„ZILELE SUNT APROAPE”

„Căci este o viziune al cărei timp este hotărât, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă întârzie, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.” Habacuc 2:3.

R 5374 W. T. 1 ianuarie 1914 (pag. 4-5)

Planul veacurilor al lui Dumnezeu, este viziunea văzută de profetul Habacuc, căruia i sa spus „s-o scrie clar pe table, ca oricine s-o poată citi uşor” (traducerea Leeser); pentru că la sfârşit viziunea va „vorbi şi nu va minţi”; deşi va părea că întârzie, totuşi ea nu va întârzia. Tuturor li se va părea că marele plan al lui Dumnezeu a fost mult întârziat. Creaţia gemândă va gândi că Tatăl ceresc este neglijent. Mulţi vor fi înclinaţi să-şi piardă credinţa în ceea ce priveşte sămânţa lui Avraam, şi să creadă că Dumnezeu a uitat promisiunea pe care o făcuse lui Avraam. Ştim că poporul lui Dumnezeu a avut dezamăgiri în această privinţă. Evreii au fost dezamăgiţi în aşteptările lor. Creştinii în această perioadă laodiceană au fost dezamăgiţi la început, neînţelegând clar ce să aştepte.

În timpul persecuţiilor timpurii ale bisericii, se credea că cei care au suferit vor intra curând în glorie. Ei gândeau că Împărăţia era aproape. Unii dintre cei dezamăgiţi au continuat să aştepte, să spere şi să se roage. Alţii au organizat marele sistem papal şi au declarat că Biserica trebuie să-şi aibă gloria acum, că Împărăţia lui Mesia era aici, că reprezentanţii lui Mesia trebuiau să stea pe un tron şi să-L reprezinte pe Mesia şi să-şi supună împărăţiile lumii. Ei au fost în mod evident conduşi spre aceasta prin faptul că Mesia n-a venit la timpul aşteptat, şi ei au gândit că trebuia să se împlinească Scripturile care au prezis Venirea şi Domnia Sa.

Aspectele timpului nepopulare

Aceasta a adus un serios dezastru în multe privinţe; „a îmbătat” toată creştinătatea (Apoc. 17:2). Mulţi, chiar şi astăzi, sunt într-o stare de dezorientare. Unii, ieşind din acel întuneric, sau poticnit în alte erori. Majoritatea şi-a pierdut toată credinţa în profeţie. Dumnezeu a ştiut dinainte toate aceste lucruri şi le-a prezis, şi ele nu vor interveni în Programul divin. Aşa cum impresia greşită că Domnul nostru S-a născut în Nazaret s-a reflectat asupra Lui, aşa încât mulţi nu L-au acceptat ca mult promisul Mesia, tot aşa aceştia au spus, poate să iasă ceva bun din profeţii, sau din ceva legat de a Doua Venire a lui Mesia? Aceşti oameni care vestesc venirea Sa a doua lucrează sub influenţa unei halucinaţii! Nu sunt lucrurile scrise în profeţii numai vise fanteziste ale oamenilor — despre rezidirea Sionului şi restabilirea Ierusalimului?

Astfel ei batjocoresc. Sunt înclinaţi să simtă o opoziţie faţă de tot ce este în Scripturi în privinţa întoarcerii Domnului nostru pentru aŞi împlini lucrarea prezisă. Domnul ne spune că deşi viziunea pare să întârzie, totuşi trebuie să avem credinţă, pentru că la sfârşit ea va vorbi; se va face auzită şi nu va minţi. Se va vedea că acesta este Adevărul. Planul divin al Veacurilor trebuie scris clar pe table. Va fi scris atât de clar pentru noi, încât cel care aleargă va putea citi. Cel care doarme nu poate citi; cel care este beat de vinul doctrinei false nu poate citi; cel care stă pe calea păcătoşilor nu poate citi. Dar cel care aleargă poate citi, dacă inima sa este dispusă să înveţe şi este curată.

„Odihnă în Domnul”

Această viziune trebuie clarificată la timpul stabilit. Poate noi nu putem citi aspectele timpului cu aceeaşi siguranţă absolută ca şi aspectele doctrinare; pentru că timpul nu este atât de clar definit în Scripturi cum sunt doctrinele de bază. Noi încă umblăm prin credinţă şi nu prin vedere. Totuşi, noi nu suntem fără credinţă şi neîncrezători, ci credincioşi şi în aşteptare. Dacă mai târziu se va demonstra că Biserica nu este glorificată până în octombrie 1914, vom încerca să fim mulţumiţi cu orice va fi voinţa Domnului. Noi credem că foarte mulţi care aleargă alergarea pentru premiu vor putea să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru cronologie, chiar dacă aceasta se va dovedi a nu fi corectă exact până la an, sau chiar cu până la o diferenţă de câţiva ani. Credem că cronologia este o binecuvântare. Dacă ea ne-ar trezi cu câteva minute mai devreme sau cu câteva ore mai devreme dimineaţa decât neam fi trezit altfel, foarte bine! Cei care sunt treji primesc binecuvântarea.

