Porţia Lui Beniamin De Cinci Ori Mai Mare – VDM 19.2

Vol. 19, Ianuarie-Februarie 2011, Nr. 2 

PORŢIA LUI BENIAMIN DE CINCI ORI MAI MARE

04008″> Gen. 43

Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină.” 04009″> 1 Ioan 2:10 .

R 5231 W. T. 1 mai 1913 (pag. 136-137)

Când rezerva de grâu adusă din Egipt a început să scadă, Iacov le-a cerut fiilor săi să meargă să mai aducă. Dar ei au refuzat categoric să meargă dacă fratele lor mai mic, Beniamin, nu mergea cu ei. Atunci unul dintre fraţi — Iuda — s-a pus garant pentru Beniamin. În final Iacov a consimţit, trimiţând cu ei un dar, de miere, mirodenii etc., şi o sumă dublă de bani, precum şi pe Beniamin, zicând: Şi Dumnezeul cel Atotputernic să vă dea îndurare înaintea omului aceluia şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celălalt frate al vostru şi pe Beniamin. Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copii voi fi lipsit!”

Iarăşi au fost aşteptaţi de Iosif, care de data aceasta a dat instrucţiuni să fie servită o masă pentru ei în prezenţa sa. Ei se temeau însă mai ales din cauza banilor care fuseseră puşi la gura sacilor la prima vizită. Ei au comunicat cu administratorul lui Iosif la uşa casei şi au primit răspunsul — atât de diferit de ceea ce ar fi azi în Egipt sau în altă parte. El a zis: Fiţi pe pace! Nu vă temeţi: Dumnezeul vostru şi Dumnezeul tatălui vostru v-a dat o comoară în saci. Banii voştri au ajuns la mine”. Şi le-a adus şi pe Simeon”. Apoi le-a dat apă să se spele şi să se răcorească, şi nutreţ pentru măgari, şi s-a pregătit pentru masa de prânz.

Apoi a intrat Iosif, îmbrăcat ca un prinţ egiptean. Ei s-au plecat până la pământ şi i-au prezentat darul. Cu tandreţe el a întrebat de tatăl lor, apoi în privinţa lui Beniamin, fratele lor mai mic. Atât de adâncă era emoţia lui, încât a fost obligat să se retragă pentru un timp, să verse lacrimi de bucurie. Stăpânindu-se, s-a întors şi a început prânzul. El a trimis porţie de la propria masă celor unsprezece fraţi, după ce dăduse deja instrucţiuni ca ei să fie aşezaţi după vârstă şi după dreptul de naştere. Şi aceasta a uimit pe fraţi; şi mult mai uimiţi au fost când şi-au dat seama că porţia dată fratelui mai mic era de cinci ori mai mare — un semn de favoare specială.

Povestea este foarte simplă, foarte mişcătoare, foarte frumoasă, atât pentru copii cât şi pentru cei maturi. Scena este aşa de naturală încât dă convingerea că este adevărată, aşa de sinceră, încât este pe deplin în armonie cu ceea ce se poate aştepta de la Cartea lui Dumnezeu.

LECŢIA SPIRITUALĂ ARĂTATĂ

Cei care studiază Biblia, înţelegând că Iosif este un tip al lui Mesia, sunt de părere că Beniamin, fratele mai mic din aceeaşi mamă, a fost şi el un tip. După cum soţiile lui Avraam au fost tipice pentru diferite legăminte, tot aşa cei care studiază Biblia încep să vadă că Rahela, mama lui Iosif şi a lui Beniamin, a simbolizat un legământ special — Legământul de Sacrifciu, care funcţionează în acest Veac Evanghelic şi care naşte două clase de sfinţi în mod clar separate. Aceste două clase de sfinţi par să fie simbolizate prin Iosif şi Beniamin.

