Vol. 16 Noiembrie-Decembrie 2008 Nr. 1

CUNOŞTINŢA ŞI CREDINŢA ÎN PRIVINŢA CRONOLOGIEI

R 5367 W. T. 15 decembrie 1913 (pag. 374-375)

Un frate drag întreabă: Putem fi absolut siguri că Cronologia prezentată în Studiile Zorile este corectă? — că Secerişul a început în anul 1874 d. Cr. şi se va sfârşi în anul 1914 d. Cr. printr-un necaz mondial care va răsturna toate instituţiile actuale şi va fi urmat de domnia dreptăţii Împăratului Slavei şi a Miresei Sale, Biserica?

Noi răspundem, aşa cum am făcut de mai multe ori înainte în Zorile şi în Turnuri, şi oral şi prin scrisori, că n-am pretins niciodată că aceste calcule ale noastre sunt infailibile; n-am pretins niciodată că ele sunt cunoştinţă, nici că sunt bazate pe dovezi, fapte, cunoştinţă indiscutabile; pretenţia noastră a fost întotdeauna că ele sunt bazate pe credinţă. Am prezentat dovezile cât de clar este posibil şi am declarat concluziile credinţei pe care le-am tras din ele, şi i-am invitat şi pe alţii să accepte din ele cât de mult sau cât de puţin ar putea aproba inimile şi minţile lor.

Mulţi au examinat aceste dovezi şi le acceptă; alţii, la fel de inteligenţi, nu le aprobă. Cei care au putut să le accepte prin credinţă par să fi primit binecuvântări speciale, nu numai pe linia armoniilor profetice, ci pe toate celelalte linii ale harului şi adevărului. Noi nu i-am condamnat pe acei care nu pot vedea, ci ne-am bucurat cu acei a căror exercitare a credinţei le-a adus binecuvântări speciale — „Ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud”.

Poate că unii care au citit Zorile au prezentat concluziile noastre cu mai multă tărie decât noi; dar, dacă este aşa, aceasta este răspunderea lor. Noi am îndemnat şi încă îndemnăm pe dragii copii ai lui Dumnezeu să citească atent ceea ce am ((1120)) prezentat — Scripturile, aplicările şi interpretările — şi apoi să-şi formeze propriile lor judecăţi. Nu îndemnăm nici nu insistăm asupra vederilor noastre ca fiind infailibile, nici nu-i lovim sau nui agresăm pe acei care nu sunt de acord; ci îi privim ca „fraţi” pe toţi credincioşii sfinţiţi în sângele preţios.

Dimpotrivă, cei care se deosebesc de noi sunt cei care ne lovesc şi ne vorbesc de rău, pentru că nu-i bine-primim când, cu ciocan şi cleşte, caută să îndepărteze firicelul de praf pe care ei cred căl văd în ochii înţelegerii noastre. Ei sunt criticii noştri care pretind întotdeauna infailibilitate. Noi mergem smerit mai departe, urmând exemplul şi cuvintele apostolului: „Credem şi de aceea vorbim” fie că alţii ascultă fie că nu. Oare nu este aceasta în acord cu Spiritul lui Cristos? Şi oare nu este în acord de asemenea cu instrucţiunile Domnului nostru: „Nu-l opriţi” (Marcu 9:39); şi iarăşi: „Ce te priveşte? Tu vino după Mine”. Ioan 21:22.

Dar unii dintre cei care ajung la un punct neînsemnat asupra căruia nu sunt de acord, par să-şi imagineze că întreaga lucrare a Secerişului trebuie să fie distrusă, sau cel puţin oprită, până când mica lor iotă sau punctuleţ este reglat în mod satisfăcător. Aceştia evident fac din muşuroaie munţi, şi uită că, dacă mişcarea actuală printre poporul Domnului este lucrarea Secerişului sau sub supravegherea Domnului, Domnul este responsabil, şi nu ei, şi ne putem încrede că Îşi va îndeplini scopurile în cel mai bun mod al Său fără violarea nici a literei nici a spiritului poruncilor Sale.

Revenind iarăşi la întrebarea despre Cronologie, cităm din Studiile Zorile, Vol. II, pagina 38, ultimul paragraf, după cum urmează:

„Începând cu întrebarea, cât timp a trecut de la crearea omului, noi ar trebui să fim, şi suntem încrezători că Acela care a dat profeţiile şi a spus că la timpul sfârşitului ele vor fi înţelese, a dat în Cuvântul Său şi datele necesare ca să ne permită să determinăm cu acurateţe locul acestor profeţii. Cu toate acestea, toţi cei care se aşteaptă să găsească aceste lucruri atât de clar spuse încât să poată convinge chiar şi pe cititorul superficial sau pe scepticul nesincer, vor fi dezamăgiţi. Timpurile şi perioadele lui Dumnezeu sunt date în aşa fel încât în timpul acesta să fie convingătoare numai pentru cei care prin cunoaşterea lui Dumnezeu sunt în stare să recunoască metodele Sale caracteristice. Dovada este dată pentru „ca omul lui Dumnezeu să fie … cu totul pregătit” (2 Tim. 3:17). Aceştia ştiu bine că în toate căile pe care îi conduce Tatăl lor trebuie să umble prin credinţă şi nu prin vedere. Tuturor acelora care sunt pregătiţi să umble astfel, sperăm să le putem arăta la fiecare pas declaraţii solide din Cuvântul lui Dumnezeu — o temelie sigură pentru credinţa raţională”.

