ALEGEREA ÎNŢELEAPTĂ
„Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi. … Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.”
Iosua 24:15.
R 4780a W. T. 1 martie 1911 (pag. 78)
Copiii lui Israel trecuseră Iordanul. Moise era mort şi Iosua era Conducătorul lor. Ei nu aveau nicio dificultate în acel timp; dar Iosua s-a gândit chiar atunci că pentru ei era potrivit să hotărască — era potrivit să hotărască dacă vor fi sau nu vor fi credincioşi Domnului, sau se vor lăsa să fie îndepărtaţi prin idolatria poporului care trăia în Canaan. Iosua i-a chemat să se adune şi le-a amintit binecuvântările şi favoarea Domnului de care se bucuraseră până atunci, şi atunci el s-a exprimat în sentimentele mari şi nobile din textul nostru.
Astfel, dragi prieteni, noi care ne dăm seama că Domnul ne-a binecuvântat, ne-a îndrumat şi ne-a susţinut în trecut, să ajungem la o hotărâre deplină, clară în privinţa cursului vieţii noastre. Chiar faptul ajungerii la o hotărâre clară este o mare binecuvântare şi un mare ajutor în formarea caracterului. De fiecare dată când ajungem la o hotărâre înţeleaptă asupra vreunei chestiuni, aceasta întăreşte mintea şi caracterul şi ne face mult mai pregătiţi pentru altă probă — în privinţa unei alte chestiuni poate.
Recunoaştem bine faptul că deplina consacrare pe care o face creştinul nu lasă nimic afară; dar trebuie să avem ceva piatră de încercare, ceva care să ajute mintea să ajungă repede la o hotărâre, şi această piatră de încercare trebuie să fie voia lui Dumnezeu, aşa încât a înţelege voia Domnului în vreun subiect, ar fi a hotărî asupra ei fără întârziere. Şi este foarte potrivit ca noi să ne reînnoim consacrarea şi astfel să o facem vizibilă înaintea altora.
De exemplu, dacă ar fi Ziua de Anul Nou şi am fi la o adunare de mărturisire a experienţelor, n-ar fi nimic greşit să spunem: „Orice ar face cineva, Eu Îl recunosc pe Dumnerzeu şi Îl voi servi!” — nu ca un angajament nou, ci ca o recunoaştere înnoită a Angajamentului de consacrare pe care deja l-am făcut.
Trebuie să recunoaştem deosebirea dintre a face un nou legământ în fiecare zi şi a ne reînnoi zilnic legământul; primul ar fi nepotrivit; al doilea ar fi potrivit. Dacă am făcut un legământ obligatoriu pe viaţă, să nu ne gândim să-l rupem aşa cum ar face un om care ar arenda o casă sau ar vinde-o.
În fiecare zi să ne reînnoim legământul cu Domnul — să-l reînnoim şi să-l împroaspătăm în mintea noastră, arătând astfel că n-a fost nicio schimbare din partea noastră; că suntem încă în aceeaşi atitudine. Acesta este acelaşi gând cum a fost când am făcut consacrarea; noi suntem morţi cu Cristos — „Voi nu sunteţi ai voştri. Căci voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ”. Suntem îndemnaţi să facem zilnic această revizuire a vieţii şi reînnoire a consacrării noastre; să continuăm să ţinem aceasta în mintea şi în inima noastră; să ne aducem Domnului jertfa. Astfel suntem botezaţi prin botezul în moartea Sa; şi acest botez continuă exact aşa cum a fost cu Domnul nostru. El Şi-a făcut consacrarea şi astfel trebuia să fie completată; aşa este şi cu noi; angajamentul nostru, legământul nostru este până la moarte.
Dacă poporul consacrat al Domnului ar putea fi adus la punctul unde scopul principal în viaţă, subiectul principal al tuturor rugăciunilor lor, ar fi să poată avea o măsură mai mare din Spiritul Domnului, spiritul sfinţeniei, spiritul Adevărului, spiritul lui Cristos, spiritul unei minţi sănătoase, ce binecuvântare ar însemna aceasta! Dacă atunci ei s-ar lupta cu El până la revărsatul zorilor, ţinerea lor de El ar aduce în mod sigur binecuvântarea dorită. Domnul Se descoperă cu scopul de a da această binecuvântare; dar El o reţine până când învăţăm s-o apreciem şi s-o dorim.