Înainte de a răspunde ce reprezintă cifra 666 şi din ce naţiune va face parte Anticristul, trebuie să avem o imagine corectă asupra cărţii Apocalipsei. Ea nu ese o carte de groază aşa cum pare a fi şi cum majoritatea dintre noi înclinăm să credem. Ea este o carte profetică şi profeţeşte în imagini alegorice (nu reale) istoria Noului Testament şi nu numai, ci ea ne duce chiar în mia de ani de domnie a lui Cristos (Apocalipsa 20:2-3-6-7), prima mie de ani din Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu.

Apocalipsa prezice ridicarea şi căderea sistemului Anticrist al lui Satan pe o perioadă de timp de două mii de ani, iar a treia mie (Apoc. 20-22) triumful lui Cristos asupra lui. Anticristul nu este o persoană numai, ci un sistem diabolic format din mii de persoane . El s-a ridicat în creştinism chiar din timpul apostolul Pavel, care scrie în 2 Tes. 2:7: „…Caci taina fărădelegii (Anticristul) a şi început să lucreze….”

Am spus că Anticristul este un sistem format din mii de oameni, dar aceasta nu înseamnă că toţi oamenii din acest sistem sunt Anticrişti cu voia. Unii, şi cei mai mulţi,susţin acest sistem neştiind că el este Anticristul, pentru că li s-a spălat creierul şi li s-a introdus în cap ideea ca acest sistem este al lui Cristos. Acesata este o taina, spune Pavel, o taină a fărădelegii. Din aceasta se vede marea artă a lui Satan de a amăgi. Apostolul Pavel mai scrie despre aceasta undeva urmatoarele: „…v-am logodit cu un bărbat (Isus) ca să vă înfăţişez înaintea lui Cristos ca pe o fecioară curată. Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Cristos…” 2 Corinteni 11:2-3.

Din păcate, temerile marelui apostol s-au adeverit, pentru că tot el scrie în Faptele Apostolilor cap. 20:29: „ Ştiu bine că după plecarea mea (după moartea mea) se vor vârî între voi lupi grozavi care nu vor cruţa turma.

Cu trecerea anilor şi mai ales a secolelor, turma lui Dumnezeu (creştinii sinceri) a ajuns să fie condusă de lupi îmbrăcaţi în piei de oaie. Lupii aceştia au legătură cu cifra 666, nu oile amăgite. Domnul Isus a ştiut bine acest lucru, de aceea a rostit pilda cu Grâul şi Neghina, pilda cu cele trei măsuri de făină şi aluatul pus acolo de către o femeie simbolică, Izabela din Apocalipsa 2:20, pilda cu copacul cel mare şi pilda cu năvodul. Toate acestea le găsim la un loc in Evanghelia după Matei cap. 13, precum şi în alte evanghelii.

Când vorbim despre Anticrist nu trebuie să-l aşteptăm în viitor, pentru că el a apărut în trecut, imediat după moartea apostolilor, dar nu a ajuns la supremaţie mondială decât prin secolul al 6-lea după Cristos. Anticristul există şi astăzi. şi nu numai unul ci mai mulţi, adică două sisteme. Fiara şi Prorocul Mincinos din Apoc. 19:20; dar cum am spus, aceasta este încă o taină pentru cei mai mulţi creştini.

Anticristul acesta este unul şi acelaşi cu fiara din Apocalipsa 13:1-10 şi cu cea din profeţia lui Daniel 7:7-8 şi 15-25. De asemenea este arătat tot în cartea lui Daniel cap. 8:9-12, iar în versetul 13 Anticristul este numit la fel cum îl numeşte Domnul Isus în Evanghelia după Matei 24:15: „Urâciunea pustiirii”

Acest sistem a avut perioada sa de domnie glorioasă 42 de luni (cu 30 de zile luna) cum este arătat în Apoc 13:5, adică 1260 de zile care sunt de fapt 1260 de ani, şi după cum este arătat în Apoc. 11:2-3, precum şi în Daniel 7:25, 12:7.

În Apocalipsa 13:11-18 îl vedem pe Anticrist într-o formă de alianţă, de unitate religioasă între fiara cu coarne de mieluşel şi fiara de dinaintea acesteia, descrisă în versetele 1-10. Acestea împreună vor forma o imagine a alianţei dintre catolici şi unele secte protestante. Dacă vom urmări istoria laică, istoria evului mediu, vom găsi imediat care a fost cea mai mare biserică a tuturor timpurilor, precum şi faptele ei. Şi că astăzi se urmăreşte de către aceasta o revenire a ei la conducerea globală, la New Age, care este de fapt Globalizarea, o nouă ordine mondială, bazată în mare parte pe revenirea la conducerea lumii a fostului imperiu roman, într-o formă modernă care să placă tuturor. Imperiul Roman, dar de astă dată nu numai catolic, ci şi protestant.

Cifra 666 are legătură numai cu sistemul papal; de fapt el este Anticristul cel mare. Am spus la început că un sistem este format din mai mulţi indivizi, şi că nu toţi cei care sunt cuprinşi în acest sistem sunt conştienţi de erorile acestui sistem.

Pentru a fi mai explicit, ne vom aminti de căderea comunismului, acel sistem totalitar care a comis puţine lucruri bune şi multe rele. Milioane de oameni au fost membri ai acelui partid in Europa de răsărit, dar nu toţi aveau puterea de a decide. Cei mai mulţi au fost simpli figuranţi, după cum şi în sistemul Anticrist mulţi îl susţin fără să ştie de fapt ce se întâmplă.
La drept vorbind, toţi creştinii de-a lungul veacurilor au făcut parte din asa-zisul Babilon apocaliptic. Toţi au trăit împreună ca grâul cu neghina din pilda Domnului, şi care, aşa cum i-a avertizat Domnul pe secerători, trebuia să le lase împreună pâna la seceriş (Matei 13:29-30). Acum suntem în seceriş şi grâul trebuie să părăseasca sistemul neghinei.

După cum ştim cu toţii, papa avea trei coroane puse una peste alta, Chiar şi Mihai Eminescu aminteşte în Scrisoarea a Treia, „papa cu a lui trei coroane, puse una peste alta”. La fel, după cum ştim cu toţii, pe coroana papală este scris: „Vicarivs Filii Dei”, care înseamnă, înlocuitorul Fiului lui Dumnezeu. Ceea ce, desigur, potrivit adevărului biblic este o profanare la adresa lui Dumnezeu, o uzurpare a tronului lui Isus, este marele Antihrist care acum se uneşte cu alţi Anticrişti mai mici ca să formeze Chipul Farei dintâi şi să fie pedepsiţi cei care nu vor aduce slujire cu fruntea (mintea) şi cu mâna dreaptă (putera) acelui vechi sistem căruia i s-a pus o firmă nouă, dar Dumnezeu nu se lasă înşelat, şi nici oamenii nu vor suporta acum ca în evul mediu acest sistem, ci il vor dărâma, la fel cum a dărâmat Samson acea căadire peste filisteni şi chiar şi peste el.

Numarul 666 se poate traduce prin cuvintele scrise pe coroana papei de la Roma (ştim că literele romane au valoare numerică). Deci să luăm cele trei cuvinte de pe coroana papală şi să vedem care este valoarea lor numerică:
Vicarivs Filii Dei
V—5
I—1
C—100
A—0
R—0
I—1
V—5
S—0
——
F—0
I—1
L—50
I—1
I—1
——
D —500
E—0
I—1
Total 666