VEŞTILE BUNE PESTE HOTARE

Nr. 1

R 4800 W. T. 15 aprilie 1911 (pag. 117-119)

CĂTRE FAMILIA LUI DUMNEZEU

DE LA BETEL – BROOKLYN:

În timp ce vasul nostru părăsea portul New York, dorinţele şi mesajele voastre amabile de iubire ne-au bucurat mult. A fost o plăcere să ştim că v-a părut rău să ne vedeţi că plecăm, chiar şi pentru două luni, dar a fost de asemenea o plăcere să ştim de iubirea voastră frăţească faţă de poporul lui Dumnezeu de dincolo de mare, din Marea Britanie şi din Scandinavia. Ne vom aminti să le spunem despre interesul vostru în ceea ce priveşte binele lor şi de dorinţa voastră ca binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu noi, cu scopul ca vizita noastră scurtă să poată răspândi mai departe „veştile bune” şi să poată adânci mai departe cunoştinţa şi zelul lor, şi să-i ajute să-şi întărească chemarea şi alegerea în Împărăţie.

Am avut o călătorie plăcută – fără incidente. În primele două zile apa a fost cam agitată şi n-am prea avut dificultate în practicarea negării de sine în postul mare. Fratele Rutherford junior ne-a servit ca stenograf şi sub binecuvântarea Domnului am putut să facem o lucrare considerabilă — răspunsuri la corespondenţă şi material pentru Turnul de Veghere şi pentru ziare.

Am debarcat la Plymouth (stenograful meu şi cu mine). Fratele Driscoll, ca reprezentant al Asociaţiei Presei, şi-a continuat călătoria, mergând direct la Viena şi mai departe ca pregătire pentru sosirea noastră de mai târziu.

Eclesia Studenţilor Bibliei din Londra a ţinut o adunare generală în seara sosirii noastre. Aceasta a fost o ocazie foarte fericită. Au fost făcute unele mărturisiri excelente şi mai târziu am avut plăcerea unei adunări speciale cu bătrânii şi diaconii. Deoarece aranjamentele pentru folosirea Tabernacolului din Londra nu erau cu totul sfârşite, am rezervat pentru Manchester prima noastră duminică în Marea Britanie. Am sosit la Manchester sâmbătă seara şi am fost întâmpinaţi de reprezentanţi ai Studenţilor Bibliei de acolo şi ne-am odihnit bine noaptea, în pregătire pentru duminică, 19 martie.

A fost pus la dispoziţie Hipodromul. Adunarea de dimineaţă a fost numai pentru cei interesaţi. A fost o participare bună, un număr mare veniţi din împrejurimi. Am avut un timp de împrospătare spirituală. Sosirea noastră a fost precedată de o adunare de mărturisirea experienţelor, şi remarcile noastre, care au încheiat acea parte a adunării, au fost de natura unei mărturisiri a harului lui Dumnezeu pentru noi, şi cu privire la binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lucrării în general; despre străduinţa noastră constantă de a creşte în har, cunoştinţă şi iubire, şi un îndemn ca toţi să continuăm să facem astfel.

Adunarea de după-masă a fost semi-publică — adică, nu i se făcuse publicitate în mod special. Publicul a fost de aproximativ o mie. I s-a dat o atenţie excelentă. Subiectul a fost „Cele Două Mântuiri, dar nu a Doua Şansă.” Adunarea de seară a fost de asemenea în Hipodrom. Tema a fost „Judecata Marelui Tron Alb”. Prietenii îi făcuseră largă publicitate, deoarce publicul a fost unul foarte inteligent se pare. Numărul a fost estimat la 3.200 şi s-a spus că sute n-au putut intra. Spaţiile dintre rânduri au fost pline într-un mod nepermis de Dapartamentul de Pompieri din America. Timp de 2 ore, imensa audienţă a acordat cea mai mare atenţie, mulţi dintre ei stând în picioare în timpul întregii adunări.

