UNELE ÎNTREBĂRI INTERESANTE
W. T. 1 iunie 1912 (pag. 184-185)
Se aplică la cei concepuţi.
Întrebare — La cine se aplică cuvintele din Evrei 6:4-6 — „Căci cei care au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, şi cari totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă” (Cornilescu)?
Răspuns — Condiţiile menţionate în pasajul citat mai sus sunt mai mult sau mai puţin întreţesute. Adică, cel care a fost făcut părtaş darului ceresc al îndreptăţirii este sfinţit, conceput de Spirit sfânt; pentru că el numai aşa poate avea dovada lui Dumnezeu cu privire la îndreptăţirea sa. Nimeni nu este îndreptăţit doar pentru că crede că Isus a trăit sau că Isus a murit. Pentru a ajunge la punctul îndreptăţirii şi pentru a i se atribui meritul lui Cristos, el trebuie mai întâi să-şi prezinte corpul ca jertfă vie; şi această prezentare trebuie însoţită de credinţă în Domnul Isus.
Cel care a făcut tot ce-i stă în putere — s-a întors de la păcat, a crezut în Isus ca Răscumpărătorul şi şi-a prezentat corpul ca jertfă vie — trebuie apoi să primească atribuirea meritului lui Isus pentru a-i completa lipsurile, pentru a-i acoperi defectele, pentru ca Tatăl ceresc să poată accepta jertfa; pentru că nici un lucru imperfect nu poate veni pe altarul Domnului. Se cere meritul lui Cristos pentru a completa ce lipseşte celui care se prezintă pe sine în jertfă; şi numai cei care cred în acest fel şi-şi prezintă corpurile ca jertfă sunt primitori ai meritului lui Cristos prin atribuire; şi numai aceştia sunt concepuţi de Spirit sfânt. Aranjamentul lui Dumnezeu este aşa încât nimeni nu poate fi îndreptăţit dacă n-a făcut o deplină consacrare, după ce deja s-a întors de la păcat. Cristos n-ar atribui meritul Său nimănui, decât acelora care fac această deplină consacrare; şi Tatăl n-ar accepta să conceapă cu Spirit sfânt pe alţii decât pe cei care au făcut aşa.
Cei care au primit îndreptăţirea au primit în acelaşi timp şi conceperea de Spirit sfânt, care este „puterile veacului viitor”. Căderea unora ca aceştia, spune apostolul, înseamnă că ei nu pot fi niciodată reînnoiţi. De ce? Pentru că ei şi-au avut partea din binecuvântarea lui Cristos. Moartea lui Cristos a fost cu scopul de a aduce o binecuvântare — şi numai una — fiecărui membru al rasei lui Adam — o binecuvântare deplină, o binecuvântare completă, o astfel de binecuvântare care va face în stare pe fiecare membru al rasei — dacă vrea, când o înţelege — să vină pe deplin şi complet în armonie cu Dumnezeu şi astfel să aibă viaţă veşnică. Dar după ce şi-a primit binecuvântarea deplină şi apoi a respins-o, nu mai este speranţă pentru el. El nu se poate niciodată îndreptăţi pe sine. El a avut meritul lui Cristos şi l-a respins. Nu există nici o speranţă de reînnoire a unuia ca acesta, spune apostolul. Destinul acestuia, bineînţeles, nu va fi chinul veşnic, ci distrugerea — Moartea a Doua.
_________
Definiţia din dicţionar
Întrebare — Este vreo diferenţă între „moarte” şi „anihilare”?
Răspuns — Dicţionarul Standard, cea mai bună autoritate a noastră în astfel de chestiuni, dă următoarea definiţie cuvântului a anihila: (1) a scoate din existenţă; a distruge în mod absolut; a reduce la nimic; (2) a distruge identitatea cuiva. Sinonimul este a extermina, adică, a distruge total. Cuvintele sunt doar vehicule pentru exprimarea gândului şi depinde mult de vehiculul care arată cel mai bine ce vrei să spui în problema în discuţie. Scânteia energiei animale pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Adam, şi pe care el, în schimb, a împărţit-o copiilor lui, dar pe care a pierdut-o pentru el şi pentru urmaşi prin fapta lui de neascultare, la moarte trece de la o persoană tot aşa cum trece de la un animal. Cuvântul „viaţă”, după cum este folosit într-un mare număr de cazuri, nu înseamnă doar scânteia energiei animale, ci este un sinonim pentru suflet sau fiinţă.
