„CÂNTĂRI ÎN NOAPTE”

Psa. 85

„Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi şi de aceea suntem plini de bucurie.” Psa. 126:3.

R 4892a W. T. 1 octombrie 1911 (pag. 380-381)

 

Noi suntem încă în noaptea de plânset. Boala, tristeţea, suspinul şi moartea continuă şi vor continua până în dimineaţa glorioasă a Împărăţiei lui Mesia. Cât de bucuroşi suntem că am aflat că atunci va veni schimbarea glorioasă pe pământ! Profetul David exprimă acest gând, spunând: „Seara vine plânsul, iar dimineaţa vine veselia” (Psa. 30:5). Sf. Pavel a exprimat acelaşi sentiment când a declarat: „Căci ştim că până în ziua de azi, toată creaţia suspină şi suferă durerile naşterii, aşteptând manifestarea fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8:22). Fiii lui Dumnezeu în glorie împreună cu Domnul lor vor constitui Împărăţia lui Emanuel.

În prezent aceşti fii ai lui Dumnezeu sunt relativ puţin cunoscuţi sau recunoscuţi printre oameni; frecvent ei sunt consideraţi „popor ciudat”, datorită zelului lor pentru dreptate, pentru adevăr şi pentru Dumnezeu. „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este”; vom avea parte de gloria, onoarea şi nemurirea Lui şi vom da împreună cu El binecuvântări divine tuturor familiilor pământului.

„UN CÂNTEC DE MÂNTUIRE”

Lecţia noastră, Psalmul 85, în mod potrivit poate avea câteva aplicări. Prima dintre acestea ar fi eliberarea lui Israel din captivitatea babiloniană, când Cirus a dat permisiunea ca toţi cei care doreau puteau să se întoarcă în Palestina. În jur de 53.000 s-au folosit de acest privilegiu şi de ajutorul lui. Poporul s-a bucurat de această manifestare a retragerii dizgraţiei divine şi de întoarcerea la ei a favorii şi binecuvântării divine. Iertarea greşelilor lor ca naţiune a fost evidenţiată aici prin acest privilegiu al întoarcerii în favoarea lui Dumnezeu.

O aplicare secundară a Cântării este chiar înaintea noastră. Israel a fost într-o captivitate încă şi mai mare în creştinătate în timpul ultimelor optsprezece secole. El are promisiunea însă a unei eliberări mari. Cirus, care le-a dat libertate să se întoarcă din Babilonul literal, a fost un tip al marelui Mesia care este pe cale să dea libertate deplină pentru întoarcerea vechiului popor al lui Dumnezeu în favoarea divină — în Palestina. Sf. Pavel se referă la această eliberare viitoare a lui Israel în Romani 11:25-29. Eliberatorul va face mai mult decât numai să-i readune. El va face ceea ce a prezis Psalmul 85; după cum spune apostolul: „Acesta va fi legământul Meu pentru ei, când le voi şterge păcatele”. Vezi Ier. 31:31-34; Evrei 8:8-11.

Păcatele lui Israel încă n-au fost şterse, după cum nici păcatele lumii încă n-au fost şterse. Marele Răscumpărător a murit într-adevăr pentru păcat şi El este prietenul păcătosului, dar până acum S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu numai pentru noi — Biserica — nu pentru lume. El este numai Avocatul Bisericii; El pledează numai pentru cei care doresc să se apropie de Dumnezeu şi aceştia sunt numai cei evlavioşi — cei care iubesc dreptatea şi urăsc nelegiuirea.

Lumea este înrobită Păcatului şi Morţii, monarhii gemeni care acum domnesc şi cauzează omenirii suspin. Noi ne-am născut în această stare de robie; după cum declară Scripturile: „Iată, că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a conceput mama mea”. Rasa noastră, gemând sub slăbiciunile şi imperfecţiunile pe care le-am moştenit astfel — mentale, morale şi fizice — tânjeşte după eliberarea promisă din robia păcatului şi a morţii. Majoritatea omenirii fără îndoială simte amărăciunea robiei şi va fi bucuroasă să fie eliberată.

Marele Eliberator este antitipicul Cirus. Curând El va fi victorios şi Îşi va stabili împărăţia sub toată întinderea cerului. Curând clasa Bisericii, evlavioşii, „aleşii”, vor fi glorificaţi şi atunci va veni timpul pentru binecuvântarea celor nealeşi — pentru restabilirea lor la perfecţiune umană şi la un Paradis pe întregul pământ, pe care împărăţia şi puterea lui Mesia le va realiza. „Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea.” Moartea va fi distrusă; şeolul, hadesul, mormântul va fi distrus, prin învierea morţilor de acolo — „fiecare la rândul lui”.

„NE INSUFLĂ CÂNTĂRI ÎN NOAPTE”

În timp ce întreaga creaţie geme sub povara păcatului şi a necazului, cei evlavioşi, care sunt puţini, pot cânta, se pot bucura, chiar în mijlocul tuturor necazurilor vieţii şi chiar dacă au parte de rezultatele păcatului la fel de mult sau poate chiar mai mult decât ceilalţi. Secretul bucuriei lor este îndoit: (1) Ei au realizat împăcarea cu Dumnezeu. (2) Ei şi-au supus voinţa lor voinţei Lui. Au obţinut această nouă relaţie prin credinţă în Răscumpărătorul — credinţă în sângele Lui al Ispăşirii. Au intrat prin „poarta strâmtă” şi pe „calea îngustă” a consacrării lor lui Dumnezeu — predându-şi propria voinţă şi făcând un legământ să îndeplinească voia divină cât pot ei de bine.

Această supunere a voinţei lor lui Dumnezeu şi înţelegerea că toate lucrurile vieţii lor sunt în grija lui Dumnezeu şi sub supravegherea Lui, le dă odihna inimii. Ei au o odihnă şi o pace în această stare de renunţare aşa cum n-au avut când căutau să-şi satisfacă voinţa proprie şi ignorau dreptul Creatorului la omagiul inimii lor şi la supunerea vieţii lor.

În mod asemănător, aceştia au bucurie şi pace şi cântări de recunoştinţă lui Dumnezeu, deoarece El le acordă o cunoştinţă a scopurilor Sale şi le arată lucruri viitoare. Aceştia văd dincolo de încercările şi necazurile timpului de acum — ei văd gloriile care vor urma timpului prezent de suferinţă. Aceştia văd că Biserica, puţinii care sunt evlavioşi din toate denominaţiile şi din toate naţionalităţile sunt viitorii moştenitori ai lui Dumnezeu — moştenitori ai gloriei, onoarei şi nemuririi şi asociaţi cu Răscumpărătorul în Împărăţia Sa glorioasă. Aceasta îi încurajează. Ei văd de asemenea liniile principale ale programului divin pentru binecuvântarea tuturor familiilor pământului. Când ei astfel înţeleg că pe Dumnezeu Îl interesează cei dragi ai lor care nu sunt sfinţi, şi Îl interesează întreaga familie umană, dintre care foarte puţini sunt sfinţi, aceasta le produce bucurie. Când înţeleg că Dumnezeu a aranjat ca prin Cristos şi prin Biserica glorificată toate familiile pământului vor fi binecuvântate, aceasta îi face „să cânte în casa pribegiei lor” — în timp ce îşi aşteaptă schimbarea de la natura umană la cea divină.