AMINTIRI DIN ZILELE APOSTOLILOR

Trenul de noapte ne-a dus la Londra şi în seara următoare am fost în drum spre Europa. Am plecat direct la Viena. Unii prieteni evrei din New York au indicat această cale, sugerând că Viena, Budapesta, Cracovia şi Lemberg erau mari centre evreieşti şi că în aceste oraşe s-ar bucura mulţi să ne asculte cu privire la „Sionismul în Profeţie.”

După toate aparenţele, aceste adunări evreşti au fost eşecuri complete, dar nu suntem siguri că au fost aşa în realitate şi din punct de vedere divin.

Un rabin evreu din New York, care a încercat acolo să ne aducă daune, şi-a continuat eforturile de împotrivire şi în Austro-Ungaria, şi cu un succes considerabil. Evident, el a fost adânc mâhnit pentru că noi i-am învăţat pe oameni cu privire la profeţiile din Biblie. El a telegrafiat cu un preţ considerabil un mesaj lung de denaturare, avertizându-i pe evrei să se ferească de noi — că eram misionar.

O sală de mărime medie fusese rezervată în Viena şi a fost aglomerată. Publicul a fost de o inteligenţă şi o înfăţişare medie; în jur de două treimi dintre ei păreau doritori să ne asculte, iar treimea rămasă era hotărâtă ca niciunul să nu ne asculte. Chiar de la începutul vorbirii noastre, de peste tot din sală au strigat şi au ţipat şi unii dintre ei păreau posedaţi de demoni. Păreau a gândi că am venit să-i privăm de toată viaţa şi libertatea lor, în timp ce motivul nostru a fost pur binevoitor şi o dorinţă de a-i face mai fericiţi — de a le spune despre iubirea lui Dumnezeu şi că profeţiile minunate la care ei sunt moştenitori vor fi împlinite curând. Evident, multele şi severele lecţii pe care bieţii evrei le-au învăţat sub mâna asupririi şi nedreptăţii nu le-au fost de mare folos. Se pare că nu cunosc nimic despre dreptate. Nici n-au respectat drepturile noastre ca prieteni, nici măcar cum ar fi trebuit să facă dacă am fi fost duşmani, nici n-au respectat drepturile fraţilor lor mai inteligenţi, care erau doritori să asculte ceea ce aveam de spus, fără să-şi compromită propria lor libertate.

Le-am zâmbit şi am făcut semn cu mâna să se facă linişte, dar n-a fost de niciun folos. Prin traducătorul nostru german, fratele Koetitz, ne-am străduit să spunem un cuvânt sau două pentru a le potoli teama, dar fără niciun rezultat. Au strigat, au ţipat şi au fluierat şi au făcut un Babel din locul acela. Câţiva păreau nerăbdători să pună mâna pe noi, dar un cordon puternic dintre cei mai cu judecată au format o baricadă în jurul nostru. Nu ne-a fost teamă, dar cei care îi cunoşteau mai bine pe împotrivitorii noştri păreau foarte temători pentru noi. Găsind că nu puteam realiza nimic, le-am făcut cu mâna zâmbind, indicând că am renunţat la încercare şi am părăsit podiumul. Aceiaşi evrei au deschis calea înaintea noastră şi i-au ţinut la distanţă pe împotrivitori, şi ne-au condus afară din sala în care erau înghesuiţi în jur de şase sute. Câţiva evrei tineri ne-au urmat la hotel şi ne-au pus întrebări până la miezul nopţii şi ne-au cerut privilegiul de a veni în ziua următoare.

