Vederi Din Turnul De Strajă – VDM 25.6

VEDERI DIN TURNUL DE STRAJĂ

R 4877 W. T. 15 septembrie 1911 (pag. 355-357)

Înşelarea în privinţa „vorbirii în limbi”

Ne-am referit înainte la unii oameni serioşi care sunt evident prinşi în cursă de adversar, crezând că ei se bucură de o restaurare a darurilor prin care Dumnezeu a binecuvântat şi a stabilit Biserica creştină în primul secol. Marea lor înşelare continuă să crească sub o putere a spiritului care, credem noi, nu este de la Dumnezeu, nici de la cei morţi, ci de la spiritele căzute, îngerii căzuţi. Pe lângă vorbire în limbi, vindecare miraculoasă a bolnavilor şi vedenii, ei au acum manifestări ale spiritului. Ultimele lor pretenţii, raportate în ziarele lor religioase, sunt că Domnul Isus, în câteva ocazii, a apărut în mijlocul lor la adunările lor, a fost văzut cu ochii naturali etc.

Faptul că aceşti oameni sunt serioşi şi evident cinstiţi, numai creşte regretul nostru pentru ei. (Pentru oamenii necinstiţi avem relativ puţină compătimire.) Ne temem că mai târziu vor fi manifestări ale duhurilor de un tip încă şi mai pronunţat. Îngerii căzuţi sunt evident doritori să înşele întreaga lume. Ei au avut desigur mare succes în privinţa multor doctrine false. Şi cum citim în Scripturi, credem că pentru o perioadă vor avea o influenţă mai mare în afacerile umane nu peste mult timp. Aceia dintre cititorii noştri care au contact cu vreunul dintre aceşti oameni înşelaţi, să le arate cuvintele apostolului, „să nu daţi crezare oricăru duh”, şi să le amintească faptul că îngerii căzuţi sunt „duhuri mincinoase” şi că întreaga încredere a poporului lui Dumnezeu trebuie să fie în învăţăturile Scripturilor.

Scripturile mărturisesc clar că acei care au posedat darurile Spiritului în Biserica primară le-au primit de la apostoli şi prin punerea mâinilor, astfel că atunci când apostolii au murit şi de asemenea cei peste care ei şi-au pus mânile şi le-au transmis darurile, acele „daruri” s-au sfârşit în Biserică. Şi următorul pas de progres a fost manifestarea roadelor Spiritului, după cum arată foarte clar sf. Pavel. 1 Cor. 13:8.

NELINIŞTE ÎN CHINA — BRITANICI NECREDINCIOŞI

Episcopul W. B. Lewis din biserica Episcopală Metodistă din Foo Chow, China, discutând despre necazul recent şi neliniştea actuală din Provincia Canton, spune:

„Adevărata rădăcină a necazului este faptul că guvernul chinez a restrâns cultivarea macului. În 1906 Anglia şi China au încheiat un tratat să limiteze traficul de opiu. Termenii tratatului erau ca Anglia să scadă importul de opiu cu o zecime în fiecare an şi China a fost de acord să reducă cultivarea macului în aceeaşi proporţie.

China a respectat termenii tratatului şi Anglia nu. În consecinţă, preţul opiului în China a crescut de patru ori şi rezultatul este că milioane de dolari se scurg afară din ţară şi nu intră nimic. Anglia profită tot timpul de starea existentă. Locuitorii unei mari părţi din sudul Chinei nu înţeleg tratatul şi prin urmare s-a produs revolta. Totuşi, starea actuală nu va continua mult, deoarece guvernul britanic nu poate sta în faţa lumii din cauza nerespectării termenilor tratatului. Cred că englezii ajung să-şi dea seama că această situaţie nu poate continua şi cred că în viitorul apropiat vor avea loc evenimente. Rezultatul final va fi că Anglia va trebui să rămână în termenii tratatului şi apoi traficul cu opiu va înceta. Guvernul chinez va reduce efectiv cultivarea macului”.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU BISERICILE

„Ce se întâmplă cu bisericile”, spune Toledo News-Bee. „Numai cei care nu vor să vadă sunt destul de optimişti ca să susţină că nu este nimic rău cu ele. Căci este stabilit ca fapt real, aşa încât cel care citeşte să înţeleagă, că bisericile, judecând numai după ceea ce au făcut în afara câmpului spiritual, în privinţa îmbunătăţirii civice şi sociale, n-au reuşit să arate până acum rezultate adecvate pentru sumele enorme pe care le-au investit în clădiri şi pentru predicarea evangheliei acasă şi în străinătate.

