În aceste zile de haos, de atentate teroriste, pericol de război, pericol de explozii nucleare, pericol de droguri, poluare, violenţă, imoralitate etc., inimile oamenilor se umplu de groază gândindu-se ce li s-ar putea întâmpla lor şi întregului neam omenesc în caz că nu se poate găsi nici o soluţie la toate aceste pericole şi ameninţări.
Cei care se apleacă asupra Bibliei şi au credinţă în făgăduinţele şi profeţiile ei sunt convinşi că singura soluţie la problemele apărute din cauza păcatului şi egoismului este venirea lui Cristos şi stabilirea mult promisei Sale împărăţii de dreptate şi pace.
Asupra acestui mare eveniment din planul lui Dumnezeu există păreri diferite. Unii pretind că Isus a venit la Cincizecime (Rusalii) când Spiritul sfânt s-a revărsat peste ucenicii care erau în aşteptare. Ei spun că de atunci încoace, cu fiecare păcătos convertit, Cristos este tot mai aproape, iar când toţi vor fi convertiţi, El va fi venit complet. După părerea lor, în felul acesta Îşi împlineşte Domnul făgăduinţa, „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Matei 28:20.
Alţii pretind că Isus va veni iarăşi pe pământ ca om şi va fi recunoscut după urmele cuielor de la mâini şi de la picioare şi a suliţei din coastă, de la răstignirea Sa. Această din urmă părere se bazează în mare măsură pe o interpretare literală a unor profeţii, cum ar fi Apocalipsa 1:7, unde citim: „Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea”.
Noi însă credem că adevărul asupra acestui subiect, sprijinit de întreaga mărturie scripturală, este între aceste două extreme. Prima părere, deşi nu recunoaşte necesitatea unei veniri personale a Domnului nostru, vede totuşi adevărul în privinţa naturii Lui, prin aceea că Îl consideră a fi de natură superioară celei omeneşti, aşa încât El poate fi prezent fără ca cineva să-L vadă.
A doua părere, deşi susţine faptul scriptural clar stabilit al unei veniri personale a Învăţătorului, totuşi limitează grandoarea şi posibilităţile acelui eveniment extraordinar prin pretenţia nescripturală că El va veni pe pământ ca om glorios, şi nu ca fiinţa divină invizibilă care a devenit când Tatăl ceresc L-a înviat din morţi şi I-a dat un nume mai presus de orice nume.
Scripturile arată că atunci când Isus a fost înviat din morţi n-a mai fost om, ci fiinţă divină puternică, „chipul Dumnezeului Celui nevăzut” (Coloseni 1:15; 2 Corinteni 5:16; 1 Petru 3:18). Aceasta înseamnă că, prin natura Sa, Isus este acum invizibil pentru ochiul uman, întocmai cum şi Dumnezeu este invizibil. Acest Cristos de natură divină este Cel care Se întoarce pe pământ, adică în atmosfera pământului; prin urmare, faptul întoarcerii Sale trebuie să fie recunoscut altfel, nu prin aceea că este văzut cu ochii naturali.
Este adevărat, Isus li S-a arătat ucenicilor ca om în câteva împrejurări după învierea Sa, dar aceasta nu înseamnă că era tot fiinţă umană. Împrejurările celor câteva arătări scurte dovedesc tocmai contrariul. De exemplu: El S-a arătat întotdeauna în alt corp, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă trupul uman în care S-a arătat era trupul Său real.
O singură dată S-a arătat într-un corp asemănător cu cel răstignit, şi aceasta a fost fiindcă Toma a spus că el nu va crede că Învăţătorul a fost înviat decât dacă-I va pipăi rănile. Isus i-a satisfăcut cererea, făcută din lipsă de credinţă. Aceasta a fost singura dată când ucenicii I-au văzut corpul cu răni. Apostolul Ioan spune că această arătare este un semn prin care Isus le-a dovedit că fusese înviat din morţi (Ioan 20:29-31). În celelalte împrejurări când li S-a arătat după înviere, ucenicii nu L-au recunoscut după înfăţişare, ci după ceea ce a făcut sau a spus.
Arătările lui Isus după înviere au fost la fel cu ale îngerilor în timpurile vechi. De exemplu: Lui Avraam i s-au arătat trei îngeri. Ei au vorbit şi au mâncat împreună cu el, dar nu erau oameni, deşi un timp Avraam a gândit că erau. Geneza 18:1, 2; Evrei 13:2.
Isus a fost împreună cu ucenicii timp de patruzeci de zile, de la înviere până la înălţare. Dar în toată această perioadă ei L-au putut vedea numai foarte puţin timp, şi atunci numai când li S-a arătat în mod miraculos. Acest Isus, care a putut fi prezent printre oameni şi totuşi să fie nevăzut, este Cel care urma să Se întoarcă pentru a stabili împărăţia Sa de dreptate prin care vor fi soluţionate problemele omului, şi prin care omenirea răscumpărată va fi restabilită la viaţă şi la fericire.
Trupul lui Isus ca preţ de răscumpărare
Isus a devenit om pentru a-Şi da umanitatea ca preţ corespunzător — o răscumpărare pentru Adam şi pentru rasa lui. Învăţătorul a spus: „Pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii” (Ioan 6:51). Dacă El ar fi fost înviat din morţi ca om, ar fi însemnat să fi luat înapoi preţul de răscumpărare şi lumea să nu fie răscumpărată.
Scripturile arată că El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, sau ca fiinţă spirituală (1 Corinteni 15:44-47; 1 Petru 3:18). Domnul nostru îi explicase lui Nicodim că cel născut din duh poate veni şi pleca precum vântul, adică să nu fie văzut de ochi omeneşti, şi poate avea putere mare. El a dovedit acest lucru, căci după înviere, când li S-a arătat ucenicilor, ei nu ştiau de unde vine sau încotro merge. Ioan 3:8.
