Fr. Gheorghe Bivol

 

Astăzi vom aborda noţiunea de noapte. Vom medita asupra acestui subiect din puct de vedere Biblic şi din punct de vedere al împrejurărilor în care ne aflăm. Acest termen noapte este folosit în Biblie pentru a desemna diferite perioade. Vom examina această noţiune din mai multe puncte de vedere. Prima semnificaţie a nopţii ar fi

  1. noaptea de păcat: 6000 de ani

Perioada în cursul căreia păcatul a fost permis, a fost pentru omenirea întreagă o noapte sumbră care nu va fi uitată niciodată. Citim în Proverbe 7:9 „Era în amurg, seara, în noaptea neagră şi întunecoasă.” Această perioadă a fost şi o teribilă noapte de planşete şi suspine, dureri şi boli, necazuri şi strigăte, moarte. Scripturile ne explică în mai multe locuri că această perioadă este numită o noapte a morţii şi a somnului. În Romani 8:22 este scris: „Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii.” De şase mii de ani creaţia gemândă se află în această stare, căci ea este incapabilă să se elibereze pe ea însăşi de stricăciunile păcatului şi de finalul ei: moartea. De-a lungul acestei perioade, omul a luptat în continuu şi el se luptă încă cu boala, suferinţele, moartea. Din fericire, această condiţie nu va fi veşnică, pentru că Dumnezeu a pus în lucrare un plan care va pune capăt acestei situaţii.

Această perioadă se numeşte de asemenea şi vârsta întunericului căci oamenii au fost orbiţi în mintea lor prin doctrine diavoleşti şi ei au fost împiedicaţi în progresul lor prin doctrinele trecutului. Ea este de asemenea o perioadă de sclavie, căci oamenii sunt sclavii păcatului. „Oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului.” Ioan 8:34. Perioada de la creare până în zilele noastre este de fapt un timp de experienţe dure pentru om, o noapte de planşete şi suferinţe, o perioadă de întuneric şi negură. Cuvântul ne spune într-adevăr că „întunericul acoperă pământul şi negură deasă popoarele.” Isaia 60:2. De ce a lăsat Dumnezeu să se stabilească domnia păcatului şi a morţii? Apostolul Pavel demonstrează procesul care a dus la această stare de lucruri, în Romani 5:12, 18, 19: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii.. .după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi…” Această permisiune a răului are ca scop să educe omenirea, ca şi pe îngeri, cu privire la consecinţele răului şi să conceapă în ei un dezgust veşnic pentru rău. Scopul său esenţial este de a arăta perfecţiunea, maiestatea şi dreapta autoritate a Legii Divine.

Ps. 30:5 exprimă în mod simbolic această situaţie şi ne arată cauza ei. Citim: „Căci mânia Lui tine o clipă, dar îndurarea, Sa toată viata.” Seara despre care este vorba în acest verset corespunde cu perioada m timpul căreia existenţa păcatului a fost autorizata, eâ corespunde cu această perioadă de 6000 de ani.

Astfel, pentru a concluziona această parte, putem reţine că perioada care s-a scurs de la păcatul lui Adam până la reîntoarcerea Domnului, până la ceea ce noi numim a Doua Prezenţă, este o lungă noapte pe care putem s-o numim noapte de păcat.

 