Clasa cea mai înaltă este reprezentată prin Iosif — Mesia — clasa care cuprinde poporul lui Dumnezeu în mod special credincios din timpul acestui Veac Evanghelic — Isus şi toţi urmaşii Lui. Această clasă, în cele din urmă, aşa cum este simbolizată prin Iosif, va ajunge pe Tronul imperiului, devenind Împăratul sau Conducătorul universului, alături de Atotputernicul Creator, simbolizat prin faraon, care l-a scos pe Iosif din închisoarea morţii şi l-a înălţat mult, să fie alături de El în putere şi mare slavă.

Evident, multora din cei care studiază Biblia le-a scăpat atenţiei, până recent, că cele două clase de creştini evlavioşi se dezvoltă în timpul acestui Veac Evanghelic — o clasă superioară reprezentată prin Iosif şi o clasă inferioară reprezentată prin Beniamin. Numele Beniamin înseamnă fiul dreptei mele”. Cuvântul Benoni, fiul durerii mele”, i-a fost dat de către mama sa, care a murit născându-l.

Lecţia antitpică de aici ar fi că acest Legământ special, simbolizat prin Rahela, dă naştere Bisericii alese, Mesia, al cărei Cap este Isus, şi de asemenea va da naştere altei clase, şi apoi va înceta — va expira — fără să mai nască alţii. Clasa a doua sunt numiţi scriptural sfinţii din strâmtorare, fiind făcută declaraţia că vor veni din marea strâmtorare” la binecuvântarea pe care o vor moşteni. Mai mult, această clasă este mult mai numeroasă decât cea mai onorată reprezentată prin Iosif.

TURMA MICĂ” — MULŢIMEA MARE”

Pentru a prezenta în mod clar această vedere, trebuie să ne referim la Apocalipsa, cap. 7. Acolo ni se dă imaginea celor 144.000 pecetluiţi pe frunte. Aceştia sunt cei care în altă parte sunt reprezentaţi stând cu Mielul pe Muntele Sionului şi cântând cântarea pe care nimeni în afară de ei nu putea să o cânte (Apoc. 14:1-3). Repetăm, aceştia sunt reprezentaţi împreună cu Mielul, stând pe marea de sticlă (Apoc. 15:2, 3). Astfel în diferite moduri acest grup pare să reprezinte chiar pe Cei Aleşi, puţinii care sunt evalvioşi, Mica Turmă, căreia Tatăl îi dă cu plăcere Împărăţia Milenară, în calitate de comoştenitori cu Domnul şi Răscumpărătorul lor.

În Apocalipsa 7:4 citim că aceştia sunt din cele 12 seminţii ale lui Israel — câte 12.000 din fiecare seminţie. Cei care studiază Biblia înţeleg că aceasta înseamnă că la început Dumnezeu a aranjat ca numărul deplin al Aleşilor să fie luat din Israelul natural, ca şi cum n-ar fi ştiut că Israelul natural va respinge pe Domnul şi-L va răstigni. Acest plan a fost făcut pe bază israelită, chiar dacă Dumnezeu a ştiut dinainte că Israelul nu va obţine ce a căutat (binecuvântarea principală), dar Aleşii o vor obţine, iar restul naţiunii va fi orbită temporar, până la completarea adunării celor Aleşi. Rom. 11:7, 25-33.

Deşi mulţi israeliţi erau împrăştiaţi printre popoarele din jur, este evident din relatarea scripturală că tot poporul — toate seminţiile — au fost reprezentate în Palestina după întoarcerea din robia babiloniană. Astfel Isus S-a referit la lucrarea Lui ca fiind pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, şi apostolii de asemenea. De fapt, cei evlavioşi dintre evrei, care au auzit chemarea şi care au răspuns şi au fost concepuţi de Spirit sfânt, şi astfel au devenit israeliţi spirituali şi fii ai lui Dumnezeu — au fost din toate seminţiile, din unele mai mulţi, iar din altele mai puţini. Aceştia au constituit o parte din cei 144.000 preorânduiţi.