Nu se poate contesta că Isus are încă puterea să Se arate oamenilor aşa cum li S-a arătat ucenicilor după înviere. Cu toate acestea, Scripturile nu spun că venirea Sa va fi descoperită lumii în felul acela. Arătările Sale după înviere au fost evident intenţionate să fixeze în mintea ucenicilor faptul că El înviase din morţi. Lucrul acesta fiind stabilit, noi nu avem nici un motiv să aşteptăm ca la a doua venire să Se arate în corp de carne vizibil.
În Romani 1:20 citim în privinţa lui Dumnezeu că „însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la crearea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El, aşa că nu se pot dezvinovăţi”. Aici avem o cheie care ne ajută să înţelegem semnificaţia profeţiilor referitoare la venirea Domnului nostru. Acum El nu mai poate fi văzut de ochi omeneşti, întocmai cum nu poate fi văzut nici Tatăl ceresc. Prin urmare, prezenţa Sa poate fi recunoscută numai după lucrurile vizibile care au loc şi care pot fi identificate prin profeţiile biblice ca „semne” ale prezenţei Sale a doua.
Putem spune acest lucru sub altă formă: Noi credem în existenţa lui Dumnezeu nu fiindcă L-am văzut, ci fiindcă Îi vedem lucrările. Cu mijloacele noastre limitate explorăm universul şi spunem că trebuie să existe un Creator puternic şi atotînţelept care a făcut toate aceste lucruri. În mod asemănător, în cuvântul divin găsim prezentată o gamă impresionantă de evenimente care trebuie să aibă loc în lume după întoarcerea lui Cristos. Prin urmare, dacă vedem că multe din aceste evenimente au loc deja, concluzia logică este că venirea lui Cristos despre care vorbeşte Biblia trebuie să fie un fapt deja împlinit.
Dumnezeul acestei lumi este nevăzut
Scripturile arată că există un Diavol personal, deşi nici un ochi uman nu l-a văzut. Noi vedem însă peste tot influenţa lui nefastă. Apostolul Pavel spune că Satan este „dumnezeul veacului acestuia” (2 Corinteni 4:4) şi că el este „domnul puterii văzduhului”, cel care lucrează acum în inimile „fiilor neascultării”. Isus de asemenea a spus că Satan este „stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 12:31; 14:30; 16:11). Dacă credem ce spune Biblia, ne dăm seama că de-a lungul secolelor această fiinţă puternică a exercitat control asupra oamenilor.
Diavolul este deci stăpânitorul nevăzut al „lumii rele de acum”. Apostolul Petru spune despre el că „dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8). Aceasta arată clar că sfera lui de acţiune este aici pe pământ; totuşi, chiar şi cei care cred cu tărie acest lucru nu l-au auzit „răcnind” în mod literal.
Odată cu întoarcerea Domnului nostru şi ca rezultat al prezenţei Sale, în cele din urmă va fi instituită o nouă ordine socială, sau o lume nouă al cărei împărat va fi Isus. El va îndepărta complet pe Satan de la conducerea lumii rele actuale. Apostolul Ioan a văzut în viziune un înger care a venit din cer de la Dumnezeu, a pus mâna pe Satan şi l-a legat cu un lanţ mare. După cum legarea lui Satan este nevăzută, desigur că şi mijloacele care lucrează la legare sunt nevăzute. Apocalipsa 20:1-4, 6.
Puterea şi influenţa lui Satan nu sunt însă mai slabe din pricină că el este nevăzut. Dimpotrivă, acest fapt i-a dat anumite avantaje, deoarece fiind nevăzut a putut lucra cu mare forţă spre rău. Astfel el şi-a făcut simţită influenţa în camerele de consiliu ale coducătorilor şi prinţilor de pe pământ şi a putut să le influenţeze în mare măsură deciziile.
Conducerea lui Isus de asemenea va fi nevăzută şi va fi exercitată prin intermediul oamenilor. El va conduce popoarele cu toiag (autoritate) de fier, dar cu dreptate. Aşa cum stăpânirea lui Satan se poate lesne observa acum după rezultatele ei rele, tot aşa şi stăpânirea lui Isus va fi recunoscută de lume după realizările ei drepte şi bune.
Adevărul ascuns prin traducere greşită
Adevăruri importante referitoare la modul venirii Domnului nostru au fost ascunse multă vreme printr-o traducere greşită. După cum bine se ştie, Biblia n-a fost scrisă în limba noastră, de aceea noi trebuie să apelăm în traducerile noastre la ebraică pentru Vechiul Testament şi la greacă pentru Noul Testament. Deşi în cea mai mare parte numai puţin s-a pierdut din bogăţia sensului original, există totuşi excepţii în care prin traduceri greşite au rămas ascunse adevăruri adânci din planul divin, fără însă ca acestea să fi fost făcute intenţionat.
Una din aceste excepţii este în cazul cuvântului grecesc parousia, care este folosit de către Domnul nostru şi de către apostoli în legătură cu a doua prezenţă a Sa în atmosfera pământului. În traducerile noastre acest cuvânt este redat în mod aproape general prin „venire”. Rezultatul acesteia a fost că mulţi din cei care s-au interesat de profeţii au interpretat semnele profetice legate de întoarcerea Domnului nostru ca semne care arată că El va veni curând. Însă adevăratul sens al cuvântului grecesc este „prezenţă” şi înseamnă că semnele împlinite ale parousiei sau prezenţei indică fără dubiu faptul că El este deja aici.
Când ucenicii L-au întrebat pe Domnul nostru: „Care va fi semnul venirii (parousiei — prezenţei) Tale” (Matei 24:3), ei n-au întrebat ca să ştie înainte când va veni, ci ca să ştie când va fi venit, când va fi prezent. Cu alte cuvinte, ei voiau să ştie după ce lucruri vizibile să se uite, ca semne că Cristosul nevăzut S-a întors ca să-Şi stabilească împărăţia.
Descoperirile arheologice au scos la lumină faptul că în vechime cuvântul grecesc parousia era folosit şi în legătură cu vizitele regilor sau împăraţilor în diferitele cetăţi şi provincii ale domeniului lor. Taxele pentru plata acestor vizite erau colectate prin scoaterea unei monezi speciale numită „monedă parousia”. Cât de potrivit este deci ca acest cuvânt să se folosească în legătură cu vizita marelui Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor pe pământ! (Psalmul 8:4). Dar, la fel ca în cazul împăraţilor pământeşti, parousia Domnului nostru nu arată numai momentul venirii, ci întreaga durată a vizitei.
