IMPORTANŢA FĂGĂDUINŢELOR
„Îngerii îndurării Lui — făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe — se îngrijesc de noi şi ne întăresc.” R. 2412, c.2, p.3.
„Pe măsură ce ne umplem minţile cu făgăduinţele lui Dumnezeu, întregul caracter, întreaga viaţă se transformă”. R. 5739, c.1, p.1.
„În măsura în care avem făgăduinţele înaintea minţilor noastre, în acea măsură avem putere şi curaj să alergăm pe calea îngustă”. R. 5095, c.1, p.4.
„Poporul Domnului ar trebui să-şi aplice făgăduinţele grijii divine atât de complet încât inima lui să fie cu totul eliberată de îngrijorare”. F. 516, p.2.
„Cei care pot şi vor manifesta deplină încredere în toate făgăduinţele divine vor putea merge din biruinţă în biruinţă, din binecuvântare în binecuvântare, din bucurie în bucurie, de la o realizare la alta şi vor avea la sfârşit o glorioasă biruinţă asupra lumii, cărnii şi Adversarului, prin meritul acordat şi ajutorul continuu al Celui care ne-a iubit şi nea cumpărat. În faţa acestei clase uriaşii împotrivirii şi deznădejdii îşi pierd puterile, întocmai cum Goliat şi-a pierdut puterea în faţa pietrei din praştia lui David”. R. 4046, c.2, jos.
„Hrăniţi-vă” din făgăduinţe
„Aceste făgăduinţe care ne sunt date sunt hrana spirituală din care noi, ca şi creaturi noi embrionare, trebuie să ne hrănim. Oricâtă hrană ne-ar fi furnizată, dacă din-tr-un motiv oarecare neglijăm a ne însuşi hrana spirituală necesară, vom fi deficitari într-o anumită măsură. Cuvintele apostolului par să întărească acest gând: «… nea dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să» ne facem «părtaşi firii dumnezeieşti», ceea ce înseamnă că dacă nu le folosim nu vom fi părtaşi ai firii dumnezeieşti, dar dacă le vom folosi vom putea să ne întărim «chemarea şi alegerea» şi să devenim comoştenitori cu Cristos.” R. 4665, c.2, p.4.
Nu trebuie neglijate. Trebuie folosite continuu
„Făgăduinţele Cuvântului divin ne-au fost date ca temelia credinţei — combustibilul care produce în noi puterea de a vrea şi de a face buna plăcere a lui Dumnezeu. De aceea, aceste făgăduinţe îndurătoare nu trebuie neglijate, ci trebuie folosite continuu, trebuie să fie continuu în noi ca să ne dea energie. Şi energia trebuie folosită, iar noi trebuie să înaintăm în aceeaşi măsură împotriva cursului acestei lumi.” R. 2879, c.1, sus.
„Adânciţi-vă” în ele
„Adânciţi-vă în făgăduinţele lui Dumnezeu din ce în ce mai mult. Pe măsură ce faceţi aceasta, rădăcinile credinţei vor absorbi hrana şi o vor dispersa în viaţa voastră, iar voi veţi creşte aşa cum creşte un pom prin faptul că e hrănit, alimentat. Numai astfel veţi deveni întemeiaţi în Credinţă”. R. 5559, c.2, p.1.
Inima trebuie umplută cu făgăduinţe
„Dacă făgăduinţele Cuvântului divin nu vor fi primite în inimă pentru a-i satisface acesteia dorinţele şi aşteptările, ea se va hrăni cu alte lucruri; lumea, carnea şi diavolul se îngrămădesc toate în jurul ei, oferindu-i atracţii variate, dintre care unele vor fi primite dacă inima nu va fi umplută şi ţinută umplută.” R. 3552, c.2, p.1.
„Pentru adevărata Evlavie nu poate fi găsit vreun stimulent mai mare decât făgăduinţele scumpe date nouă.” R. 2228, c.2, p.5.
„Bucuria noastră depinde în mare măsură de studierea Cuvântului şi de cunoştinţa pe care o avem cu privire la făgăduinţele scumpe pe care le conţine pentru cei care biruiesc.” R. 5460, sus.
Străduiţi-vă să înţelegeţi însemnătatea lor
„Obiectiv şi atent, trebuie să cântărim şi să ne străduim să înţelegem importanţa făgăduinţelor şi să adunăm din ele inspiraţia lor înviorătoare.” R. 3149, c.1, p.6.
Valoarea lor — mai deplin înţeleasă pe măsură ce trăim mai aproape de Domnul
„Pe măsură ce Spiritul lui Dumnezeu atrage inimile noastre într-o mai strânsă părtăşie şi simpatie cu mintea divină, valoarea acestor făgăduinţe scumpe este din ce în ce mai bine înţeleasă până acolo încât în inimile noastre se va aprinde acelaşi sfânt entuziasm care a umplut inimile apostolilor.” R. 3149, c.1, p.3.
Însuşindu-ni-le creştem în har şi cunoştinţă
„După ce făgăduinţele sunt ale noastre se cere timp şi o continuă întrebuinţare a credinţei pentru ca să apreciem corect făgăduinţele lui Dumnezeu şi pentru a ni le însuşi; aceasta este numită scriptural „creştere în har şi cunoştinţă”. Creştem în cunoştinţă pe măsură ce remarcăm făgăduinţele lui Dumnezeu şi, prin credinţă, ni le aplicăm şi căutăm să discernem în vieţile noastre împlinirea acestor făgăduinţe; în acelaşi timp creştem în har, căci dacă fiecare element al cunoştinţei nu este primit într-o inimă bună şi cinstită şi nu produce măsura sa de ascultare şi dreptate (har) nu vom fi pregătiţi pentru următorul pas al cunoştinţei şi vom fi astfel opriţi sau poate chiar întorşi înapoi.” R. 3156, c.2, p.1.
„Preţioase făgăduinţe sunt acestea, minunate cuvinte ale vieţii! Să ţinem seama de ele din nou şi din nou, pentru ca toată semnificaţia lor frumoasă să pătrundă adânc în inimile noastre şi să producă roadele lor binecuvântate în vieţile noastre. Fie ca ele să ne înveselească în fiecare oră întunecoasă şi de încercare şi să ne împrospăteze puterile ostenite cu reînnoită vigoare, reînnoit curaj şi zel ca să putem înainta pe calea îngustă până când, în adevăr, «ochii noştri vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui»”. R. 5863, c.1, p.2
Daţi-le mai multă atenţie
„Pentru ca anul să fie unul de un progres şi o binecuvântare spirituală mai mare decât de obicei, recomandăm ca fiecare din noi să dea mai multă atenţie decât înainte făgăduinţelor lui Dumnezeu pentru noi ca Biserică a Sa şi condiţiilor prin care ele ne vor fi făcute sigure.” R. 2240, c.1, p.2.
Curaj şi putere din făgăduinţe
„Sunt multe dificultăţi de învins şi se cere curaj pentru a le învinge. Însă curajul născut din credinţa în Dumnezeu şi din «făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe» îi întăreşte (pe copiii lui Dumnezeu — n. t.), când altfel ar putea fi copleşiţi. Le dă o putere de care toţi ceilalţi sunt străini. Dacă un copil al lui Dumnezeu devine descurajat şi îşi pierde speranţa şi puterea, aceasta se întâmplă din cauză că el nu se mai ţine de făgăduinţele de ajutor făcute de Domnul. A pierde curajul înseamnă a pierde credinţa. Pierderea credinţei şi a curajului îl face pe copilul lui Dumnezeu neputincios în faţa duşmanilor săi. Trebuie să ne încredem în Tatăl nostru chiar şi atunci când înţelegerea providenţelor Sale este acoperită ochilor noştri şi când eforturile noastre de a-L servi par a fi îngrădite.” R. 5712, c.1, p.7, c.2, p.1.
Trebuie crezute cu adevărat, pe deplin, şi însuşite personal. O influenţă puternică
„Făgăduinţele lui Dumnezeu făcute celor din această clasă sunt nespus de mari şi scumpe, iar dacă ele sunt crezute cu adevărat nu vor înceta să le influenţeze puternic viaţa; însă dacă ele nu sunt primite este clar că ele nu pot avea nici o putere asupra vieţii. Mai mult decât atât, dacă ele nu sunt crezute pe deplin, dacă nu sunt însuşite în mod personal, ele nu sunt aplicabile şi nimeni nu poate spera nimic din ele. Acest lucru este clar arătat în cuvintele apostolului: «cel drept va trăi prin credinţă»”. R. 1798, c.1, p.6.
Credeţi cu atâta stăruinţă încât făgăduinţele să devină realităţi vii
„Pavel a privit la lucrurile care erau înainte, credinţa lui a îmbrăţişat făgăduinţele lui Dumnezeu cu o asemenea stăruinţă încât pentru el erau realităţi vii care-i inspirau zel şi credincioşie. El a îngăduit minţii sale să stăruiască asupra subiectelor cereşti, aşa cum i-a sfătuit pe alţii spunând: «Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă gândiţi.» În acest fel a privit el la lucrurile care erau înainte; şi tot astfel trebuie ca şi noi să ne adunăm inspiraţia noastră spre sfinţenie şi curajul nostru spre îndurare şi credincioşie stăruitoare, chiar până la moarte.” R. 1885, c.2, p.2.
„Fiecare ar trebui să cultive credinţa în propria sa inimă: (a) împrospătându-şi continuu memoria cu făgăduinţele divine, devenind foarte familiar cu acestea în Cuvântul Tatălui. (b) El ar trebui să caute tot mai mult săşi aducă aminte că, având legământul său făcut cu Domnul, aceste făgăduinţe sunt ale lui şi în inima lui şi cu buzele lui ar trebui să le susţină ca fiind ale sale înaintea Domnului în rugăciune cu mulţumiri. Ar trebui să le susţină ca ale sale în propriile-i gânduri şi în convorbirile cu fraţii privind lucrurile sfinte. Când se ivesc încercări, dificultăţi sau încurcături, el trebuie să se gândească la aceste făgăduinţe, amintindu-şi că ele îi aparţin — pentru că Dumnezeu lea promis celor care Îl iubesc astfel — care au făcut un legământ prin sacrificiu de sine”. R. 2642, c.2, p.7.
„FĂGĂDUINŢE NESPUS DE MARI ŞI SCUMPE” – VECHIUL TESTAMENT
„Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea nespus de mare.” Gen. 15:1
„Dumnezeu a fost scutul lui — ca să-l protejeze, să-l păzească de mânia şi puterea tuturor regilor pământului şi a armatelor lor, fiind capabil şi dorind să facă toate lucrurile să lucreze spre binele lui. Ce mângâiere a fost în acest gând! Cum ne aminteşte că Dumnezeu este şi scutul nostru, cel care ne protejează de orice lucru rău sau de orice putere rea. Gândul este frumos exprimat într-una din cântările noastre: «Cel ce mi-eşti scut şi păzitor,/ Venind vifor îngrozitor,/ Tu-mi eşti scăparea, Tu m-ascunzi,/ Ţie totul e-aplecător»”. R. 2853, c.2, p.3.
„Mângâierea dată aici lui Avram este cea dată tuturor celor ce au credinţa lui Avraam, şi paralela ei în Noul Testament este declaraţia preţioasă a Domnului nostru din Ioan 14:21,23: „Cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui. … Noi vom veni la el şi ne vom face locuinţa împreună cu el”. Astfel, în mijlocul tuturor ispitelor şi încercărilor care ne înconjoară în peregrinajul nostru pământesc, în timp ce umblăm prin credinţă spre moştenirea binecuvântată rezervată sfinţilor biruitori, şi noi putem recunoaşte vocea Domnului nostru, spunând: «Nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea nespus de mare».” R. 1906, c.1, p.1.
