„Iata, voi preface Ierusalimul intr-un potir de ametire pentru toate popoarele din jur …; si o piatra grea pentru toate popoarele. Toti cei care o vor ridica vor fi raniti …; .” Zaharia 12: 2, 3
Declaratiile recente ale unui conducator de stat islamic in legatura cu dorinta de a vedea Israelul sters de pe harta lumii, gandim ca au legatura cu statutul Ierusalimului. Biblia insa, este plina de marturii ca Dumnezeu pe evrei „ii va aduce inapoi”, „ii va planta in tara lor si nu vor mai fi smulsi” (Amos 9:14, 15) si Israelul „va fi pentru totdeauna locuit si Ierusalimul din generatie in generatie” (Ioel 3:20). Ierusalimul a fost si va fi capitala Israelului. Daca Israelul ar fi sters de pe harta lumii, ar insemna ca toate aceste marturii biblice nu s-ar putea implini si ca Biblia n-are valoare. Aceasta dorinta, de a avea Ierusalimul in posesie, sigur este un potir de ametire, care-i face pe unii sa aiba pretentii fara suport istoric si biblic. Ierusalimul este si o piatra grea care-i va rani pe cei care o vor ridica, adica cei care se vor impovara cu decizii nedrepte, in defavoarea Israelului, vor avea de suferit. Pe de alta parte, exista fagaduinta ca cei care vor sprijini lucrarea lui Dumnezeu in legatura cu Israelul, vor fi binecuvantati (recititi Geneza 12:2, 3; Numeri 24:8, 9), adica Dumnezeu apreciaza pe acei conducatori de state care au luat si care iau pozitie impotriva declaratiilor de ura si distrugere a statului Israel.
Domnul nostru Isus a spus: „…; Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri pana se vor implini timpurile neamurilor” (Luca 21:24). Profetia Domnului nostru s-a implinit, caci Ierusalimul nu mai este calcat in picioare de neamuri. Mai mult, exista promisiunea ca „Ierusalimul se va numi scaunul de domnie al DOMNULUI; toate popoarele se vor strange la Ierusalim pentru Numele DOMNULUI, si nu vor mai urma inclinarea incapatanata a inimii lor rele” (Ieremia 3:17). Aceasta se va implini in timpul domniei mesianice, cand Satan va fi legat pentru o mie ani ca sa nu mai insele neamurile.
Despre Isreal profetul Isaia spune: „In ziua aceea Isreal va fi al treilea, cu Egiptul si cu Asiria (Siria, Irak, Iran), o binecuvantare in mijlocul pamantului. Caci DOMNUL ostirilor ii va binecuvanta zicand: ‘Binecuvantat sa fie Egiptul, poporul Meu si Asiria, lucrarea mainilor Mele si Israel mostenirea Mea!’ ” (Isaia 19: 24, 25). Din aceasta profetie intelegem ca Israel va fi binecuvantat, si la fel si celelalte popoare.
Apoi, Domnul nostru vorbind despre Israel le-a spus ucenicilor: „Vedeti smochinul si toti copacii. Cand infrunzesc, voi singuri cunoasteti, vazandu-i, ca de acum vara este aproape. Tot asa, cand veti vedea intamplandu-se aceste lucruri, sa stiti ca imparatia lui Dumnezeu este aproape” (Luca 21:29, 30). Stim ca in Biblie smochinul reprezinta pe Israel, din descrierea pe care o face profetul Ieremia in profetia sa, capitolul 24. Infiintarea statului modern Israel este un semn ca imparatia este chiar foarte aproape.