Prima prezenţă a lui Isus ca om pe pământ a fost doar de treizeci şi trei de ani şi jumătate. Apoi El a mai rămas patruzeci de zile ca fiinţă divină nevăzută de lume, după care S-a întors în curţile cereşti.
În Vechiul Testament sunt multe profeţii referitoare la prima prezenţă a lui Isus. Unele vorbesc despre naşterea Sa, altele despre o parte sau alta din viaţa şi misiunea Sa, iar altele despre moartea Sa ca Răscumpărător al omului. Însă nu toate aceste profeţii şi-au avut împlinirea în acelaşi timp.
Profeţiile şi făgăduinţele referitoare la a doua venire a lui Cristos de asemenea acoperă o mare varietate de evenimente, culminând cu nimicirea morţii şi a lui Satan. Unele îşi au împlinirea în acelaşi timp, iar altele în timpuri diferite. Se cere un studiu atent al profeţiilor legate de a doua venire, ca nu cumva să cădem în greşeala de a aştepta ca toate să se împlinească în acelaşi timp, sau într-o perioadă de timp relativ scurtă.
Modul prezenţei Sale
Isus le-a spus ucenicilor: „Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie», să nu vă duceţi acolo! «Iată-L în cămăruţe interioare», să nu credeţi! Căci, aşa cum iese fulgerul (greceşte astrape — lumina strălucitoare) de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi la venirea (greceşte parousia — prezenţa) Fiului Omului” (Matei 24:26, 27). Prin aceste cuvinte Isus voia să arate că venirea şi prezenţa Sa nu urmau să fie ca ale unui om. El urma să vină ca fiinţă spirituală divină, reprezentarea exactă a persoanei nevăzute a Tatălui. Nu Mă veţi găsi, spune Isus, ascuns în cămăruţe secrete, cum aţi găsi pe un om. Mai degrabă vă veţi da seama că sunt prezent aşa cum vă daţi seama de existenţa lui Dumnezeu, şi anume prin marile lucrări pe care ştiţi că El le-a făcut.
Şi tocmai aşa este. Noi privim soarele care încălzeşte pământul şi ploaia care-l udă, ca să producă cele necesare pentru cei ce-l locuiesc. Tot aşa, Isus a spus că noi vom şti că El este prezent pentru că prezenţa Lui va fi ca lumina sau strălucirea soarelui care vine de la răsărit şi se vede până la apus. Binecuvântările revărsate peste oameni după ce vor fi aduşi din mormânt în timpul prezenţei lui Cristos vor fi datorită faptului că „Soarele Dreptăţii” va răsări, aducând vindecare şi viaţă oamenilor de pe pământ. Maleahi 4:2.
Creşterea cunoştinţei
După cum am văzut, Isus a arătat că a doua prezenţă a Sa va fi ca lumina strălucitoare (Matei 24:26, 27). Aici, fără nici o îndoială, se dă ideea de iluminare, simbolizând creşterea cunoştinţei. Profetul Daniel, vorbind despre condiţiile care vor fi la „timpul sfârşitului”, spune printre altele că atunci „cunoştinţa va creşte” (Daniel 12:4). Timpul sfârşitului la care se face referire aici este perioada în care, ca rezultat al întoarcerii şi prezenţei a doua a lui Cristos, se pune capăt stăpânirii păcatului, egoismului şi morţii. Lumea are parte tocmai acum de această creştere prezisă a cunoştinţei; dar fiindcă omul decăzut nu are înţelepciunea să o folosească aşa cum se cuvine, rezultă haosul şi chiar ameninţarea cu distrugerea neamului omenesc.
Din cauza nechibzuinţei şi egoismului omului, paşii mari făcuţi în creşterea cunoştinţei au dus deja la ceea ce profetul Daniel numeşte „un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele” (Daniel 12:1). Vorbind despre acest timp, Domnul nostru a spus că necazul va fi aşa de mare încât, „dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa”. Folosirea în scopuri negative a fuziunii nucleare şi a tuturor resurselor naturale, poluarea apei, solului, aerului, plus creşterea fără precedent a violenţei, ar putea cauza desigur distrugerea vieţii pe pământ. Într-adevăr, numai intervenţia divină prin stabilirea mult promisei împărăţii a lui Cristos pe pământ va împiedica aceasta!
Prin mijloacele de lucru ale împărăţiei, când aceasta va fi stabilită, creşterea cunoştinţei va fi o mare binefacere pentru omenire, în special că atunci ea va include şi cunoaşterea lui Dumnezeu şi a iubirii Sale în faptul că S-a îngrijit de răscumpărarea din păcat şi moarte prin lucrarea de jertfire a Domnului nostru Isus. Lunga domnie a păcatului şi a morţii sub Satan, stăpânitorul acestei lumi, este descrisă în Biblie ca un coşmar al întunericului. Profetul Isaia a scris: „Căci iată, întunericul va acoperi pământul şi negură mare popoarele”. Iar prin contrast, citim în privinţa timpului când împărăţia lui Cristos va stăpâni în afacerile oamenilor: „Şi neamuri vor umbla în lumina ta şi împăraţi în strălucirea razelor tale”. Isaia 60:2, 3; Luca 2:32.
În Ioan 1:9 se spune că Isus este Lumina, „care, venind în lume, luminează pe orice om”. Profeţiile arată clar că împlinirea completă a acestei făgăduinţe va avea loc în timpul celei de-a doua prezenţe a lui Cristos; că în cele din urmă „pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Isaia 11:9). Această profeţie va fi complet împlinită numai la sfârşitul domniei lui Cristos şi a Bisericii Sale.