„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” Gen. 18:14
„Spiritul lui Dumnezeu este puternic în orice fel este aplicat. Pentru a ilustra puterea Spiritului, apostolul ne îndreaptă atenţia spre Domnul nostru Isus şi moartea Sa literală şi spre modul în care Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu L-a ridicat din moarte în înviere. Gândul este că această putere a lui Dumnezeu, astfel exercitată pentru Domnul Isus şi pe care El a promis că o va exercita la fel la sfârşitul acestei vârste pentru toate membrele credincioase ale corpului lui Cristos, indică o putere a lui Dumnezeu prin care, dacă se foloseşte de ea, noua creatură va găsi tăria să cucerească, să-şi supună carnea, şi mai mult decât atât, să o facă activă, energică în serviciul dreptăţii.” R. 3203, c.1, p.4.
„Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge.” Gen. 28:15
„De la capătul îndepărtat al scării, Iacov a auzit vocea Domnului spunând: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam şi Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale. … Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge». … Aceasta a fost exact mângâierea şi încurajarea de care Iacov avea nevoie. … El a fost mulţumit cu pierderea tuturor lucrurilor deoarece avea încă favoarea divină, fiind recunoscut de Dumnezeu ca moştenitor al acestei minunate făgăduinţe, a cărei însemnătate a putut-o aprecia în mică măsură. La fel este cu toţi cei care au auzit vocea Tatălui şi au fost conduşi sau atraşi de făgăduinţele Sale, care au renunţat la orice alte ambiţii în viaţă ca să poată ajunge la favoarea divină şi la cea mai mare binecuvântare ca moştenitori ai lui Dumnezeu.” R. 3965, c.1, p.1,2.
„Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.” Exod. 4:12
„Precum I-a spus lui Moise în trecut, Dumnezeu le spune astăzi celor umiliţi: «Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus». După cum o lecţie este să nu ne încredem în noi înşine, în judecata noastră sau în puterea noastră, o altă lecţie importantă este că trebuie să avem toată încrederea, absolută încredere în Dumnezeu. Până când această lecţie nu este învăţată, nimeni nu va fi cu adevărat potrivit ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu. … Toate Scripturile ne indică faptul că umilinţa este o calitate esenţială pentru toţi cei din poporul Domnului care ar putea fi folosiţi de Domnul în orice lucrare importantă sau specială pentru El. Dacă urmaşii Domnului ar avea mereu în minte acest lucru şi şi-ar croi cu stăruinţă cursul în conformitate cu el, cât de mult ar fi ei folosiţi — putem fi siguri de aceasta.” R. 5262, c.2, p.1,3.
„Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” Exod. 33:14
„Domnul este întotdeauna cu poporul Său. El se gândeşte întotdeauna la noi, fiind atent la interesele noastre, păzindu-ne în pericol, dându-ne lucruri temporale şi spirituale, citindu-ne inimile, luând în seamă fiecare impuls de devotament iubitor faţă de El, modelând influenţele din jurul nostru pentru disciplinarea şi finisarea noastră şi ascultând cea mai slabă chemare a noastră după ajutor sau afecţiune sau părtăşie cu El.” R. 3251, c.2, p.2.
„Când Dumnezeu vorbeşte despre prezenţa Sa cu slujitorii Săi nu trebuie să ne gândim că El este cu ei în prezenţa Sa trupească, ci că este prezent prin Spiritul Său şi prin mesagerii îngereşti, susţinându-i, binecuvântân-du-i şi călăuzindu-i. El îi protejează de orice lucru care i-ar vătăma. El veghează asupra fiecărui interes al lor şi le poartă de grijă cu gingăşie.” R. 5547, c.2, p.4.
„Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună” Deut. 28:12
„Acum ziua Domnului a sosit: noi trăim acum în ziua prezenţei Fiului Omului — «Domnului secerişului», care are pe capul Său o coroană de aur (autoritate divină) şi în mână (putere) o seceră ascuţită — secera «adevărului prezent», dezvăluirea clară a «Cuvântului lui Dumnezeu (care) este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri . … şi care judecă gândurile şi intenţiile inimii». El trimite astfel de «lucrători», «îngeri» sau «mesageri» la seceriş cum a trimis şi în secerişul vârstei iudaice, adică pe ucenicii Săi consacraţi şi credincioşi, care poartă Mesajul Secerişului — Planul lui Dumnezeu descoperit acum pe deplin împreună cu timpurile şi sezoanele lui stabilite.” R. 1362, c.1, p.3.
„Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.” Deut. 31:6
„Încă mai poate fi adevărat pentru poporul Domnului că lucrurile vor părea foarte întunecate; dar ei nu cad şi nu vor cădea în disperare orice ar veni, pentru că Domnul a spus că nu ne va lăsa şi nu ne va părăsi niciodată. Această făgăduinţă plină de îndurare trebuie să ne dea o nădejde tare şi neclintită. Trebuie să ne ţinem de ancora nădejdii noastre. Poziţia noastră, prin urmare, diferă foarte mult de cea a lumii, care nu are nici o nădejde specială. Oamenii din lume nu au ancoră solidă, nu au făgăduinţe preţioase care să-i ţină tari. Noi ştim că în cel mai rău caz, chiar dacă ar trebui să murim de foame, speranţa noastră stă dincolo de văl, dincolo de moarte. De aceea, sfinţii de astăzi ai lui Dumnezeu privesc moartea ca pe o poartă prin care se intră. … într-o îndeplinire a tuturor nădejdilor şi bucuriilor noastre.” R. 5671, c.1, p.3.
„Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta!” Deut. 31:8
„Providenţa lui Dumnezeu peste aceştia, fiii Lui, este o providenţă foarte specială: toţi paşii lor sunt rânduiţi de Domnul; chiar şi firele de păr din cap le sunt numărate (Luca 12:7). Ochii Lui sunt îndreptaţi întotdeauna spre cel drept şi urechile Lui sunt deschise la rugăciunile acestuia. Toţi îngerii sunt duhuri slujitoare trimise pentru a-i sluji pe aceşti moştenitori ai mântuirii. Toate lucrurile sunt făcute să lucreze împreună spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu şi sunt chemaţi conform scopului Său. Cât de minunată şi specială este această grijă! Iar aceştia au făgăduinţa ei până la sfârşitul stării lor de încercare. Dumnezeu este într-adevăr un Tată pentru toţi cei care îşi pun încrederea în El; însă este o mare diferenţă între cei care sunt fiii Săi şi cei care rămân străini şi chiar duşmani.” R. 1561, c.1, p.4.
„El este preaiubitul Domnului şi va locui în siguranţă lângă El. Domnul îl va ocroti totdeauna şi el se va odihni între umerii Lui.” Deut. 33:12
„Dar numai cel credincios este păzit astfel. Nu trebuie să înţelegem că Domnul îi ocroteşte pe cei care nu fac efortul necesar să cunoască voinţa lui Dumnezeu ca să o poată împlini, ci pe cei care urmează în urmele lui Isus, care fac tot ce le stă în putere spre a plăcea Domnului aşa încât să fie capabili a discerne drumul pe care El ar vrea ca ei să îl urmeze. Aceştia fac ca vocea laudei Lui să fie auzită astăzi şi harul de-ajuns este partea lor. Dacă încercările credinţei, supunerii şi încrederii vor fi mai mari în viitorul apropiat decât au fost până în prezent, aceşti credincioşi nu vor cădea. … Ei vor fi puternici în Domnul şi în puterea tăriei Lui, chiar dacă, pentru un timp, li se va cere să Îl urmeze fără să poată vedea unde.” R. 5501, c.2, p.2.
„Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pe oriunde vei merge.” Ios. 1:9
„Pentru a lupta cu lumea, carnea şi diavolul se cere mai multă putere decât posedăm; avem nevoie de curajul care ajunge la noi din această asigurare divină dată lui Iosua (de sus). R. 3080, c.2, la mijloc.
„Nici unul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit.” Ios. 23:14
„În cele mai mici şi în cele mai mari afaceri ale vieţii noastre El a vegheat întotdeauna pentru interesele noastre. Fiecare nor a avut o căptuşeală aurie! Ce am putea noi săi dăm Domnului?” R. 5538, c.1, ultimul p., c.2, sus.
„El va păzi paşii preaiubiţilor Lui.” 1 Sam. 2:9
„Nimic nu-i va atinge ca şi creaturi noi în Cristos.” R. 5862, c.2, p.3.
Zilele noastre în mâinile lui Dumnezeu
„Nu ştim dacă noi, care astăzi suntem aici, ne vom întâlni din nou în carne sau nu. Ce importanţă are? Suntem pe deplin mulţumiţi fie că trăim, fie că murim — indiferent ce hotărăşte providenţa divină cu privire la noi. «Zilele mele sunt în mâinile Tale; Doamne, acolo vreau să fie» — frumoasă expresie, nu-i aşa? Dorim să se facă voia Domnului în privinţa timpului schimbării noastre şi în privinţa tuturor lucrurilor de care ne bucurăm zilnic împreună — toate îi sunt încredinţate Lui. Voinţele noastre sunt complet moarte. Voinţa Lui trebuie să domnească în trupul tău, în al meu şi în al tuturor.” R. 5728, c.2, p.5.
„Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din cauza Numelui Lui celui mare, căci Domnului I-a plăcut să facă din voi poporul Lui.” 1 Sam. 12:22
„Aplicând acest verset Israelului spiritual putem lua şi noi o mare mângâiere din el. Dacă pentru Israelul natural a fost o favoare să fie adoptat ca şi popor special al lui Dumnezeu, ca şi casă a servilor, cu cât mai mare este binecuvântarea pentru Israelul spiritual, adoptat de Domnul ca şi casă a fiilor, supuşi Fiului mai mare, Isus; «şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită şi nădejdea cu care ne lăudăm!» (Evr.3:6). Este bine că poporul Domnului a fost chemat să se teamă de Domnul, să-L respecte; dar dacă Scripturile ar fi conţinut numai porunci şi mustrări, întreg poporul Domnului s-ar fi descurajat demult, cu si-guranţă. Dimpotrivă, prin mustrări şi corectări Domnul ne dă mărturii foarte preţioase cu privire la dragostea şi îndurarea Sa, la bunătatea şi îndelunga Sa blândeţe, pentru a ne încuraja.” R. 3223, c.2, p.3.
„Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, Mântuitorul meu.” 2 Sam. 22:2
„Aceasta este o asigurare binecuvântată aplicabilă pentru toţi din poporul Domnului şi este pe deplin verificată de toţi cei care îşi găsesc plăcerea în Domnul, care cugetă la bunătatea Lui şi care aduc lauda cuvenită numelui Său sfânt. — «Domnul este stânca mea (pe care îmi pot clădi în siguranţă speranţele), cetăţuia mea (în care mă pot ascunde în siguranţă), salvatorul meu (în orice vreme de necaz)»”. R. 2032, c.2, p.1.
„Căci ochii Domnului străbat tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă înaintea Lui.” 2 Cron. 16:9
„Aceşti ochi despre care se vorbeşte reprezintă influenţa Domnului, puterea Sa de a cunoaşte, prin orice mijloace. … Fără îndoială, Dumnezeu are mijloace cu mult superioare mijloacelor noastre. … El ne spune că îngerii sunt slujitorii Săi şi că aceştia au grijă de poporul Său. … Dar îngerii Domnului, … au o grijă mai mare de noi, cei din Biserica Evanghelică, decât faţă de oricine din poporul Domnului care a trăit înainte în istoria lumii. Domnul este în mod special interesat în Israelul spiritual. Deci, aceşti îngeri au grijă de noi, supraveghează afacerile noastre şi sunt agenţii sau canalele de comunicare către noi a voinţei Sale, comunicare în sensul providenţelor pentru noi, cauzând această providenţă sau cealaltă.” R. 5634, c.1, p.3,4; 5635, c.1, p.2.
„Bucuria Domnului este tăria voastră.” Neem. 8:10
„Capacitatea noastră de a ne bucura acum nu este aceeaşi cu cea pe care o vom avea în curând, dar acum este posibil să avem micile noastre vase pământeşti atât de pline cât pot ele ţine din bucuria Domnului. … (vezi Ioan 14:23). Într-o asemenea companie poate vreun creştin să nu reuşească să obţină măcar o măsură din bucuria în Domnul? Nu, dacă credinţa sa îmbrăţişează făgăduinţa şi o ţine, obţinerea bucuriei în Domnul va urma cu siguranţă şi cu cât mai mult credinţa lui apucă făgăduinţa cu atât mai mult va vedea împlinirea ei şi cu atât mai îmbelşugată va fi bucuria lui; pentru că în prezenţa Domnului este bucurie nespusă, indiferent de condiţii şi împrejurări.” R. 1949, c.1, p.2,3.
