SUNTEŢI ROBII ACELUIA DE CARE ASCULTAŢI

„Odinioară (cândva) eraţi întuneric, dar acum sunteţi lumina lumii în Domnul. Umblaţi dar ca nişte copii ai luminii.” 01773″> Efeseni 5:8 .

R5718a W. T. 1 iulie 1915 (pag. 200-201)

Ioan, preaiubitul apostol al lui Isus, a scris: „Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric”. Această figură de stil străbate întreaga Biblie. Pretutindeni lumina reprezintă Adevărul, dreptatea; şi întunericul reprezintă eroarea, superstiţia, păcatul. Domnul nostru Isus, fiind în deplină armonie cu Tatăl, a fost lumina lumii. În acest scop a venit El în lume. Unul dintre titlurile pe care Şi le-a luat a fost „Lumina lumii” (Ioan 8:12). Cu toate că a fost în lume, lumea nu L-a cunoscut. Au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.

Apostolul Pavel explică faptul că întunericul lumii vine de la adversar, fie direct, fie indirect. El spune că „dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile celor necredincioşi”. Apoi continuă şi ne spune de ce este aşa. Satan face acest lucru pentru „ca lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească peste ei”, să nu strălucească în inimile lor. Pentru a ţine omenirea departe de Dumnezeu, Satan a pus lumina în locul întunericului şi întunericul în locul luminii. Aceasta a fost în mare măsură prin intermediul oamenilor buni, pe care Satan i-a folosit mai mult sau mai puţin ca unelte ale sale, fără ştirea lor. De fapt, întunericul este foarte dens în lume, şi lumina este văzută numai de puţini. Astfel apostolul se roagă pentru Biserică, pentru ca ochii înţelegerii lor să se lumineze, astfel arătând că ochii, chiar şi ai oamenilor consacraţi lui Dumnezeu, nu sunt luminaţi pe deplin, nu sunt deschişi pe deplin. El se roagă pentru aceasta, ca ei să poată înţelege care este lungimea, lăţimea, înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu, a iubirii lui Cristos care întrece orice pricepere.

((521))

Apoi, ne dăm seama că a-L vedea pe Dumnezeu — a vedea Adevărul, a cunoaşte lucrurile adânci ale lui Dumnezeu — înseamnă a avea o concepţie foarte glorioasă despre Atotputernicul, despre caracterul şi planul Său. Vedem că adversarul încearcă să ne ţină în întuneric şi că Dumnezeu permite aceasta pentru un timp — permite ignoranţa, superstiţia, păcatul şi întunericul care înfăşoară omenirea. Dar cei care învaţă despre Mântuitorul pe care L-a dat Dumnezeu, care se încredinţează în mâna Lui, care studiază Cuvântul lui Dumnezeu şi astfel se luptă împotriva întunericului erorii, superstiţiei şi neputinţei, ajung să-şi deschidă mai larg ochii. Pe măsură ce fac aceasta, ei devin mai puternici în caracter. Aşa că aceste bătălii servesc un scop bun. De aceea, trebuie să menţinem o luptă bună împotriva păcatului şi egoismului.

TRECEREA DIN ÎNTUNERIC LA LUMINĂ

Se poate pune o întrebare, şi anume, cum trecem dintr-o clasă în cealaltă, cum suntem schimbaţi din copii ai întunericului în copii ai luminii. Odinioară am fost în clasa întunericului. Odinioară am fost în ignoranţă şi în înţelegere greşită despre Dumnezeu — în necredinţă. Am fost încurcaţi în bezna veacurilor întunecate. Dar acum ne bucurăm de lumină. Nici unul dintre noi nu are încă lumină deplină, dar unii cresc mai repede decât alţii în har, în cunoştinţă şi în iubire. După conceperea noastră de Spirit facem progrese în dezvoltarea roadelor Spiritului; mintea noastră este transformată şi în cele din urmă făcută desăvârşită la Prima Înviere.

Această trecere de la întuneric la lumină se îndeplineşte într-un mod mai mult sau mai puţin treptat. Primul lucru de care am avut nevoie a fost cunoştinţa — să avem o anumită măsură, o anumită licărire de lumină. Astfel, dacă am fost favorizaţi ca să avem, ca bărbaţi şi femei naturale, o anumită licărire din bunătatea lui Dumnezeu, o anumită apreciere logică despre ceea ce este Adevăr şi ceea ce este falsitate, despre ceea ce este raţional şi ceea ce este iraţional — în măsura aceea am fost favorizaţi prin naştere. Domnul sugerează că nu toţi sunt chemaţi, nu toţi sunt atraşi (Ioan 6:37, 44; 1 Cor. 1:26-29). A avea această măsură de lumină înainte de a ne consacra lui Dumnezeu prin Cristos indică faptul că împrejurările ne-au favorizat; fie împrejurările în care ne-am născut, fie cele în care am trăit ne-au fost favorabile. Sub aceste influenţe favorabile, ochii noştri au fost deschişi într-o anumită măsură; şi am devenit din ce în ce mai pregătiţi să jertfim totul pentru a obţine lumina.

Dar, dacă dispoziţia noastră nu este bună, când ajungem la o mică lumină preferăm să cădem înapoi în întuneric, mai degrabă decât să umblăm în lumină şi să avem greutăţile şi încercările pe care le aduce loialitatea faţă de lumină. Ca să fim vrednici de mai multă lumină trebuie să avem caracterul care va urma lumina în măsura în care o va vedea. „Dacă voieşte cineva să vine după Mine,” spune Învăţătorul, „să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” — să renunţe la propria sa voinţă, să se lepede de sine, să moară faţă de sine şi să se predea pe deplin în mâinile Domnului.