În jur de cincisprezece au venit în ziua următoare şi ne-au pus întrebări mai departe cu privire la Planul Divin şi la partea evreilor în el, în jur de două ore. Ei ne-au informat că după ce părăsisem sala în noaptea anterioară, evreii au intrat într-o dispută serioasă între ei. (1) O clasă atee, anarhistă şi sionistă, influenţaţi de telegrama rabinului Magnus, capul autonumit al societăţii din New York, care se autointitulează Kehila Evreiască. (2) O clasă ortodoxă, foarte agitată, care s-a unit cu ei în a ni se împotrivi, crezând afirmaţia că obiectivul nostru era „misiunea” şi evident în frică mare că o vom face. (3) Mai mult de jumătate din public, rezonabil, inteligent, mai civilizat şi simpatizant al iudaismului şi al Bibliei, dar nu al nechibzuinţei şi superstiţiei. Această clasă a fost una care era doritoare să ne asculte. Prietenii noştri evrei ne-au informat că cele trei părţi au intrat într-o aşa încăierare după ce am plecat, încât 46 de poliţişti au intervenit şi i-au împrăştiat. Presupunem că rabinul Magnus şi Kehila din New York se vor simţi foarte mândri de influenţa lor asupra clasei de scandalagii din poporul lor — anarhiştii. Cuvintele mincinoase pot prospera pentru un timp, dar în cele din urmă mincinoşii vor fi cunoscuţi şi vor fi dezapreciaţi de către toţi cei a căror apreciere este de dorit. Noi am aranjat să punem în circulaţie un mare număr de manuscrise în idiş în cartierul evreiesc din Viena, astfel încât cei doritori să cunoască în privinţa „Sionismului în Profeţie” să nu fi împiedicaţi cu totul de către fraţii lor nesănătos de fricoşi.

Am intenţionat o adunare evreiască la Budapesta, dar agentul trimis înainte a raportat nefavorabil. Guvernul ungar, după cum a explicat unul dintre nobili, a încercat de mult să rupă rândurile iudaismului şi evreii să devină unguri şi să moară în privinţa oricărei speranţe şi promisiuni naţionale. Evident, ei au avut succes într-un grad considerabil. Evreii proeminenţi au arătat puţin interes în Sionism şi au preferat ca fraţii lor mai ignoranţi să abandoneze toate speranţele sioniste. Pe lângă aceasta, nu s-a găsit nicio sală la un preţ moderat în Budapesta şi posibilităţile financiare n-au permis închirierea unor săli care erau disponibile.

La Cracovia nu a fost ţinută nicio adunare din cauza restricţiilor guvernamentale. Era la graniţa cu Rusia şi obiceiurile ruseşti predominau într-un grad considerabil. S-ar fi cerut ca un rezident să fie răspunzător în faţa guvernului în ceea ce priveşte adunarea şi ce să se spună acolo, şi în legătură cu aceasta evreii sau alţii n-au manifestat niciun interes până la gradul acela.

La Lemberg situaţia a fost asemănătoare, dar în timp ce fratele Driscoll a fost gata să renunţe la efortul său, se pare că un evreu cu ceva proeminenţă a fost trimis de Providenţă. El a avut un interes activ în această chestiune, a semnat hârtiile obţinând aprobarea guvernului etc. Am avut toate motivele să ne aşteptăm ca cele două adunări de acolo, după-masa şi seara, să se dovedească foarte interesante pentru evrei, care constituie în jur de 28 de procente din întreaga populaţie; dar am calculat greşit. Mesajul din America pentru Viena a fost expediat la Lemberg. „Pastorul Russell este un misionar şi cea mai mare ameninţare pentru neamul nostru”, pare să fi fost esenţa acestui mesaj. Ca şi la Viena, evreii erau din două partide — o partidă doritoare să asculte, cealaltă hotărâtă ca nimeni să nu asculte. Din nou evreii împotrivitori au acţionat asemenea oamenilor nebuni — de parcă erau posedaţi de spirite rele. „Au scrâşnit din dinţi” la prezenţa noastră, s-ar potrivi destul de bine cu situaţia. Ne-am amintit de timpurile apostolice. Nu s-a putut ţine nicio adunare. Din nou am cedat zâmbind şi ne-am plecat în faţa audienţei în semn de rămas bun. Unii ne-au aplaudat pe noi, iar alţii i-au aplaudat pe împotrivitori pentru că au câştigat o victorie asupra noastră. Ne-am retras.