În scopul sau aranjamentul lui Dumnezeu, această fiinţă n-a devenit în moarte stinsă, exterminată, anihilată; pentru că El i-a pregătit un viitor. Totuşi, în moarte nu există fiinţă simţitoare în sensul că are conştienţă, cunoştinţă, apreciere a durerii sau a bucuriei sau vreo altă experienţă. Dar Creatorul divin, care a creat la început fiinţa, a declarat că în cazul lui Adam şi a copiilor lui, scopul Său este să dea un Răscumpărător, prin care toţi să poată fi restabiliţi tot atât de complet ca şi înainte de a fi sub sentinţa morţii.
Lumea, care nu recunoaşte pe Dumnezeu sau puterea Lui, şi care nu are cunoştinţă de promisiunea învierii prin meritul operei de răscumpărare a lui Cristos, poate în mod potrivit să vorbească despre cel mort ca fiind stins, ca un animal mort. Acesta este punctul de vedere agnostic. Dar credincioşii, instruiţi de Dumnezeu cu privire la scopul Său în Cristos, şi în cele din urmă în învierea morţilor şi în ocazia de viaţă veşnică pentru fiecare, trebuie să privească acest lucru din acelaşi punct de vedere din care a privit Domnul nostru când a spus: „Dar El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii” (Luca 20:38); sau cum a declarat Apostolul Pavel când a vorbit despre „Dumnezeu … care înviază morţii şi care cheamă cele ce nu sunt ca şi cum ar fi” (Rom. 4:17); adică, Dumnezeu are ca scop trezirea lor, şi vorbeşte despre starea prezentă a morţii adamice numai ca despre o întrerupere a vieţii şi nu ca despre o anihilare, exterminare, stingere.
Probabil aveţi deja în bibliotecă un mic volum intitulat Planul Divin al Veacurilor — al patrulea milion fiind acum sub tipar. El vă va da un răspuns mult mai complet la întrebare decât ar permite timpul nostru limitat în această coloană.
_________
este posibil A trăi fără păcat?
Întrebare — Când apostolul a scris (1 Ioan 2:1): „Vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi”, gândul lui a fost dacă este posibil ca noi să trăim fără păcat?
Răspuns — Citind acest text şi multe alte scripturi trebuie să ţinem continuu în minte faptul că aceia care sunt acceptaţi de Dumnezeu în calitate de copii ai Lui, membri ai Corpului lui Cristos, concepuţi de Spirit sfânt, sunt toţi clasaţi ca Noi Creaturi, nu ca oameni. De aceea, în acest text voi ar fi Noua Creatură — „să nu păcătuiţi
Dar dacă cineva păcătuieşte, să nu-şi piardă încrederea în Dumnezeu ci să-şi amintească că Tatăl, ştiind dinainte că Noua Creatură nu poate controla fiecare gând, cuvânt şi faptă a cărnii, a făcut asigurări pentru acestea şi ne-a pregătit un Avocat, Isus Cristos Cel Drept. Domnul nostru a devenit deja Avocatul nostru. El S-a înfăţişat pentru noi — S-a înfăţişat înaintea Tatălui şi a făcut mulţumire pentru noi — Evrei 9:24.
Amintindu-ne de aceasta, dacă aflăm că din lipsă de credinţă sau din slăbiciune a cărnii s-a făcut un pas care este contrar voinţei Domnului şi intereselor noastre spirituale cele mai bune, nu trebuie pierdut timp, ci trebuie retras acel pas şi chemat pe Domnul. Noi avem un altar consacrat cu preţiosul sânge a lui Cristos, mult superior altarului pe care Avraam l-a consacrat cu sângele animalelor tipice, şi apostolul ne sfătuieşte: „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere [curajos — plini de credinţă] de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit” — Evrei 4:16.