„De şase ori te va scăpa din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul.” Iov 5:19
„Dacă locuim în Cristos şi Cuvântul Său locuieşte în noi, El va fi izbăvitorul nostru în şase necazuri şi în cel de al şaptelea nu ne va părăsi — pentru că am fost chemaţi de Dumnezeu, pentru că am răspuns la chemare şi pentru că noi căutăm să-L glorificăm în trupurile noastre. De aceea nu trebuie să ne temem de ceea ce-ar putea să ne facă oamenii.” R. 5539, c.1, p.8.
„Unele din aceste făgăduinţe au fost rezumate de către poet astfel: «Când prin ape adânci te chem să treci/ Râurile durerii nu te vor îneca;/ Căci Eu voi fi cu tine, necazul săţi binecuvântez/ Şi chinul cel mai mare să-ţi sfinţesc»”. R. 4784, c.2, sus.
„Am necurmat pe Domnul înaintea mea; pentru că El este la dreapta mea, nu mă voi clătina.” Ps. 16:8
„«La dreapta mea» — cel mai aproape în afecţiunea mea.” A. 92.
„În locul încrederii în sine înţelepciunea dictează neîncrederea în sine, amintind slăbiciunile şi imperfecţiunile şi corespunzător cu aceasta dictează mai mare respect pentru Dumnezeu şi încredere în El, care, mai mult decât orice altceva, ne va întări şi ne va face în stare să ne îndepărtăm de răul stării noastre căzute. … Numai când suntem astfel umiliţi şi credincioşi ne face Domnul vasele Sale alese pentru a duce numele Lui altora.” R. 5186, c.1, p.1; c.2, p.2.
„Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la dreapta Ta.” Ps. 16:11
„Aceştia au învăţat să aprecieze lucrurile vieţii prezente după adevărata lor valoare; ei văd că toate bucuriile vieţii sunt trecătoare şi nesatisfăcătoare şi că singura valoare reală a ei constă în posibilităţile pe care le acordă de a ne experimenta, disciplina, educa în lucrurile lui Dumnezeu, de a auzi chemarea lui Dumnezeu şi de a ne întări chemarea şi alegerea. Astfel folosind în mod potrivit viaţa prezentă — umblând pe cărarea vieţii pe care Dumnezeu ne-o arată prin Cuvântul Său — noi avem în prezent bucurii, speranţă şi credinţă în lucrurile nevăzute, dar care sunt sigure şi eterne; cunoscând de asemenea că în curând, în prezenţa imediată a lui Dumnezeu vom avea o bucurie nespusă şi desfătare veşnică la dreapta Lui — locul cel mai important de favoare.” R. 1949, c.1, p.1.
„Bucuria noastră este mult dependentă de studierea Cuvântului şi de cunoaşterea preţioaselor făgăduinţe pe care le conţine.” R. 5460, c.1, sus.
„Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, salvatorul meu! Dumnezeul meu, stânca mea, în El îmi voi pune încrederea; scutul meu, tăria care mă scapă şi turnul meu cel înalt!” Ps. 18:2
„Domnul este un scut (o apărare) pentru toţi cei care se încred în El; căci cine este Dumnezeu (puternic) în afară de Domnul? Sau cine altcineva este stânca (un loc sigur de ancorare pentru sufletele noastre) decât Dumnezeul nostru? Nu există nimeni altcineva în care să ne putem ancora credinţa şi speranţa; dar ancoraţi sigur în El putem să ne încredem şi să nu ne fie frică şi putem să ne odihnim cu plăcere la umbra aripilor Lui. «Viu este Domnul şi binecuvântată să fie stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele!” Ps. 18:46» R. 3337, c.2, p.4.
„Dumnezeu mă încinge cu putere şi îmi face desăvârşită calea … Cu tine m-am năpustit asupra unei oşti înarmate; cu Dumnezeul meu am sărit peste un zid.” Ps. 18:32, 29
„Dacă un om încearcă să facă acest lucru cu propriile sale puteri cu siguranţă nu va reuşi pentru că încercarea de foc, care va încerca pe fiecare se va dovedi prea grea pentru mintea carnală; dar Dumnezeu, care-i face pe cei consacraţi să vrea şi să facă ceea ce Lui îi este plăcut, îi va întări şi îi va înzestra pe cei care depind de harul Său, astfel încât, împreună cu psalmistul, să poată spună (textul de mai sus), iar împreună cu Pavel: «Pot totul în Cristos, care mă întăreşte»”. R. 2154, c.1, p.4.
„Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.” Ps. 23:1
„Oile adevărate îşi vor supune voinţele proprii voinţei Păstorului, vor avea încredere deplină în conducerea Sa şi făcând astfel vor fi eliberate de acea poftă neliniştitoare atât de întâlnită la copiii lumii.” R. 3269, c.1, p.3.
„Se poate ca ei să nu fie foarte învăţaţi şi, omeneşte vorbind, se poate să nu fie în stare să lupte cu toate sofismele erorii. Dar, fiind atât de bine familiarizaţi cu vocea Stăpânului, ei vor observa rapid că astfel de voci sunt vocile unor străini şi nu le vor urma, căci credincioşia şi ascultarea lor sunt numai pentru Păstor. Într-o asemenea atitudine a minţii şi a inimii se află unica noastră siguranţă în mijlocul tuturor greutăţilor şi confuziei acestei zile rele. Şi toţi aceştia pot să cânte încrezători împreună cu psalmistul — Psalmul 23.” R. 3116, c.1, p.4,5.
„El îmi dă odihnă în păşuni verzi şi mă duce la ape liniştite.” Ps. 23:2
„Care din oile Domnului nu a găsit asemenea păşuni verzi de înviorare spirituală în rugăciunile şi studiile sale personale asupra lucrurilor divine … în adunarea cu alţii pentru studierea Cuvântului, pentru rugăciune sau pentru a mărturisi bunătatea şi îndurarea Domnului? Toate aceste ocazii şi privilegii … sunt provizii făcute turmei de către marele Păstor. … Apele adevărului şi îndurării sunt vii, dar sunt relativ liniştite. … Oile nu le pot găsi singure; pentru a le găsi se cere conducerea spiritului. … Să diferenţiem, să discernem vocea Lui cu accentul ei demn de încredere, atât de diferită de vocea erorii. Adevăratele oi nu îi vor urma pe străini pentru că ele nu cunosc vocea străinilor. Lor nu le place sunetul banilor, al ambiţiilor lumeşti din ea, sau tonul ei de intrigi clericale, contradicţia ei cu spiritul mesajului divin şi al metodei divine.” R. 3269, c.1, p.5; c.2, p.1.
„Îmi înviorează sufletul şi mă călăuzeşte pe cărări drepte, din cauza Numelui Său” Ps. 23:3
„Îmi înviorează sufletul (îl recuperează din moarte), mă călăuzeşte pe cărările dreptăţii din pricina Numelui Său (pentru că eu sunt copilul Său şi port onoratul Său nume).” R. 3116, c.2, la mijloc.
„Aplicarea … la experienţa creştinească ar face ca aceste experienţe, numite înviorări ale sufletului sau fiinţei, să corespundă cu îndreptăţirea noastră la viaţă … pentru ca noi să putem sacrifica şi … umbla în urmele marelui Păstor care şi-a dat viaţa pentru oi. Astfel sunt conduse oile adevărate pe cărările drepte, … avantajoase pentru dezvoltarea lor spirituală. … Această favoare, binecuvântare şi posibilitate ajunge la ei nu din cauza lor sau pentru că ar merita, ci prin harul Domnului — «din cauza numelui Său»”. R. 3269, c.2, p.2.
„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.” Ps. 23:4
„Oile turmei mici nu se tem de nici un rău, datorită favorii Domnului, datorită faptului că El este cu ele, de partea lor, şi şi-a arătat favoarea Sa în preţul de răscumpărare deja plătit. El este, de asemenea, cu ele în Cuvântul făgăduinţei Sale — asigurarea Sa că moartea nu va însemna nimicire. … Ce-i de mirare că aceştia pot umbla prin valea umbrei morţii cântând şi compunând melodii în inimile lor. … După cum toiagul Păstorului a fost folosit pentru a ajuta oile să iasă din necazuri, pentru a le apăra de duşmanii prea puternici şi pentru a le pedepsi când nu erau atente, şi după cum toate aceste întrebuinţări ale toiagului au fost pentru interesul şi binele oilor, tot astfel este şi cu turma mică a Domnului, cu Păstorul lor şi cu toiagul Său de ajutor. … Adevăratele oi învaţă să iubească providenţele Păstorului şi sunt mângâiate de ele.” R. 3269, c.2, p.3,4.
„Tu îmi pregăteşti o masă în prezenţa vrăjmaşilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu este plin de dă pe deasupra.” Ps. 23:5
„Ce multe feluri de astfel de mese există şi cât de diferite sunt alimentele, în ce priveşte doctrina. Mâncarea, pe cele mai multe din ele, pare să se fi stricat în timp ce se prepara. O parte este întristătoare, alta este acră, iar cea mai mare parte este mucegăită. Pentru că cea mai mare parte din ea se trage din «veacurile întunecate», dragii prieteni care stau la aceste mese găsesc că au puţină poftă pentru o asemenea hrană. … Noi le-am atrage atenţia asupra proviziei generoase şi mărinimoase de adevăr divin pe care Domnul însuşi o distribuie casei credinţei, «lucruri noi şi vechi», dar toate curate, dulci, delicioase, măreţe. Această masă este deschisă tuturor celor care îl iubesc pe Domnul cu toată inima, mintea, sufletul şi puterea lor —mai mult decât casele sau pământurile, părinţii sau copiii, soţul sau soţia, organizaţia sau societatea, sistemul sectar sau chiar pe sine.” R. 3270, c.1, p.2.
„Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa Domnului zile îndelungate.” Ps.23:6
„Sfântul Pavel vorbeşte despre deplina siguranţă a nădejdii şi deplina siguranţă a credinţei ca fiind stările potrivite poporului Domnului. Acesta este şi gândul exprimat de profet în textul de mai sus — deplină încredere că Cel care a început o lucrare bună în noi este şi capabil şi doritor să o isprăvească (Fil. 1:6). Dar ce puţini creştini au această deplină siguranţă a credinţei; ce puţini pot să spună: «Cu siguranţă, fără îndoială, bunătatea şi îndurarea mă vor însoţi … şi prin harul lui Dumnezeu, în final, voi câştiga Împărăţia cerească!». … Cei câţiva care pot intra pe deplin în armonie cu apostolul şi profetul în aceste expresii au în această privinţă o mare bucurie, o mare binecuvântare, o mare pace a inimii pe care ceilalţi nu o posedă.” R. 2642, c.1, p.4.
„El face pe cei smeriţi să umble în dreptate, El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” Ps. 25:9
„Smerenie = supunere răbdătoare faţă de voinţa divină.” R. 2586, c.1.
„În timp ce Dumnezeu permite ca oamenii îndărătnici să cadă în păreri eronate şi să prospere în răspândirea lor, pe de altă parte El îi călăuzeşte în gândire pe cei smeriţi, îi învaţă calea Sa şi ridică un stindard pentru ei prin care li se dă posibilitatea să vadă adevărul şi să-l deosebească de eroare. Deşi în această «zi rea» o mie vor cădea în aceste erori, ele nu-i vor înfrânge pe cei smeriţi pentru care Domnul S-a angajat să îi îndrume şi să-i ferească de cădere.” R. 1268, c.1, p.3.
„Cel care învaţă această lecţie (a smereniei) primeşte cea mai importantă pregătire pentru serviciul divin.” R. 5261, c.1, p.5.
„Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.” Ps. 25:12
„Preaiubiţilor, sfatul nostru pentru voi în aceste vremuri periculoase, când eroarea îmbracă cele mai otrăvitoare şi mai înşelătoare înfăţişări, când îşi găseşte agenţii ei cei mai activi printre fraţii falşi şi surorile false din chiar mijlocul vostru şi când fidelitatea faţă de adevăr prilejuieşte ruperea unora dintre legăturile sociale cele mai intime pe care le-aţi avut vreodată, chiar printre cei cu care odată aveaţi convorbiri plăcute pe când mergeaţi împreună la casa Domnului — da, în aceste timpuri să urmăm din nou sfatul lui Pavel: «Rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat», căci este scris (Ioan 6:45) : «toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.»” R. 1320, c.2, p.6.
„Prietenia Domnului este cu cei care se tem de El, ca să-i facă să cunoască legământul Său.” Ps. 25:14
„Se spune aceasta ca şi cum ar fi foarte important a vedea sau a înţelege cu claritate Legământul lui Dumnezeu; şi este un lucru important pentru că Legământul lui Dumnezeu este cu adevărat cheia întregului Plan Divin. Ceea ce Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam în Legământ: «În tine şi în sămânţa ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului», includea, direct şi indirect, toate bogăţiile harului divin. … Cu ochii unşi, cu inimile pe deplin consacrate Domnului şi plini de dorinţa de a cunoaşte exact care este voinţa şi calea Sa, privim la marele Legământ şi iată că el se deschide maiestuos înaintea noastră în trei părţi: (1) toate familiile pământului — fiecare membru al familiei umane va primi o binecuvântare; (2) Sămânţa lui Avraam va fi canalul prin care aceste binecuvântări divine se vor revărsa asupra fiecărei creaturi; (3) această Sămânţă găsim că îl desemnează în primul rând pe Domnul nostru Isus Cristos, iar în al doilea rând include «Mireasa, soţia Mielului», comoştenitorii Săi în acest Legământ şi în toate îndurările divine.” R. 2209, c.1, p.5; c.2, p.1.
„Domnul este lumina şi mântuirea mea; de cine să mă tem? Domnul este tăria vieţii mele; de cine să-mi fie frică?” Ps. 27:1
„Acest text ne sugerează dispoziţia potrivită pentru toţi cei din poporul Domnului care luptă acum lupta bună a credinţei. Chiar dacă situaţia poate părea întunecată şi periculoasă şi chiar dacă duşmanii se vor înmulţi şi problemele vor creşte, textul ne îndeamnă să nu ne temem.” R. 2016, c.2, sus.
„Această consolare, exprimată în moduri diferite de-a lungul Scripturii, ajunge cu toată puterea sa binecuvântată în timpurile noastre de cea mai mare nevoie. … Curajul născut din credinţă şi întărit prin îndurare strigă cu îndrăzneală smerită în mijlocul celui mai adânc întuneric, al celor mai grele dificultăţi, în mijlocul celei mai năpraznice furtuni şi în cele mai ameninţătoare pericole: «Domnul este lumina şi mântuirea mea; de cine să mă tem? Domnul este tăria vieţii mele; de cine să-mi fie frică?»” R. 1915, c.1, p.1; c.2, p.3.
„Căci El mă va ocroti în coliba Sa în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Său şi mă va înălţa pe stâncă.” Ps. 27:5
„Este bine, mai ales în acest timp de cea mai mare nevoie, ca poporul Domnului să ţină seama de valoarea acestei părţi a armurii creştine (credinţa) şi ca uşile credinţei lor să-i închidă complet în tainicul loc al Celui Preaînalt. Când reproşurile cad dese şi repezi … când numele lor sunt îndepărtate ca rele … ah, atunci este timpul să apuce cu fermitate scutul credinţei şi să adopte limbajul triumfător al psalmistului (ca mai sus).” R. 1788, c.1, p.5.
„Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte.” Ps. 27:10
„A fi numărat în poporul lui Dumnezeu este un foarte mare privilegiu; dar acest lucru înseamnă mult mai mult decât mulţi par să înţeleagă, atât din partea lor cât şi din partea lui Dumnezeu. În ce priveşte partea lor, înseamnă … că ei au devenit fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu prin Cristos, că ei au făcut o deplină consacrare lui Dumnezeu pentru a urma în urmele Fiului Său iubit. … Din partea lui Dumnezeu înseamnă împlinirea tuturor făgăduinţelor Sale îndurătoare faţă de aceştia, prin Cristos, atât pentru viaţa prezentă cât şi pentru cea viitoare. Înseamnă că în viaţa prezentă avem iubirea, îngrijirea, disciplina, sfatul, învăţătura, protecţia şi încurajarea Sa părintească până la sfârşit şi că, după aceea, vom fi primiţi în prezenţa Sa glorioasă, în odihna, bucuria şi pacea fără sfârşit. O, cât de binecuvântat are să fie poporul lui Dumnezeu! Chiar şi în viaţa prezentă răsplata favorii Sale nu se poate cântări.” R. 1787, c.2, p.5; 1788, c.1, p.1.
„Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, încurajează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!” Ps. 27:14
„Vedem că Domnul a declarat că poporul Său nu va fi protejat în mod special în ceea ce priveşte lucrurile pământeşti; şi dacă, în înţelepciunea Sa, este cel mai bine să ne zdrobească şi să ne ruşineze, aşa cum de altfel s-a făcut cu Învăţătorul nostru, trebuie să ne îmbărbătăm şi El ne va întări inimile pentru că ne bizuim şi avem încredere în El. Noi ştim că El este prea înţelept ca să greşească şi că trebuie să existe un motiv, o raţiune pentru care permite ceva să vină peste noi. Ştim cu siguranţă că cei sfinţi sunt preţioşi în ochii Domnului — sunt ca lumina ochilor Săi; şi astfel ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele nostru.” R. 5330, c.2, p.7.
„Domnul va da tărie poporului Său, Domnul va binecuvânta pe poporul Său cu pace.” Ps. 29:11
„În acest text, tărie înseamnă, în mare măsură, curaj.” R. 4817, c.1, p.9.
„Să fim cu credincioşie „poporul Său”, să dorim cu seriozitate şi să folosim cu încredere tăria promisă. Credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa şi care o va şi îndeplini. Deci, dacă îţi lipseşte tăria de a-ţi folosi cu credincioşie talentul, a ta este greşeala şi nu a lui Dumnezeu. Ori serviciul Lui nu îţi este destul de aproape de inimă, ori nu te foloseşti de tăria pe care El o dă. «Domnul va da tărie poporului Său» — slujitorilor Săi încrezători, credincioşi — celor care-şi folosesc spre lauda Sa talentele consacrate Stăpânului lor, indiferent dacă acestea sunt multe sau puţine.” R. 3697, c.1, p.2.
„Tu îi ascunzi la adăpostul feţei Tale de uneltirile omului, îi ascunzi în cortul Tău de limbile puse pe ceartă.” Ps. 31:20
„O, cât de preţioasă este această ascunzătoare! Câtă odihnă şi câtă împrospătare găsim în mijlocul agitaţiilor care tulbură în prezent întreaga lume, dar mai ales naţiunile creştinătăţii — suntem la adăpost de mândria şi nebunia oamenilor în eforturile lor neizbutite de a schimba ordinea socială nesatisfăcătoare din prezent; şi suntem la adăpost de limbile puse pe ceartă, în încercarea lor la fel de zadarnică de a elabora principiile clare ale adevărului şi ale dreptăţii din confuzia prezentă a tradiţiilor omeneşti (Ps. 31:20). Aici găsim odihna, pacea, lumina şi bucuria pe care lumea nu poate nici să le dea, nici să le ia.” R. 1788, c.1, p.3.
„Fiţi tari şi inima să vi se încurajeze, toţi cei care nădăjduiţi în Domnul!” Ps. 31:24
„Oricând venim în contact cu oameni lumeşti simţim ca un fel de duş rece peste încrederea noastră simplă, deşi ei nu ne spun nici un cuvânt. Trebuie să fim tari şi să ne încredem în Domnul, aşa cum porunceşte textul nostru. … Dar un curaj izvorât din principii drepte, bazat pe credinţa în Domnul, nu este unul lăudăros, ci un curaj nobil şi plăcut Domnului. El îşi are izvorul în înţelegerea faptului că Dumnezeu a făgăduit, că Dumnezeu supraveghează şi doreşte ca noi să fim comoştenitori cu Fiul Său în Împărăţia Lui. El ne probează doar să vadă dacă ne vom dovedi credincioşi. Acest curaj înseamnă, de asemenea, să facem lucrurile în modul corect.” R. 5329, c.2, p.5; 5330, c.1, p.4.
„Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sfătui cu ochiul asupra ta.” Ps. 32:8
„Un părinte pământesc se bucură mai mult de copilul ascultător şi care se supune imediat, pentru care un cuvânt sau o privire de dezaprobare este suficientă pentru a-l abate de la rău, tot astfel şi Tatăl nostru din ceruri declară că îi aprobă pe cei care «tremură la Cuvântul Lui» (Isa. 66:5). Aceştia lucrează împreună cu Dumnezeu la dezvoltarea caracterelor lor, observându-şi propriile lor defecte şi căutând să le corecteze — ascultând de glasul Tatălui, care-i călăuzeşte, îi instruieşte sau îi mustră cu iubire, şi chiar căutând zâmbetul Său aprobator. … Domnul spune acestei clase ascultătoare şi ve-ghetoare: «te voi sfătui cu ochiul asupra ta». … Cei care pot fi călăuziţi numai prin pedepse continue nu vor face parte din clasa celor biruitori.” E. 236,237, p. 453, jos, p. 454, la mijloc (ediţia 1993).
„Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă.” Ps. 34:7
„Tăbărâre — o prezenţă continuă şi de durată.” R. 3441, c.1, p.2.
„Voia lui Dumnezeu a fost ca în timpul Vârstei Evanghelice casa spirituală a lui Israel să umble prin credinţă şi nu prin vedere, de aceea nu ar fi potrivit ca după ce Biserica a fost pe deplin stabilită să fie aşteptaţi să apară îngeri pentru a se manifesta în mod vizibil. … Cei care îi urmează lui Cristos au Biblia şi paza nevăzută a sfinţilor îngeri pentru a le susţine interesele, pentru a-i păzi şi pentru a le conduce afacerile în mod providenţial. Acest lucru este pentru noi ceva real şi de mare mângâiere. Dacă am avea ideea că Dumnezeu le face toate acestea în mod personal, am gândi că El ne-a uitat cu siguranţă. Dar având asigurarea Cuvântului Său că nici un fir de păr de pe capetele noastre nu va cădea la pământ fără ştirea Tatălui nostru, mintea noastră se poate linişti în faptul că El duce la îndeplinire planurile Lui în Cristos, pentru copiii Săi, prin intermediul sfinţilor îngeri.” R. 5635, c.1, p.1; c.2, p.2.
„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” Ps. 34:8
„Cei care se interesează numai din curiozitatea de a şti ce lucruri bune se găsesc pe masa Domnului, niciodată nu vor putea şti. Numai cei care vin cu inimi sincere să guste şi să vadă pentru ei înşişi le vor cunoaşte. A lor este «mana ascunsă». … Numai aceia sunt invitaţi la această masă a Domnului — la acest ospăţ de binecuvântări spirituale, de comuniune şi părtăşie cu Dumnezeu, de o cunoaştere a lucrurilor adânci ale lui Dumnezeu, a făgăduinţelor nespus de mari şi scumpe, şi de bucurie în colaborarea cu El în Planul Său de mântuire — care doresc să părăsească toate celelalte mese. … Numai cei care apreciază adânc sunt doriţi la acest ospăţ — cei care cu bucurie vor renunţa la tot pentru a lua parte la favoare.” R. 1957, c.2, p.4,6.
„Ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor.” Ps. 34:15
„Oare nu putem ca toate încercările şi descumpănirile noastre să le ducem Domnului în rugăciune? Ba da, putem cu adevărat. Şi nici o mângâiere nu va fi mai mare pentru cel descumpănit sau cel trist decât privilegiul de a le spune Domnului. Urechea Sa este întotdeauna deschisă pentru strigătele celor «micuţi» ai Săi; simpla mărturisire făcută Lui, înţelegerea că El este interesat în toate afacerile noastre ne vor împrospăta şi ne vor înveseli. Ne vor face să ne reamintim făgăduinţele Sale că niciodată nu ne va părăsi şi nu ne va uita, să ne reamintim înţelepciunea şi iubirea Sa. … Aruncând toate grijile noastre asupra Lui. … ne vom putea scula din genunchi mai întăriţi, mai fericiţi şi mult mai încrezători, în mult mai apropiată părtăşie şi comuniune cu Domnul decât dacă am fi încercat să ne conducem singuri afacerile.” R. 1999, c.2, p.5.
„Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită şi mântuieşte pe cei cu duhul înfrânt.” Ps. 34:18
(vezi Vestitorul dimineţii milenare, vol. 4, nr. 5 pag/282-284. «Comori din cer»)
„Casele, pământurile şi comorile adunate cu grijă pot să dispară sub lovitura de ciocan a celui puternic. Prietenii în care te-ai încrezut multă vreme pot să devină reci dintro dată, să-ţi întoarcă spatele şi să-ţi devină chiar duşmani. Casa pe care o iubeşti trebuie odată să se prăbuşească, familia să fie împrăştiată sau cuprinsă de moarte. Dragostea care străluceşte pe altarul casei poate să pălească şi să devină neclară sau să se stingă. Câţi şi-au găsit înaltele speranţe ale tinereţii şi ale vieţii timpurii transformate în scrum în doar câţiva ani sau câteva luni. Cuvântul Domnului se adresează tuturor acestora cu o putere specială când îi cheamă să vină cu inimile lor împovărate şi necăjite la El (vezi textul de mai sus). Dragostea şi făgăduinţele Lui preţioase sunt ca dulcele balsam din Ghilead pentru cei care, fiind trişti şi tulburaţi în lupta vieţii, vin la Cristos pentru odihnă şi alinare, pentru viaţă şi vindecare.” R. 5862, c.1, p.3,4.
„Multe sunt necazurile celui drept, dar Domnul îl scapă din toate.” Ps. 34:19
„Experienţele zilnice ale vieţii au o misiune de maximă importanţă pentru noi iar felul în care le primim ar trebui să ne preocupe în modul cel mai adânc, căci după folosul pe care îl tragem din ele belşugul fiecărei zile sau greutatea şi încercările ei ne aduc o binecuvântare sau un blestem. … Supărarea şi necazurile pot şi probabil adesea vor putea să se reverse ca un potop, dar Domnul va fi Sprijinul şi Puterea noastră în orice experienţă pe care El o permite. Sufletul care niciodată n-a cunoscut disciplinarea făcută de supărare şi necaz n-a învăţat încă ce este bucuria şi preţuirea dragostei şi ajutorului Domnului. În perioadele când ne copleşesc necazul şi supărarea atunci ne apropiem de Domnul, iar El se apropie în mod special de noi.” R. 5802, c.1, p.4,6.
„Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi Domnului calea, încrede-te în El şi El va lucra!” Ps. 37:4,5
„Numai atunci când încrederea continuă în Domnul şi în multele Sale providenţe-răspuns s-au dezvoltat în vieţile noastre într-o preţioasă cunoaştere şi o intimitate personală (cu El — n.t.), atunci învăţăm să ne desfătăm în El. … Atunci, oricât de întunecată ar fi cărarea noastră, … gândul la protecţia divină ne însoţeşte mereu … El este desfătarea noastră. Legea Lui este plăcerea noastră. Prietenia şi dragostea Lui sunt însăşi viaţa noastră. Când inima a ajuns astfel centrată în Dumnezeu, cel mai firesc impuls este acela de a-şi supune Lui calea. … Cu siguranţă aceştia au tot ce le doreşte inima şi nu sunt lipsiţi de nici un bine.” R. 5803, c.2, p.2,3,5.
„Domnul întăreşte paşii omului şi astfel El îşi găseşte plăcere în calea lui.” Ps. 37:23
„În mulţi din poporul Domnului este o sursă de slăbiciune faptul că nu se ţin aşa cum ar trebui, prin credinţă, de această făgăduinţă şi altele asemănătoare; căci numai în măsura în care au această credinţă şi îmbrăţişează aceste făgăduinţe pot fi susţinuţi de ele şi pot fi încurajaţi să se străduiască pentru premiu.” R. 3157, c.1, p.1.
„Ei se pot desfăta pe această cale, oricât ar fi de spinoasă, îngustă şi aspră, datorită încrederii lor în dragostea şi înţelepciunea lui Dumnezeu şi datorită încrederii că Cel care a început o lucrare bună în ei o completează astfel şi îi binecuvântează cu experienţele pe care înţelepciunea divină vede că vor fi, în cele din urmă, spre folosul lor.” R. 2762, c.2, p.4.
„Chiar dacă va cădea, nu se va prăbuşi de tot, căci Domnul îl apucă de mână.” Ps. 37:24
„Nu trebuie să scăpăm din vedere. … asigurarea că, deşi copilul lui Dumnezeu se poate împiedica uneori pe cale, nu va însemna că va fi doborât de tot, pentru că mâna lui se ţine încă de Domnul! Ce gând încurajator se găseşte aici! Ce bine calculată este eliberarea poporului Domnului din deznădejdea totală, atât în ce-i priveşte pe ei înşişi, cât şi unul pe altul. Toate gândurile importante care trebuie ţinute minte sunt: Mai sunt eu al Domnului? Mai cred eu în sângele preţios? Mai sunt eu încă consacrat Domnului şi căii Sale drepte? Dacă putem răspunde la aceste întrebări în mod afirmativ, ne putem da seama că încă suntem copiii lui Dumnezeu şi că mâinile noastre sunt încă în ale Lui; că spiritul conceperii … nu a pierit; şi că este voia lui Dumnezeu ca noi să ne revenim cât de repede posibil din orice piedică şi uitându-ne bine la dificultăţile şi încercările care ne-au condus la ea să ne întărim caracterele împotriva acelor greutăţi care privesc viitorul şi astfel să înaintăm cu adevărat mai puternici.” R. 3157, c.2, p.1.
„Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel drept părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.” Ps. 37:25
„Încrede-te în Domnul şi fă binele şi cu siguranţă vei fi îndestulat. … Aceste făgăduinţe sunt sigure; în timp ce facem binele şi ne încredem ne putem şi bucura. Aceasta nu implică că nu veţi avea încercări, supărări, dezamăgiri şi descurajări în afaceri. Asemenea experienţe pot fi tocmai ceea ce aveţi nevoie pentru a vă dezvolta caracterul creştinesc — în umilinţă, răbdare, dragoste de fraţi — iubire. Făina şi uleiul vostru pot fi pe sfârşite, aşa cum au fost cele ale văduvei din Sarepta; dar Dumnezeu ştie asta şi vi le va da împreună cu binecuvântări spirituale, dacă doar vă veţi încrede în El şi veţi face tot ce vă stă în putinţă. Domnul ne poate da lucrurile de care avem nevoie prin propria noastră hărnicie, prin ge-nerozitatea prietenilor sau prin asigurare publică. Deşi e de dorit şi de căutat prima variantă, nici cele din urmă nu trebuie dispreţuite sau respinse. Nici una din aceste metode nu înseamnă că cerşeşti. A accepta un ajutor oferit nu înseamnă a cerşi.” R. 2021, c.2, p.2.
„Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău! Şi atunci împăratul îţi va dori frumuseţea. Şi fiindcă este domnul tău, adoră-l.” Ps. 45:10, 11
„A mai fost exprimată vreodată o cerere în căsătorie într-o frază mai delicată şi mai frumoasă? Cu uimire o citesc din nou şi din nou. Cu siguranţă că nu poate însemna nimic mai puţin decât aceasta: sunt invitat de către Regele Regilor să devin mireasa Fiului Său regal, unicul Său Fiu şi moştenitor al tuturor lucrurilor. Şi pentru că sunt îmbrăcat cu haina dreptăţii Sale care îmi este dată şi care ascunde toată nedreptatea propriilor mele haine, mi se spune că sunt cu adevărat considerat frumos în ochii Regelui, astfel încât acesta doreşte să mă facă mireasa Lui — dacă sunt doritor ca de dragul Lui să uit propriul meu popor şi casa tatălui meu (a lui Adam) — lumea în general cu toate speranţele, ţintele şi ambiţiile ei.” R. 1494, c.2, p.5.
„Dumnezeu este adăpostul şi tăria noastră, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar răsturna pământul şi s-ar zgudui munţii în inima mărilor.” Ps. 46:1, 2
„Acest text trebuie întipărit în minte ca o putere mângâietoare şi susţinătoare pentru credinciosul Domnului. El este în deplină armonie cu cuvintele apostolului din Noul Testament, care declară că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după planul Său””. R. 3232, c.2, p.2.
„Aruncă-ţi sarcina asupra Domnului şi El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel drept.” Ps. 55:22
„Trebuie să se înfăptuiască în noi lucrări de har pe care numai experienţele grele ale vieţii le pot realiza. De exemplu, am fi înclinaţi să ne bizuim prea mult pe propria noastră înţelegere dacă nu am fi puşi uneori faţă în faţă cu probleme care depăşesc dibăcia noastră. Atunci când «ne este frică să ne atingem de lucruri care implică atât de mult» venim în dezorientarea noastră la Cel care cu bunătate a spus: «Aruncă-ţi sarcina asupra Domnului şi El te va sprijini» şi Îi cerem să o ia asupra Sa. Sau am putea fi înclinaţi să ne încredem prea mult în puterea braţelor noastre trupeşti dacă acestea nu ne-ar slăbi niciodată şi dacă dezamăgirea încercată atunci nu ne-ar conduce către Domnul, căutând adăpostul aripei Sale. Sau ne-am putea forma obiceiul de a ne încrede în bogăţii nesigure, dacă molia şi rugina nu le-ar strica niciodată şi dacă hoţii nu ar fura puţinul sau multul avuţiilor noastre pământeşti. Sau s-ar putea să fim mulţumiţi cu prieteniile şi iubirile pământeşti dacă pierderea lor nu ne-ar fi lăsat uneori singuri cu Dumnezeu ca să gustăm dulceaţa mângâierii Lui.” R. 2130, c.1, p.2.
„Dar eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineaţă voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu ai fost un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu.” Ps. 59:16
„Această apropiere de Dumnezeu în care vor fi adunaţi cei «aleşi» ai Lui va fi sursa protecţiei lor. Pentru ceilalţi pericolele vor fi proporţionale cu distanţa la care se află ei faţă de această citadelă a puterii, această cetate, acest refugiu sau turn. … O, dacă am putea pune bine acest gând în minţile noastre! … că Domnul este la cârmă în timpul de faţă, supraveghind toate afacerile pământeşti într-un mod mult mai practic decât în trecut. Oare n-am văzut noi îndurarea Lui faţă de biserică în perioada celor treizeci şi patru de ani de seceriş care deja au trecut? Putem pune la îndoială continua Sa supraveghere a afacerilor logodnicei Sale către marele final? „Cel care a început o bună lucrare” în noi este capabil să o ducă la capăt …; «Cine te-a călăuzit până acum te va călăuzi şi în continuare; Fii liniştit şi lasăte în voia lui.»” R. 4379, c.2, p.2,4.
„Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, buzele mele Te vor lăuda.” Ps. 63:3
„Cei care iubesc viaţa prezentă îşi închid buzele şi încetează să vorbească despre bunătatea Lui, dar cei credincioşi legământului lor şi care preţuiesc favoarea Domnului ca fiind «mai mult decât viaţa» Îi vor aduce laudă în orice chip şi cu orice preţ pământesc.” R. 2853, c.1, sus.
„Trebuie să apreciem favoarea iubitoare a lui Dumnezeu ca fiind mai bună decât viaţa pământească, altfel nu suntem vrednici de El şi nu suntem dintre cei pe care El îi caută … Când începem să cântărim şi să comparăm părtăşia cu Dumnezeu şi speranţele eterne … cu iubirile pământeşti, legăturile familiale, ambiţiile şi plăcerile pământeşti, toate acestea din urmă par chiar lipsite de importanţă, praf comparat cu aur pur. Şi din acest punct de vedere le abandonăm pe toate cu bucurie, renunţând însăşi la viaţă pentru favoarea lui Dumnezeu.” R. 2852, c.1, sus.