„Iată, El vine cu norii”
În Apocalipsa 1:7 suntem informaţi că Domnul nostru Se întoarce cu nori şi că orice ochi Îl va vedea. Deoarece Cristos este o fiinţă divină, chipul exact al lui Dumnezeu, oamenii Îl pot vedea numai prin evenimentele care au loc la întoarcerea Lui. Va veni timpul, şi nu este departe, credem noi, când aceste evenimente vor avea un caracter atât de pronunţat, încât toţi vor recunoaşte uşor adevărata lor semnificaţie.
În Ioel 2:1, 2 există încă o referinţă la „nori”, care devin foarte ameninţători la începutul prezenţei lui Cristos, chiar înainte de a-Şi stabili împărăţia pe pământ. Aici se arată că această perioadă nu este un timp de pace, ci dimpotrivă, „o zi de întuneric şi de negură mare, o zi de nori şi de întunecime; ca zorile dimineţii care se întinde peste munţi — un popor mare şi puternic, cum n-a mai fost vreodată şi nici nu va mai fi în decursul anilor, generaţie după generaţie”.
A se observa că norii menţionaţi de profet aici sunt acest „popor mare şi puternic”, aşa cum n-a mai fost înainte. Aceasta este evident o referire la ridicarea maselor de nemulţumiţi în toată lumea, în număr atât de mare încât să producă prăbuşirea civilizaţiei sub impactul conflictelor pe care aceştia le generează.
Aceşti nori de strâmtorare se formează chiar acum. Inima oamenilor este deja plină de groază din pricina aceasta, chiar dacă ei încă nu „văd” că prezenţa Domnului este asociată cu aceste forţe care distrug treptat „lumea rea de acum”. Isus a spus că toate popoarele pământului se vor boci din pricina prezenţei Sale şi că pe pământ va fi strâmtorare printre popoare, care nu vor şti ce să facă. În ce stare de confuzie sunt astăzi oamenii! Nu pot fi găsite soluţii permanente la nenumăratele dificultăţi care se combină şi umple lumea de haos şi inimile oamenilor de frică.
Mâna lui Dumnezeu asupra lui Israel
Unii însă ar putea întreba: Cum vor fi făcuţi oamenii în general să recunoască faptul că aceste tulburări mondiale sunt spasmele de moarte ale ordinii sociale prezente şi sunt cauzate în mare măsură de prezenţa Împăratului lumii celei noi? Scripturile arată că unul dintre moduri va fi prin intervenţia divină în favoarea poporului Israel.
Experienţele evreilor în aceste zile de necaz sunt dovezi în plus ale celei de-a doua prezenţe a lui Cristos. Conform Scripturilor, a sosit timpul să li se restituie ţara. Ceea ce s-a întâmplat în privinţa aceasta de la 1914 şi chiar mai înainte de această dată este un miracol, şi fără îndoială este o pregătire pentru binecuvântările ulterioare din Împărăţia Mesianică.
„În timpul acela se va scula marele prinţ Mihail, ocrotitorul fiilor poporului tău; căci acesta va fi un timp de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt popoarele.” Daniel 12:1.
„Căci iată, în zilele acelea şi în timpul acela, când voi aduce înapoi pe captivii lui Iuda şi ai Ierusalimului, voi strânge toate popoarele şi le voi coborî în Valea lui Iosafat (care înseamnă Iehova judecă — Versiunea Revizuită, subsol). Acolo voi începe judecata cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre popoare, împărţind între ele ţara Mea.” Ioel 3:1, 2.
Unul dintre aspectele acestei profeţii arată clar că poporul evreu va fi restabilit în ţara lui ca urmare a prezenţei Domnului şi că acesta este un timp de mare necaz pentru ei şi pentru toată lumea. Alte profeţii arată că Israelul va mai avea necazuri, ceea ce se poate desigur vedea, când ne gândim la situaţia în care se află de un bun număr de ani.
Nu este înţelept a intra în detalii referitoare la evenimente care n-au avut loc, însă Scripturile dau de înţeles că aproape de sfârşitul sforţării de moarte a popoarelor, cu ameninţarea distrugerii lor prin folosirea nechibzuită a tuturor resurselor, a tehnicii şi a cunoştinţelor acumulate, va fi un atac împotriva Israelului şi că atunci Domnul va interveni pentru ei şi îi va salva de vrăjmaşi. Atunci, prin profeţii lor şi prin alţi oameni de credinţă din trecut înviaţi din morţi, Îşi va stabili acolo împărăţia, care apoi va guverna peste tot pământul.
Ezechiel 38:14-23 prezintă unele amănunte ale acestui necaz final. Etimologia numelor date vrăjmaşilor lui Israel în această profeţie arată că ele sunt folosite profetic pentru a indica armatele, mai cu seamă din Europa şi din Orientul Mijlociu. Profeţia arată că aceste forţe vor ataca Israelul. În armonie cu profeţia din Ioel, norii din profeţia lui Ezechiel sunt forţele împotriva lui Dumnezeu care vor ameninţa cu nimicirea pe israeliţii întorşi în ţară. Ezechiel 38:16.
Profetul arată că va fi un timp de „clătinare”. Dar făgăduinţa este că Domnul va elibera pe poporul Său străvechi, iar prin această eliberare „ochii” popoarelor vor recunoaşte prezenţa noului Împărat al pământului care, în calitate de agent al lui Iehova Dumnezeu şi ca braţ al Său, va îndruma lucrurile (Psalmul 110:5). În acest fel, orice ochi va vedea prezenţa cu nori a lui Isus (Apocalipsa 1:7), şi se vor convinge de maiestatea şi slava Sa prin noile aranjamente ale împărăţiei puse atunci în acţiune.
Această serie de evenimente va duce şi la deschiderea ochilor israeliţilor. Citim în Ezechiel 39:7: „Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul poporului Meu Israel şi nu-i voi mai lăsa să-Mi profaneze Numele Meu cel sfânt; şi popoarele vor şti că Eu sunt DOMNUL, Sfântul lui Israel!” Ce schimbare va produce aceasta în toată perspectiva israeliţilor! Salvarea Israelului prin puterea divină va fi numai prima manifestare a acţiunii noii puteri pe pământ. De atunci încolo mijloacele de lucru ale împărăţiei vor calma rapid furtuna patimilor umane, care la vremea aceea vor fi adus omenirea la o stare de disperare.