Dar n-au fost destui evlavioşi care să completeze pe cei Aleşi. Ca atare, prin favoare divină, Mesajul a fost dus la neamuri, Corneliu fiind primul convertit dintre neamuri. În secolele care au urmat, aceia dintre neamuri care au răspuns la chemarea lui Dumnezeu au fost acceptaţi şi concepuţi de Spirit sfânt, au fost socotiţi împreună ca israeliţi cu adevărat, ca membri spirituali ai Seminţei lui Avraam, ca moştenitori împreună cu evreii aleşi, pentru Întâia Înviere, potrivit Făgăduinţei lui Dumnezeu făcută lui Avraam — Israelul natural fiind totuşi moştenitorul făgăduinţei secundare a lui Dumnezeu.

Astfel pecetluirea Aleşilor a fost în progres timp de aproape nouăsprezece secole. Cu toţii împreună, adunaţi dintre evrei şi neamuri, vor fi 144.000 de împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeu, urmaşi ai Mielului şi comoştenitori cu El în Împărăţie. Completarea acestor locuri, câte 12.000 din fiecare seminţie, înţelegem că se face în acelaşi fel în care se recrutează regimentele britanice de soldaţi din India. Înrolarea se face în toată Marea Britanie, dar cel înrolat — nu contează din ce oraş sau district este — poate fi repartizat în oricare regiment care nu are numărul complet.

DUPĂ ACESTE LUCRURI M-AM UITAT”

După relatarea despre pecetluirea celor 144.000 ai chiar celor aleşi, în acelaşi capitol avem o relatare despre mulţimea cea mare. Citim: M-am uitat şi iată o mare mulţime, pe care nimeni nu putea s-o numere îspre deosebire de turma mică, aceştia n-au fost predestinaţi sau preorânduiţi ca numărş, din orice neam, din orice seminţie, din orice popor şi de orice limbă, stând în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini. Şi strigau cu glas tare, zicând: Mântuirea este a Dumnezeului nostru care stă pe scaunul de domnie şi a Mielului”.”

Să se observe că făgăduinţa pentru împăraţii şi preoţii aleşi este că binecuvântarea lor nu va fi înaintea tronului, ci pe tron. Mai mult, biruinţa lor nu va fi arătată prin ramuri de palmier, ci prin cununi de slavă. Toate acestea atestă că această Mulţime Mare care stă înaintea Tronului cu ramuri de palmier este o grupă diferită de a celor Aleşi, Mireasa, care vor avea parte de Tronul şi slava lui Mesia. Această Mulţime Mare în altă parte este numită simbolic fecioarele”, însoţitoarele Miresei, care o vor urma. Ele vor intra în palat cu ea, în prezenţa marelui Împărat, dar ele nu vor fi Mireasă. Ps. 45:14, 15.

Despre Mulţimea cea Mare i s-a explicat scriitorului Apocalipsei şi explicaţia este pentru noi. Citim: Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. De aceea ei sunt înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său. Cel care stă pe scaunul de domnie Îşi va întinde cortul peste ei”.

Studenţii Bibliei observă că clasa Turmei Mici este numită templul lui Dumnezeu”, pietre vii”, în timp ce această Mulţime Mare va servi pe Dumnezeu în acel Templu — în şi prin Biserică. De asemenea ei observă că această clasă care-şi va spăla hainele şi le va albi în sângele Mielului în timpul de mare strâmtorare, trebuie neapărat să fie o clasă diferită de clasa Miresei, care sunt descrişi că veghează şi îşi păstrează hainele nepătate de lume — ca să poată fi nepătaţi şi fără încreţitură în faţa Împăratului.

DOUĂ CLASE ÎN STRÂMTORARE

Turma Mică, Preoţimea Împărătească, Biserica aleasă, al cărei Cap este Cristos, va trece într-adevăr prin necaz. Aşa este scris: Prin mult necaz veţi intra în împărăţie”. Într-adevăr, ştim că Domnul însuşi a trecut prin mare necaz, ruşine, suferinţă şi moarte. Ştim acelaşi lucru şi despre urmaşii în urmele Sale, apostolii şi alţii.