Dacă 1915 ar trece fără trecerea dincolo a Bisericii, fără Timpul de Strâmtorare etc., unora li s-ar părea a fi o mare calamitate. Nu aşa ar fi cu noi. Vom fi la fel de bucuroşi dacă toţi vom avea shimbarea de la starea pământească la cea spirituală înainte de 1915, şi aceasta este aŞteptarea noastrĂ; dar dacă aceasta nu va fi voinţa Domnului, atunci nu va fi nici voinţa noastră. Dacă în providenţa Domnului timpul acela va veni cu douăzeci şi cinci de ani mai târziu, atunci aceea va fi voinţa noastră. Aceasta nu va schimba faptul că Fiul lui Dumnezeu a fost trimis de Tatăl şi că Fiul este Răscumpărătorul rasei noastre; că El a murit pentru păcatele noastre; că El alege Biserica pentru a fi Mireasa Sa; şi că lucrul care urmează acum este stabilirea Împărăţiei glorioase în mâinile acestui mare Mijlocitor, care în timpul Domniei Mijlocitoare va binecuvânta toate familiile pământului. Aceste fapte rămân aceleaşi. Diferenţa ar fi numai de câţiva ani în privinţa timpului stabilirii Împărăţiei.

Dacă octombrie 1915 ar trece şi noi ne-am găsi încă aici şi lucrurile ar continua aşa cum sunt în prezent, şi ar părea că lumea face progres în privinţa rezolvării disputelor şi nu sar întrevedea nici un timp de strâmtorare, iar biserica nominală n-ar fi confederată încă etc., am spune că în mod evident am greşit pe undeva în calculul nostru. În cazul acela ne-am uita iarăşi peste profeţii, să vedem dacă putem găsi o greşală. Şi apoi ne-am gândi: Am aşteptat noi ((1105)) lucrul greşit la timpul corect? Voia Domnului ar putea să permită aceasta. Aşteptarea noastră ca Biserică este că schimbarea noastră este aproape. Nici una din binecuvântările Restabilirii nu poate veni peste lume până după ce Biserica va fi glorificată.

Alt lucru care trebuie luat în considerare, dacă speranţele noastre nu s-ar realiza atât de curând pe cât ne-am aşteptat, ar fi întrebarea dacă sigur facem parte din clasa aleasă. Dar noi înşine nu ne îngrijorăm deloc. „Ajunge zilei necazul ei.” Nu există oameni în lume atât de binecuvântaţi ca acei care au Adevărul şi servesc Adevărul. Este multă lucrare de făcut.

Nelinişte în toate părţile

Restul omenilor sunt nemulţumiţi — nu numai biserica nominală, cei care declară că sunt evlavioşi, dar şi toţi ceilalţi. Ei sunt dezamăgiţi în tot ceea ce întreprind să facă. Există nereuşită în toate părţile. Nu demult am vorbit cu un om de afaceri şi conversaţia noastră s-a îndreptat spre chestiuni religioase. El este un om foarte bun; nu ştim dacă este creştin sau nu. Găsim că există foarte mulţi oameni plăcuţi şi foarte onorabili care nu sunt deloc creştini. Acest om, vorbind despre biserici, a spus: „Este un lucru trist — starea bisericilor. Mă interesează în mod deosebit denominaţia metodistă. Cu câtva timp în urmă biserica noastră a vândut bine proprietatea pe care o avea şi a cumpărat un alt loc şi a construit o biserică frumoasă. Şi acum ei cred că dacă există şaizeci de persoane care participă la serviciu acolo, aceasta este o bună congregaţie. Şi aşa este şi în altă parte. Oamenii înnebunesc după plăceri. Fiecare vrea să meargă într-o excursie de plăcere — la mare, sau în altă parte. Se pare că nimănui nu-i pasă de religie acum”. Acest om a exprimat spiritului general de dezamăgire. Dar o Zi mai bună este aproape.

În San Francisco, cu un an sau mai mult în urmă, la o convenţie a Şcolii Duminicale, un vorbitor a ţinut o vorbire destul de lungă despre aducerea copiilor în biserică. El a spus că întreaga instituţie a bisericii era posibil să se prăbuşească. A spus că fiecare membru adus într-o biserică a costat şase sute cincizeci de dolari. Apoi a continuat să spună câţi lucrători erau angajaţi şi totuşi îi aduceau numai pe aceştia relativ puţini în biserică.