În acelaşi capitol continuăm să arătăm că multe dintre verigile cronologiei istoriei sacre şi a celei laice sunt „discontinui, întrerupte, suprapuse şi încurcate atât de mult, încât n-am putea ajunge la nici o concluzie clară din ele şi am fi obligaţi să tragem concluzia, ca şi alţii, că nu s-ar putea cunoaşte nimic clar asupra acestui subiect, dacă Noul Testament n-ar completa neajunsul”. (Pagina 49, primul paragraf.) Astfel am căutat să dovedim că cronologia nu poate fi construită pe fapte, dar poate fi primită numai prin credinţă. Dar din nou îndemnăm o recitire a Volumului II în întregime. Dacă şi cu aceste sugestii unii îşi vor pierde credinţa în cronologia noastră, alţii, mult mai mulţi, credem noi, îşi vor întări mult credinţa în ea.

Vă amintim iarăşi că punctele slabe ale cronologiei sunt suplimentate de diferitele profeţii care se întreţes cu ea într-un mod atât de remarcabil încât credinţa în cronologie aproape devine cunoştinţa că este corectă. Schimbarea unui singur an ar strica armonia frumoaselor paralele; deoarece unele profeţii se măsoară dinainte de Cristos, altele după Cristos şi altele depind de amândouă perioadele. Credem că Dumnezeu a vrut ca acele profeţii să fie înţelese „la timpul potrivit”; credem că noi le înţelegem acum — şi că ele ne vorbesc prin această cronologie. Oare nu sigilează ele astfel cronologia? Ele o fac pentru credinţă, dar nu altfel.

Domnul nostru a spus: „Înţelepţii vor înţelege”; şi ne-a mai spus: „Vegheaţi”, ca să putem cunoaşte; şi această cronologie este cea care ne convinge (pe cine o poate primi şi o primeşte prin credinţă), că Pilda celor Zece Fecioare este acum în proces de împlinire — că primul ei strigăt a fost auzit în 1844 şi al doilea strigăt „Iată Mirele” — prezent — a fost în anul 1874. Această cronologie şi nu alta a fost cea care ne-a trezit să ne curăţăm candelele, în armonie cu promisiunea Domnului prin apostol: „Voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ”.

Dacă cronologia noastră nu este de încredere, nu avem nici o idee unde ne aflăm, nici când va veni dimineaţa. Cronologia Episcopului Ussher, după cum am arătat (Zorile II, pag. 51) pune sfârşitul celor şase mii de ani cu aproape un secol în viitor şi ar distruge fiecare aplicare profetică aşa cum am văzut-o şi de care am profitat. Şi când spunem cronologia „noastră”, vrem doar să spunem cea pe care o folosim, cronologia Bibliei, care aparţine întregului popor al lui Dumnezeu care o aprobă. De fapt, ea a fost folosită practic în aceeaşi formă pe care o prezentăm noi cu mult înainte de zilele noastre, întocmai cum diferite profeţii pe care le folosim au fost folosite pentru un scop diferit de către adventişti, şi întocmai cum diferite doctrine pe care le susţinem şi care par atât de noi şi proaspete şi diferite au fost susţinute sub o oarecare formă cu mult timp în urmă: de exemplu — Alegerea, Harul liber, Restabilirea, Îndreptăţirea, Sfinţirea, Glorificarea şi Învierea.

Lucrarea în care Domnului I-a plăcut să folosească talentele noastre umile a fost mai puţin o lucrare de iniţiere decât una de ((1121)) reconstruire, ajustare, armonizare. Cuvântul lui Dumnezeu, marea Harfă de unde vine acum o muzică atât de minunată, a fost dezacordată. O denominaţie avea o coardă, altă denominaţie avea alta — Alegerea, Harul liber, Botezul, a Doua Venire a lui Cristos, Profeţiile timpului etc. Ele vibrau în dezacord, fiecare pe struna ei, până când toţi au fost dezgustaţi de dezacord şi aproape gata să abandoneze pentru a se uşura — cum au făcut practic de atunci încoace. Apoi a venit timpul Domnului să pună din nou în ordine vechea Harfă, spre folosul urmaşilor Săi foarte credincioşi. În orice măsură ne-a folosit marele Stăpân pe vreunul dintre noi, fie în fixarea din nou a corzilor şi în acordarea harfei, sau în atragerea atenţiei „fraţilor” Lui asupra armoniei şi frumuseţii imnurilor melodioase în onoarea Celui Atotputernic, să-L lăudăm pentru marele privilegiu avut şi să-l folosim.

