Vol. 19, Mai-Iunie 2011, Nr. 4
LUPTA NOII CREATURI PENTRU EXISTENŢĂ
Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire ca nu cumva să fiu eu însumi dezaprobat.”
04091″> 1 Corinteni 9:27 .
R 5220 W. T. 15 aprilie 1913 (pag. 119)
Există o dualitate în creştini, care nu se regăseşte în alţi oameni. Omul natural nu are o existenţă distinctă faţă de corpul său. Noua Creatură este recunoscută ca având o viaţă şi o existenţă distinctă faţă de trup; şi această Nouă Creatură este dezvoltată şi hrănită temporar în vechiul corp. Vechiul corp are voinţa sa, dorinţele sale. Noua Creatură are interesele sale, dorinţele sale. În consecinţă există un conflict între acestea.
În prima parte a textului — Mă port aspru cu trupul meu” — putem vedea ideea de stăpânire. Noua Creatură ar trebui să spună: Eu sunt stăpânul — nu-mi voi lăsa trupul să mă stăpânească”, de parcă i-ar fi teamă ca nu cumva vechea creatură s-o supună şi s-o înăbuşe. Este o luptă pentru a hotărî care va câştiga, care va trăi şi nu va fi distrusă.
Primul lucru deci pentru Noua Creatură este să disciplineze trupul şi astfel să aibă autoritate. După ce a câştigat autoritate, Noua Creatură ar trebui, ca un al doilea pas, să supună vechea natură şi să nu facă ceea ce îi cere ea. Vechea creatură încearcă în continuu să se afirme. Foarte frecvent se ceartă cum ar trebui şi cum n-ar trebui să fie tratată. Câteodată, din falsă compasiune, ar putea fi tratată prea bine.
Trebuie să ne amintim că viaţa vechii creaturi înseamnă moartea Noii Creaturi. Trebuie să biruim carnea; şi nu vom fi biruitori până când carnea nu va fi distrusă în totalitate. Victoriile noastre ca Noi Creaturi nu vor fi obţinute până când vom muri ca vechi creaturi. Astfel lupta este până la moarte şi nu trebuie să existe o simpatie deosebită între cele două naturi.
Ceea ce ar însufleţi, încuraja în vreun fel carnea, este un duşman şi trebuie izgonit din inimile noastre. Aceasta ar putea duce în unele cazuri la extreme în conduită şi am putea fi catalogaţi ca extremişti de către lume. Dar nu lumea este judecătorul nostru. Cei din lume nu au făgăduinţe nespus de mari şi scumpe”. Ei sunt o clasă complet diferită de noi. Noi nu trebuie să ne luăm instrucţiunile de la ei, nici să-i lăsăm să ne formeze vederile în această chestiune, ci trebuie să folosim spiritul minţii sănătoase în toate lucrurile.
Moartea Cărnii Este Necesară
Apostolul spune că noi trebuie să fim morţi cu Cristos, să suferim cu El. Învăţătorul ne cheamă să ne luăm crucea şi să-L urmăm. Aceasta înseamnă subjugarea completă a cărnii — moartea ei. Dacă nu reuşim să câştigăm biruinţa asupra cărnii, nu vom câştiga marele premiu. Cei care vor obţine premiul Chemării de Sus sunt cei care vor răstigni carnea, cei care o vor omorî. Trebuie să fim mai mult decât biruitori”.
Aceasta este ceea ce spune apostolul: Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire ca nu cumva, după ce am predicat altora, să fiu eu însumi dezaprobat. Oricât aş predica altora, aceasta nu mă va duce în Împărăţie. Trebuie să îmi disciplinez trupul şi să-l ţin în supunere, cu toată silinţa. Orice aş câştiga din el, răsfăţul lui în oarecare fel ar fi spre dezavantajul meu. Trebuie să fiu vigilent ca să dobândesc victoria, ca nu cumva să fiu dezaprobat.
Cunoştinţa Voinţei Noi Este Condiţionată
În alt loc apostolul ne-a spus că Biserica este o Nouă Creaţie a lui Dumnezeu; şi că pentru cei concepuţi din nou de Spirit sfânt, cele vechi se duc şi toate se fac noi ( Corinteni 5:17). Adresându-se aceleiaşi clase, el spune: V-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui”. Ne-am dezbrăcat de omul vechi, natural, căzut, cu privilegiile sale ca succesor al lui Adam, în acelaşi sens în care ne-am dezbrăcat de voinţa cea veche şi am primit o minte nouă, în Cristos. Prin urmare, în loc să mai aparţinem familiei umane, am intrat ca membri în Corpul lui Cristos — am ieşit din cel vechi şi am intrat în cel nou.
Corpul lui Cristos nu este uman, ci spiritual. Am făcut această trecere de la o familie, cu speranţele şi interesele ei, la cealaltă. Omul cel vechi se află într-o condiţie căzută şi stricată din toate punctele de vedere; şi ne dăm seama că faptele sale erau departe de a fi satisfăcătoare pentru noi şi în special erau nesatisfăcătoare în ochii lui Dumnezeu. Noi deci, prin voinţa noastră, am ieşit din această stare, prin conducere de Sus. Am făcut o consacrare deplină a tuturor drepturilor şi intereselor vechi pe care le-am avut în natura cea veche, ca să putem fi în Omul cel Nou, Cristos.
Venind ca membri în Omul cel Nou, Cristos, al cărui Cap este Isus, avem sub acest Cap o creştere a cunoştinţei. Ne-am înnoit spre cunoaştere deplină după chipul Celui care ne-a creat.” Noua Creatură ajunge la o cunoştinţă tot mai clară a voinţei noi, în măsura în care caută să supună voinţa umană şi să fie condusă de Spirit sfânt.
S-ar părea, prin urmare, că ne-am dezbrăcat de omul cel vechi, Adam, şi de natura umană în general, ca să ne putem îmbrăca cu Cristos şi să fim găsiţi în El, ca membri ai Corpului Său, şi să putem primi împreună cu El o parte în gloria nespusă, şi în cele din urmă să fim socotiţi vrednici de un loc în Împărăţia lui Dumnezeu. Pe măsură ce creştem în har, în cunoştinţă, aprecierea lucrurilor cereşti creşte. Astfel reînnoirea noastră continuă.
Voinţa cea nouă recunoscută de Dumnezeu prin concepere cu Spirit sfânt este Noua Creatură care se dezbracă astfel de cea veche şi se îmbracă în cea nouă. Existenţa ei depinde de această transformare. Eşecul înseamnă Moartea a Doua. Biruinţa la limită va însemna un loc mai jos pe planul spiritual — în Mulţimea Mare”. Doar cei mai mult decât biruitori” vor fi împreună moştenitori cu Domnul lor — cu glorie nespusă şi natură divină.