Un alt gând în legătură cu noaptea este

  1. Noaptea Individuală: Moartea

Domnul Isus a spus în Ioan 9:4: „Cât este ziuă trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea când nimeni nu mai poate să lucreze.” Din context înţelegem că aceste cuvinte au fost pronunţate de către învăţătorul atunci când s-a dus să facă o minune, adică o lucrare a lui Dumnezeu. Ziua când Domnul nostru avea posibilitatea să lucreze era scurtă, ea corespundea cu perioada trecerii Sale pe pământ, perioada primei veniri. Pentru fiecare dintre noi, care suntem consacraţi în serviciul Său, exisă de asemenea o zi în care putem lucra. Este o zi în cursul căreia noi avem posibilitatea să ne valorificăm talentele, să dezvoltăm roadele Spiritului, să propagăm Adevărul, să ajutăm pe fraţi. Trebuie să profităm de toate ocaziile oferite. într-adevăr, pentru fiecare dintre noi va veni de asemenea o noapte, atunci când moartea ne va ajunge; din acel moment, nu va mai fi posibil sa facem ceva pentru Adevăr, toate posibilităţile ne vor fi retrase. Iov a scris: „aşa am eu parte de luni de durere şi partea mea sânt nopţi de suferinţă.” Iov 7:3

De aceea cuvintele profetice din Eclesiastul sunt foarte potrivite: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune.” Această declaraţie foarte clară în ceea ce priveşte moartea se aplică nu numai celor răi, ci şi celor drepţi. Nu există nici lucrări bune, nici rele; nu mai laudă nimeni, nici nu mai blastămă pe Dumnezeu; nu există nici înţelepciune cerească, nici altă înţelepciune.

Ps. 115:17, 18 spune: „Nu morţii laudă pe Domnul, şi nici vreunul care se coboară în locul tăcerii; ci noi, noi vom binecuvânta pe Domnul, de-acum şi până în veac.” Am putea să mai considerăm că diferite handicapuri fizice sau bătrâneţea sunt o formă de noapte, căci în aceste stări, activitatea pe care am dori s-o desfăşurăm poate fi foarte mult redusă, sau poate cu totul imposibilă, fiind o formă de noapte individuală în cursul căreia suntem foarte încercaţi în ceea ce priveşte răbdarea.

Pentru a concluziona şi acest gând, noi ne putem bucura că suntem în starea de-a putea fi activi şi şă ne îndemnăm reciproc la activitate, atât timp cât mai avem încă posibilitate.

 

Un alt gând în legătură cu noaptea este

  1. Punctul Culminat al Strâmtorării

În Maleahi 4:2 este scris: „Va răsări Soarele Dreptăţii şi vindecarea va fi sub aripile Lui.” Este adevărat că în timpul primei veniri a lui Isus, a strălucit o mare lumină, totuşi ştim că foarte repede au coborât umbrele întunericului şi că Veacul Evanghelic a fost un timp de negură deasă. La această perioadă se aplică de altfel numele „Veacul întunericului.” Ca în toiul unei nopţi, ucenicii Domnului n-au beneficiat decât de iluminarea unei lămpi. Citim în Ps. 119:105: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” Lumina care acum străluceşte într-un mod accentuat se asemănă cu cea care a strălucit asupra Bisericii primitive. In amândouă cazurile, este lumina Parousiei, Prezenţei Fiului Omului. Dar după cum spune profetul Isaia: „Străjeiule, cât mai este din noapte? Străjerul răspunde: Vine dimineaţa şi este tot noapte.” Astfel, în această dimineaţă a răsăritului luminii – consecinţa reîntoarcerii lui Cristos – noi trebuie să ne aşteptăm la un alt timp de negură deasă, la o altă noapte. Cea mai mare furtună a timpului de strâmtorare trebuie să aibă loc conform cu cuvintele profetice din Daniel: „Aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sânt neamurile şi până la vremea aceasta.” Înţelegem că trăim într-o strâmtorare care se desfăşoară treptat, totuşi noi putem să ne aşteptăm la ultima sa fază, perioada cea mai neagră a acestei strâmtorări, punctul său culminant, care se va manifesta printr-o anarhie fără precedent. Astfel, după exemplul învăţătorului, trebuie şi noi să lucrăm Lucrările Celui care ne-a trimis. Să facem aceasta cât timp mai e ziuă, adică, atâta timp cât mai este posibil, căci aceste posibilităţi ne vor fi foarte curând retrase, foarte sigur, cu forţa.

