Vol. 15 Mai-Iunie 2008 Nr. 4

„UNDE ESTE COMOARA VOASTRĂ”

03109″> Luca 12:13-34

„Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” 03110″> Luca 12:34 .

R 5396 W. T. 1 februarie 1914 (pag. 44-45)

Isus era înconjurat de o mulţime de evrei, când unul dintre ei recunoscându-L a fi o persoană influentă I-a cerut să-l sfătuiască pe fratele său să-i dea o parte din moştenirea familiei. Isus a refuzat, spunând că El nu era judecător sau împărţitor. Ar fi bine dacă urmaşii lui Isus ar urma pe Învăţătorul în aceasta, ca şi în alte chestiuni. Prea mulţi sunt dispuşi să se amestece în problemele altora şi trec cu vederea faptul că însărcinarea Domnului este de a predica Evanghelia.

Societatea a prevăzut anumite reguli, legi şi reglementări — „autorităţi … rânduite de Dumnezeu”. Să renunţăm la ceea ce nu ne-ar acorda aceste legi. Noi ar trebui să fim mulţumiţi cu lucrurile pe care le avem şi cu acele lucruri pe care ni le asigură providenţa divină. După cum Isus avea altă lucrare de îndeplinit, aşa este şi cu urmaşii Lui. Acea lucrare este pregătirea pentru Împărăţia glorioasă Mesianică. Bogăţiile pe care aceasta ni le promite sunt atât de superioare bogăţiilor pământeşti, încât acestea din urmă par, cum a declarat sf. Pavel, pierdere şi gunoaie, nevrednice de a fi comparate cu lucrurile binecuvântate pe care le promite Domnul nostru.

Isus Şi-a susţinut refuzul de a interveni printr-o prevenire împotriva lăcomiei. Aceasta implica faptul că proprietatea aparţinea de drept fratelui, şi că cel care s-a adresat lui Isus dorea mai mult decât drepturile sale legale. El poftea ceea ce pe drept aparţinea altuia. Isus voia ca el, şi noi toţi, să vedem că abundenţa posesiunilor pământeşti, a averii, nu este esenţa vieţii. Un om ar putea fi nefericit în timp ce s-ar scălda în bogăţie, sau ar putea fi fericit într-o relativă sărăcie. Baza fericirii se măsoară prin relaţia sufletului cu Dumnezeu şi prin speranţa în El.

Evreii au fost un popor tipic — Israelul natural, în comparaţie cu Israelul spiritual din acest Veac Evanghelic. Promisiunea lui Dumnezeu pentru Israelul natural a fost că dacă ei vor ţine Legea, vor moşteni Promisiunea făcută lui Avraam şi vor fi folosiţi de Dumnezeu ca Împărăţia Sa pentru a binecuvânta lumea. Dificultatea lor a fost că, fiind păcătoşi asemenea restului oamenilor, ei nu au fost în stare să ţină cerinţele divine, prin urmare nu au fost calificaţi să fie folosiţi de Dumnezeu ca Împărăţia Sa pentru răspândirea binecuvântărilor Sale peste neamuri. Cu toate acestea, speranţa Împărăţiei a fost întotdeauna lucrul cel mai important în mintea lor, căutat de către toţi.

Isus a venit în lume pentru a Se da ca „Preţ de Răscumpărare pentru toţi” (1 Timotei 2:6), şi pentru a începe lucrarea de chemare şi atragere a „israeliţilor adevăraţi” care să constituie asociaţii Săi în Împărăţia Mesianică. El a putut şi a ţinut Legea în mod perfect, şi în plus Şi-a dat viaţa ca sacrificiu pentru Adam şi rasa lui. Acest sacrificiu I-a permis să compenseze greşelile neintenţionate ale tuturor „israeliţilor cu adevărat” în care nu era făţărnicie. Deşi ei nu puteau ţine Legea şi astfel să obţină Împărăţia, prin acceptarea lui Cristos se putea să li se atribuie dreptatea Legii şi astfel să fie acceptabili pentru Dumnezeu. Prin urmare, propovăduirea lui Isus pentru oamenii care de secole se străduiau să se dovedească vrednici înaintea lui Dumnezeu să constituie acea Împărăţie, a fost în întregime despre Împărăţie. Prima ocazie de a fi membri în clasa Împărăţiei ((1070)) a fost dată poporului evreu; şi numai în măsura în care ei au respins favoarea, aceasta a trecut de la ei la neamuri. După cum sf. Pavel a spus unora: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar, fiindcă voi îl lepădaţi … iată, ne întoarcem spre neamuri” (Fapt. 13:46). Ca atare, vedem că învăţăturile lui Isus nu au fost adresate lumii, ci oamenilor care pretindeau că s-au separat de lume, sau căutau şi doreau să ajungă la comoştenire în Împărăţia mesianică.

