URIAŞI PE PĂMÂNT

Cum a fost în zilele lui Noe, la fel va fi şi în zilele Fiului Omului.” Luca 17:26.

R 4797b W. T. 1 aprilie 1911 (pag. 109)

În analizarea afirmaţiei Domnului nostru — că aşa cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi la venirea (parousia, prezenţa) Sa la sfârşitul acestui Veac — trebuie observat că prezenţa Domnului va fi necunoscută lumii; căci urmează această afirmaţie specială: „Căci aşa cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau … şi n-au ştiut nimic … tot aşa va fi şi la venirea [parousia, prezenţa] Fiului Omului.” Mat. 24:37-39.

Această afirmaţie însă nu implică faptul că există ceva greşit în a mânca şi a bea etc., ci mai degrabă că vor fi puţine lucruri care-i vor deranja în mod vădit pe oameni, în criza de la sfârşitul Veacului. La potop, la sfârşitul Primei Dispensaţii, se părea că nu era niciun indiciu că avea să se întâmple ceva neobişnuit. Evident Domnul a vrut să tragem concluzii din acest fapt, că aşa cum atunci a fost inevitabilă o calamitate, tot aşa va fi inevitabilă şi acum.

Sfârşitul Primei Dispensaţii şi sfârşitul Dispensaţiei actuale sunt uimitor de asemănătoare. Înainte de sfârşitul Primei Dispensaţii o influenţă supranaturală intrase în lume. Puterea dintr-o sursă îngerească a produs stări foarte rele, până la măsura aducerii în existenţă neautorizată a unei rase care au fost „oameni cu renume” şi „uriaşi” în putere (Gen. 6:1-4). Astăzi găsim o stare asemănătoare. Oricât din spiritului adevărului a intrat într-o minte umană predispusă spre rău, au rezultat adesea stări rele pe o scară uriaşă. Unde altundeva în întreaga lume putem găsi mai multă putere intelectuală decât în cei care au venit în contact cu Spiritul Domnului, spiritul Adevărului? Dar când acest spirit al cunoaşterii intră într-o inimă rea, va rezulta răul.

Acest spirit a produs oameni cu renume, oameni cu perspicacitate mintală, oameni care sunt în stare să facă lucruri extraordinare. Realizările remarcabile ale timpului nostru, minunatele invenţii de toate felurile, n-ar fi fost posibile dacă Spiritul Domnului n-ar fi răspândit pe pământ. Dar tendinţa generală a acestei combinaţii — spiritul cunoaşterii într-o inimă rea — a produs uriaşi, care „umblă în sus şi în jos” pe pământ şi sunt cunoscuţi ca Trustul Zahărului, Trustul Cărbunelui etc. După cum uriaşii stăpâneau în zilele lui Noe, tot aşa uriaşii au tot mai multă stăpânire asupra situaţiei de acum. Exact cum a fost atunci, tot aşa şi astăzi, uriaşii sunt predispuşi să captureze toată lumea. După cum potopul a distrus acei uriaşi, tot aşa acum, marele cataclism al strâmtorării va îneca toate trusturile şi alte agenţii comerciale care asupresc omenirea. Citim că ele vor fi complet distruse; că nu va exista nicio speranţă de revenire a lor la viaţă.