_________
Se aplică celor care nu sunt concepuţi de spirit
Întrebare —„De aceea locuitorii ţării sunt consumaţi şi nu mai rămâne decât un mic număr din ei” (Isa. 24:6). Cine sunt aceştia puţini? Şi cum au fost ceilalţi consumaţi?
Răspuns — În marea zi care arde, „cerurile” vor fi în flăcări şi „pământul, cu toate lucrările de pe el, vor fi arse”. Acest timp de strâmtorare va cuprinde întreaga lume, practic pe fiecare. Domnul vorbeşte despre unii care vor fi păstraţi în mijlocul acestei strâmtorări. Exact cum cei trei evrei au fost păstraţi în cuptorul de foc, şi noi ne aşteptăm ca unii să fie scăpaţi în timpul de strâmtorare.
„Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi ascunşi în ziua mâniei Domnului” (. 2:3). Această invitaţie pare să fie pentru alţii decât cei concepuţi de spirit. Aceasta nu s-ar aplica la Biserică, pentru că eliberarea ei va fi înainte de punctul culminant al strâmtorării. Nu s-ar aplica la clasa „marii mulţimi”, pentru că strâmtorarea este legată de eliberarea lor, ca să sufere nimicirea cărnii în acest timp de strâmtorare şi să iasă din această „mare strâmtorare” la onoare. De aceea, aceasta pare să se aplice la o clasă din lume care nu sunt concepuţi de spirit.
_________
Pregătită pentru diavol
şi îngerii săi.
Întrebare — „Căci de mult timp este pregătit un rug* [*Tofet — traducerea Cornilescu revizuită, la subsol], pregătit chiar şi pentru împărat: este făcut adânc şi lat, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un şuvoi de pucioasă” (Isa. 30:33). Cine este regele pentru care este pregătit Tofetul?
Răspuns — Tofet a fost un nume dat Văii Hinomului, care este simbolic o reprezentare a Morţii a Doua, şi Domnul sugerează că El are foc şi combustibil din belşug ca să ducă la îndeplinire toată această distrugere şi că Spiritul Domnului îi va aprinde şi va face să ardă până la distrugere completă. Regele pentru care este pregătit acesta este diavolul, cu mesagerii săi. El este instigatorul la rău, a cărui distrugere este deja rânduită. Însă mai întâi, în providenţa divină, înainte de a fi distrus, este pregătită domnia glorioasă a lui Mesia în timpul căreia toată omenirea va fi adusă la o deplină cunoştinţă a Adevărului şi la o deplină ocazie de a veni în armonie cu Dumnezeu, şi a demonstra dacă au dispoziţia lui Dumnezeu sau dispoziţia Adversarului, Satan. Când fiecare a ales pe deplin, Moartea a Doua va înghiţi pe toţi aceia pentru care a fost pregătită. Cei care îşi vor fi demonstrat simpatia pentru rău vor fi socotiţi ca trimişii lui Satan şi îşi vor avea partea cu el în Moartea a Doua.
_________
Nimic specific despre Urim şi Tumim
Întrebare — Există vreo descoperire asupra a ceea ce a constituit Urim şi Tumim, sau cum li s-a răspuns preoţilor?
Răspuns — Nu se cunoaşte nimic specific despre acest subiect. Într-un fel sau altul se presupune că pieptarul purtat de Marele Preot era folosit ca Urim şi Tumim — adică, să se dea un răspuns clar, da sau nu, la întrebările care se puneau. De exemplu, dacă se întreba: Să meargă Israel la război împotriva acestui popor? Sau, să se alieze Israel cu acest popor? Răspunsul Domnului era arătat de pieptar. Cum se răspundea la aceste întrebări, nu ni se spune. Nimic din Scriptură nu ne spune, şi noi nu avem nici chiar o tradiţie care să ne dea un răspuns clar. Ştim că aveau Urim şi Tumim şi că răspunsul era indicat cumva cu pietrele preţioase ale pieptarului, dar cum exact, nimeni nu ştie.