Dr. Thomas E. Green, scriind în Hampton’s pe tema «Ce se va întâmpla cu predicatorul?», spune:

«Din 90.000.000 de oameni din această ţară, 32.936.446 sunt membri ai bisericii (raport al recensământului din 1906).

Din 1.440.000.000 de oameni din lume, un miliard o sută de milioane nu sunt creştini.

Frecventarea bisericii scade. Nu-i nevoie nici de cifre nici de argumente pentru a stabili faptul că frecventarea şi serviciul de închinare în biserică sunt în declin. Experienţa oricărei comunităţi este o dovadă îndestulătoare.

Din 1905 colectele în bisericile din Londra au scăzut cu 35%.

Nici 5% dintre muncitorii din Anglia şi din America nu frecventează biserica.

Numărul de slujitori ai bisericii scade rapid.

Atât în această privinţă. Acum în altă privinţă: Slujitorul american mediu câştigă mai puţin de jumătate din leafa unui zidar american mediu.

Americanii dau mai mult pentru misiuni decât pentru lucrarea internă, dar pentru fiecare dolar pus în «câmpul din străinătate» pentru lucrare misionară reală, mai mult de un dolar se cheltuie în administraţie. Din cele 10 milioane de dolari cu care s-a contribuit anul trecut în această ţară pentru misiuni, mai puţin de cinci milioane de dolari au ajuns la «păgâni».

Dacă luăm ca reprezentativ un anumit oraş din Wisconsin, de 2.700 de locuitori, ni se arată că sunt 13 organizaţii ale bisericii, cea mai mare numărând 225 de persoane care primesc împărtăşania, cea mai mică în număr de 25, întreţinând 11 clădiri bisericeşti la un cost total de 10.400$ pe an. Există în Statele Unite 14 feluri de baptişti, 24 feluri de luterani, 15 feluri de metodişti şi 12 feluri de presbiterieni», zice Dr. Green.

Pentru a pune capac la toate cu o absurditate finală, el citează faptul că există o singură biserică metodistă sudică la frontiera cu Manitoba şi o biserică la fel de singuratică presbiteriană nordică, zăcând părăsită pe plaja golfului Mexico”.

***

Toledo News-Bee îşi încheie editorialul de mai sus zicând: „Pare clar ca lumina zilei că salvarea sectelor stă în cooperarea creştină.”

Chiar aşa. Boala este evidentă, dar cauza reală şi remediul potrivit nu sunt văzute. De ce am face planuri pentru salvarea sectelor? N-ar trebui mai degrabă să ne străduim pentru salvarea oamenilor care de atâta vreme au fost încurcaţi şi conduşi greşit în diferite direcţii de sectele şi crezurile din „veacurile întunecate”? Dacă toţi recunoaştem că Domnul nostru şi apostolii au recunoscut numai Biserica adevărată, „biserica viului Dumnezeu ale căror nume sunt scrise în ceruri”, şi dacă toate diviziunile poporului Domnului în secte şi partide cu crezuri contradictorii au fost greşite, de ce ar căuta vreunul dintre noi să susţină sau să salveze sectele de la nimicire? Desigur, toţi creştinii adevăraţi ar trebui să se unească în abolirea sectarismului, fiecare distrugând propriile garduri sectare care separă poporul declarat al lui Dumnezeu în diferite grupări mai mult sau mai puţin antagoniste.

Propunerea unei federaţii a bisericii este numai o metodă de salvare, de păstrare a sectelor, chiar lucrul pe care niciun creştin adevărat n-ar trebui să-l dorească. Ni se spune că federaţia ar ignora doctrinele cu totul şi numai ar face din diferitele secte o combinaţie socială care să funcţioneze pe linii pe care toţi ar putea să le accepte. Dar este aceasta ordinea divină? N-ar însemna aceasta a pune poruncile oamenilor, federaţia, în locul doctrinelor lui Cristos? N-ar trebui noi, prin urmare, să ne amintim cuvintele apostolului care ne asigură, nu numai că există doar o singură Biserică a viului Dumnezeu, dar şi că există doar un singur Domn, o singură credinţă şi un singur botez, un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, şi un singur Domn şi Mântuitor Isus Cristos? Efes. 4:5, 6.