Am hotărât să nu încercăm să ţinem serviciul de seară şi am trimis o notă scrisă în acest scop. În ea am menţionat interesul nostru faţă de evrei, asigurându-i că nu ne străduiam să-i facem adepţi ai creştinismului; dar că, deoarece elementul nedisciplinat era atât de mare, am refuzat chiar şi să pară că vrem să ne impunem atenţiei lor.

Atunci a venit un mesaj special din sală pentru a ne informa că exista un public mare şi inteligent care ne aştepta şi că anumiţi evrei s-au îngrijit să fie poliţie militară pentru a menţine ordinea, şi că trebuia în mod sigur să mergem şi să vorbim. Am mers, dar purtarea sălbatică, fanatică, nechibzuită şi aproape nebună de după-masă s-a repetat. Din nou ne-am inclinat zâmbind în faţa audienţei în semn că vom renunţa la orice încercare de a ne adresa lor. În anticamere unii evrei proeminenţi şi-au cerut scuze, unul bancher, altul avocat, şi trebuie menţionat că un rabin proeminent a făcut o încercare să facă ordine în timpul adunării. Cu toate acestea, evreilor prietenoşi le-a fost atât de teamă că ni s-ar putea întâmpla ceva, încât am fost luaţi din sală printr-o ieşire din spate până la un automobil care ne aştepta. Trei dintre prietenii noştri au stat cu noi până când am luat trenul, aproape o oră după miezul nopţii. Ei cel puţin ne-au arătat că nu toţi evreii sunt fanatici şi nebuni. De fapt, ne-au devenit prieteni, şi faptul că am luat chestiunea atât de răbdători, binevoitori şi fără amărăciune faţă de duşmani, i-a făcut să fie interesaţi de mesajul nostru şi au cerut material de citit — pentru ei înşişi şi ceva pentru alţii.

Numai Dumnezeu ştie cum pot fi providenţele Sale în legătură cu aceste experienţe. În aprecierea noastră, totuşi, limbii umane nu-i poate fi acordată o apeciere mai mare. Gândiţi-vă la aceasta! Misiunea Bisericii Angliei pentru evrei avea un centru stabil în Lemberg, şi credem că şi în Viena, timp de ani de zile, condusă priceput şi costisitor, dar acestea n-au fost o teroare pentru evrei. Venirea unui american să vorbească vreo câteva ore i-a aruncat în aşa paroxisme de agitaţie, de frică şi groază de ceva fel de putere seducătoare care i-ar însoţi cuvintele şi în două ore ar împinge o mare proporţie de evrei în creştinism. Bieţii evrei! Trebuie să recunoaştem că nu suntem vrednici de un astfel de omagiu. Foarte probabil, totuşi, agitaţia lor în legătură cu acest subiect i-ar putea conduce pe unii la o investigare mai adâncă decât dacă ne-ar fi ascultat într-un mod decent şi ordonat, sau, nedorind să asculte, ar fi stat mai bine departe de adunări la care numai cei interesaţi de „Sionismul în Profeţie” au fost în vreun sens al cuvântului invitaţi.

CREŞTINII ŞI EVREII DIN BERLIN

Următoarea noastră întâlnire a fost în Berlin. Acolo am întâlnit un grup foarte interesat de credincioşi în Adevărul Prezent, dintre care unii au venit de la aproximativ trei sute douăzeci de kilometri. Ne-am adresat lor timp de o jumătate de oră după adunarea lor de experienţe. Apoi a urmat un prânz general. Sesiunea de după-masă a fost adaptată pentru creştini şi pentru evrei, dar se pare că tema a adus un public în care evreii au predominat — în total aproximativ o mie.

