„VOR FI TIMPURI GRELE”

„Dar să ştii că în zilele din urmă vor fi timpuri grele.” 2 Tim. 3:1.

R4976 W. T. 15 februarie 1912 (pag. 64-66)

Trebuie să distingem clar între restrângerea îngerilor căzuţi „în lanţurile întunericului” şi legarea lui Satan, care este prinţul demonilor. Legarea lui Satan, după cum arată Scripturile, este la a doua venire a lui Cristos: „El a pus mâna pe balaur, şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani” (Apoc. 20:2). Şi în timpul acelei mii de ani Cristos şi sfinţii Săi vor domni ca regi şi preoţi pentru Dumnezeu. Restrângerea îngerilor inferiori este menţionată de sf. Petru şi sf. Iuda. Vorbind despre aceşti îngeri căzuţi, sf. Petru spune: „Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe.” 2 Pet. 2:4; Iuda 6; 1 Pet. 3:20.

Examinând Scripturile, vedem că au existat îngeri de lumină care au devenit neascultători, care şi-au părăsit starea dintâi ca îngeri şi au căutat să devină oameni, care şi-au luat formă umană. Găsim relatarea despre ei în Geneza 6:1-4: „Fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de soţii pe acelea pe care şi le-au ales”. Lor li s-au născut copii. „Uriaşii erau pe pământ în zilele acelea … aceştia erau eroii care au fost în vechime, oameni cu renume.” Atunci toată lumea era plină de răutate, mai mult decât în cei 1.600 de ani precedenţi. Şi Dumnezeu a făcut să dispară toată omenirea cu excepţia celor salvaţi în corabie.

SPIRITELE CAUTĂ SĂ FACĂ FĂRĂ PUTERE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

Apostolul continuă şi arată ce s-a făcut cu îngerii care au căzut. Ei au mai puţină putere, mai puţin privilegiu, decât înainte. Atunci au avut putere de materializare şi puteau nu numai să mănânce şi să bea, dar şi să exercite toate funcţiile oamenilor. După potop ei au fost restrânşi în lanţurile întunericului; adică, au fost restrânşi de la materializare şi de a-şi exercita puterea la lumină, aşa cum făcuseră înainte. Totuşi, ei încă lucrau, ca atunci când Saul a căutat pe vrăjitoarea din Endor ca să întrebe cum va decurge bătălia. 1 Sam. 28:7-20.

Profetul Isaia spune că nu trebuie să avem nimic de-a face cu aceia „care şoptesc şi mormăie”, şi care pretind că au comunicare cu morţii (Isa. 8:19). Dar aceşti îngeri căzuţi caută să facă fără putere Cuvântul lui Dumnezeu; de aceea sunt diferitele personificări ale morţilor, cum a fost în cazul lui Samuel lui Saul. Nu se poate presupune că Samuel a venit şi a dat informaţia despre care Dumnezeu spusese că Saul nu trebuia să o aibă. Acelaşi principiu se aplică până în zilele noastre. Îngerii căzuţi n-au putut să lucreze altfel decât să pună stăpânire pe corpurile umane prin luarea în stăpânire a voinţei lor.

Astfel citim în Noul Testament că există mulţi posedaţi — nu de diavoli, ci de demoni. Despre aceşti demoni sunt date diferite relatări. Când Domnul nostru s-a adresat omului care locuia printre morminte, Domnul a întrebat: „Care-ţi este numele?” şi răspunsul a fost: „Legiune; pentru că suntem mulţi”. Nu numai un spirit rău intrase în om, ci o mulţime. Când Isus le-a poruncit să iasă din om, ei au întrebat dacă puteau să intre în turma de porci. Isus le-a permis să intre; şi porcii s-au aruncat în mare şi au fost înecaţi. Este recunoscut ca un fapt că porcii nu sunt uşor de pus pe fugă. Ai putea să biciuieşti pe unul dintre ei, dar dacă vrei să-i faci să se mişte, trebuie să-i biciuieşti pe fiecare. Totuşi, au fost destui demoni ca să intre în toată turma de porci.