„COPIII LUMINII” VOR FI VERIFICAŢI

Pentru cei care nu văd decât neclar, acesta este un contract mare. Dar cei care iubesc dreptatea şi urăsc nelegiuirea în cel mai înalt grad, vor urma lumina oricare ar fi preţul. Domnul este îndurător faţă de aceştia; şi când ei I se consacră, în baza condiţiilor Lui, El le dă conceperea Spiritului sfânt. Acesta este începutul unui nou aflux de lumină; pentru că omul natural nu poate primi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, pentru că ele se înţeleg spiritual. Numai cel spiritual le poate pricepe (1 Cor. 2:9-14). Apoi apostolul continuă spunând că noi, Biserica, suntem capabili să înţelegem aceste lucruri, da, lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, pentru că suntem concepuţi de Dumnezeu, concepuţi ca Noi Creaturi, la natura cea nouă. Noi nu le înţelegem pe toate de la început, dar ele ne sunt descoperite tot mai mult pe măsură ce progresăm pe calea îngustă. Această înţelegere spirituală este o lumină călăuzitoare, o inspiraţie spre dreptate; ea creează entuziasm pentru dreptate. Astfel devenim copii ai luminii.

Odată ce am devenit copii ai luminii, avem de trecut probe, încercări. Domnul Isus ne spune că dacă vrem să fim credincioşi luminii trebuie să lăsăm lumina noastră aşa să strălucească, încât să arătăm virtuţile Tatălui nostru din ceruri. El ne avertizează că mulţi nu vor aprecia faptele noastre bune, ci vor spune, din cauza Lui, tot felul de lucruri rele, pe nedrept. El ne asigură că copiii întunericului urăsc pe copiii luminii, dar ne sfătuieşte în aceste experienţe: „Bu-curaţi-vă şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri”. Acesta este sentimentul copiilor luminii, că ei se vor bucura chiar şi în persecuţie şi strâmtorare. Pe măsură ce ei lasă lumina, Adevărul să strălucească, celor cu înţelegere bună şi cu inimă nobilă li se va arăta eroarea. Copiii întunericului, ai erorii, vor fi mânioşi pe noi pentru că arătăm eroarea în care sunt înrădăcinaţi, şi ne vor persecuta după cum L-au persecutat şi pe Învăţătorul.

((522))

ULTIMA PROBĂ A BISERICII

Este logic să aşteptăm să vină timpul când toţi cei care sunt credincioşi Domnului vor fi trataţi în acelaşi fel cum a fost tratat Domnul nostru. De fapt, vine deja. Se cuvine ca în mod individual să ne îmbrăcăm cu toată armătura luminii, ca să fim în stare să rezistăm oricărei persecuţii care vine peste noi din partea urmăşilor orbi ai Adversarului. Nu înseamnă neapărat că instrumentele lui Satan sunt ucigaşi şi bătăuşi. Când ne uităm în urmă la prima venire a Domnului nostru, vedem că cei care au fost folosiţi cu cel mai mare succes de către Adversar împotriva Domnului nostru au fost capii religioşi, cărturarii, fariseii, învăţaţii Legii evreieşti — pretinşii oameni ai lui Dumnezeu şi conducătorii poporului Său. Dar „sunteţi robii aceluia de care ascultaţi”, a spus Domnul. De aceea, cei care au ascultat în a-L persecuta pe Învăţătorul şi în cele din urmă a-L răstigni, au fost servii lui Satan, nu contează ai cui servi au gândit ei că sunt.

Dar nu trebuie să ne gândim că din cauza aceasta ei vor fi condamnaţi la chinul veşnic. Trebuie să ne amintim şi aceea că ei au fost servii lui Satan parţial din neştiinţă. După cum apostolul Petru le-a spus evreilor în Ziua Rusaliilor: „Ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai-marii voştri”. Sf. Pavel de asemenea mărturiseşte acest lucru, spunând: „Dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei”. Ei au făcut aceste lucruri pentru că au fost servitorii orbi ai lui Satan, deşi, dacă inimile lor ar fi fost sincere şi umilite, ei ar fi putut vedea, aşa cum a văzut „rămăşiţa” credincioasă a lui Israel — „israeliţii cu adevărat.” De aceea, evreii care L-au răstignit pe Isus au trecut printr-un groaznic timp de strâmtorare; acum însă, noi credem că în curând ei îşi vor „întoarce privirile (ochii credinţei) spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor jeli amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut”; şi Dumnezeu va turna peste ei „un duh de îndurare şi de rugăciune”. Zah. 12:9, 10.

Şi la fel se presupune că sunt şi astăzi oameni cu adevărat buni, care sunt servitori ai lui Satan şi ei nu ştiu. Dacă cineva ştie şi totuşi face aceste fapte rele, se pare că va avea de dat o socoteală foarte serioasă. Numai Dumnezeu cunoaşte vinovăţia fiecăruia. Şi iluminarea lor este aproape, şi mare va fi tulburarea feţei acelora care, din cauza necredincioşiei, au fost instrumente ale Adversarului ca să-i persecute, să-i vorbească de rău şi să-i apese greu pe adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, care vestesc cu credincioşie Adevărul aşa cum este în Cristos Isus.