Să Trăim Liniştiţi, Să Ne Vedem De Treburi – VDM 20.4

Vol. 20, Mai-Iunie 2013, Nr. 4 

SĂ TRĂIM LINIŞTIŢI, SĂ NE VEDEM DE TREBURI

Vă îndemnăm, fraţilorsă căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi.” 04507″> 1 Tes. 4:10,11 .

R 5167 W. T. 15 ianuarie 1913 (pag. 26-27)

Există o linişte care este legată de lene şi indolenţă; dar evident nu la aceasta se referă apostolul în textul nostru, fiindcă în altă parte ne îndeamnă să nu fim leneşi în afaceri” (Rom. 12:11). Există altă linişte care este legată de pace — o linişte care este opusă nervozităţii, atitudinii uşuratice şi copilăreşti. Credem că la această stare s-a gândit apostolul. Cei care sunt ai Domnului trebuie să studieze ca să aibă o minte bine echilibrată. Această linişte nu este naturală pentru majoritatea oamenilor şi de aceea este ceva ce trebuie studiat şi obţinut. Suntem în această şcoală a lui Cristos ca să învăţăm aceste lecţii.

Această linişte de dorit reprezintă harurile Spiritului sfânt — smerenia, blândeţea, răbdarea, amabilitatea frăţească. În timp ce trebuie să fim fierbinţi în spirit, slujind Domnului” (Rom. 12:11), trebuie să fim şi ascultători de instrucţiunile Spiritului sfânt, în smerenie, linişte şi iubire. Să ne străduim să evaluăm în mod cuvenit afacerile vieţii şi să nu permitem lucrurilor mărunte să ne tulbure. Acest curs, dacă este urmat cu credincioşie, va lucra spre a produce o linişte a spiritului.

A ne vedea de treburile noastre este o lecţie foarte importantă de învăţat. În mod sigur fiecare creştin a observat că mare parte din necazurile din lume rezultă din stânjenirea unuia de către altul. În orice dificultate, una sau ambele persoane implicate nu şi-au văzut de treburile lor. Unii oameni caută întotdeauna să găsească greşeli la alţii şi par a se gândi că ei sunt însărcinaţi să corecteze pe toată lumea. Nu găsim nici o autorizare în Biblie pentru o astfel de purtare.

Un amestecător în treburile altora este o persoană care se amestecă în afacerile altora cu care propriu-zis el nu are nimic de-a face. Uneori îşi închipuie că este datoria lui să sfătuiască, să critice, să investigheze, să certe şi să mustre pe alţii. Regula de Aur se va dovedi de mare ajutor în a decide care este datoria cuiva într-un anume caz. Porunca Domnului interzice tot ce este înrudit cu amestecul în treburile altora. Fiecare membru al Noii Creaţii să-şi educe conştiinţa ca să facă deosebirea între iubirea frăţească şi amestecul în treburile altuia, şi să înveţe să aplice regula dreptăţii şi iubirii la fiecare faptă, cuvânt şi gând, atât cât depinde de el.

Acolo unde chestiunea este una care ne priveşte pe noi personal, atunci nu ne amestecăm în treburile altora ci ne vedem de treburile noastre când îi acordăm atenţia cuvenită. Există cazuri, locuri şi împrejurări în care Biblia arată că sunt potrivite pentru corectare, mustrare etc. Un părinte poate corecta pe un copil, un învăţător pe un elev. Nu este amestec pentru un părinte să aibă cunoştinţă şi îndrumare a toate câte se întâmplă în casă, nici ca învăţătorul să aibă legătură cu lucrurile legate de şcoală. Dar drepturile personale ale unui membru al unei familii sau al unei şcoli nu trebuie să se piardă niciodată din vedere. Un stăpân al casei şi cei care slujesc acea casă vin sub aceeaşi regulă ca părintele şi copilul, învăţătorul şi elevul.