Îngerii căzuţi par să fie total degradaţi în poftele şi dorinţele lor. Şi deşi ei preferă să pună stăpânire pe fiinţele umane, totuşi, decât să nu aibă niciun corp animal, ei au preferat, aşa cum s-a arătat anterior, să aibă corpurile porcilor. Fără îndoială, Domnul nostru ştia care va fi rezultatul. Aceasta a fost cu intenţia să ne dea o ilustraţie în privinţa lucrurilor valoroase pe care să le ştim: În primul rând, în privinţa numărului spiritelor rele, indicat de numărul de porci din turmă; şi, în al doilea rând, pentru a demonstra că ei n-au nicio putere să intre nici chiar în animale necuvântătoare, pentru a arăta că bietele creaturi necuvântătoare sunt libere de ele, şi pentru a demonstra că ele nu ne pot tulbura decât dacă le permitem, sau ne întreţinem cu ele, sau permitem minţii noastre să intre sub influenţa lor hipnotică sau obsesivă.

NECREDINŢA MODERNĂ ÎN SPIRITELE RELE

Şi sunt ilustraţii asemănătoare. Într-o împrejurare spiritele rele au vorbit, şi când apostolul Pavel n-a mai putut suporta, le-a mustrat. În cazul menţionat mai sus, omul era îmbrăcat şi cu mintea întreagă, destul de sănătos mintal când a scăpat de influenţa rea (Marcu 5:2-5, 15, 19, 20). Aşa a fost tot timpul de atunci încoace. Există medici care ne spun că mai mult de jumătate dintre cei din ospicii sunt acolo deoarece sunt obsedaţi de spirite rele. Dar există mulţi medici care nu cred în spirite rele sau în obsesie.

Când apostolii au fost trimişi de Domnul nostru, ei s-au întors la Isus spunând: „Chiar şi demonii ne sunt supuşi în numele Tău” (Luca 10:17). Cei care neagă Scripturile spun că aceşti oameni au fost înşelaţi şi că Domnul nostru a fost neştiinţific. Susţinerea noastră este inversul acesteia — că Domnul şi apostolii au fost ştiinţifici, şi că oamenii din zilele noastre sunt înşelaţi presupunând că nu există spirite rele. Le vedem pe acestea operând astăzi, uneori prezicând viitorul, prin clarauzire, astfel încât mediile pot să audă şi să cunoască lucruri pe care alţii din jurul lor nu pot să le audă şi să le cunoască. Poporul Domnului trebuie să fie în gardă ca nu cumva să intre sub influenţe rele. Noi am cunoscut unii oameni care au intrat sub această putere.

Era un frate în Florida care întreţinea conversaţii cu spiritele rele şi le explica Biblia; şi el s-a gândit că era pe cale să le convertească pe unele. Ele i-au acordat o foarte respectuoasă atenţie pentru o vreme şi i-au pus întrebări la care el a răspuns. Dar după un timp se pare că şi-au satisfăcut curiozitatea şi au vorbit în tot felul de limbaj vulgar. Fratele a spus că nu putea să se scape de ele. Ne-a scris întrebându-ne cum să facă. I-am spus să-şi exercite voinţa şi între timp să facă rugăciuni către Domnul, Singurul care putea să-l scape de spiritele rele. În final ele l-au lăsat. Stăpânirea lor a fost înfrântă. O doamnă care era un medium prin scriere a presupus că un oarecare prieten mort era cel care scria prin ea. Ea a ajuns să creadă că spiritele rele puneau stăpânire pe mâna ei ca să o facă să scrie şi a refuzat să mai aibă de-a face cu acea chestiune.