 

Există câteva

semne care ne vor arăta că noaptea (anarhia) a sosit.

În Volumul 3 ni se spune că „închiderea acestei uşi s-ar putea arăta în trei moduri:

  1. Printr-o declaraţie biblică precisă asupra datei exacte
  1. Printr-o astfel de schimbare a sentimentului public în ceea ce priveşte adevărul, încât credincioşia în serviciul Lui n-ar mai întâmpina opoziţie, şi când a suferi împreună cu Cristos pentru cauza adevărului n-ar mai fi cu putinţă
  2. Prin ajungerea la o astfel de condiţie în afacerile lumii încât toate ocaziile pentru acest serviciu ar fi blocate, îndepărtând astfel orice prilej prin care candidaţii ar putea intra în lucrare, să-şi dovedească iubirea prin activitate şi suferinţă, adică constatarea închiderii uşii.

Ne vom referi pe scurt la fiecare din aceste trei puncte.

  1. Privitor la data exactă. Cu toate că suntem clar informaţi că uşa se va închide la un anumit moment înlăuntrul timpului Secerişului sau al sfârşitului veacului, Biblia nu ne arată data exactă. Şi cu toate că după timpul de mare strâmtorare trebuie să se producă o mare schimbare în sentimentele maselor în favoarea adevărului şi a dreptăţii, nicăieri nu se arată că o asemenea stare de lucruri va fi realizată înainte de sfârşitul complet al secerişului. Avem însă tot motivul să credem că uşa se va închide în acest timp de strâmtorare, căci suntem înştiinţaţi că înainte ca ziua milenară să se crape de ziuă, va fi o noapte întunecoasă în care nimeni nu va putea să lucreze – „Vine dimineaţa şi este tot noapte.” (Ioan 9:4; Is. 21:12)
  2. Când a suferi împreună cu Cristos n-ar mai fi cu putinţă. A merge pe calea îngustă înseamnă a avea privilegiul de a lucra acum cu Domnul nostru, dezvoltând în noi Roadele Spiritului, luând exemplu de la el, sacrificând interesele noastre pământeşti. Făcând astfel, este evident că nu suntem aprobaţi de lume în general. Dar această de lucruri rezultă din activitatea noastră: ceea ce suntem, ceea ce se vede, ceea ce se observă. Există o manifestare exterioară care creşte în noi: comportamentul nostru, cuvintele noastre, atitudinile noastre, aceasta este ceea ce lumea vede. Faptul că ei apreciază sau nu, puţin contează, noi putem încă acum să facem această lucrare. În legătură cu aceasta în vol. 3 pag. 221 se spune că „sosirea acestei nopţi va opri evident orice muncă de propagare a Adevărului, care, necunoscut de public în general, va fi probabil acuzat de a fi principala cauză a anarhiei şi a confuziei ce va domni atunci, în loc de a fi considerat sub adevărata sa lumină. Nu trebuie să ne aşteptăm nici la aceea că sosirea acestei nopţi şi închiderea uşii să se întâmple deodată, ci mai degrabă că va fi o închidere treptată a lucrării secerişului. Aici se spune că atunci când va veni noaptea va domni anarhia. Deci sosirea nopţii este în anarhie, iar la pag, 241 fratele Russell explica cum va fi anarhia, aşa cum i s-a descoperit lui din Scripturi: „Dar cu toate că ştim că un dezastru fără asemănare va prăbuşi toate legile şi ordinea în abisul anarhiei şi al confuziei totuşi nu avem teamă, căci Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în vremi de strâmtorare. Deci când noaptea de întunecimi şi de opoziţie intensă va fi aici, se va vedea. Atunci va fi imposibil de-a intra în serviciul lui Dumnezeu. Cât timp va găsi de bine Domnul să lase pe sfinţii săi într-o inactivitate forţată, noi nu ştim, dar în tot cazul va fi un timp suficient de lung pentru a permite credinţei şi răbdării să-şi desăvârşească lucrarea în inimi. Atunci aceste virtuţi vor fi pe deplin dezvoltate, încercate şi manifestate. Această încercare a răbdării va fi judecata finală a Bisericii.