Faptul că am ajuns la această armonie chiar la timpul corect, conform cronologiei noastre — chiar la timpul promis de Domnul nostru când a declarat că la acei care vor fi pregătiţi şi deschişi la bătaia Sa la uşă, El „va intra la ei, şi va cina cu ei”, că Se „va încinge îva deveni servitorul lorş, îi va pune să stea la masă şi Se va apropia să-i servească” (Luca 12:37) — este o dovadă pentru noi că aspectele timpului din profeţii, aşa cum le înţelegem, sunt corecte. Acestui mare Servitor principal al Bisericii Sale deci, Îi aducem mulţumiri pentru lumina armonioasă a Adevărului actual — şi nu trebuie oare să considerăm că cronologia care a avut atât de mult de-a face cu această lumină este de asemenea de la El?

Dar să presupunem un caz departe de aşteptările noastre: Să presupunem că anul 1915 d. Cr. va trece cu toate afacerile lumii senine şi cu dovada că „aleşii” n-au fost toţi „schimbaţi”, şi fără restabilirea Israelului natural în favoare sub Noul Legământ (Rom. 11:12, 15). Atunci ce va fi? Aceasta n-ar dovedi oare cronologia noastră greşită? Ba da, în mod sigur! Şi n-ar dovedi oare o dezamăgire mare? Într-adevăr ar dovedi! Ar produce o ruină irecuperabilă a dispensaţiilor Paralele şi a Dublului lui Israel, a calculelor Jubileelor şi a profeţiei celor 2300 de zile din Daniel şi a epocii numite „Timpurile Neamurilor” şi a celor 1260, 1290 şi 1335 de zile, aceasta din urmă care marchează începutul Secerişului împlinind atât de bine prezicerea: „O, ferice de cine aşteaptă şi ajunge la 1335 de zile!” Nici una dintre acestea n-ar mai fi folositoare. Ce lovitură ar fi! Una din strunele „harfei” noastre ar fi ruptă cu totul!

Totuşi, dragi fraţi, Harfa noastră ar avea celelalte strune acordate şi cu aceasta nici o altă grupare de pe pământ a poporului lui Dumnezeu n-ar putea să se laude. Am putea totuşi să adorăm un Dumnezeu atât de mare şi grandios încât nici unul nu se poate compara cu El. Ar trebui totuşi să vedem grandoarea mântuirii Sale în Cristos Isus — „un preţ de răscumpărare pentru toţi”. Ar trebui totuşi să vedem minunile „tainei ascunse”, părtăşia noastră cu Răscumpărătorul în „moartea Sa”, şi de asemenea „în învierea Sa” la „slavă, cinste şi nemurire”— „natura divină”.

Dacă deci, preaiubiţilor, s-ar dovedi că cronologia noastră este cu totul greşită, am putea trage concluzia că prin ea am avut multe avantaje din toate punctele de vedere. Dacă atingerea speranţelor noastre glorioase şi a bucuriilor prezente în Domnul ne-ar costa o astfel de dezamăgire cum se tem prietenii noştri, noi să ne bucurăm şi să socotim că ne costă puţin! Dacă Domnul vede necesar pentru trezirea „fecioarelor” să permită o notă falsă în trâmbiţa timpului, so luăm cu bucurie ca una din „toate lucrurile” care lucrează împreună spre binele celor care Îl iubesc, al celor chemaţi potrivit scopului Său. Dar să nu uităm că pilda arată că a doua trezire a fecioarelor n-a fost greşită! Mirele a sosit! „Fecioarele înţelepte” au avut credinţa necesară să-L urmeze; celorlalte, prea înţelepte în felul lumii, le-a lipsit credinţa şi au pierdut onorurile mari acordate clasei miresei, deşi au fost privilegiate mai târziu să fie însoţitoarele ei la „ospăţul nunţii Mielului”.

Cel mai bun medicament, cel mai bun antidot, pentru o credinţă otrăvită în Adevărul prezent, este o recapitulare atentă a prezentărilor din Studiile Zorile. Dacă aceasta nu reuşeşte, nu ştim ce să recomandăm. Dar să nu uităm că au existat condiţii care au precedat admiterea noastră în această lumină, şi că acele condiţii trebuie menţinute dacă vrem să rămânem în lumină. Dacă, prin urmare, toată lumina sau vreo parte a ei se întunecă, prima noastră întrebare ar trebui să fie: „Trăiesc eu la înălţimea condiţiilor legământului meu — negare de sine, sacrificiu de sine?” Dacă descoperim o răceală acolo, putem şti că am găsit adevăratul secret al necazului nostru şi imediat ar trebui „să mergem la Domnul în rugăciune”.

„Ochii mei pot vedea gloria prezenţei Domnului;
El calcă teascul unde strugurii mâniei Sale sunt
 adunaţi;
Văd furtuna aprinsă a sabiei Sale care coboară
 cu repeziciune:
 Regele nostru merge-nainte.
„A şaptea trâmbiţă sună şi Regele nostru nu
 cunoaşte nici o înfrângere.
El va cerne inimile oamenilor înaintea scaunului
 Său de judecată.
O! Fii gata, suflete al meu să-l întâmpini, fiţi vesele
 ale mele picioare;
 Regele nostru merge-nainte.”