Mesajele cu privire la noi fuseseră expediate de la Viena, şi s-a manifestat o mare teamă ca nu cumva să-i convertim pe toţi printr-un singur discurs scurt. Aceasta ne-a surprins din două motive: (1) Aceasta a fost în Berlin, un oraş cu gândire modernă şi (2) conducătorul opoziţiei a fost Dr. Loewe, un om cu o înfăţişare distinsă. Cei care nu credeau în Biblie nu trebuiau să participe la o adunare la care n-au fost invitaţi, şi dacă au venit dintr-o înţelegere greşită, dreptatea cerea ca ei să se retragă cu cât mai puţină tulburare posibilă. Aceasta a fost o nouă ilustraţie a faptului că până şi oamenii inteligenţi pot fi mişcaţi din loc prin cuvinte mincinoase şi prejudecăţi. Adresarea noastră nu înaintase foarte mult până când Doctorul şi în jur de 120 de urmaşi s-au ridicat şi s-au retras în fundul sălii, unde au făcut demonstraţii de împotrivire. Am judecat că aceştia erau socialişti şi necredincioşi, deoarece retragerea lor a avut loc de îndată ce am început să ne referim la profeţiile Bibliei.

CÂT ESTE DE CIUDAT!

Cât de ciudat pare ca aceia care nesocotesc făgăduinţele făcute lui Avraam, şi care chiar pun la îndoială că a existat vreodată o astfel de persoană, să fie mândri că aparţin familiei lui. Cât de ciudat ni se pare ca cineva care nesocoteşte făgăduinţele Scripturii să aibă vreun interes în ţara Palestinei — ţara făgăduinţei. În mod sigur se poate găsi o ţară mai de dorit în multe părţi ale pământului şi mult mai accesibilă. În mod sigur Sionismul fără o bază religioasă nu va însemna nimic.

Restul publicului, aproximativ opt sute, au rămas şi au acordat o atenţie serioasă când am prezentat interesul atât al evreilor cât şi al creştinilor pentru Sionism din punct de vedere biblic. La încheierea serviciului au venit în faţă câţiva evrei şi au cerut să aibă ocazia de a-şi cere scuze public pentru conduita acelora care s-au retras în mod turbulent. Ei au vorbit în cei mai înalţi termeni despre vorbirea pe care au ascultat-o, ne-au asigurat de aprecierea lor şi că nu erau obişnuiţi să audă astfel de cuvinte de la creştini, şi că fraţii lor care s-au retras în mod sigur au procedat aşa din cauza unor înţelegeri greşite. Au întrebat când le vom vorbi din nou, asigurându-ne de o mare audienţă. Când au aflat că vom pleca în aceeaşi noapte şi-au exprimat regretul, dar ne-au îndemnat cu căldură să ne întoarcem în viitor.

În general, cine poate spune dacă, chiar şi în Berlin, rezultatele nu puteau fi mai bune pentru cei care au auzit dacă n-ar fi fost manifestată nicio împotrivire prejudiciată. Vom lăsa rezultatele în seama lui Dumnezeu. Dacă a venit timpul pentru evrei să asculte de profeţii lor şi pentru Sionism să primească un aspect religios, atunci aşa va fi. Dacă greşim, dacă nu este încă timpul lui Dumnezeu pentru Sionism, cu toate acestea Sionismul, în sensul cel mai larg al termenului, este speranţa lumii ca şi a lui Israel. Oricând se va întâmpla, legea va ieşi din Muntele Sionului, Sămânţa Spirituală a lui Avraam, Biserica glorificată, marele Mesia, cu Isus în calitate de Cap; şi Cuvântul Domnului va ieşi din Ierusalim — prin Sămânţa Naturală a lui Avraam — prin Vrednicii din Vechime, şi prin mulţi alţi credincioşi care se vor asocia cu acel nucleu al Împărăţiei pământeşti a lui Mesia.