Cuvântul ”răpire’’ îl găsim în Scriptură în 1 Tes. 4:17: ”Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul’’. Aici Pavel se referă la speranţa binecuvântată şi mult aşteptată a sfinţilor Domnului de-a lungul veacurilor creştine cu privire la înviere. Ioan 14:3: „Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi”. ”Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine’’ – aceasta este una din principalele bucurii aşteptate de către fiecare Creştin adevărat, şi Pavel ne explică cum se vor realiza aceste lucruri, ordinea acestora, deoarece aflăm că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduelii’’ – 1 Cor. 14:33.
Referindu-se la „cei care au adormit în El” , apostolul clarifică că atunci când Domnul se va întoarce „din ceruri’’ (1 Tes. 1:10), „mai întâi vor învia cei morţi în Cristos’’ (1 Tes. 4:16) și „noi cei vii, cari vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi”. „Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (versetele 14,16). Deci întâi înviază credincioşii care au murit, şi apoi, în continuare, nu în acelaşi timp, ci doar după aceasta – „noi cei vii în timpul prezenţei Domnului (aici în textul originalul grecesc se află cuvântul grecesc „parousia’’, care înseamnă prezenţă)”, „nu o vom lua înaintea celor adormiţi’’ ci „vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, ne vom alătura lor „împreună”, în acelaşi loc nu în acelaşi timp, în armonie cu acelaşi sens al locului, pentru cuvântul „împreună’’, folosit de Apostol în 1 Tes. 5:10: „care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El’’.
Acest loc, „în văzduh” unde „sunt răpiţi” „împreună” toţi cei credincioşi la timpul fiecăruia conform ordinii Dumnezeieşti, este acelaşi „văzduh”, sau casa lui Satan, unde Satan domneşte nevăzut ca „domn al puterii văzduhului’’ – Efes. 2:2, şi în care „văzduh’’ sau casă, Isus se întoarce ca Împărat pentru a-şi stabili Împărăţia şi „a-l birui” (Luca 11:22), „a-l lega” (Matei 12:29; Apoc. 20:2) şi „a-i împărţi prăzile” (Luca 11:20-23; Isaia 53:12).
Acei care sunt vii în timpul când Domnul se întoarce nu mai au nevoie să doarmă pentru a aştepta în somnul morţii venirea Domnului, căci El fiind deja venit, nu mai e nevoie de aşteptat, ceea ce ne declară apostolul în 1 Cor. 15:51, 52: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într’o clipă, într’o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă (aceeaşi trâmbiţă din 1 Tes. 4:16 şi Matei 24:31). Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi”. Şi mai sus în context, apostolul ne explică detaliat despre această schimbare „în nemurire” şi în „trup ceresc” sau „duhovnicesc”, şi anume: pentru ca schimbarea să aibă loc, nu poate fi altfel decât dacă nu „este semănat trup firesc” şi „înviază trup duhovnicesc„ şi „ce semeni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întâi” – vers. 37, 44, 42, 54.
Ceea ce este sumarizat şi în strânsă armonie cu declaraţia din versetul 50: „Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea”.
Deci schimbarea este prin moarte: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă’’ (Ioan 12:24). Şi Domnul confirmă lui Ioan în Apoc.3:10, cum putem căpăta coroana nemuririi: „Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii”. Căci numai dacă ne „pierdem viaţa” pentru Isus şi Evanghelie, putem „câştiga viaţa” (Matei 10:39; 16:25; Marcu 8:35; Luca 9:24; 17:33). De asemenea dacă vrem să fim urmaşi adevăraţi ai Domnului, conform 1Ioan 2:6: „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus”, ca să fim printre cei care să fie răpiţi trebuie să ţinem minte că „Ucenicul nu este mai pe sus de învăţătorul său, nici robul mai pe sus de domnul său. Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robului să fie ca domnul lui’’ – Matei 10:24,25.
Să trăim deci şi să fim „ca Domnul”! Vrem să fim ca Domnul nostru? să mergem până la capăt ca El – până la moarte ca EL „ca domnul lui” (vers. 25). Sau suntem noi mai mari sau mai presus de Domnul ca să fim schimbaţi fără să murim cum s-a întâmplat cu El? (Ioan 13:16, 15:20). Deci ca să fim urmaşi în mod desăvârşiţi ai Domnului, vom fi ca El chiar şi urmându-l în moarte: „Ucenicul nu este mai pe sus de învăţătorul lui; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul lui” (Luca 6:40).
V-aţi gândit vreodată de ce apostolul Pavel în textul în discuţie de la 1 Tes. 4:15-17, consideră atât de vrednic de menţionat şi de explicat, încât se străduie să detalieze că: mai întâi învie credincioşii morţi şi apoi sunt răpiţi cei vii? ce importanţă are această ordine, de ce îi acordă atâta atenţie? Dacă nu ne-ar indica el această ordine în mod special, care ar fi deosebirea? Ce nu am şti noi, ce ni se comunică aici? Fără această explicare n-ar fi logic şi clar conform altor scripturi că atunci când vine Domnul, unii credincioşi cu siguranţă vor fi deja morţi şi alţii vii. Fie 1). întâi vor învia cei morţi şi se vor alătura Domnului şi apoi cei vii; fie 2). întâi se vor alătura cei vii la Domnul, după care fapt, vor învia şi cei morţi? De ce a fost atât de important să ne comunice că se va împlini scenariul nr.1?
Răspunsul îl găsim în Apoc. 14:13, unde scrie: „Şi am auzit un glas din cer, care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, cari mor în Domnul!„ -„Da”, zice Duhul „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”. Deci Pavel ne explică faptul că, pentru cei „care mor în Domnul’’ este un moment „de acum încolo’’, adică de la întoarcerea Domnului, când, după cum am remarcat cuvintele Apostolului mai sus, nu le va mai fi necesar să aştepte în somnul morţii, „ei se vor odihni de ostenenile lor’’ şi „faptele lor continuă (din originalul grecesc)’’. Deci Pavel a vrut să ne clarifice că de la a doua venire a Domnului cei care sunt morţi „în Domnul’’ sunt înviaţi şi cei care de atunci încolo „mor în Domnul’’, în impul prezenței Sale, sunt îndată „răpiţi’’ schimbaţi „într-o clipă, într-o clipeală din ochi’’ (1 Cor. 15:52), şi fiind îmbrăcaţi în slavă şi nemurire „faptele lor continuă’’ fără „osteneală’’ şi fără aşteptare.
Acesta este unicul sens în care putem înţelege cu privire la cei „care mor în Domnul’’ că „de acum încolo faptele lor continuă”. „se vor odihni de ostenelile lor”, spre deosebire de cei care au murit până la întoarcerea Domnului care au trebuit să aştepte în somnul morţii.
Deci, pe scurt: răpirea celor care sunt vii după ce Domnul se întoarce, sau schimbarea spre starea cerească, are loc într-o clipă, într-o clipeală din ochi pentru fiecare care „moare în Domnul’’.