Evident, este de datoria noastră să abandonăm toate crezurile formulate după moartea apostolilor şi să ne întoarcem la cuvintele lui Isus, ale apostolilor şi ale profeţilor, să le acceptăm şi să le credem, ca fiind revelaţia divină a voinţei şi a scopurilor divine. Unii ar putea fi înclinaţi să spună:

EŞTI CATOLIC!

În sensul că cuvântul catolic înseamnă general în loc de sectar, acuzaţia ar fi corectă; dar nu suntem romano-catolici după cum nu suntem nici anglicano-catolici. Nici Isus şi apostolii n-au fost romano, greco sau anglicano-catolici. Ei au fost catolici într-un sens mai larg. Şi noi ne străduim să luăm o poziţie asemănătoare, ignorând graniţele şi liniile şi autoritatea, atât naţionale cât şi sectare. Termenul larg, creştin, fără nicio limitare, include gândirea catolică sau generală şi este absolut suficient pentru noi, şi credem că ar trebui să fie suficient pentru toţi urmaşii lui Isus.

Dar cineva ar întreba: Când vorbiţi despre o singură Biserică adevărată, nu vreţi să spuneţi neapărat Biserica Romano-catolică? O, nu, prietene; au existat creştini simpli înainte de a exista creştini Romano-catolici sau creştini din vreuna din diversele ramuri. Noi ne referim la acea singură Biserică adevărată pe care Isus şi apostolii au înfiinţat-o pe temelia învăţăturilor lor, aşa cum se află în Sfintele Scripturi. Ea nu a ignorat doctrinele, ci a sfătuit să luptăm serios pentru „credinţa dată o singură dată sfinţilor” (Iuda 3), care va fi suficientă pentru omul lui Dumnezeu. 2 Tim. 3:17.

Singura Biserică a lui Cristos, inspirată de credinţa adevărată, de doctrinele adevărate ale Bibliei, va fi legată împreună prin corzile iubirii, părtăşiei, frăţiei, „pentru ca ei să fie una ca Noi” (Ioan 17:11). După cum Tatăl nostru ceresc şi Domnul nostru Isus nu au nevoie să fie legaţi prin frică sau ameninţări, tot aşa membrii adevăraţi ai Bisericii adevărate nu au nevoie de astfel de robie pentru a-i face una în spirit sau în doctrine, căci, după cum a spus Învăţătorul, „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi”. Secretul acestei uniuni adevărate este că fiecare membru al Bisericii adevărate este pe deplin consacrat lui Dumnezeu şi serviciului Său, şi este un sfânt care se străduieşte pentru perfecta stăpânire a cărnii sale şi este conceput de Spirit sfânt şi de dorinţele sale sfinte pentru dreptate şi adevăr, învăţate şi conduse providenţial şi îndrumate spre cunoaşterea voinţei Sale şi spre înţelegerea Cuvântului Său. Astfel „ei vor fi învăţaţi de Dumnezeu”. Aceasta este sfânta Biserică catolică. Toţi membrii ei vor fi învăţaţi de Dumnezeu.

O, veţi zice, o astfel de Biserică de sfinţi nu ar număra patru sute de milioane aşa cum ne lăudăm noi acuma!

Nu, răspundem noi, ar fi aşa cum declară Învăţătorul, o „turmă mică” în comparaţie cu masele omenirii şi cu masele creştinătăţii. Dar acea „turmă mică” ar fi lumini arzătoare şi strălucitoare în lume, aşa cum declară Învăţătorul. Dar, organizaţiile umane pentru fapte binevoitoare, educaţie, caritabile şi alte fapte bune care ar mai putea fi, dezamăgite, nu s-ar mai numi biserici, ci ar şti că există doar o singură Biserică.

Când învăţăm să privim din punctul de vedere al Bibliei, vedem că înăuntru şi în afara tuturor diferitelor secte, partide şi crezuri ale creştinătăţii, există chiar o astfel de „turmă mică” de urmaşi evlavioşi în urmele lui Isus. Aceştia sunt Biserica adevărată, aşa cum o vede Dumnezeu. Instituţiile umane numite biserici, deşi conţin pe unii din aceşti membri ai Bisericii adevărate, sunt numai cluburi sociale şi nu biserici. Există doar una, şi aceasta este răspândită peste tot, şi totuşi, „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui”. 2 Tim. 2:19.