Ştim că marea majoritate a celor care sunt aduşi nu s-ar gândi să se numească sfinţi, sau să pretindă cumva că sunt consacraţi. Acest domn părea a se gândi că nu există mult în Evanghelie pentru o minte matură. El a spus că modul care trebuia urmat era să instruieşti un copil pentru biserică şi apoi el nu se va putea desprinde de ea. Totuşi statisticile arată că dintre miile din Şcolile Duminicale numai un foarte mic număr vor intra vreodată în biserică.

Întristaţi de mărimea lucrării noastre

Unii spun că le pare rău că predicile noastre sunt tipărite în ziarele din toată ţara, din Marea Britanie etc.; şi că intrarea la noi este gratuită şi nu se face nici o colectă de bani. Un predicator a spus: „Cu timpul oamenii vor gândi că este o crimă să faci colectă, şi atunci noi unde vom fi? Pastorul Russell ne face pe toţi de ruşine”. Un alt lucru pe care îl spun este: „Când sunt propovăduite aceste doctrine, ele influenţează pe cei mai buni pe care îi avem”.

Aşa că avem toate motivele să simţim că este minunat, deosebit de minunat, că atunci când noi suntem relativ atât de puţini şi folosim o sumă de bani relativ mică, avem atât de mari privilegii şi ocazii în serviciul Domnului. În Ziarul Pentru Toţi a fost dat, cu mai bine de doi ani în urmă, raportul Societăţii Americane de Broşuri, şi apoi a fost dat raportul Societăţii de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere. Primul a arătat „exces de bunuri peste garanţii, de 851.092, 53 $”. Cel de-al doilea nu a arătat nici un exces de bunuri peste garanţii. Rapoartele arată că cel fără exces de bunuri scoate literatură mult mai multă decât celălalt. Noi credem că aceasta demonstrează că în ziua de astăzi sunt minuni.

O foamete — dar nu pentru pâine

Când am fost în Boston cu câtva timp în urmă, un redactor al jurnalului religios ne-a spus în lunea de după discursul nostru: „Am fost la adunarea voastră de ieri; am văzut acea congregaţie imensă. Am privit în jur şi mi-am spus: Ce îi aduce pe aceşti oameni aici? Mi-am amintit că erau atracţii la mare, în parcuri — tot ce îi determină pe oameni să stea deoparte. Totuşi în acea după-amiază caldă de vară erau patru mii prezenţi la adunare, şi două mii n-au avut loc. Noi avem mulţi slujitori în Boston, coruri bune şi totul ca să atragă; dar aceşti slujitori în acest timp al anului au doar patruzeci sau cincizeci la serviciile lor. Cum se face că atât de mulţi au venit la adunarea ta şi au stat acolo timp de două ore?”

Noi am răspuns că ni se pare că vedem împlinirea profeţiei: „Iată, vin zile,” zice Stăpânul Domnul, „când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci de auzirea cuvintelor Domnului” (Amos 8:11). Am remarcat mai departe că oamenii au fost hrăniţi cu hrană nesatisfăcătoare şi că ei nu sunt mulţumiţi cu pleava pe care au primit-o, şi că ei nu merg la biserici din pricină că nu cred în doctrina chinului veşnic — predicatorii n-o cred şi nimeni n-o crede, decât un număr relativ mic şi acel număr scade constant.

I-am amintit că aceşti oameni, în loc să audă despre chinul veşnic, acum colegiile le-au oferit sugestii în sensul că strămoşii lor au fost maimuţe; că există mari semne de întrebare în mintea oamenilor; că sunt flămânzi să cunoască Adevărul. I-am spus că noi credem că aşa se explică numărul mare prezent să ne audă, că ei aud ceva mai raţional, ceva mai biblic decât ce auziseră înainte. Aşa că avem toate motivele să fim recunoscători.

((1106))

„Eliberarea noastră se apropie”

După câte am putut vedea până acum, neîmplinirea evoluţiei depline a evenimentelor în 1915, sau înainte, ar implica faptul că toate aranjamentele cronologice, aşa cum le avem, sunt greşite — vederea noastră despre Seceriş şi toate celelalte. Şi noi nu avem nici un motiv să credem că acestea sunt greşite. Ne amintim că nu suntem infailibili şi că judecata noastră nu este infailibilă; dar minunatele invenţii de astăzi şi lumina care mijeşte în toate părţile, precum şi neliniştea generală, par să confirme cronologia — că suntem în zorile Veacului Nou. Dar cât de departe suntem nu ştim sigur. Aşteptăm să apară Soarele Dreptăţii.

Faptul că Viziunea vorbeşte acum şi este explicată pe table, este foarte convingător. Credem cu adevărat că „ Se apropie zilele şi toate viziunile se vor împlini îcum s-a spusş.” Ezechiel 12:23.