 

  1. Când ocaziile pentru acest serviciu ar fi blocate, adică constatarea închiderii uşii

Citim de la pag. 524 vol.3: „Când puterea politică, religioasă şi superstiţiile „Babilonului celui Mare” – „Creştinătatea” – vor păli, atunci probabil că într-un suprem efort de a se apăra şi de a se autoconserva, ea va opri lucrarea de răspândire şi de lăţire a adevărului, considerându-l ca vătămător şi periculos sistemului său. Şi e probabil, că în această împrejurare, clasa Ilie, stăruind până la capăt să proclame adevărul, va suferi violenţa şi va trece în glorie, scăpând astfel de suferinţele cele mai grele ale timpului de strâmtorare, aceasta tocmai în momentele critice când cei mari şi puternici ai zilei vor recurge la măsuri, disperate pentru salvarea edificiului şubred al „creştinătăţii.” Deci, soarta Bisericii, cel puţin în ceea ce priveşte restul carierei sale pământeşti, pare a fi perfect zugrăvită în ultimele etape ale vieţii lui Ilie şi a lui Ioan Botezătorul. Decapitarea unuia, carul de foc urmat de vârtejul care îl ridică la cer pe celălalt, arată probabil violenţa ce o vor suferi ultimii membri ai corpului lui Cristos. Explicarea Manei din 11 august ne spune „Noi trebuie să ne aşteptăm la un al doilea atac împotriva Bisericii adevărate (nu împotriva sistemului nominal) şi acesta poate însemna – ca în cazul lui Ioan Botezătorul – o a doua şi în aparenţă o completă victorie a femeii babilonice şi a iubitului ei, lumea, asupra membrilor credincioşi ai corpului lui Cristos care sunt încă în trup… Clasa Ilie de această parte a vălului trebuie să fie învinsă, dar această înfrângere aparentă grăbeşte numai gloriile împărăţiei. La acestea avem cuvintele de consolare ale Domnului Isus: Luca 21:28  Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”

Un alt aspect al temei este:

In ce punct am ajuns noi?

Procesul strâmtorării a început de la primul război mondial. El a accelerat creşterea cunoştinţei şi a crescut considerabil nemulţumirea printre oameni. Acest eveniment de anvergură mondială a fost de fapt prima pornire a strâmtorării. Apoi Biblia ne vorbeşte despre a doua fază exprimată prin termenul „cutremur de pământ” Acest termen desemnează într-un mod simbolic toate revoluţiile care zguduie zilnic diferitele părţi ale globului. Noi am fost şi suntem încă martori ai acestor evenimente. Este prevăzută a treia fază în acest proces al strâmtorării. Este faza cea mai sumbră. Ea este ilustrată prin termenul de „foc”.     .,

Este bineînţeles o imagine. Focul despre care ne informează Biblia nu este unul literal, ci un foc simbolic, o perioadă de anarhie. În cursul acestei perioade teribile, Stăpânul nostru se va arăta lumii, aducând pacea şi liniştea. După această scurtă descriere înţelegem la ce etapă ne aflăm noi. Ne aflăm la uşa celei de-a treia faze. Nemulţumirea oamenilor sporeşte, masa revoltaţilor creşte, cresc atacurile unor ţări împotriva altora folosindu-se de cele mai moderne mijloace de distrugere. Suntem martorii lipsei de respect a poporului faţă de autorităţi, faţă de poliţie, faţă de ierarhii. Numeroase sunt profeţiile referitoare la această zi de întuneric. Vedem cu cât timp în urmă au fost prezise aceste perioade tulburi, în Ioel este scris: „O zi de întuneric şi negură mare, o zi de nori şi întunecime…un popor mare şi puternic cum n-a mai fost din veac (mulţimea nemulţumiţilor) şi nici în vremurile viitoare nu va mai fi. Arde focul înaintea Lui şi pâlpâie flacăra după el…Tremură popoarele înaintea lor şi toate feţele îngălbenesc…înaintea lor pământul tremură.” Iată o descriere a ceea ce trebuie să fie în perioada pe care o putem califica fiind punctul culminat al strâmtorării. Profeţia lui Ţefania arată de asemenea în ce mod progresează strâmtorarea, pentru a atinge în final punctul culminant în faza anarhică: „Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului şi viteazul ţipă cu amar. Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz, şi de groază, o zi de pustiire şi de nimicire, o zi de întuneric şi negură. O zi de nori şi de întunecime…Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să-i izbăvească…ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării.” Vedem că se menţionează noţiunea de foc, ceea ce ne sugerează ultima etapă a strâmtorării.

