Răspunsul direct îl găsim în cartea lui Iacov, unde citim: „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” Iacov 1:17
Deci un dar este orice lucru pe care îl primim de la Dumnezeu. Dacă noi ne predăm complet vieţile printr-o consacrare lui Dumnezeu, atunci nimic nu este la întâmplare, şi orice primim este de la Dumnezeu.
În biserica primară a fost revărsat un potop de daruri spirituale. Dar pe măsură ce biserica a început să se maturizeze, aceste daruri au fost înlocuite cu altele, pe măsura maturităţii.
Vedem la început cum în mod supranatural oamenilor li s-a dat puterea de a comunica în limbi necunoscute, li s-a dat darul de a vindeca, de a face învieri din morţi, de a fi imuni la otrăva de şerpi, etc.
În multe adunări de creştini din lume oamenii caută şi vor să vadă semne şi minuni, crezând că acesta este semnul prezenţei spiritului sfânt al lui Dumnezeu. Dar adevăraţii creştini nu cer nici semne nici minuni de genul acesta, ci caută să dezvolte în ei roada duhului care nu poate fi imitată de adversar.
„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia” (Gal.5:22).
Aceste lucruri trebuie căutate, căci ele nu pot fi falsficate şi nici imitate de Satan. Tot apostolul Pavel le aminteşte corintenilor că cel mai de căutat element pentru un creştin este dezvoltarea dragostei.
„Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.” (1Cor.13:1)
În concluzie, daruri spirituale sunt încă, de exemplu cei ce-au fost torturaţi în închisori i-au iertat pe torţionarii lor şi sunt convins că această iertare nu ar fi fost posibilă dacă ei n-ar fi primit un dar de sus.
