„VESTEA BUNĂ” ÎN INDIA:

R 4814 W. T. 1 mai 1911 (pag. 142-143)

Dragul meu frate Russell:

Scrisoarea ta din 11 februarie a ajuns la mine prea târziu în săptămâna trecută, astfel încât n-am putut trimite un răspuns atunci. Sunt foarte bucuros să aud veşti de la tine; conţinutul scrisorii tale mi-a dat multă tărie.

În Travancore Adevărul se răspândeşte rapid; Domnul deschide calea. Pretutindeni oamenii se adună să asculte Adevărul Evangheliei! Majoritatea celor săraci nu pot să înţeleagă detaliile, dar un mare număr dintre ei, care sunt conducători ai comunităţii şi pot citi şi scrie în limba lor indigenă (Malayalam) sunt în stare să înţeleagă Planul Domnului; şi mă bucur să-ţi spun, dragă frate, că ei apreciază Adevărul şi îl predică bucuroşi altora.

În ultima mea scrisoare am scris detaliile lucrării din Travancore. Înainte de a părăsi India, sau mai degrabă Travancore, acum paisprezece ani, vorbeam Malayalam şi Tamil fluent. (Acestea sunt două limbi vorbite în Travancore.) Dar când m-am întors n-am fost în stare să vorbesc nici Malayalam nici Tamil. Dar acum le pot vorbi pe amândouă fluent; ele au revenit fără mult necaz. Astfel nu mai există dificultatea limbii în legătură cu lucrarea din Travancore.

Până acum câteva săptămâni lucrarea n-a fost sistematizată. Din experienţă, Domnul mi-a arătat că lucrarea printre oamenii aceia trebuie îndeplinită într-o formă bine organizată, şi că nu trebuie să fie dată nicio speranţă de ajutor material în niciun fel. Aceasta este cu totul nou pentru ei, deoarece toate societăţile misionare îşi încep lucrarea „creştină” pe baza creştinismului pentru „orez”. A trebuit ceva timp şi mare efort pentru a-i convinge pe conducători de înţelepciunea metodei pe care am adoptat-o. Domnul le-a deschis ochii să vadă frumuseţea creştinismului şi principiile pe baza cărora Domnul şi Apostolii au desfăşurat lucrarea. Mă bucur să spun că ei înţeleg acum foarte mult din Taina Domnului. Viaţa lor, entuziasmul şi zelul lor explică aceasta.

Gândeşte-te numai, aceşti oameni săraci merg şi îi vizitează pe alţii în casele lor şi îi învaţă Adevărul, şi de asemenea fac aranjamente pentru a ţine adunări în diferite locuri! Avem acum în total şaisprezece adunări care se ţin regulat în cincizeci de locuri diferite în apropiere. Treisprezece fraţi lucrează regulat printre aceşti oameni. Faptul că ei au făcut lucrarea în ultimele două luni (unii dintre ei de cinci sau şase luni) fără a primi niciun ajutor financiar, arată interesul şi dedicarea pentru lucrarea Domnului. Avem paisprezece adăposturi temporare pentru ţinerea adunărilor. În fiecare din aceste locuri participă la adunări în mod regulat între 100 şi 350 de oameni — nu numai că frecventează adunările, dar au învăţat mult în aceste zile; şi chiar şi cei care au fost odată botezaţi în Biserica Misionară Londoneză vreau să fie botezaţi din nou, deoa­rece înţeleg adevărata importanţă a botezului aşa cum este arătat în Scripturi.

Deoarece un mare număr dintre oameni sunt analfabeţi, trebuie să învăţăm Adevărul oral. Dar deoarece există un bun număr care pot să citească şi să scrie, cel mai bine este să avem nişte pliante tipărite, care prezintă punctele principale ale Adevărului Prezent.

Deoarece avem acum cu noi oameni consacraţi pe deplin, atât cât pot eu judeca, nu vom avea nicio dificultate în a le încredinţa acestora lucrarea de învăţare. Mulţi au venit la mine pentru a începe lucrarea printre ei, dar încă n-am văzut clar modul de a începe lucrarea şi de a o realiza eficient.

Vei fi foarte surprins, dragă frate, când voi spune că Adevărul Prezent este subiect de discuţie printre toţi „creştinii” din aceste părţi. Unii sunt pentru el, iar alţii împotriva lui, chiar la amvoanele sectare. Săptămâna trecută a fost o conferinţă a celor de la Misiunea Londoneză, unde discuţia principală a fost despre lucrarea Domnului prin Societatea noastră în aceste locuri. Astfel că există mult interes, fie direct, fie indirect.