O ilustraţie a anarhiei este în Matei 8:23-26, atunci când Domnul cu apostolii fiind pe barcă au fost în mijlocul unei furtuni. După ce ucenicii l-au sculat pe Isus, El a oprit valurile mării înfuriate şi le-a zic ucenicilor „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Astfel înţelegem şi noi, că dacă ne aflăm în aceeaşi barcă cu Domnul nostru, nu există pericol, căci El are puterea să oprească furtuna şi să readucă liniştea. A opri furtuna va fi ceea ce va face învăţătorul când timpul de strâmtorare îşi va fi îndeplinit lucrarea sa în lume. Având în vedere un astfel de viitor, noi trebuie ca în timpul prezent să profităm de ocaziile care ne sânt oferite, să îmbrăcăm armătura lui Dumnezeu pentru a dezvolta credinţa noastră, şi a exersa răbdarea noastră.

Momentele de calm sau de pace pe care Dumnezeu ni le permite au ca scop chiar pentru a ne pregăti în vederea încercărilor viitoare, toată viaţa noastră creştină urmând acest proces: perioadă de pace, perioadă de furtună (sau de încercări), apoi iarăşi perioadă de pace şi din nou perioadă de furtună… Prezenţa Domnului nostru şi lucrarea Sa nu au fost înţelese şi nici apreciate în secerişul iudaic. Tot aşa este şi acum…Evenimentele de astăzi sunt manifestări ale prezenţei Sale. Aceste lucruri, precum şi adevărurile esenţiale ale Scripturii, acum mai clare şi mai luminoase ca niciodată, sunt pietre de poticnire pentru lume, dar sânt binecuvântări pentru cei credincioşi, pentru cei veghetori. Doctrina răscumpărării şi dovezile celei de a doua prezenţe a învăţătorului în acest timp sânt avantaje de nedescris pentru sfinţii Domnului. Noi găsim o mângâiere în cuvintele Psalmului 91: „El te va acoperi cu penele Lui… Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, … O mie sa cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.” Citim şi în versetul 15: „Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.” Da, adevărul Său – acest mare sistem al adevărului cuprins în Planul Divin al Veacurilor – este un scut şi o pavăză suficientă pentru toţi cei care, cu inimă sinceră, îl primesc şi se dovedesc credincioşi Lui, este armătura lui Dumnezeu. Cei apăraţi vor fi aceia care trăiesc foarte aproape de Domnul nu numai pe dinafară, ci şi în experienţa inimii lor. Aceşti aleşi au asigurarea că Dumnezeu va trimite mesagerii Săi să îi păzească astfel încât picioarele să nu se lovească de vreo piatră de poticnire, ci să fie susţinute, ridicate mai sus prin agenţii stabiliţi ai lui Iehova. „Fiindcă mă iubeşte (spune Dumnezeu) de aceea îl voi scăpa, îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.”

Lăudaţi pe Domnul pentru o asemenea asigurare a grijii Sale iubitoare! Binecuvântează, o, suflete al meu, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!