Mândria este o cale care duce cu siguranță la pierzare! Chiar şi înţeleptul Solomon spune în Proverbe 16:18: ”Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii.” Este o calitate mult urâtă de Domnul, din nou Solomon ne spune în Proverbe 8:13: „Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura… mincinoasă, iată ce urăsc eu”. Deci dacă această calitate este urâtă şi neplăcută Domnului, trebuie ca un creştin sincer să se întrebe într-adevăr ce este mândria, ce implică această calitate şi cum se poate curăţi?
În mod practic mândria este atunci când te încrezi în puterile tale proprii şi te consideri superior decât altora, uiţi că există o putere şi o autoritate mai mare care are putere asupra noastră (Mat 10:28). În această ispită a căzut poporul lui Israel şi citim în Deuteronom 8:14: „Ia seama să nu ţi se umfle inima de mândrie şi să nu uiţi pe Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei”. Această mândrie încolțește când simţim un pic de favoare din partea altora, sau un pic de succes în lucrurile materiale şi poate chiar şi în cele spirituale, atunci când simțim că suntem apreciaţi de alţii. Încă odată avem ca exemplu pe naţiunea lui Israel, care fiind poporul ales al Domnului, şi având favoarea Lui a cultivat această mândrie. „Domnul Dumnezeu a jurat pe Sine însuşi, şi Domnul, Dumnezeul oştirilor, a zis: „Mi-e scârbă de mândria lui Iacov, şi-i urăsc palatele; de aceea, voi da în mâna vrăjmaşului cetatea cu tot ce este în ea (Amos 6:8). Când mândria prinde rădăcini în inimile noastre şi cucereşte mintea şi cugetul nostru, nu lasă pe creştin să crească în asemănarea Domnului, creştinul nu mai poate învăţa şi nu se poate lăsa învăţat nici chiar de Domnul. Deuteronom 17:12: „Omul care, din mândrie, nu va asculta de preotul pus acolo ca să slujească Domnului, Dumnezeului tău sau care nu va asculta de judecător, omul acela să fie pedepsit cu moartea. Să scoţi astfel răul din mijlocul lui Israel”.
După cum am amintit mândria poate apărea atunci când creştinul studiază şi i se pare că prin studiul său a ajuns la o înţelegere curată a planului lui Dumnezeu, i se pare că studiind e mai înţelept şi superior altora. Aceasta a fost greşeala celor din Laodicea. „Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol” (Apoc. 3:17). Cuvintele noastre trebuie să fie cuvinte de zidire, care duc la pacea şi zidirea noastră (Rom 14:19). „Nu mai vorbiţi cu atâta îngâmfare, Să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie; Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, şi toate faptele Sunt cântărite de El” (1 Samuel 2:3).
În asemenea cazuri mândria duce la pierzare şi depărtare de Domnul. Iarăşi Solomon ne spune: „Prin mândrie se aţâţă numai certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile. Prov.13:10.
Acum întrebarea este, cum putem să ne ferim de acest păcat uriaş? În primul rând trebuie să îi vedem rădăcinele şi pornirile mândriei în vieţile noastre şi să avem o dorinţă sinceră de a ne curăţi, o dorinţă asemenea lui David, Psalmi 19:13: „Păzeşte, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari”. Următorul pas important este menţionat de Ap. Pavel în Filipeni 2:3-5: „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuş. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus.” Credem că acesta este medicamentul principal împotriva mândriei, de a privi pe alţii mai presus de noi înşine şi să luăm de exemplu pe Isus care: „cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” Filipeni 2:6-8.
Apostolul Pavel ne spune că cultivând iubirea vom sta departe de mândrie: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie„. 1 Cor.13:4.
Vom încheia cu cuvintele Apostolului Petru:
1 Petru 5:6: „Smeriţi-vă, deci, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe”.