Într-adevăr, întreaga învăţătură a Noului Testament este pentru astfel de persoane. Numai aceştia au urechi de auzit; şi suntem instruiţi ca „cei care au urechi de auzit, să audă”. Iarăşi suntem instruiţi ca Evanghelia Împărăţiei să fie predicată celor blânzi, umili, cu inima frântă; pentru că numai aceştia sunt pregătiţi în vreun sens să primească Mesajul. Toţi ceilalţi sunt orbi şi surzi faţă de Evanghelia Împărăţiei. Tuturor celor care nu aud sau nu văd acum li se vor deschide ochii şi urechile curând, în timpul Domniei mesianice, pentru că El a gustat moartea pentru fiecare om. Dar aceştia vor eşua complet în ceea ce priveşte Chemarea de sus glorioasă a acestui Veac Evanghelic — Împărăţia.

„Suflete, odihneşte-te”

Domnul nostru a dat o pildă ilustrând nechibzuinţa comparativă a tuturor ambiţiilor pământeşti. Aceasta nu înseamnă că ambiţiile pământeşti sunt cele mai rele lucruri, ci înseamnă că ele sunt sărace în comparaţie cu acea mare posibilitate, Împărăţia. Aceasta este un mărgăritar de mare valoare, care, pentru a-l obţine, trebuie puse deoparte şi socotite ca gunoi toate celelalte mărgăritare — toate celelalte valori, toate celelalte ambiţii şi toate celelalte speranţe.

Pilda ne spune despre un fermier bogat care, în loc să-şi folosească bogăţiile în a face bine, era avar — făcându-i plăcere să acumuleze. El a construit hambare şi magazii mai mari şi s-a consolat cu gândul că avea din belşug şi mai mult decât trebuia, şi putea de atunci încolo să fie liniştit. Pilda ne arată că nu peste multă vreme el a murit. Întrebăm: Ce avantaj a avut cu adevărat omul prin acumularea de mare bogăţie pe care nu a folosit-o? A lăsat-o altora să se certe pentru ea şi posibil să fie mai mult sau mai puţin păgubiţi. El a fost un bogat nechibzuit. În loc să-şi lase averea astfel, el ar fi trebuit să se bucure în cheltuirea ei cu înţelepciune spre binele altora şi spre gloria lui Dumnezeu. Astfel ar fi fost bogat faţă de Dumnezeu. Dar pe de altă parte, el a fost o ilustraţie a acelora care nu sunt bogaţi faţă de Dumnezeu; pentru că şi-a adunat comoară pentru sine.

Mulţi citesc în această pildă lucruri pe care aceasta nu le conţine. Ei trag concluzia că omul bogat a mers în chin veşnic, dar nimic din cuvintele Domnului nu sugerează aceasta. Expresia „în noaptea aceasta ţi va cere înapoi sufletul” înseamnă că în noaptea aceasta îţi vei pierde viaţa — vei muri sărac. Bogăţiile pământeşti nu vor conta pentru tine în viitor dacă nu ai adunat bogăţii spirituale în inimă, în minte şi în fapte bune, care să te facă bogat în viitor.

Acel bogat, în loc să beneficieze de bogăţiile pe care le-a adunat, în viaţa viitoare va fi dezavantajat. El putea să-şi folosească bogăţiile sacrificându-le, sau putea să-şi consacre întreaga viaţă lui Dumnezeu prin Cristos şi apoi cu credincioşie să adune timp, talent, ocazii şi avere. Astfel, în aceeaşi măsură ar fi adunat comori în cer, aşa încât la înviere ar fi fost primit de Domnul în calitate de urmaş credincios, pentru a se împărtăşi de gloria, onoarea şi nemurirea Sa — pentru a fi un membru al clasei Împărăţiei, a cărei misiune va fi ca timp de o mie de ani să răspândească binecuvântările divine asigurate prin moartea lui Isus întregii rase a lui Adam.