Una dintre cele mai mari lecţii de viaţă este a învăţa că unul care cheltuie timp considerabil în corectarea altora, chiar dacă o face potrivit şi bine, este înclinat să uite de sine. Prima lege a cuiva este să se aducă pe sine în armonie cu aranjamentul divin şi să se păstreze acolo.

AMESTECUL ÎN ALE ALTORA ESTE DOVADĂ DE NECREDINŢĂ

Pentru a ne ţine în Dragostea lui Dumnezeu, trebuie să cultivăm roadele şi harurile Spiritului sfânt. Nu sunt puţini aceia care pot vorbi despre aceste calităţi ca buni cunoscători, dar care par a nu fi în stare să aplice cunoştinţa lor la afacerile vieţii zilnice. Ei par a nu fi în stare să-şi dea seama unde trebuie arătate smerenia, blândeţea şi iubirea în experienţele lor. Sunt unele lucruri în care-i putem învăţa pe alţii mai bine prin exemplu decât prin cuvânt. Dacă arătăm în lucrurile mici ale vieţii că suntem stăpâniţi de principiile dreptăţii şi iubirii, şi dacă în încercare dăm dovadă de smerenie, blândeţe şi alte roade ale Spiritului, influenţa noastră pentru bine va creşte mult.

Obervaţia în viaţă ne face să credem că o jumătate întreagă de lume sunt amestecători în ale altora şi că multe din încercările lor rezultă din această slăbiciune. S-ar părea că aproape în fiecare familie este cineva, poate soţul, poate soţia, poate un copil, care profită de bunătatea şi generozitatea celorlalţi şi stăpâneşte casa. De obicei în astfel de cazuri se face multă nedreptate. Cei care iau această poziţie încearcă să-şi justifice calea spunând: Dacă n-aş lua frâiele în mână, lucrurile n-ar merge cum trebuie”. Aceştia nu înţeleg că sunt amestecători în ale altora.

Această conduită demonstrează o lipsă de credinţă în Dumnezeu. Noi să ne facem datoria şi să lăsăm restul pentru Domnul. Sunt oameni care în viitor vor constata că au pierdut mult fiindcă n-au fost supuşi aranjamentelor divine. Cei din poporul Domnului care practică nedreptatea nu fac progres ca Noi Creaturi. Fie soţul, fie soţia sau un copil, care calcă în picioare drepturile altora, calea acestora este contrară Legii divine şi spiritului Iubirii. Într-o zi aceştia îşi vor da seama că au făcut o greşeală gravă. . 3:18-21.

Capul unei case şi al unei familii are o responsabilitate pe care trebuie să şi-o recunoască şi are datoria să o exercite. Dar trebuie să facă aceasta cu interes iubitor, fiind atent la binele şi preferinţa celor pe care-i îndrumă. Responsabilitatea unui soţ în casa lui, prin urmare, înseamnă obligaţia pe care Legea divină a pus-o asupra lui şi care adesea cere sacrificarea timpului şi preferinţelor sale în interesul familiei. Datoria lui este să-şi împlinească responsabilitatea. Efes. 5:25-33; 6:4.

Scripturile de asemenea descriu locul potrivit al mamei în familie. Aceasta este o poziţie nobilă. Dar orice femeie care uzurpă locul capului casei îşi face daună sieşi şi celor mai bune interese ale familiei, chiar dacă pare că pentru un timp ea prosperă în calea ei greşită. et. 3:1-6.

Mulţi sunt nerăbdători şi aspri în purtarea lor cu membrii familiei, dar care sunt modele de purtare cu alţii din afară. Este greu să vedem cum îşi justifică ei calea, în special când ne amintim că au o responsabilitate specială faţă de propria lor familie pentru întreţinerea ei mentală şi fizică. Se cuvine ca fiecare, dacă vrea să aibă aprobarea lui Dumnezeu, să-şi examineze conduita, nu numai faţă de lume şi faţă de fraţi, ci şi faţă de membrii propriei familii, să se asigure că îşi vede de treburile sale în toate sensurile cuvântului.