LUCRAREA BISERICII PENTRU LUME

O! dar, va zice cineva, unde ar veni lucrarea Bisericii pentru lume? Răspundem: Lucrarea lui Dumnezeu pentru lume va fi îndeplinită prin Biserică după ce Biserica va fi fost completată, schimbată, glorificată, în Împărăţie. Lucrarea lui Dumnezeu în prezent nu este mântuirea lumii, ci mântuirea Bisericii; mântuirea lumii va urma curând în timpul domniei lui Mesia de o mie de ani când Satan va fi legat; atunci orice influenţă rea va fi restrânsă şi orice influenţă bună va fi dezlegată.

Acum Biserica trebuie să se pregătească în calitate de Mireasă a lui Cristos (Apoc. 19:7). Acum creştinii sunt chemaţi individual să-şi întărească chemarea şi alegerea. Numai ocazional, şi nu ca lucrarea principală, trebuie să-şi lase lumina să strălucească înaintea oamenilor. Acum binecuvântarea Domnului prin apostoli, profeţi, evanghelişti, învăţători este în exclusivitate pentru edificarea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, până când toţi vom ajunge la statura deplină a Omului — a Cristosului, a Unsului, al cărui Cap va fi Isus, iar Biserica membrii în glorie (Efes. 4:12-14). Dumnezeu nu lucrează acum prin forţă ca să oblige fiecare genunchi să se plece şi fiecare limbă să mărturisească. Aceasta va fi curând. Acum Vocea blândă şi subţire îi cheamă pe cei din clasa evlavioasă la separare de lume, la părtăşie cu Dumnezeu, la comoştenire cu Isus în Împărăţia care se va stabili curând „sub toată întinderea cerului”.

Ceea ce lumea a cerut atât de mult se va realiza curând, şi anume, o Biserică triumfătoare, o Biserică în glorie şi perfecţiune, o Biserică împuternicită de Dumnezeu să suprime păcatul, să corecteze şi să disciplineze pe păcătoşi şi să-i conducă pe cât de mulţi dintre ei va fi posibil pe căile dreptăţii spre viaţă veşnică.

Întorcându-ne deci la întrebarea de la începutul articolului: „Ce se întâmplă cu bisericile”, răspunsul nostru este că dificultatea se datorează formării şi perpetuării diferitelor sisteme umane, fiecare încercând să treacă drept singura Biserică adevărată a lui Cristos. La un anumit timp după formare, autoînşelarea a cedat în faţa gândirii mai sănătoase că niciuna dintre ele în mod sigur nu putea să facă o astfel de afirmaţie. Următorul pas printre sectele protestante a fost să spună: Dacă mă vei recunoaşte, şi eu te voi recunoaşte şi vom pretinde că Cristos are multe biserici şi vom ignora declaraţia Lui că există numai una. Această politică a avut succes pentru un timp destul de lung. Şi ar avea chiar şi acum succes dacă ochii înţelegerii omeneşti nu s-ar deschide şi dacă lipsa de consistenţă a diferitelor crezuri ale creştinătăţii n-ar fi recunoscută. Acum începe să fie evident că timp de secole a fost ceva radical greşit cu credinţa, speranţa, botezul şi numele tuturor sectelor; acum creştinii adevăraţi din toate denominaţiile sunt nedumeriţi şi băjbâie după adevăr, şi sunt aşa de nedumeriţi încât cu greu îşi dau seama că pentru a-l găsi trebuie să meargă înapoi la Fântâna de Căpătâi, Isus şi apostolii şi învăţăturile lor.

Între timp, de asemenea, masele creştinătăţii se trezesc — ele cad în necredinţa modernă numită Critica Radicală, Noua Gândire, Teologia, Teosofia, Evoluţia, Ştiinţa Creştină etc. Astfel, între nedumerirea sfinţilor care caută adevărul şi masele nominale care caută adevărul în alte direcţii, nu-i de mirare că sistemele sectare sunt neinteresante, cu excepţia a relativ puţini, care, în calitate de slujitori, administratori etc., „simt ca o datorie a lor” să frecventeze adunările şi să declare crezuri pe care nu le cred.

Datoria reală a fiecărui creştin este să-şi ia poziţia pentru Adevăr şi împotriva sectarismului şi a denaturării josnice a caracterului divin. Odată cu dărâmarea gardurilor crezurilor, aceştia, puţinii evlavioşi, curând se vor aduna atraşi fiind de păşunile verzi şi apele liniştite ale Cuvântului divin. Carităţile lumii vor progresa foarte mult ca în prezent, deoarece pe săraci, a spus Învăţătorul, îi vom avea întotdeauna cu noi până când va fi stabilită Împărăţia Lui, care va distruge sărăcia, precum şi va înlătura păcatul şi moartea.

