia atent şi continuu Planul lui Dumnezeu, cât şi a ne umple de spiritul Lui, ceea ce duce la un zel entuziast pentru împlinirea lui şi la activitate după măsura capacităţii în serviciul lui, orice cost sau sacrificiu ar putea el cere.

Dacă suntem credincioşi în acest serviciu, nu avem nici timp nici dispoziţie să dăm atenţie altor teme care n-au nicio legătură cu acel singur lucru căruia i-am dedicat solemn vieţile noastre. Dacă am consacrat totul lui Dumnezeu, timpul nostru nu este al nostru; şi în consecinţă nu ne rămâne nimic din el pentru a-l cheltui în investigarea teoriilor zidite pe orice altă temelie decât cea aşezată în Biblie. Nici nu avem timp să-l dedicăm ideilor şi preocupărilor care ocupă atenţia lumii, multe dintre ele nefiind dăunătoare sau fiind chiar înălţătoare în ele însele, dar care ar fi dăunătoare şi ne-ar degrada dacă am permite să ne ocupe timpul consacrat şi să ne distragă atenţia de la acel singur lucru pe care ar trebui să-l facem.

Apostolul ne previne să ne „ferim de vorbăriile goale şi lumeşti, căci cei care le ţin vor înainta tot mai mult în nelegiuire”; dar ne sfătuieşte: „Străduieşte-te să te prezinţi aprobat înaintea lui Dumnezeu, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului”; „Să nu înveţe pe alţii alte învăţături şi să nu ia aminte la basme şi la genealogii fără sfârşit, care aduc mai degrabă certuri de cuvinte decât lucrarea lui Dumnezeu, care este prin credinţă”. 2 Tim. 2:16, 15; 1 Tim. 1:3, 4.

CÂT DE ÎNGUSTĂ ESTE ACEASTĂ CALE!

Nu este aceasta o cale foarte îngustă? Ba da, atât de îngustă încât Domnul nostru a prezis în privinţa ei: „Dar strâmtă

[dificilă] este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află!” (Matei 7:14). Este atât de îngustă încât este destul de largă să admită numai Planul Domnului şi pe acei care sunt doritori să se lepede de orice alte planuri, proiecte şi întrebări, şi care să se dedice pe deplin serviciului ei; şi care sunt foarte dispuşi să suporte orice ocară pe care aceasta o poate aduce.

Te străduieşti tu zi de zi să aperi caracterul divin şi să faci cunoscute căile drepte ale lui Dumnezeu? Studiezi tu sârguincios pentru a te familiariza bine cu Adevărul, aşa încât să poţi fi într-adevăr o epistolă vie cunoscută şi citită de toţi oamenii din cercul tău de influenţă? Eşti tu într-adevăr un lucrător căruia nu trebuie să-i fie ruşine (2 Tim. 2:15)? Eşti tu dintre aceia care s-au predat într-adevăr Domnului, spunându-i într-adevăr Lui:

„Ia-mă Doamne — vreau să fiu

Cu totul numai pentru Tine”?

Dacă este aşa, eşti destul de îngust la minte să spui: „Acest singur lucru îl fac; şi fac ca orice altceva să se supună acestui singur lucru, de a vesti laudele lui Dumnezeu şi de a-i ajuta pe alţii să vină în lumina Sa minunată; şi pentru acest scop cultiv şi folosesc orice talente posed, ca un ispravnic înţelept al Tatălui meu ceresc”.

Preaiubiţilor, noi nu impunem nici angajamente, nici robie unul asupra altuia, dar chemarea are propriile ei limitări; Învăţătorul ne-a îndrumat să vestim învăţătura la toate naţiunile (căci Evanghelia nu mai este limitată la naţiunea iudee), nu astronomia, nici geologia nici vreuna dintre filosofiile deşarte despre care lumea speculează, ci — „învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.” Mat. 28:20.

Aceasta a făcut apostolul Pavel. Să-l ascultăm în zelul lui pentru acest singur lucru pentru care şi-a dedicat viaţa: „Şi eu, când am venit la voi, fraţilor, n-am venit să vă vestesc mărturia lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită, căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit. [V-am îndreptat atenţia asupra acestui singur lucru! Am ţinut acest singur lucru continuu înaintea voastră.] … Şi vorbirea mea şi predica mea nu stăteau în cuvinte convingătoare ale înţelepciunii, ci în dovedirea Duhului şi a puterii [Adevărului], pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”. 1 Cor. 2:1-5.

Sf. Pavel a fost un învăţător deschis, fără compromisuri. Când a ştiut că are Adevărul, l-a vorbit cu încredere şi a declarat cu îndrăzneală că tot ce este contrar acestuia este doctrină falsă. De asemenea i-a învăţat pe credincioşi că era nu doar privilegiul lor, ci şi datoria lor să fie stabiliţi în credinţă, să ştie pe baza dovezilor din Cuvântul lui Dumnezeu de ce credeau, şi să fie în stare să dea celor care întrebau, motivul pentru speranţa care era în ei.