Împărăţia Şi Binecuvântările Ei
Scopul final al întoarcerii Domnului nostru este stabilirea unei împărăţii sau a unei guvernări mondiale, care va asigura pentru tot poporul pacea şi posibilitatea de a se bucura de sănătate şi de viaţă veşnică. În privinţa lui Isus şi a locului Său în planul divin, profetul Isaia a scris: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: «Minunat, Sfătuitor, Dumnezeu puternic, Părintele veşniciei, Prinţ al păcii». El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi cu dreptate … iată ce va face râvna DOMNULUI oştirilor”. Isaia 9:6, 7.
Cum va fi acest guvern nou? Va fi numai o influenţă sfântă care va trece peste pământ? Va fi într-adevăr o astfel de influenţă, dar fără discuţie guvernul va avea şi un personal angajat activ în guvernare. Cristos va fi Împăratul, Conducătorul nevăzut. Biserica — toţi aceia care au urmat cu credincioşie în urmele Lui de-a lungul veacului care se încheie acum — vor fi asociaţi cu Cristos în faza spirituală sau nevăzută a împărăţiei. Făgăduinţa făcută acestora a fost că dacă vor suferi cu Cristos vor şi împărăţi cu El. 2 Timotei 2:12.
Făgăduinţele lui Dumnezeu pentru urmaşii credincioşi ai Învăţătorului sunt făgăduinţe spirituale sau cereşti. Isus le-a spus ucenicilor: „Dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14:3). Neînţelegând sensul acestor făgăduinţe, mulţi au tras concluzia că scopul lui Dumnezeu este să ia în cer pe toţi care în viaţa aceasta cred în Isus, iar restul care nu cred sunt pierduţi pe vecie. Dar acum se înţelege că pregătirea urmaşilor lui Isus ca să domnească împreună cu El este numai un pas pregătitor pentru mântuirea şi binecuvântarea întregii omeniri, prin restabilirea oamenilor la viaţă umană perfectă aici pe pământ.
Scripturile arată că în timp ce Cristos şi Biserica Sa, înălţaţi la slavă cerească, vor fi conducătorii nevăzuţi ai lumii în ordinea socială viitoare, pe pământ vor fi reprezentanţi umani, vizibili ai acestui guvern ceresc. După cum Satan, prinţul nevăzut al lumii rele de acum, a acţionat în principal prin agenţi vizibili, tot aşa Cristos şi urmaşii Săi înălţaţi, care au parte de întâia înviere pentru a trăi şi a domni cu El, vor avea reprezentanţi vizibili.
Cine vor fi aceştia? Isus a spus că în împărăţie mulţi „vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor sta la masă în împărăţia lui Dumnezeu” împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov şi cu toţi prorocii (Luca 13:28, 29). În Psalmul 45:16 aceştia sunt numiţi „părinţi”, iar profeţia spune că ei vor deveni „fii” ai Cristosului şi vor fi puşi „prinţi în toată ţara”. Această clasă va fi compusă din toţi credincioşii vrednici din veacurile trecute, de la neprihănitul Abel până la cei care au trăit pe vremea primei prezenţe a Domnului nostru. În Isaia 32:1 sunt arătate ambele părţi ale Împărăţiei Mesianice. Profeţia spune: „Iată, un împărat va domni cu dreptate şi prinţii (credincioşii vrednici din trecut) vor conduce cu judecată”.
Pentru Dumnezeu este posibil
Să nu spunem că stabilirea unei asemenea împărăţii este imposibilă. Pentru ca slujitorii vrednici ai lui Dumnezeu din veacurile trecute să devină partea vizibilă a Împărăţiei Milenare va trebui ca ei să fie înviaţi din morţi. Este prea mult să credem că Dumnezeu poate face acest lucru? Dar să ne gândim: nu este oare învierea morţilor o învăţătură de bază a religiei creştine? Desigur că dacă noi căutăm în Biblie soluţia la toate problemele lumii trebuie să fim pregătiţi să credem că Dumnezeu poate face tot ce a promis; şi El a promis să-i restabilească la viaţă pe aceşti slujitori din vechime, prin ceea ce Biblia numeşte o „înviere mai bună”. Evrei 11:35.
Această înviere mai bună a credincioşilor vrednici din vechime aşteaptă însă completarea clasei Bisericii, formată din urmaşii credincioşi ai Învăţătorului. Apostolul Pavel spune că ei (credincioşii vrednici din vechime) „nu ajung la desăvârşire fără noi”, adică nu sunt restabiliţi la perfecţiunea vieţii ca oameni, înainte ca Biserica să fie înviată (Evrei 11:40). Desigur că nu ne este greu să credem că urmaşii credincioşi ai lui Isus vor fi înviaţi la viaţă spirituală şi vor domni cu El în împărăţia de o mie de ani în calitate de conducători nevăzuţi. Oare nu cred cei mai mulţi dintre creştini în existenţa spirituală după moarte şi că fiinţele spirituale nu pot fi văzute de ochi omeneşti?
Cu toate acestea, unii în mod greşit au presupus că existenţa spirituală despre care vorbeşte Biblia este un rezultat natural al „ciclului vieţii”. Dar nu este aşa! „Plata păcatului este moartea” şi „cei morţi nu ştiu nimic” (Romani 6:23; Eclesiastul 9:5). Scripturile învaţă că speranţa vieţii după moarte pentru Biserică şi pentru lume depinde de învierea morţilor. Scripturile învaţă clar şi aceea că la înviere unii primesc corpuri spirituale. Cristos a fost înălţat, şi urmaşii Lui credincioşi de asemenea vor fi înălţaţi. Aceste fiinţe puternice spirituale, prin reprezentanţii lor umani, credincioşii din vechime, vor avea conducerea peste omenire în Împărăţia Mesianică de o mie de ani.