SPIRITELE RELE ÎŞI RECÂŞTIGĂ LIBERTATEA

Se poate pune întrebarea în privinţa timpului de încheiere a acestui Veac, cum va fi. Apostolul ne spune că aceste spirite rele trebuie restrânse până la judecata Zilei celei Mari. Ce ar părea să implice aceasta? Răspundem că aceasta este Ziua lui Cristos, Ziua de o mie de ani. Aşa cum a lucrat cu Biserica, tot aşa în mia de ani El va lucra cu lumea. Împărăţia lui Mesia este Împărăţia pentru care ne rugăm: „Vie împărăţia Ta!” Apostolul spune că îngerii căzuţi sunt restrânşi în lanţurile întunericului până la Ziua cea Mare. Şi astfel găsim chiar în acest timp, chiar în această Zi, nu numai dovezi ale inaugurării Noii Dispensaţii — înflorirea pustiei, lumina electrică şi toate binecuvântările care aparţin de această Nouă Dispensaţie — dar şi dovezi că aceste spirite căzute obţin mai multă libertate. Avem motiv să credem, în baza a ceea ce noi gândim că este o informaţie demnă de încredere, că există materializări.

Spiritiştii pretind că spiritele vor exercita tot mai mult această putere de materializare. Ei spun că va fi numai puţin timp până când morţii vor umbla printre cei vii. Şi materializarea este numai una din puterile pe care ei le pot folosi. Îngerii căzuţi sunt cei care se prezintă ca oameni morţi, pentru a înşela şi a opera contrar aranjamentului şi Planului divin; şi aceştia încă lucrează ca adversari ai lui Dumnezeu şi împotrivitori ai dreptăţii. Să nu fim tare surprinşi dacă vor exista unele lucruri foarte uimitoare — lucruri senzaţionale — care se vor întâmpla în viitorul apropiat. Dacă avem o idee despre timpul de dinainte de potop, ne dăm seama că pământul era plin de violenţă. Dumnezeu a văzut că gândurile din mintea oamenilor erau rele şi numai rele. Şi aşa este şi astăzi.

Apostolul ne spune că în zorile acestei Noi Dispensaţii şi la sfârşitul acestui Veac Evanghelic, oamenii vor fi călcători de cuvânt — violenţi. El continuă cu o întreagă listă (2 Tim. 3:1-5). Această descriere este profetică, credem noi, pentru timpul în care trăim. Şi această stare, credem, se va datora în mare măsură spiritelor rele, întocmai ca în zilele lui Noe. Domnul nostru, dând o ilustraţie despre cum vor fi lucrurile la a doua Sa venire, spune că va fi ca în zilele lui Noe — oamenii vor mânca, vor bea, vor sădi etc. El menţionează că oamenii vor fi în necunoştinţă de timpul venirii Sale; că aşa cum potopul a venit dintr-odată, tot aşa va veni şi timpul introducerii Noii Dispensaţii. Gândul nostru este că probabil va fi mare asemănare — nu în sensul că spiritele rele vor fi în stare să rupă legăturile, lanţurile cu care au fost legate, ci că va face parte din Planul lui Dumnezeu să lase să se întâmple aceasta. Dumnezeu a restrâns aceste spirite rele timp de patru mii de ani de la potop.

CUNOAŞTEREA ADEVĂRULUI, O PROTECŢIE

Vorbind despre noi: dacă am trăi astăzi sub cunoştinţa obişnuită a omenirii în general şi nu mai multă, suntem siguri că n-am fi în stare să ne menţinem poziţia ca creştini. Credinţa noastră ar putea să oscileze; s-ar putea să nu fim în stare să credem în existenţa lui Dumnezeu. Dar credem că vine ora când va exista o probă de acest fel. Omenirea va avea motiv să se îndoiască dacă există vreun alt Dumnezeu decât natura, care este un dumnezeu foarte brutal. Mulţi ajung să creadă chiar acum că Domnul este numai un Dumnezeu al naturii şi prin procesul evoluţiei a creat rasa pe pământ. Aceştia cu siguranţă vor ajunge într-un punct în care vor fi într-o încercare severă a credinţei.

