În acest verset, cuvintele: „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani”, sunt adăugate. Ele nu se găsesc în manuscrisele cele mai vechi şi mai demne de încredere:
Sinaitic, Vatican nr. 1209, 1160 şi Siriac. Să nu uităm că numeroasele pasaje găsite în copiile moderne sunt adăugiri care nu aparţin în mod cuvenit Bibliei. Deoarece se porunceşte să nu se adauge la Cuvântul lui Dumnezeu, datoria noastră este să respingem astfel de adăugiri imediat ce le este stabilit caracterul ilegitim. Cuvintele indicate s-au strecurat în text probabil accidental, în secolul al cincilea, deoarece nici un manuscris de dată mai timpurie (grecesc sau siriac) nu conţine această propoziţie. Probabil că la început a fost numai un comentariu marginal făcut de un cititor care şi-a exprimat gândul lui asupra textului, şi a fost copiat în corpul textului de unul care a transcris ulterior, nefăcând distincţie între text şi comentariu.

Totuşi, respingerea acestei propoziţii nu este esenţială pentru „Planul lui Dumnezeu”, deoarece ceilalţi morţi — lumea în masă — nu vor trăi iarăşi în sensul deplin, în sensul perfect în care a trăit Adam înainte de a păcătui şi a veni sub sentinţa „vei muri negreşit”. Viaţa perfectă, fără slăbiciune sau moarte, este singurul sens al cuvântului în care Dumnezeu recunoaşte viaţa. Din punctul Lui de vedere, toată lumea şi-a pierdut deja viaţa, moare, şi acum ar putea fi descrisă mai potrivit ca moartă decât ca vie. 2 Corinteni 5:14; Matei 8:22.

Cuvântul înviere (greceşte, anastasis) înseamnă ridicare. În legătură cu omul, înviere înseamnă ridicarea omului la starea de la care a căzut, la perfecţiunea deplină a umanităţii — ceea ce s-a pierdut prin Adam. Perfecţiunea la care se vor ridica treptat, în timpul Veacului Milenar de restabilire sau înviere (ridicare), este perfecţiunea de la care a căzut rasa noastră. Veacul Milenar nu este numai veacul de încercare, ci şi veacul de binecuvântare; şi prin învierea sau restabilirea la viaţă se va reda tot ceea ce s-a pierdut, tuturor celor care, atunci când vor şti şi vor avea posibilitatea, se vor supune cu bucurie. Procesul învierii va fi treptat, necesitând întregul veac pentru realizarea lui completă, deşi simpla trezire la o măsură de viaţă şi la conştienţă, aşa cum avem în prezent, va fi desigur o lucrare de moment. Prin urmare, până când se va sfârşi mia de ani, omenirea nu va ajunge deplin la măsura vieţii pierdute în Adam. Şi, deoarece orice stare lipsită de viaţă perfectă este o stare de moarte parţială, rezultă că, deşi cuvintele de mai sus nu sunt deloc parte din relatarea inspirată, ar fi strict adevărat să spunem că ceilalţi morţi nu vor trăi din nou (nu vor recâştiga deplinătatea vieţii pierdute) până când mia de ani de restabilire şi binecuvântare va fi completă.