În timp ce legea Împărăţiei Mesianice „va ieşi din Sion”, „cuvântul Domnului va ieşi din Ierusalim”, spune profetul Mica. Când Isus a spus că în Împărăţie oamenii vor „sta la masă” cu credincioşii din vechime, imaginea este aceea a unor elevi stând la picioarele învăţătorului lor. Aceşti învăţători vor comunica „cuvântul Domnului” aşa cum îl vor primi de la clasa Sionului înălţată; aceasta, credem noi, înseamnă expresia „cuvântul Domnului va ieşi din Ierusalim”. Pe lângă aceasta, credem că este foarte posibil ca partea pământească a Împărăţiei Mesianice să aibă sediul în Ierusalimul biblic.
Ceruri noi şi pământ nou
Cele două faze sau părţi ale Împărăţiei Mesianice sunt ilustrate în profeţiile Bibliei prin „ceruri noi şi un pământ nou”. Domnul a spus prin profetul Isaia: „Căci iată, Eu creez ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute … Ci vă veţi bucura şi vă veţi înveseli pe vecie în cele ce voi crea. Căci voi crea Ierusalimul să fie un jubileu şi poporul lui o bucurie. Eu Însumi Mă voi înveseli cu privire la Ierusalim şi Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor. Nu vor mai fi în el copii care trăiesc puţine zile, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos.” Isaia 65:17-20.
Apostolul Ioan a văzut în viziune (Apocalipsa 21:1-4) împlinirea acestei profeţii minunate. „Ierusalimul cel nou” văzut de Ioan, este clasa glorificată a Bisericii, numită şi „Mireasa, soţia Mielului” (Apocalipsa 21:9, 10). Despre cerurile şi pământul dintâi, simbolul ordinii sociale de sub stăpânirea lui Satan, se spune că trec şi apar „ceruri noi şi un pământ nou” — simboluri ale părţii cereşti şi pământeşti a Împărăţiei Mesianice.
Cu cerurile noi şi pământul nou în acţiune, favoarea lui Dumnezeu se va manifesta faţă de toţi prin acest aranjament guvernamental, cu rezultatul că „moartea nu va mai exista … nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”.
Simbolismele Bibliei sunt întotdeauna potrivite. Cerurile literale şi pământul literal sunt în legătură unele cu altele, ceea ce ilustrează bine legătura fazei sau părţii cereşti cu cea pământească a Împărăţiei Mesianice. Cerurile, de exemplu, controlează mareele, condiţiile atmosferice, anotimpurile etc. Tot aşa, aranjamentele pământeşti ale guvernului cel nou al lui Cristos vor fi sub influenţa şi controlul direct al părţii spirituale sau cereşti a acelui guvern.
Acest lucru este adevărat şi despre cerurile simbolice şi pământul simbolic actual. Afacerile sociale şi guvernamentale ale oamenilor au fost întotdeauna sub influenţa mai mare sau mai mică a forţelor spirituale peste care Satan a fost stăpânitor (Efeseni 2:2). Aceste forţe şi-au exercitat frecvent influenţa prin sistemele religioase false. Într-adevăr, Satan a exercitat control asupra lumii mai cu seamă prin ideile şi sentimentele religioase ale oamenilor. În această ordine socială, religia falsă a fost mijlocul sau legătura între „dumnezeul acestei lumi” şi afacerile oamenilor. O ilustraţie excelentă a acestui lucru este unirea bisericii cu statul. Prin acest sistem „sfânt” au fost duse „războaie sfinte” şi „sfânta inchiziţie” a fost folosită să stăpânească poporul prin frică şi tortură.
Apostolul Petru, scriind despre evenimentele care vor avea loc drept urmare a întoarcerii Domnului nostru, ne spune că „cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate … pentru focul din ziua de judecată şi de pierzare a oamenilor nelegiuiţi” (2 Petru 3:7). În această profeţie el arată că cerurile şi pământul de dinainte de potop au trecut. Noi însă ştim că apostolul nu vorbeşte despre cerurile naturale şi despre pământul natural, fiindcă acestea n-au trecut şi nici nu vor trece vreodată, fiindcă în Eclesiastul 1:4 citim că „pământul rămâne pentru totdeauna”, iar în Isaia 45:18 că Dumnezeu a creat pământul „nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit”.
Apostolul Petru vorbeşte deci despre nimicirea ordinii sociale prezente; şi el spune că noi trebuie să „aşteptăm şi să grăbim venirea zilei lui Dumnezeu, când cerurile aprinse vor fi distruse şi elementele arzând cu căldură se vor topi”, şi adaugă: „Dar noi, potrivit făgăduinţei Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3:12, 13). Aceste „ceruri noi şi pământ nou” vor fi stabilite ca împlinire a cuvântului făgăduinţei lui Dumnezeu; iar când lucrarea acestei împărăţii noi va fi completă şi incorigibilii împreună cu Satan vor fi nimiciţi, atunci se va împlini făgăduinţa că „nu va mai fi moarte”. Aceasta este o perspectivă glorioasă şi este ca rezultat al întoarcerii Domnului nostru.
Râul vieţii
În Apocalipsa 22:1-3 este prezentat un alt simbol plin de semnificaţii, sau o ilustraţie a Împărăţiei Mesianice şi a binecuvântărilor ei, care, prin conducerea ei benefică, vor curge către omenire. Ioan a scris: „Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului”. Aici Împărăţia este simbolizată prin „scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului”, Mielul simbolizând aspectul sacrificiului pentru popor din misiunea Domnului Isus, faptul că El Şi-a dat trupul de carne ca sacrificiu pentru viaţa lumii. Acest sacrificiu, care a dat sângele răscumpărător al Mielului, face posibile binecuvântările simbolizate prin „râul cu apa vieţii”.
Apostolul Ioan a văzut pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, dând rod în fiecare lună. Acesta este un simbol semnificativ, al faptului că prin cele două părţi sau faze ale Împărăţiei Mesianice vor fi posibile viaţa şi sănătatea pentru toţi cei doritori şi ascultători din omenire. Apostolul Ioan spune că „frunzele” pomului simbolic al vieţii vor fi „pentru vindecarea neamurilor”. Câtă nevoie de vindecare au astăzi oamenii din toate neamurile, şi noi ne bucurăm că Dumnezeul cerurilor a făcut pentru ei o astfel de pregătire, pe care o va pune în aplicare prin Cristos.