Deja mulţi cad; mulţi stau deoparte de Dumnezeu şi de Biblie. În acest sens, Domnul descrie acel timp când El spune că va începe „să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui neobişnuită” — procedeul care va părea foarte neobişnuit pentru omenire, făcând să vină mari încercări şi dificultăţi pe pământ şi peste sistemele Bisericii nominale şi peste toţi cei care s-au identificat cu creştinismul Bisericii nominale. Mulţi vor fi forţaţi astfel să-şi piardă orice credinţă. Noi ştim să aşteptăm aceste lucruri şi avem, prin urmare, binecuvântarea şi puterea susţinătoare acum. Şi poate vom avea nevoie de acest ajutor special mai mult în următorii câţiva ani. Cine ştie?

Putem uşor presupune că Adversarul nostru va avea putere crescută pe măsură ce acest timp de necaz continuă. Putem presupune că lucrarea rea care va fi făcută, va fi făcută de Satan şi de îngerii lui căzuţi, care vor exercita o influenţă foarte dăunătoare asupra omenirii. Recent ne-au fost aduse în atenţie unele cazuri. Unul a fost o declaraţie despre o persoană care avusese parte de o manifestare pe pelicula fotografică. Când s-a developat filmul, pe acesta era un om care murise de un oarecare timp. Este evident deci că spiritele rele sunt în stare să exercite ceva influenţă care poate produce o imagine pe o peliculă fotografică. Un alt caz adus în atenţia noastră a fost cel al unei persoane care „a văzut diferite lucruri”. Această persoană crede cu tărie că a văzut aceste lucruri cu ochii ei. Cum ar putea fi aceasta? Noi nu putem cunoaşte toate puterile pe care spiritele rele au capacitatea de a le folosi, ca, de exemplu, prin cei care sunt clarvăzători şi sunt capabili să vadă la distanţă. Cu toţii am auzit de hipnotism — că o persoană sub acest control spiritual ar fi capabilă să spună cu exactitate lucruri care au loc la distanţă. Această putere a fost probată prin aceea că o persoană a fost pusă să facă anumite lucruri la un anumit timp; şi persoana sub influenţa spiritelor rele a putut descrie pe deplin lucrurile care aveau loc. Nu suntem siguri cum au fost făcute aceste lucruri. Persoana trebuie să fi văzut lucrul imprimat în creier într-un oarecare mod care ne depăşeşte înţelegerea. Presupunem că îngerii căzuţi trebuie să fi fost cei care au putut reda această imagine în creierul mediumului, care i-au putut reda mediumului lucrurile pe care le-a văzut. În visele noastre vedem oameni umblând şi îi auzim vorbind. Şi dacă aceste lucruri ne sunt date în mod natural, putem uşor presupune puterea pe care spiritele rele ar putea-o avea în această chestiune. Aceasta nu ne poate face însă să înţelegem filosofia ei.

În ce măsură aceste lucruri vor fi folosite în viitor, nu ştim. N-avem nicio îndoială că lucrurile care vor fi permise vor fi uimitoare. Chiar şi pentru cei care au înţelegerea corectă a Planul Divin al Veacurilor lucrurile care vor fi permise vor fi foarte ciudate. Suntem pregătiţi pentru aproape orice ni s-ar putea spune. Suntem convinşi de puterea acestor spirite rele care pretind că fac aceste diferite lucruri. De fapt, putem vedea că deşi materializarea ar fi posibilă pentru ele, o reprezentare în minte ar fi mult mai uşoară; ar fi mai uşor să zugrăvească o imagine în creier.

Poporul Domnului trebue să fie îmbrăcaţi întotdeauna cu toată armătură a lui Dumnezeu, pentru a putea sta în picioare în această zi în mod special rea.