Aşa să fie şi cu noi. Fiecare credincios consacrat să se întrebe: „Cât de atent am studiat eu ceea ce recunosc a fi Adevăr Divin? Cât sunt eu de capabil să mânuiesc Sabia Spiritului?” Puţini într-adevăr sunt cei care pot spune că au digerat pe deplin şi au asimilat tot ceea ce au primit; şi că ei n-au lăsat niciunul din aceste lucruri să le scape din memorie; că în aşa măsură le-au asimilat în inimile lor, încât acestea sunt meditaţia lor zi şi noapte; că ei au un răspuns pregătit — un „aşa zice Domnul” — pentru orice om care le cere un motiv pentru speranţa care este în ei, cu privire la orice punct de doctrină; că ei pot înfăţişa clar şi inteligent Planul Divin, pot cita autoritatea divină pentru fiecare pas succesiv al lui, şi dacă este nevoie, pot arăta locul ei în sistemul divin de tipuri. Pentru a câştiga această competenţă în Cuvânt este o lucrare de-o viaţă; dar cu fiecare zi ar trebui să se vadă o apropiere mai mare de acea competenţă, şi se va vedea dacă suntem studenţi credincioşi şi servitori credincioşi ai Adevărului.

Dacă toţi consacraţii ar fi aşa de mult angajaţi în îmbrăcarea armăturii lui Dumnezeu, şi în dovedirea acesteia prin folosirea ei reală în străduinţa zeloasă de a vesti Adevărul şi de a-i ajuta pe alţii să stea în picioare, n-ar mai rămâne timp nici chiar pentru lucrarea bună de reformă în vederea abţinerii de la băuturi, nici pentru lucrarea printre cartierele sărace din marile oraşe, nici pentru doctrina vindecării, nici pentru orice alte astfel de lucruri. Noi nu avem timp consacrat pentru aceste chestiuni, care sunt doar lucruri laterale şi nedăunătoare în ele însele, decât dacă abat atenţia şi consumă timpul care a fost consacrat unui alt scop mai înalt. Toate aceste lucrări vor fi efectiv îndeplinite în „timpurile restabilirii” (Fapt. 3:19-22), de-acum în viitorul apropiat. Pe lângă aceasta, există alţii angajaţi în aceste lucrări; noi recunoaştem şi căutăm să împlinim lucrarea pusă înaintea noastră în Planul Divin.

În toată istoria Bisericii n-a fost niciodată un timp în care marele Adversar să fie atât de activ ca acum în abaterea atenţiei de la Adevăr, introducând întrebări nefolositoare şi irelevante. Chiar acum, când înălţarea şi gloria Bisericii trebuie curând să fie îndeplinite, şi când cei credincioşi sunt pe punctul de a fi primiţi în bucuria Domnului lor, Satan recurge la orice şiretlic pentru a-i ademeni de la răsplata lor şi de a zădărnici acest aspect al Planului Divin.

Dar de fapt, a zădărnici vreo parte a Planului Divin este imposibil. Dumnezeu Şi-a propus să ia dintre oameni o „turmă mică”, „un popor pentru Numele Lui”; şi această companie se adună, cu siguranţă. Dar dacă toţi cei care acum sunt în alergare pentru premiu vor fi în mod sigur din acea companie, este încă o întrebare deschisă. Fiţi atenţi, preaiubiţilor, ca nimeni să nu vă ia cununa (Apoc. 3:11). Dacă unii îşi neglijează privilegiile şi se dovedesc nevrednici de moştenirea bogată, există alţii care le vor lua repede locul.

Observaţia noastră în legătură cu aceia dintre consacraţi care au permis altor teme decât această „Evanghelie a împărăţiei” să le ocupe timpul şi atenţia, ne face să-i sfătuim pe aceştia să fie foarte grijulii în administrarea timpului şi a talentului pentru slujirea Evangheliei, lăsând toate subiectele în afară de acesta, oricât de interesante ar putea fi, acelora care preferă să le dedice timp acum, iar nouă pentru viaţa viitoare, când toată cunoştinţa va fi a noastră. Noi am observat fără excepţie că aceia care, pentru vreo cauză care se putea evita, s-au întors de la singura şi adevărata Evanghelie, au ieşit repede de pe cale sau au fost mult împiedicaţi în alergarea lor pentru „premiul chemării noastre de sus”.

Fie ca noi, dragi fraţi, să fim în stare cu adevărat să ne exprimăm poziţia prin cuvintele apostolului: „Una fac: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus”; „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.” Fil. 3:13, 14; 1 Cor. 2:2.