Apocalipsa 22:17 menţionează iarăşi „apa” acestui râu al vieţii şi ne dă iarăşi o asigurare minunată. Cităm: „Duhul şi Mireasa zic: «Vino!» Şi cine aude să zică: «Vino!» Şi celui care îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată”. „Mireasa” cuprinde pe cei care de-a lungul acestei ere creştine L-au urmat cu credincioşie pe Învăţătorul. Apocalipsa 19:7 vorbeşte despre căsătoria Mielului, care are loc după ce „soţia Lui s-a pregătit”. Pregătirea clasei mireasă este încă în desfăşurare, dar noi credem că va fi completată curând. Când aceştia vor fi „pregătiţi”, se vor uni cu Domnul lor ca mireasă, şi va exista deci o mireasă ca să spună: „Vino! … cine vrea să ia apa vieţii fără plată”.
Rezolvarea problemelor lumii
Cu un astfel de aranjament, sprijinit de puterea divină, ce repede vor fi rezolvate una după alta toate problemele omenirii. Să luăm problema războiului. Când Împărăţia va începe să funcţioneze, lumea se va găsi într-o stare dezorganizată de ravagiile diferitelor tipuri de războaie, „convenţionale” şi de altă natură. Revoluţia şi anarhia vor fi dus lumea într-o stare haotică. La timpul potrivit neamurile vor recunoaşte intervenţia divină în favoarea lui Israel, şi fiind ajunse la punctul epuizării după marea distrugere a Armaghedonului, cu guvernele lor în cea mai mare parte răsturnate, în acea stare de disperare ele vor privi spre puterea care le-a răsturnat şi vor zice:
„Veniţi, hai să ne suim la muntele DOMNULUI, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim cuvântul DOMNULUI. El va judeca între multe popoare, va hotărî între popoare puternice, până departe. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare; nici un popor nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război.” Mica 4:2, 3.
Ce simplă este această soluţie divină a problemei războiului! Ea răstoarnă axioma de veacuri a oamenilor, că pentru a menţine pacea popoarele trebuie să se pregătească de război. Această soluţie de asemenea anulează înţelepciunea oamenilor decăzuţi care au inventat teoria că războiul poate fi evitat printr-un „echilibru al puterii”. Ea începe tocmai de la baza problemei, cu un program de educare în arta şi avantajele păcii în loc de cele ale războiului, şi astfel va fi pus în aplicare un real program de dezarmare. Atunci va începe faza de pace a Împărăţiei şi se vor împlini făgăduinţele lui Dumnezeu care se referă la calitatea lui Isus de Prinţ al Păcii. Atunci va deveni realitate mesajul îngerilor la naşterea Mântuitorului, „pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”.
Există astăzi în lume şi problema economică; cât de gravă este această problemă astăzi când 75% dintre oamenii de pe pământ merg seara la culcare flămânzi! Această problemă va fi de asemenea rezolvată în împărăţie, fiindcă făgăduinţa spune că atunci „fiecare va locui sub viţa şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura DOMNULUI oştirilor a vorbit” (Mica 4:4). Problema sărăciei este şi a fost întotdeauna o problemă ameninţătoare pentru milioane de oameni. Cei săraci, cei neprivilegiaţi, au fost întotdeauna un grup nefericit. Dar nu va mai exista o armată de flămânzi şi fără adăpost, ca acum, căci noul guvern va găsi soluţia. În legătură cu aceasta psalmistul a spus: „El va face dreptate celor necăjiţi din popor, va scăpa pe copiii săracului şi va zdrobi pe asupritor. … Căci El va scăpa pe săracul care strigă şi pe cel necăjit care n-are nici un ajutor”. Psalmul 72:4, 12.
Explozia demografică
O altă problemă serioasă cu care se confruntă astăzi lumea este creşterea rapidă a populaţiei. Aceasta este în prezent una din cauzele care contribuie la războaie, fiindcă guvernele caută spaţiu pentru populaţia în creştere, surse de materie primă şi pieţe de desfacere. Domnul a prevăzut şi soluţionarea acestei probleme. Mai întâi avem făgăduinţa că toate locurile pustii de pe pământ vor fi locuite, că „pustietatea va înflori ca trandafirul”. Să ne gândim la întinderile nelocuite din America, Australia, Africa de Sud etc.
Mai există însă un mod, permanent, în care va fi rezolvată problema populaţiei, şi aceasta este prin încetarea înmulţirii neamului omenesc. Când au fost creaţi primii noştri părinţi, li s-a poruncit să se înmulţească şi să umple pământul. Odată ce se vor fi născut numărul suficient de oameni ca să umple pământul, scopul acestei porunci divine fiind atins, posibilitatea prin care ea s-a pus în aplicare va fi retrasă.
Domnul Isus a făcut aluzie la aceasta când a răspuns la o întrebare referitoare la înviere. El a spus că „la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita” (Matei 22:30). Cu alte cuvinte, popularea pământului a fost aranjată prin decret divin şi procesul va fi oprit când înţelepciunea divină va vedea că este suficient populat.
Poluarea mediului
Strâns legat de explozia demografică este pericolul crescând al poluării mediului înconjurător. Natural, cu cât este mai mare numărul de oameni care trăiesc într-o zonă, cu atât este mai mare pericolul poluării aerului, apei şi solului. Guvernele fac tot ce pot în această direcţie, dar egoismul omului le împiedică eforturile, aşa încât progresul este dureros de încet. Programul Domnului însă va da rezultatele dorite.
Cauza esenţială a tuturor problemelor omenirii decăzute este egoismul uman. Atâta vreme cât egoismul joacă un rol atât de mare în afacerile oamenilor nu va putea exista o pace reală şi bună înţelegere între oameni. Numai sub conducerea noului guvern al pământului vor învăţa oamenii valoarea iubirii în comparaţie cu egoismul. Ieremia 31:31-34 ne asigură că în ziua împărăţiei lui Cristos, legea lui Dumnezeu, care este legea iubirii, va fi scrisă în inimile oamenilor şi că în cele din urmă toţi o vor cunoaşte atât de bine încât nimeni nu va mai trebui să spună aproapelui său: „Cunoaşte pe Domnul”, căci toţi Îl vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare.