Bătrânii şi diaconii ţin două adunări în fiecare săptămână; în jur de treizeci participă şi studiază Cuvântul Domnului pentru a-l predica şi altora. Unii merg pe jos 19-24 km pentru a fi prezenţi la aceste adunări. Le ţinem de la 9 dim. la 1 d.m. Eu găsesc că această lucrare de studiu a adunării este foarte folositoare. Toţi au caiete cu ei şi îşi iau notiţe când discut fiecare subiect din volume şi din broşuri. Este minunat cum aceşti săraci merg fiecare la Reverendul lui şi îi spun despre Adevăr, dându-le referinţe din Biblie pentru fiecare afirmaţie pe care o fac.

Cel mai bine este să avem broşuri tipărite pentru a fi folosite de Peregrini, de Bătrâni etc., cât şi de cei care pot să înţeleagă întrucâtva Adevărul. Ar costa prea mult să avem volumele traduse în Malayalam sau în Tamil. Va trebui să distribuim literatura gratis, deoarece oamenii nu sunt în stare să plătească. Aş sugera să fie tipărite extrase din anumite capitole din toate cele şase volume. Trebuie de asemenea să avem pliante în Malayalam şi Tamil. Putem distribui aceste pliante printre cei din bisericile denominaţionale la care nu putem ajunge în alt mod. Acestea sunt motivele pentru care am pus 500 de dolari pentru tipărire în acest an. Pliantele ar putea fi folosite în toată India de Sud, printre cincisprezece sau douăzeci de milioane de oameni.

Îmi pare rău să spun că unii dintre învăţători trebuie să muncească la câmp cel puţin câteva zile în fiecare săptămână pentru a-şi câştiga pâinea; restul timpului şi-l petrec în predicarea Evangheliei şi în ţinerea adunărilor. Duminica trecută dimineaţa au participat 450 de oameni la serviciu într-un loc, şi seara 850.

Al tău frate şi servitor în Domnul, S. P. D.

RĂSPUNS

Dragă frate:

Scrisoarea din 21 martie este binevenită şi este în faţa mea. Sunt bucuros de ea. Dacă poţi să te aliniezi corect la ideile noastre în legătură cu lucrarea ne vom bucura, şi cred că poate rezulta o mare binecuvântare. Ne rugăm pentru tine şi pentru lucrarea din India, şi cred, din conţinutul ultimei tale scrisori, că înţelegi acum mai bine programul nostru decât la început, şi îl vei urma.

Planul nostru nu este să ne bizuim pe instruirea orală de către învăţători, ci să cooperăm în mod special cu acei care pot să citească în engleză şi care să ia cu ei material tipărit în predicarea lor şi să le traducă celor care nu pot să citească. Nu vrem să spunem prin aceasta că nimeni nu poate fi acceptat ca învăţător din cei care nu citesc în engleză, ci să li se dea întâietate celor care pot citi în engleză.

Ai perfectă dreptate, dragă frate, în faptul că înţelegi că nu dorim să cumpărăm cu orez nici învăţători nici ascultători. Trebuie să existe foame şi sete de Evanghelie, cu un apetit viu. În privinţa faptului că învăţătorii sunt obligaţi să muncească o parte din timpul lor, credem că este cel mai bun mod, cu excepţia câtorva al căror timp întreg ar putea fi necesar ca supraveghetori, ca şi cel al tău şi al peregrinilor. Noi favorizăm acest mod în fiecare ţară. Ca învăţătorii să fie atât de separaţi de oameni încât să fie socotită o ruşine pentru ei să facă corturi sau altă muncă pentru un trai onest, nu este nici bine pentru ei, nici nu are influenţă potrivită asupra oamenilor cu care ei trebuie să fie în strânsă legătură ca „fraţi”.

Simţim că banii trimişi la voi până acum n-au fost cheltuiţi în mod nechibzuit, şi puteţi socoti peste două mii de rupii pentru tipărire în timpul anului următor, şi de asemenea o alocaţie care să nu depăşească cinci rupii pe săptămână pentru învăţătorii care îşi dedică tot timpul, şi ceva mai puţin pentru cei care îşi dedică o parte din timpul lor.

Te rog să faci rapoarte lunare, care nu trebuie să fie lungi, dar care să conţină declaraţii clare despre sumele cheltuite pentru literatură şi cantitatea care a fost cumpărată, de asemenea numărul de învăţători şi peregrini, şi pe scurt lucrarea care a fost făcută.

Trimitem alăturat 20 de lire.

Al vostru sincer frate şi servitor în Domnul.