Totuşi, aceştia nu sunt descrişi în Biblie ca o Clasă a Strâmtorării, fiindcă în virtutea credinţei lor mai mari, aceştia sunt capabili să se bucure în necazurile lor şi să le socotească pe toate ca o bucurie, ştiind că acestea produc pentru ei mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă. Aceştia trec prin necazuri cu bucurie, fiindcă ei consideră lucrurile care se văd ca fiind temporare. Ei privesc cu ochiul credinţei la lucrurile nevăzute, la lucrurile veşnice, pe care Dumnezeu le are în păstrare pentru cei care-L iubesc.

Sfinţii din Strâmtorare sunt ilustraţi în Scripturi în diferite feluri, ca unii cărora le lipseşte zelul suficient, dar nu le lipseşte loialitatea. Sfinţii din Strâmtorare nu continuă să-şi împlinească angajamentele de sacrificiu şi să fie eroi în lupta împotriva lumii, a cărnii şi a Adversarului. Cum zic Scripturile: Prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor” — robia cărnii, robia obiceiurilor sociale — temători de experienţele de sacrificiu pentru care au făcut un legământ că îl vor împlini. Evr. 2:15.

De aceea ei nu pot fi acceptaţi de Domnul ca asemănări ale iubitului Său Fiu şi vrednici să aibă parte de slava, cinstea şi nemurirea Sa. Cu toate acestea, Domnul este foarte compătimitor şi îi probează în privinţa loialităţii faţă de El. Toţi cei care în cele din urmă se vor dovedi credincioşi, loiali, El îşi propune să le acorde viaţă veşnică, chiar dacă nu ajung la comoştenire în Împărăţie, tocmai starea la care au fost invitaţi. După cum este scris: Voi aţi fost chemaţi într-o singură nădejde a chemării voastre”. Efes. 4:4.

Fără îndoială, au fost unii din această clasă care s-a dezvoltat în tot Veacul Evanghelic, dar Scripturile ilustrează această clasă în special în legătură cu strâmtorarea care vine peste lume la încheierea acestui Veac. Să luăm, de exemplu, declaraţia că ei vor veni din mare strâmtorare, de asemenea declaraţia sf. Pavel că Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă, ziua o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia”. Cei care zidesc cu aur, argint şi pietre scumpe, el spune că vor rezista la probă. Focul din ziua aceea nu le va cauza strâmtorare — nu le va distruge structura credinţei. Apoi descrie clasa Mulţimii Mari, spunând că alţii au construit nepotrivit, cu lemn, fân şi trestie, şi că focul din Ziua aceea le va distruge complet toate structurile acestea nepotrivite. El declară că totuşi, dacă au construit chiar şi nepotrivit pe Temelia adevărată, ei vor fi mântuiţi, ca prin foc — salvaţi în timpul de necaz, ajungând la favoarea lui Dumnezeu prin mare necaz şi părtaşi la o înviere bună, dar nu participanţi la Întâia Înviere. Căci despre aceasta citim: Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de întâia îprincipalaş înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani”. Apoc. 20:6.

CELE CINCI PORŢII ALE LUI BENIAMIN

În împărţirea darurilor sale, Iosif a dat din abundenţă tuturor fraţilor săi. Dar lui Beniamin, fratele său din aceeaşi mamă, i-a dat cinci porţii. Pentru studenţii Bibliei aceasta pare că, deoarece Iosif simbolizează clar pe Mesia şi puterea şi slava Sa împărătească, binecuvântările distribuite fraţilor săi reprezintă favorurile pe care Mesia le va acorda Israelului natural, fraţii Săi după trup, pe lângă binecuvântarea generală pe care domnia Sa mesianică o va da întregii lumi, reprezentată prin egipteni.

Potrivit acestei ilustraţii, Beniamin, fiul durerii, ar reprezenta clasa Mulţimii Mari a poporului Domnului, care vor veni din marea strâmtorare pe un plan mai înalt, la o stare mai înaltă, la o binecuvântare mai înaltă decât restul lumii. Ei, concepuţi de spirit sfânt ca şi Biserica, vor fi de asemenea fiinţe spirituale, dacă vor fi găsiţi vrednici de viaţă. Şi fraţii lor, care l-au vândut pe Iosif cel antitipic, vor fi totuşi mult binecuvântaţi de El.