Însăşi moartea va fi distrusă
Ce să mai spunem despre boală şi moarte! Dacă această problemă n-ar fi rezolvată, oamenii ar trebui să umble tot prin „valea umbrei morţii”. În acest caz n-ar putea fi pace şi fericire durabile nicăieri. Fiecare cămin paşnic şi fericit ar fi atins de vrăjmaşul îngrozitor, moartea, care acum îşi numără victimele cu milioanele în fiecare an.
Cristos, cel căruia I S-a dat „toată puterea în cer şi pe pământ”, Se va ocupa şi de aceasta, fiindcă în timpul domniei Lui boala şi moartea vor înceta. Apostolul Pavel spune că „trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea” (1 Corinteni 15:25, 26). În Isaia 25:8 se spune că Domnul va nimici moartea pe vecie şi va şterge orice lacrimă din ochii tuturor.
În legătură cu rezolvarea problemei morţii, nimeni nu va fi trecut cu vederea, fiindcă şi cei care au adormit în moarte de-a lungul veacurilor „vor auzi glasul Lui (al Fiului Omului) şi vor ieşi” (din mormânt) (Ioan 5:28, 29). Chestiunea spaţiului fiind rezolvată, toţi vor avea loc din abundenţă, atât cei vii, cât şi cei care vor fi înviaţi din morţi. Nimeni nu va avea motive să se plângă de faptul că Împărăţia n-a venit mai degrabă — înainte ca mama sau tata sau alte persoane dragi să fi murit — fiindcă toţi vor fi readuşi la viaţă. Puterea Celui care la prima Sa prezenţă pe pământ a biruit moartea, redând viaţa unora dintre morţi, va fi exercitată din nou, dar acum nu pentru un număr limitat, ci pentru toate familiile pământului. DOMNUL fie lăudat pentru un astfel de Mântuitor!
Aceasta însă nu implică o mântuire universală, fără condiţii, deorece, pentru a continua să trăiască şi să fie restabiliţi la perfecţiune umană, va fi necesar ca oamenii să se supună legilor Împărăţiei Mesianice şi să accepte oferta vieţii prin sângele răscumpărător al lui Cristos. Apostolul Petru Îl numeşte pe Cristos, în rolul pe care-l va avea în Împărăţie, „Prorocul acela”. El spune: „Oricine nu va asculta de Prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului”. Faptele Apostolilor 3:23.
Lumina soarelui peste toţi
Astfel vor fi rezolvate nenumăratele probleme care acum strică omenirea, şi aceasta pe măsură ce lumina crescândă a celei de-a doua prezenţe a Domnului nostru va pătrunde în toate colţurile întunecate ale pământului. Într-una din profeţiile care vorbesc despre stăpânirea lui Cristos peste pământ El este numit „Soarele dreptăţii” (Maleahi 4:2). Iar Isus a spus că urmaşii Săi credincioşi „vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor” (Matei 13:43). Razele vindecătoare ale Soarelui dreptăţii vor pătrunde în inimile rănite şi în vieţile bolnave de păcat ale tuturor oamenilor. „Soarele” va străluci de la un capăt al pământului până la celălalt, iar puterile acelei lumini dătătoare de viaţă vor fi simţite de către toţi.
Razele luminii prezenţei lui Cristos vor umple pământul de cunoştinţa slavei Domnului. Aceasta înseamnă că „învăţăturile demonilor”, toate halucinaţiile nocturne şi superstiţiile, toate crezurile şi dogmele umane, prin care oamenii au fost învăţaţi să se teamă de Dumnezeu mai degrabă decât să-L iubească (Isaia 29:13), toate intrigile politice şi alte o mie şi una de rele care au stricat omenirea, vor fi măturate şi înlocuite cu o cunoaştere adevărată a lui Dumnezeu şi a dragostei Sale.
Nu va exista nici un colţ pe pământ în care să nu pătrundă lumina acelui „Soare” glorios. Căldura razelor lui vindecătoare va asigura o binecuvântată domnie a dreptăţii; iar prin acea domnie a iubirii şi a luminii vindecătoare tot păcatul, nedreptatea, boala, tristeţea şi moartea vor fi în final distruse.
Acestea, şi încă multe altele, se vor realiza, potrivit scopului divin, prin a doua prezenţă a Domnului nostru pe pământ. Ne putem bucura de acest scop şi putem continua să ne rugăm: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Matei 6:10.
Venirea Domnului nostru
„Pe cerul pământului nori de mânie tot mai aleargă
Şi-a lui Dumnezeu răzbunare pe-al lui suflet tot mai atârnă;
Dar el se va scula, deşi-ntâi pedepsit,
În slavă şi splendoare botezat.
Da, tu pământ, te vei scula, căci Tatăl tău va ajuta
La vindecarea ranei ce mâna Sa făcut-a spre a corecta;
Va judeca al mândrului asupritor avânt,
Va rupe-ale lui lanţuri, şi funii arunca-va la pământ.
Apoi verdeaţă veşnic verde va răsări pe a ta brazdă;
Să cânte văile, şi munţii în imne izbucnească!
Uscate stânci n-or mai privi cu încruntare,
N-a fi ocară de necredincios şi de păgân, ce-i dispreţuitoare
Nisipurile sterpe produce-or înzecit,
Ca nou Eden câmpul spinos va fi împodobit.
Acuma chiar vedem deasupra cu largu-i unduit
Puternic înger cum îşi ridică sceptrul aurit.
Judecă optimista viziune a puterii care coboară,
Oricare poartă o discerne şi oricare turn îl măsoară;
Şi mustră-ntârziatele peceţi ce vor încă să mai reţie
Pe Leul lui Iuda de la menita Lui domnie.”
