Acest text din Ioan 20:22, 23 sunt cuvintele Domnului redate de apostolul Ioan, care sunt redate și de Matei, în capitolul 18:18: “Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer.”
Această putere temporară care le-a fost dată ucenicilor în această împrejurare este diferită de spiritul sfânt care a venit la Cincizecime. Ai au avut cuvântul și puterea lui Dumnezeu să scoată demoni, să vindece și să ajute pe oameni pentru ca prin Cuvântul lui Isus să li se ierte păcatele. Cei ce au primit cuvintele lor, au primit pe Domnul și păcatele le-au fost iertate, cei ce nu i-au primit au rămas în păcatele lor, deci păcatele lor au fost ținute. Exact aceasta citim și în Luca 10:10, 11: „Dar în oricare cetate veţi intra, şi nu vă vor primi, să vă duceţi pe uliţele ei, şi să ziceţi: „Scuturăm împotriva voastră, chiar şi praful din cetatea voastră, care s-a lipit de picioarele noastre; totuşi să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.” Deci aceștia nu au primit iertarea păcatelor atunci, păcatele „le-au fost ținute”. Referitor la ce se va întâmpla cu ei ar fi o altă întrebare.
Dar ar mai fi o aplicare și după învierea Sa, când Domnul voia să le transmită ce rol vor avea după ce El se va înălța la cer. Acesta a fost unul din acele lucruri menționate în Ioan 14:12: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl”.
Cuvintele „a suflat peste ei şi le-a zis, luaţi Duh sfânt” ar fi un fel de metaforă, prin care să arate că învățătura care iese din gura Sa este mijlocul prin care ei vor lua Duh sfânt. Aşa cum spune şi Ap. Iacov în 1:18: „Potrivit voii Sale, El ne-a născut (conceput) prin Cuvântul adevărului”. Apostolii urmau să înveţe, să îndrume, să boteze, să stabilească ordinea în adunările care se vor forma, pentru a fi un exemplu pentru toată Vârsta Creștină, pentru toți credincioșii adevărați. Așadar, ceea ce apostolii au stabilit a fost prin îngrijirea Domnului, prin Duhul Sfânt. Şi noi de acum, orice probleme se vor ivi, să căutam îndrumările Bibliei, cuvintele apostolilor şi să avem încredere că acele cuvinte sunt de la Domnul, sunt „suflarea gurii Sale”.