PRIVELIŞTEA ÎN GERMANIA

Nu există o minte politică serioasă în Germania astăzi care să nu considere condiţiile interne ca fiind foarte grave, oricât de diferite ar putea fi vederile politice. Conducătorii Partidului Poporului la dezbaterile decisive ale proiectului de lege pentru dreptul la vot, unul după altul au declarat foarte accentuat că ei văd situaţia ca una foarte gravă; că ne apropiem de timpuri foarte grave; această convingere a fost de asemenea împărtăşită de Social-democraţi. De fapt, a fost deja exprimată opinia că suntem în era legislaţiei revoluţionare, a unei tranziţii politice, sociale şi etice imense şi inimaginabile. Menţionăm aceasta numai ca susţinere a convingerii noastre că în Germania condiţiile interne sunt în realitate foarte grave, şi o privim nu ca o dezminţire, ci ca o confirmare că sentimentul prevalent în Germania este într-o oarecare măsură isteric, din punct de vedere nervos, şi poate fi caracterizat în parte prin acea expresie care a marcat perioada precedentă Revoluţiei Franceze — apres nous le deluge (după noi potopul) — Rheinish-Westphalian News.

PERSECUŢIA EVREILOR CONTINUĂ

În Rusia povestea persecuţiei evreilor continuă să se desfăşoare. Criza politică recentă a fost salutată de evreii ruşi ca promisiunea unei oarecare uşurări, căci a existat gândirea că oricare era rezultatul, starea lucrurilor nu se putea înrăutăţi şi niciun regim nu putea întrece în cruzime pe cel al lui M. Stolypin. Drept rezultat, M. Stolypin a rămas în funcţie şi acoliţii lui din diferitele părţi ale imperiului îşi continuă lucrarea lor rea. Se pare că a ieşit ordinul să nu mai fie şocată conştiinţa Europei de masacre, ci acelaşi obiectiv să fie atins mai amănunţit şi fără niciun scandal prin persecuţie neînduplecată.

Odessa este în special centrul persecuţiei evreieşti de cea mai nemiloasă descriere. Guvernatorul antisemit al acelui oraş a reuşit deja să creeze o masă de sărăcime evreiască, estimată la 80.000, şi în acelaşi timp, prin acapararea conducerii şi a fondurilor instituţiilor filantropice locale evreieşti, mijloacele de a face faţă acestei mizerii îngrozitoare au fost distruse. Universităţile din Rusia au fost practic de mult timp închise pentru studenţii evrei, dar n-a fost nicio piedică să studieze ca studenţi externi.

Aproape ultimul act al guvernului înainte de criza recentă a fost totuşi excluderea evreilor din rândurile studenţilor externi, şi nimic din ceea ce s-a întâmplat de atunci n-a servit ca să modifice acel decret. Astfel, guvernul rus a reuşit acum să-i lipsească pe 6.000.000 din cei mai luminaţi locuitori ai imperiului de toate mijloacele de obţinere a unei educaţii mai înalte. Se pare că Metoda Pobedonostcheff încă se ţine bine — soluţia chestiunii evreieşti prin distrugerea unei treimi din populaţia evreiască, convertirea a încă unei treimi, şi migraţia restului. Exchange.

AGNOSTICII ÎNCEPĂTORI

Methodist Recorder observă plângerea Rev. Thomas Payne, D. D., cu privire la răul făcut de teoria evoluţiei, în special printre tineri, şi de învăţarea altor doctrine false în Şcoala Duminicală şi în orele de Biblie şi de la multe amvoane, ca şi de profesori în şcoli şi colegii:

„El afirmă că datorită acestui fapt, mulţi tineri au renunţat la citirea Bibliei şi a altor cărţi de natură religioasă, şi dă exemple în care tineri din familii creştine au venit acasă de la şcoli şi colegii în felul descris aici ca agnostici începători. Obiectivul lui mărturisit este să-i ajute pe aceştia conducându-i înapoi la credinţa în Dumnezeu şi la încredere în Cuvântul Său. El acuză teoria evoluţiei ca fiind cauza principală a celor mai multe învăţături eronate ale timpului; şi pe seama acceptării ei indiscutabile şi a aplicării ei în grabă pune el răul de care se plânge.