„Tu mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.” Ps. 73:24
„Cât de minunat a călăuzit Domnul poporul Său! Copiii Săi au fost întotdeauna grija Sa continuă. Nu i-a lipsit de nici un bine, ci toate lucrurile au fost făcute pentru a lucra împreună spre binele lor, dacă L-au ascultat. Căruia din cei care s-au încrezut în Domnul de-a lungul multor ani, prin soare şi umbră, prin zâmbete şi lacrimi, prin ape limpezi şi prin furtuni şi vijelii, nu i-a fost confirmată veridicitatea făgăduinţelor Sale preţioase şi a credincioşiei Sale statornice!” R. 5538, c.1, p.8.
„Noi simţim necesitatea unui Sfătuitor, a unui Sfătuitor înţelept. Găsim că chiar şi cel mai bun sfat pământesc este de valoare numai dacă a fost îndrumat de sfatul divin … Mai mult decât atât … avem asigurarea că acest sfat va fi suficient pentru noi pentru ca, acordându-i atenţie, în cele din urmă să ajungem la premiul veşnic la sfârşitul cursei noastre.” R. 2240, c.1, p.5.
„Carnea şi inima mi se prăpădesc, dar Dumnezeu este pururea stânca inimii mele şi partea mea.” Ps. 73:26
„În vremuri de grele încercări întunericul poate pătrunde, într-adevăr, atât de adânc în sufletul nostru, ca şi în cazul Domnului nostru iubit, încât să nu vedem stelele speranţei; dar dacă, aşa ca Domnul nostru, ne ţinem de mâna atotputernică a lui Iehova şi spunem cu umilinţă: «Totuşi, nu voia mea, ci voia Ta să se facă», harul Său va fi întotdeauna de ajuns; şi vom putea spune împreună cu psalmistul: Deşi «carnea şi inima mi se prăpădesc», totuşi «Dumnezeu este pururea stânca inimii mele şi partea mea»; şi, împreună cu Domnul, inimile noastre vor răspunde: «Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl săl beau?»” R. 1802, c.2, sus.
„Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut.” Ps. 84:11
„Textul nostru este o mare încurajare pentru clasa — David, pentru clasa preaiubiţilor, a celor unşi, membrii lui Cristos. Pentru aceştia Domnul Dumnezeu este deopotrivă un soare şi un scut; El nu numai că-i luminează, dar nu va admite ca ei să ducă lipsă de binecuvântările pe care El le dă. El îi va apăra de toţi duşmanii şi de orice lucru care va tinde să-i vateme în vreun fel; toate lucrurile vor lucra împreună pentru binele celor care-L iubesc, care au fost chemaţi după planul Său. Cu o asemenea asigurare binecuvântată putem aştepta viitorul cu bucurie şi încredere, crezând că vom avea parte de răsplăţile glorioase pe care Dumnezeu le-a făgăduit celor credincioşi.” R. 4219, c.2, p.4.
„Nu-Mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele.” Ps. 89:34
„În timp ce căutăm să îl imităm pe Domnul nostru în orice detaliu şi să fim în completă asemănare de caracter cu El, să avem în mod special în minte, ca o parte a lecţiei acestui text, credincioşia lui Dumnezeu faţă de angajamentele Sale; şi, ca şi popor al Lui, să ne hotărâm ca prin ajutorul şi harul Său să creştem zilnic în această calitate, în asemănarea Sa — pentru ca şi noi înşine să putem spune referitor la legămintele sau hotărârile noastre, aşa cum Domnul spune despre ale Lui: «Nu-Mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele».” R. 3109, c.2, p.2.
„Cel ce stă în locuinţa tainică a Celui Preaînalt se va odihni la umbra Celui Atotputernic.” Ps. 91:1
„Această locuinţă tainică a Celui Preaînalt, Preaiubit, este locuinţa comuniunii intime şi a împărtăşirii cu Dumnezeu, prin privilegiul binecuvântat al rugăciunii şi prin credinţa în Cuvântul Său preţios şi grija providenţială făgăduită. … O, cât de preţioasă este această locuinţă tainică! Câtă odihnă şi împrospătare găsim în mijlocul agitaţiei care chiar acum tulbură întreaga lume. … Aici găsim odihna, pacea, lumina şi bucuria pe care lumea nu le poate da, dar nici nu le poate lua.” R. 1788, c.1, p.2,3.
Se odihneşte «la umbra Celui Atotputernic» — tipificată de norul care acoperea Tabernacolul tipic, care simboliza prezenţa şi protecţia Domnului.” R. 1913, c.2, p.1.
„Eu spun despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!’” Ps. 91:2
„Noi trebuie să ne menţinem neclintită încrederea, pentru că aceasta ne asigură că Dumnezeu este Tatăl nostru. Cu toţii ştim câte ceva despre telegrafia fără fir care se utilizează acum într-un mod minunat atât pe mare cât şi pe uscat. Şi aceasta este doar o simplă ilustraţie a comunicării fără fir care se menţine între adevăratul creştin şi Domnul ceresc. În orice împrejurare această încredere, sprijinindu-se pe Domnul, va privi spre El. Va exista acea comunicare fără fir între Tată şi copil.” R. 5595, c.1, p.6.
„Căci El te va scăpa de laţul vânătorului, de ciuma distrugătoare.” Ps. 91:3
„Ciuma necredinţei va cutreiera peste tot.” R. 844, c.1, p.6.
„Fiecare eroare a întunecat şi a ascuns un oarecare adevăr; dar noi, acum, am ajuns la timpul când orice copil al lui Dumnezeu are nevoie de tot arsenalul adevărului — armătura lui Dumnezeu. Cel care nu este îmbrăcat cu toată «armătura lui Dumnezeu» va cădea cu siguranţă în eroare în această «zi rea», în acest «ceas al încercării». … Şi «judecata începe de la casa lui Dumnezeu». Cine va putea să rămână în picioare? Nimeni, în afară de cei care «s-au zidit pe credinţa preasfântă» cu făgăduinţele preţioase şi învăţătura vie a Cuvântului lui Dumnezeu.” R. 5801, c.2, p.4.
„El te va acoperi cu penele Lui şi vei avea un refugiu sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este adevărul Lui.” Ps. 91:4
„Iubirea, grija şi protecţia Tatălui nostru ceresc sunt penele şi aripile Lui, care ne apără de orice rău, ne păstrează în căldură şi siguranţă.” R. 5438, c.2, p.1.
„Da, Adevărul Său — acest mare sistem al adevărului cuprins în Planul divin al vârstelor — este un scut şi o pavăză suficientă pentru toţi cei care, cu inimă sinceră, îl primesc şi se dovedesc credincioşi lui. Este armătura lui Dumnezeu.” R. 3332, c.1, sus.
„Mesajul secerişului, cu trăsăturile sale variate, refe-rindu-se la fiecare fază a Adevărului cuvenit acum şi fiecare fază a erorii fiind acum adusă la lumină, este puterea apărătoare a lui Dumnezeu, prin care, conform asigurării Sale, cunoaştem că nimic cu nici un chip nu va dăuna membrelor — «picioare» ale adevăratului «corp al lui Cristos»”. R. 3441, c.2, p.1.
„Nu trebuie să te temi nici de groaza nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de nenorocirea care pustieşte ziua în amiaza mare.” Ps. 91:5,6
„Amintiţi-vă explicaţia profetului David despre ziua noastră, cu săgeţile, epidemia, obstacolele ei etc. şi declaraţia că o mie vor cădea alături de noi. Să nu uităm, de asemenea, nici asigurările ferme ale Domnului nostru, că El îi va păzi pe ai Săi, pe aleşii Săi — cei care îşi întăresc chemarea şi alegerea. … Cei apăraţi vor fi aceia care trăiesc foarte aproape de Domnul — nu numai pe dinafară, ci şi în experienţa inimii lor. Aceşti aleşi au asigurarea că Dumnezeu va trimite mesagerii Săi să îi păzească, astfel încât picioarele să nu se lovească de vreo piatră de poticnire, ci să fie susţinute, ridicate mai sus prin agenţii stabiliţi ai lui Iehova (Ps. 91).” R. 4438, c.2, p.5.
„O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.” Ps. 91:7
„Trebuie să ne amintim că această făgăduinţă este numai pentru o clasă specifică, pentru cei care au făcut din Domnul, Cel Preaînalt, refugiul şi locuinţa lor.” R. 4167, c.2, jos.
„Nu trebuie să ne gândim la cei care vor fi răniţi şi vor cădea. … ca şi la lume, ci mai degrabă ca şi la nişte prieteni ai Bisericii, tovarăşi apropiaţi ai acesteia. Lumea nu ar putea să cadă din favoarea divină pentru că ea nu a fost şi nu este în favoarea divină. … Acest verset pare că se aplică la cei care de fapt au fost concepuţi de Spiritul Sfânt sau la cei care au pretins că au o poziţie asemănătoare cu a celor concepuţi de Spiritul Sfânt; cum ar fi, de pildă, neghina care pretinde a fi grâu. … Există o deosebire între cei o mie căzuţi alături şi cei zece mii căzuţi la dreapta. Putem deduce că cei o mie pot să cadă într-o necredinţă totală şi cei zece mii, «marea mulţime», în marele timp de strâmtorare pentru a-şi albi hainele şi pentru a se curăţa. Ei vor fi părtaşi cu Babilonul la păcatele lui şi vor lua parte în marea lui cădere. … Numai cei sfinţiţi în Isus Cristos, copii ale Fiului preaiubit al lui Dumnezeu, vor fi capabili să stea desăvârşiţi în El.” R. 4926, c.1, p.5; c.2, p.1.
„Domnul este locul meu de adăpost şi faci din Cel-Prea-Înalt locuinţa ta” Ps. 91:9
„Aceasta ne dă cheia siguranţei sfinţilor. Puterea lor va sta, în mare parte, în aceea că iau aminte la prevenirile apostolului referitoare la timpul prezent şi prin urmare vor şti cum să se păzească de cursele adversarului. Cei «aleşi» vor fi în aşa armonie cu Domnul, atât de plini cu spiritul Cuvântului Său, atât de binecuvântaţi prin exercitarea privilegiilor lor ca sub-secerători în acest seceriş şi atât de dispuşi să renunţe la vieţile lor pentru adevăr şi în serviciul lui, încât nici una din aceste curse şi înşelăciuni ale adversarului … nu va fi o atracţie deosebită pentru ei.” R. 2770, c.2, p.4.
„De aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici un rău nu se va apropia de cortul tău” Ps. 91:10
„Nici o nenorocire nu te va ajunge” — pe noua creatură.” Vezi R. 4767, c.1, p.3.
„Trebuie să recunoaştem că sunt două clase ale celor concepuţi de spirit şi că textul nostru se referă doar la una din aceste clase. … Ei nu şi-au retras nimic din dragostea şi devotamentul lor; lucrurile pot fi dezastruoase pentru interesele lor trupeşti; dar ei îşi amintesc că «nu sunt în trup, ci în spirit» şi înţeleg că nici o influenţă exterioară nu poate dăuna adevăratelor lor interese ca Noi Creaturi, nici nu îi împiedică, dacă sunt credincioşi, să ajungă la gloriile Împărăţiei. … Pentru această clasă şi pentru toate lucrurile care li s-ar putea întâmpla este dată această asigurare: «nici o nenorocire nu te va ajunge». Cât despre cealaltă din cele două clase — «marea mulţime» — unele necazuri îi vor ajunge. Ei vor trece prin marea strâmtorare.” R. 4767, c.2, p.4,5.
„Căci El va porunci îngerilor Săi pentru tine, să te păzească în toate căile tale.” Ps. 91:11
„Mesajul secerişului este puterea susţinătoare a lui Dumnezeu.” R. 3441, c.2, p.1.