Acel om bogat, pierzând ocaziile, va învia totuşi în timpul Împărăţiei milenare a lui Cristos, căci citim că toţi cei care sunt în morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele. Dar în loc de a veni din mormânt aprobat, la o parte în întâia Înviere, el va învia dezaprobat de Dumnezeu şi ocaziile învierii vor fi acelea descrise prin Învierea Judecăţii (Ioan 5:29). El va învia la ruşine şi dispreţ, care va continua până când, sub judecăţile acelui timp, îşi va învăţa lecţia şi îşi va forma un caracter mai bun; sau, refuzând să facă astfel, va fi îndepărtat în Moartea a doua.

Căutaţi mai întâi Împărăţia

Nu trebuie să înţelegem că bunul Învăţător a vrut să spună că trebuie să ne uităm printre împărăţiile Pământului sperând să găsim pe vreuna dintre ele Împărăţia Sa. Dimpotrivă, El ne informează că Împărăţia Sa este viitoare. „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” — această ordine de lucruri (Ioan 18:36). Pentru Împărăţia Sa, împărăţia lui Dumnezeu, ne rugăm: „Vie împărăţia Ta”. Sperăm, aşteptăm, ne pregătim pentru această Împărăţie. Trebuie s-o căutăm în sensul de a căuta să facem acele lucruri care ne vor face „potriviţi pentru moştenirea sfinţilor în lumină”. Trebuie să adunăm comori în cer. Trebuie să folosim minele şi talanţii noştri atât de înţelept încât la a doua Venire a Mântuitorului, când Îşi cheamă mai întâi servitorii şi Se socoteşte cu ei, nu numai să putem fi printre servitorii Săi, ci şi să auzim „Bine rob bun şi credincios, … intră în bucuria Stăpânului tău” — bucuriile Împărăţiei — „Îţi dau stăpânire peste două cetăţi” sau peste „cinci cetăţi”.

Există o procedură definită pentru cei care vor fi moştenitorii Împărăţiei. (1) Ei trebuie să recunoască faptul că sunt păcătoşi, nevrednici de atenţia divină. (2) Trebuie să-L recunoască pe Isus ca „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. (3) Trebuie să-şi dea seama că deşi sacrificiul Lui este baza curăţirii finale a lumii, împăcarea cu Dumnezeu a tuturor celor doritori şi ascultători, totuşi acea lucrare nu a început încă. Acea lucrare trebuie îndeplinită de El în timpul miei de ani de Domnie a Împărăţiei ((1071)) Sale. (4) Ei trebuie să audă Mesajul Domnului care declară că El caută acum membrii clasei Împărăţiei şi că această cale spre starea de membri este o cale îngustă. „Oricine vrea să fie ucenicul Meu, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze, şi unde voi fi Eu acolo va fi şi ucenicul Meu.” Ei trebuie să-şi dea seama că încercarea acestei clase este prin mult necaz; că Dumnezeu nu caută numai sfinţi, ci pe acei a căror sfinţenie va suporta încercări, probe de foc, în privinţa iubirii lor pentru Dumnezeu şi pentru fraţi şi în privinţa loialităţii lor, chiar până la moarte.

De când se consacră pe deplin ca să fie servitorii Domnului, credincioşi până la moarte în serviciul dreptăţii, vor privi această Împărăţie cerească drept marea comoară care întrece orice comparaţie în privinţa valorii. Ei o vor căuta zi de zi, oră de oră. Inimile lor vor fi acolo — cu această comoară. Ea va fi tema gândurilor lor în timpul zilei şi a meditaţiilor lor în timpul nopţii. Ocupaţiile pământeşti vor fi totuşi necesare, pentru a procura lucrurile necesare şi cinstite; dar nici un premiu pământesc nu va avea vreo valoare în comparaţie cu premiul ceresc, după estimarea lor. Aceştia vor fi moştenitorii plini de succes ai Împărăţiei pe care Dumnezeu a promis-o acelora care Îl iubesc mai mult decât casele, pământurile, părinţii sau copiii lor, sau pe ei înşişi.