Detaliile privind moartea apostolului Pavel nu sunt foarte bine consemnate de istorie. Tot ce avem sunt relatări transmise oral și consemnate cu incertitudine de tradiția creștină. Se presupune că apostolul Pavel a fost decapitat în timpul împăratului Roman Nero în jurul anului 64 A.D., în urma unor acuzații că creștinii ar fi încercat să ardă Roma prin incendiu. Alte relatări ale tradiției creștine spun că Apostolul Pavel fiind acuzat de complicitate la aceste incendii a fost decapitat dar nu în Roma ci într-o suburbie a Romei. Fiind cetățean Roman nu a fost crucificat cum ar fi fost procedura normală în astfel de împrejurări.  Tot din tradiție aflăm că Apostolul Petru a fost răstignit cu capul în jos la cererea sa personală, în urma acelorași acuzații de trădare și subversiune a Imperiului Roman. Neavând cetățenie Romană apostolul Petru a fost condamnat la moarte prin crucificare. Deci nu avem informație sigură a felului în care acești titani ai credinței și-au sfârșit alergarea lor, dar este credibil că au fost martirizați în Roma. În zilele acelea era foarte ușor să îți pierzi viața și averea pentru simplul fapt că erai un ucenic al Domnului.