„Noi credem că Domnul a întocmit mesageri, agenţi care au fost şi sunt de mare ajutor pentru toată clasa —«picioare». Aceşti agenţi au fost diferiţi. Pagina tipărită cu mesajul adevărului prezent a ajuns … în toate părţile pământului pentru a căuta şi a sprijini membrele «picioarelor» lui Cristos. … El va continua să folosească aceşti agenţi şi va exista întărire pentru poporul Său până la sfârşitul căii. Dacă vor fi unii care nu vor fi astfel călăuziţi, trebuie să fie din cauză că există ceva rău în ei înşişi. Fiecare din noi ar trebui să vadă dacă este din clasa «te». «Nici un rău nu te va ajunge». Aceasta va însemna protecţie divină până la sfârşitul alergării noastre.” R. 5817, c.2, sus, p.1.
„Şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.” Ps. 91:12
„În conformitate cu acest Psalm vedem că acum este timpul când membrele — «picioare» sunt într-un mare pericol de a se poticni şi de aceea au nevoie de o supraveghere specială. … Prezenţa Domnului nostru şi lucrarea Sa nu au fost nici înţelese, nici apreciate în secerişul iudaic; tot aşa este şi acum. … Evenimentele de astăzi sunt manifestări ale prezenţei Sale. Aceste lucruri, precum şi adevărurile esenţiale ale Scripturii, acum mai clare şi mai luminoase ca niciodată, sunt pietre de poticnire pentru lume, dar sunt binecuvântări pentru cei credincioşi, pentru cei veghetori. Adevăratul popor al lui Dumnezeu, urcând această piatră de păşire, este ridicat la un punct de vedere mai înalt, nefiind lăsat să se poticnească. Doctrina răscumpărării şi dovezile celei de a doua prezenţe a Învăţătorului în acest timp sunt avantaje de nedescris pentru sfinţii Domnului.” R. 5816, c.2, p.7; 5817, c.1, p.1.
„Fiindcă mă iubeşte, de aceea îl voi scăpa, îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.” Ps. 91:14
„Fiindcă Mă iubeşte (spune Iehova) de aceea îl voi scăpa (de ciumă, etc.), îl voi ocroti (îl voi înălţa la comoştenire cu Cristos, îl voi face un membru al «preoţiei regale» şi un «părtaş al firii dumnezeieşti»), căci cunoaşte (apreciază) Numele Meu.” R. 3332, c.2, p.4.
„Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi mântui şi-l voi onora.” Ps. 91:15
„Lăudaţi pe Domnul pentru o asemenea asigurare a grijii Sale iubitoare! «Binecuvântează, o, suflete al meu, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!»” R. 3332, c.2, p.6.
„Ceea ce ni se comunică aici este faptul că Domnul nu va opri neapărat intrarea noastră în necaz. … Necazul se poate dovedi foarte folositor pentru noi. Domnul ne-a spus deja în Cuvântul Său că trebuie să ne bucurăm chiar şi în necaz. … Astfel, chiar dacă Domnul nu ne promite că vom scăpa de necaz, El ne promite că împreună cu necazul va da copiilor Săi consolare a inimii, har susţinător, care îi va face să se bucure în mijlocul necazului lor.” R. 5758, c.1, p.3; c.2, p.1.
„Lumina este semănată pentru cel drept şi bucuria pentru cel cinstit cu inima.” Ps. 97:11
„Toţi «fraţii» vor fi deşteptaţi la timp ca să îmbrace «toată armătura lui Dumnezeu». … Oricine va fi lăsat în adormire şi în întuneric şi astfel nu va fi pregătit să «stea în picioare» în această zi rea, va confirma, oricare ar fi declaraţiile lui, că Dumnezeu, care citeşte inimile, nu l-a găsit vrednic de lumina adevărului prezent. «Lumina (adevărul) este semănată pentru cel drept şi bucuria (bucuria care vine din înţelegerea adevărului) pentru cel cinstit cu inima»”. R. 2453, c.1, p.4 şi R. 3648, c.1, p.3.
„Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei care se tem de El. Căci El ştie din ce suntem întocmiţi: Îşi aduce aminte că suntem ţărână.” Ps. 103:13, 14
„El ne invită să ne încredem în El ca şi copiii. … fiind pe deplin încredinţaţi de interesul Său chiar şi pentru cele mai mici afaceri ale noastre.” R. 3161, c.2, p.1.
„Acest cuvânt din gura lui Dumnezeu ne asigură că El ştie din ce suntem întocmiţi, Îşi aduce aminte că suntem ţărână — slabi, imperfecţi, muritori; şi că scopul Lui nu este acela ca noi să continuăm a fi mereu în conflict cu noi înşine — voinţa perfectă împotriva corpului imperfect; ci El s-a îngrijit ca la înviere să avem corpuri noi, perfecte, în deplină armonie cu minţile noastre noi.” R. 4897, c.2, p.6.
„Dar bunătatea Domnului ţine din veci şi în veci pentru cei care se tem de El şi dreptatea Lui pentru copiii copiilor lor, pentru cei care păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.” Ps. 103:17, 18
„Una din caracteristicile restrictive ale acestei căi este că în prezent nimeni nu este acceptat de Dumnezeu dacă nu face un legământ hotărât cu Dumnezeu. Dacă cineva nu alege să facă acest legământ poate să tot creadă că este creştin, căci de fapt nu este. În lumea de astăzi patru sute de milioane de oameni sunt socotiţi creştini. … Dar Biblia declară foarte limpede: «Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lapede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze». Această lepădare de sine şi purtare a crucii este sacrificiul necesar în timpul prezent pentru ucenicie în Cristos. Mulţi oameni nu sunt creştini pentru că nu au intrat în legământ cu Dumnezeu. … După ce am intrat pe această poartă strâmtă şi pe cărarea îngustă trebuie să ne continuăm drumul pe ea — nu neapărat fără să ne poticnim, nu neapărat fără să facem greşeli; dacă putem continua cu toată capacitatea noastră chiar şovăind şi cu inimile loiale Domnului ni se va da să stăm pe tronul Său — ca membri ai clasei Miresei Sale.” R. 5055, c.1, p.7,8; c.2, p.3.
„I-a călăuzit pe un drum drept” Ps. 107:7
„În ceea ce priveşte Israelul spiritual este îndeosebi adevărat că Domnul îl conduce pe drumul cel drept, pe cea mai bună cale; şi de aceea toţi cei ce cu adevărat fac parte din poporul Lui ar trebui să fie atenţi în a observa călăuzirile Lui şi iuţi în a le urma. În cele din urmă, vom vedea cu siguranţă că El ne-a călăuzit pe drumul cel drept, oricât de diferit ar fi acest drum de cel pe care l-am fi ales pentru noi înşine. Problema multora este că drumul pe care apucă nu este acela călăuzit de Domnul şi prin urmare nu este cel mai bun drum, deşi Domnul poate să supravegheze încăpăţânarea lor astfel încât să nu le aducă vreun mare prejudiciu care altfel ar fi venit peste ei. … Să înaintăm, deci, cu deplină credinţă în Cel care ne-a condus până acum, spre zilele viitoare, învingând … tari fiind nu în noi înşine, ci în Cel care ne-a chemat şi ne-a călăuzit până acum.” R. 4064, c.2, p.2.
„A oprit furtuna, a adus liniştea şi valurile s-au potolit.” Ps. 107:29
„Ca multe alte Scripturi şi acest text are o aplicare specială la Biserica lui Cristos. Sfântul Pavel ne spune că aceste lucruri au fost scrise dinainte pentru avertizarea, învăţătura noastră. (1 Cor. 10:11). Noi credem că aproape toate profeţiile îl recunosc în primul rând pe Domnul şi corpul Său. Multe furtuni au fost permise de Domnul să vină asupra … celor ce Îl urmează. Uneori întreaga călătorie a vieţii a fost una furtunoasă. Uneori cântăm: «Când mă-nspăimântă viaţa». În epistolele sale apostolul lasă să se înţeleagă că cei care nu au furtuni, încercări şi dificultăţi nu au dovada că sunt copiii lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu se poartă cu unii ca aceştia ca şi cu copiii Săi (Evr. 12:7,8). Dacă suntem copiii lui Dumnezeu avem nevoie de încercări şi probe pentru ca acestea să ne facă «să avem parte de moştenirea sfinţilor în lumină» (Col. 1:12). În toate aceste experienţe tendinţa încercării este aceea de a ne conduce mai aproape de Domnul, de a ne face să simţim că avem nevoie de adăpostul şi grija divină. Şi astfel iese la iveală o binecuvântare din aceste furtuni.” R. 5239, c.1, p.2,3.
„Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” Ps. 116:15
„Aşa să fie cu toţi cei ce s-au consacrat să umble pe urmele Răscumpărătorului lor. Acoperiţi cu haina dreptăţii Sale toţi sunt scumpi înaintea Tatălui şi moartea lor în oricare împrejurare nu va fi întâmplătoare, ci un sărut al aprobării divine şi o pecete a binecuvântării viitoare în întâia înviere.” R. 4054, c.2, p.1.
„Nici un păr de pe capetele lor nu poate cădea fără ca El să ia seama.” F. 569
„Însăşi moartea este neputincioasă să ne atingă până când timpul lui Dumnezeu pentru noi nu va fi venit.” R. 5546, c.2, p.3.
„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” Ps. 119:105
„Dumnezeu doreşte ca cei care sunt treji să înveţe din ce în ce mai mult din planul Său. Aceştia vor creşte în har şi în cunoştinţă pe măsură ce veghează. Ei nu vor fi ca cei din lume. Lumea va fi în amorţeală — ei vor fi nevrednici de ziuă. Întunericul acoperă în prezent întregul pământ. Dar poporului lui Dumnezeu i se acordă o lumină specială. Ei iubesc lumina. «Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.» Nu este o lumină ca cea a lunii, care se propagă până departe, ci mai degrabă o mică lumină la picioarele celor care veghează pentru ea. Cei care se duc să doarmă vor găsi că li se stinge lumina.” R. 5256, c.2, p.5.
„Multă pace au cei care iubesc legea Ta şi pentru ei nu este cădere.” Ps. 119:165
„Nu este cădere — sau nu se împiedică.” Vezi R. 1356.
„A iubi legea lui Dumnezeu ar însemna, deci, a aprecia faptul că Dumnezeu are un scop măreţ, a găsi plăcere în a căuta care este voia lui Dumnezeu şi a avea deplină încredere în dreptatea, înţelepciunea, iubirea şi puterea Sa. Multă pace au toţi cei care fac astfel. Ei nu înţeleg fiecare atitudine a dreptăţii divine, dar credinţa lor e susţinută de faptul că El este prea înţelept ca să greşească. Astfel au ei pace încredinţându-I Lui inte-resele lor.” R. 4898, c.1, p.2.
„Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.” Ps. 121:2
„O lecţie generală este învăţată prin faptul că chivotul a fost înainte şi a rămas în albia râului până când au trecut toţi. Aceasta a fost pentru ei garanţia din partea Domnului a siguranţei trecerii lor. … O lecţie pentru toţi israeliţii spirituali ar trebui să fie aceasta: «Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările» (Prov. 3:6); … «Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic»; … «Ajutorul îmi vine de la Domnul»; «Pot totul în Cristos care mă întăreşte»; şi … «Toate sunt ale voastre şi voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu.» … În puterea acestor făgăduinţe divine să intrăm în binecuvântările Domnului din ce în ce mai mult, zi de zi, şi să lăsăm ca îndrumările Lui trecute şi prezente să ne dea curaj şi să ne întărească pe viitor. «Cel ce ne-a călăuzit în trecut ne va mai călăuzi. Fii liniştit şi lasă-te în voia Lui.»” R. 4064, c.1, p.1,2.
„El nu va lăsa să ţi se clatine piciorul; Cel care te păzeşte nu va dormita.” Ps. 121:3
„Dumnezeul lui Israel este prezent întotdeauna cu poporul Său adevărat. El niciodată nu ne uită, ci se îngrijeşte mereu de interesele noastre, păzindu-ne în orice vreme de primejdie, furnizându-ne ceea ce ne trebuie pentru fiecare nevoie a noastră, fie ea temporală sau spirituală, orice este cel mai bine pentru interesul noii creaturi. El citeşte fiecare gând al inimilor noastre, El observă fiecare impuls de devotament şi dragoste faţă de El, modelează toate influenţele care înconjură vieţile noastre pentru disciplinarea şi finisarea noastră şi ia aminte la fiecare strigăt al nostru după ajutor, mângâiere, simpatie şi părtăşie cu El. El nu este niciodată, nici măcar pentru un moment, uituc sau neveghetor. «Nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.»” R. 5548, c.2, p.7.
„Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.” Ps. 121:7
„Cu cât trăim mai aproape de Domnul şi cu cât credinţa noastră este mai mare cu atât mai mult vom observa conducerea divină şi cu atât mai mult ne vom folosi de mijloacele pe care El le-a pregătit pentru întărirea şi sprijinirea noastră. Îl putem chema în vreme de necaz, putem merge la El în rugăciune; El nu îi părăseşte niciodată pe cei care şi-au pus încrederea în El şi care caută cu seriozitate să umble pe calea pe care El o indică. Acest lucru fiind adevărat putem continua călătoria noastră în deplină nădejde şi încredere. Având tot ce este al nostru consacrat Domnului trebuie să căutăm călăuzirea Sa, pentru că prezenţa Sa este cu noi în toate afacerile vieţii noastre.” R. 5548, c.1, p.6.
„Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.” Ps. 121:8
„Este privilegiul nostru să cunoaştem faptul mângâietor că înţelepciunea şi cunoştinţa lui Iehova sunt deasupra tuturor necesităţilor imperiului Său universal şi că mânia omului şi a tuturor puterilor unite ale întunericului nu pot zădărnici nici în cea mai mică măsură planul divin. Aceeaşi putere care a fost capabilă să-L transforme pe Fiul spiritual al lui Dumnezeu la natură umană a fost de asemenea capabilă să-L protejeze împotriva tuturor potrivnicilor, din copilăria neputincioasă până la timpul hotărât pentru sacrificiul Lui pentru răscumpărarea lumii.” R. 1681, c.1, p.6.
„Cei ce se încred în Domnul sunt ca Muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.” Ps. 125:1
„Marea zi care este acum peste noi încearcă structura caracterului fiecărui om, de ce fel este; şi numai foarte puţini, chiar dintre pretinşii creştini, vor rezista probei. Cei puţini care vor trece în siguranţă, fără pierderi prin această încercare crucială, sunt doar aceia care au ajuns întăriţi în Adevărul lui Dumnezeu, care s-au înrădăcinat, s-au întemeiat şi s-au zidit în Cristos. Diferenţa dintre un creştin puternic şi neclintit şi un fanatic este că unul este întărit în Adevăr şi celălalt este întărit în eroare. «Focul» acestei zile va continua să ardă şi să scoată la lumină marea deosebire dintre cele două clase până când toţi vor fi testaţi şi încercaţi şi găsiţi vrednici sau nevrednici.” R. 5558, c.2, p.4,5.
„Cum este înconjurat Ierusalimul de munţi, aşa încon- joară Domnul pe poporul Său, de acum şi până în veac.” Ps. 125:2
„Putem vedea bine că oraşul Ierusalim, aşa cum este el aşezat în vârful munţilor şi înconjurat de ei din toate părţile, ar fi greu de atacat cu succes de către duşman. Drumurile de munte ar fi greu accesibile pentru că sunt uşor de apărat. Sugestia profetului că Domnul este cetăţuie şi apărare pentru poporul Său sub orice influenţă adversă este una frumoasă, pe care toţi o pot aprecia.” R. 4623, c.1, p.4.
„Domnul este lângă toţi cei care Îl cheamă, lângă cei ce Îl cheamă în adevăr. El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă.” Ps. 145:18, 19
„Dacă Învăţătorul Însuşi a avut nevoie de întărire, cu siguranţă că şi noi avem nevoie de ea; şi dacă El a primito ca răspuns la rugăciunile Sale însoţite de strigăte puternice şi lacrimi, aceasta ne indică modul în care lui Dumnezeu Îi place să ne acorde deplina asigurare a credinţei, care este capabilă să ne întărească ca şi buni ostaşi pentru a îndura orice şi totul în numele şi în serviciul Său. … Dar oricum ar putea veni întărirea, trebuie să existe asigurarea, nu a oamenilor sau a îngerilor, ci a lui Dumnezeu, că Îi suntem plăcuţi şi acceptabili — şi că putem revendica şi aştepta lucrurile nespus de mari şi scumpe pe care El le are păstrate pentru cei care-L iubesc.” R. 2775, c.1, p.4.
„Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc.” Ps. 145:20
„În mijlocul „timpurilor grele” ale acestei „zile rele” şi al vocilor de avertizare ale sfinţilor profeţi şi ale apostolilor care indică capcanele, epidemiile şi pericolele subtile din toate părţile — şi de asemenea în mijlocul înţelegerii sensului existenţei actuale a unor asemeneaa atacuri şi pericole — cât de preţioase sunt pentru sfinţi asigurările protecţiei, îngrijirii şi iubirii divine!” R. 5257, c.1, p.4.
„Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” Prov. 3:5, 6
„Dacă uneori nu ştim ce să facem, să ne întoarcem la dreapta sau la stânga, nu ştim încotro s-o apucăm, să ne ridicăm inimile către Domnul şi să aşteptăm înaintea Lui, amintindu-ne asigurarea divină: «Încredinţează-ţi Domnului calea, încrede-te în El şi El va lucra». «Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările.» Astfel, vocea Sa dragă aduce mângâiere, întărire, odihnă, în mijlocul tuturor îngrijorărilor şi încurcăturilor drumului. «Şi peste toţi cei ce vor umbla după regula aceasta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare!» (Gal. 6:16)”. R. 5807, c.2, p.3.
„Dar cărarea celor drepţi este ca lumina strălucitoare care merge mereu crescând până la miezul zilei.” Prov. 4:18
„Faptul că Marele Învăţător este prezent suprave-ghind lucrarea «secerişului» este, credem, încă o asigurare în această direcţie. Ne mângâiem cu gândul că ochiul Său, toiagul Său şi nuiaua Sa conduc turma Sa din har în har şi din cunoştinţă în cunoştinţă. De aceea nu e de mirare că observăm, după cum a fost prezis, că «cărarea celor drepţi este ca lumina strălucitoare, care merge mereu crescând până la miezul zilei.» Micile detalii pot şi chiar ar trebui să ne aşteptăm să devină mai clare pe zi ce trece, dar toate principiile fundamentale ale supra-structurii credinţei noastre sunt neschimbătoare.” R. 3856, c.2, p.1.
„Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de vreun necaz.” Prov. 10:22
„Un alt fel de bogăţie este dată preoţimii regale, credincioasă în a-şi săvârşi sacrificiul de sine. Acestea sunt bogăţiile Spiritului Sfânt. Pe măsură ce ei îşi sacrifică interesele egoiste, scopurile şi proiectele pământeşti, etc. în serviciul Domnului şi al Adevărului, observă că cresc din ce în ce mai mult în asemănare cu Tatăl lor ceresc şi cu Domnul lor şi că roadele Spiritului Sfânt abundă în ei din ce în ce mai mult — blândeţea, răbdarea, bunătatea, dragostea de fraţi, iubirea. Mai mult, ei găsesc o pace şi o bucurie faţă de care mai înainte erau străini…. Această pace şi bucurie vine prin înţelegerea faptului că, predând Domnului tot ce este al lor, toate făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe le aparţin. Acum credinţa lor poate să se ţină cu putere de aceste făgăduinţe ca fiind ale lor.” R. 2762, c.2, p.2,3.
„Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul nu are de ce să se teamă.” Prov. 29:25
„Orice persoană cu o inimă loială, ascultătoare, care poate practica credinţa, şi-a procurat astfel putere şi har pentru orice vreme de nevoie, pentru orice ceas al încercării, pentru orice dificultate şi problemă şi pentru toate afacerile vieţii — elementul de stabilitate care va da echilibru şi care ne face în stare să profităm de toate experienţele vieţii, atât de cele amare cât şi de cele dulci.” R. 3545, c.1, sus.
„Tu vei ţine în pace deplină pe cel care se sprijină pe Tine, căci se încrede în Tine.” Isa. 26:3
„Ştefan a avut această pace şi bucurie chiar când potrivnicii lui îl omorau cu pietre; şi mai multe mii din sfinţii lui Dumnezeu pot mărturisi acelaşi lucru — în mijlocul sărăciei, bolii, necazului, ispitei, în mijlocul duşmanilor din toate părţile şi chiar în flăcările persecuţiilor violente. De unde vin acestea? Sau cum sunt pacea şi chiar bucuria compatibile cu asemenea condiţii? Răspunsul este: este o pace a minţii — «Tu vei ţine în pace deplină pe cel ce se sprijină pe Tine». Nimeni nu poate cunoaşte binecuvântarea acestei păci până când nu a experimentato. Şi nimeni nu-i poate înţelege marea valoare până ce n-a fost pus la probele necazului.” R. 1961, c.2, p.6.
„În seninătate şi în încredere va fi tăria voastră.” Isa. 30:15
„Domnul ne dă cheia acestei odihne în cuvintele: „Învăţaţi de la Mine; căci Eu sunt blând şi smerit cu inima.” Cu adevărat, într-un spirit blând şi liniştit este secretul liniştii. A fi blând înseamnă a cultiva harurile răbdării, ale supunerii iubitoare faţă de voinţa lui Dumnezeu, ale încrederii în dragostea şi purtarea Lui de grijă, în înţelepciunea sfatului Său călăuzitor şi a providenţelor Sale conducătoare; a fi blând mai înseamnă a continua cu perseverenţă acest curs prin reputaţie rea sau bună sau prin împrejurări favorabile sau nefavorabile. Fie ca preaiubiţii copii ai lui Dumnezeu să caute din ce în ce mai mult să copieze spiritul blând şi liniştit al lui Cristos, acceptând providenţele lui Dumnezeu, ascultând învăţăturile şi conducerea Lui, aşa cum a făcut El, înarmaţi cu tăria pe care doar El o poate da şi o va da tuturor celor care iau jugul Lui asupra lor şi învaţă de la El.” R. 1962, sus.
„I se va da pâine şi nu-i va lipsi apa.” Isa. 33:16
„Să nu cerem nimic peste trebuinţele noastre reale pentru că Dumnezeu (nu noi) vede necesităţile şi trebuinţele noastre — să fim recunoscători întotdeauna pentru «pâinea şi apa» promise, precum şi pentru orice alt confort suplimentar. Dându-ne seama întotdeauna de înţelepciunea superioară a lui Dumnezeu şi de dragostea Sa nelimitată pentru noi, ar trebui să ne temem să luăm, în orice grad, interesele noastre din mâna Lui. Astfel putem trăi bucurându-ne mereu, înţelegând că orice ni s-ar putea întâmpla toate lucrează spre binele nostru. Poate avem nevoie să cunoaştem suferinţa, sau să ajungem în nedumerire şi aproape în lipsă pentru a avea experienţa sau încercarea sau pedeapsa necesară. Şi ar trebui să învăţăm să căutăm şi să apreciem imediat lecţia sau pedeapsa şi să ne dovedim elevi apţi în şcoala lui Cristos.” R. 2009, c.2, p.5.
„Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui.” Isa. 33:17
„O, ce imagine a odihnei şi păcii, a gloriei şi binecuvântării, a părtăşiei cu bucurie, a iubirii nepieritoare, a purităţii nepângărite şi a fericirii nesfârşite! Numai cel care a prins o rază a gloriei ei poate estima puterea ei de a inspira zel sfânt, străduinţă serioasă şi îndurare răbdătoare a pierderilor şi crucilor cărării disciplinei care duce la ea. Nu este de mirare că nu toţi cei care rostesc numele lui Cristos sunt plini de inspiraţia acestei binecuvântate imagini; căci doar câţiva, chiar şi dintre cei care cunosc teoretic aceste lucruri, văd cu adevărat această imagine şi prin credinţă înţeleg că au un loc în ea. … Dacă tu eşti un împlinitor credincios al Cuvântului lui Dumnezeu şi nu doar un ascultător, atunci, chiar acum «ochii» credinţei tale vor prinde inspiraţia gloriei care se va descoperi şi paşii tăi se vor grăbi pe cărările neprihănirii.” R. 2087, c.2, p.3.
„Dar cei care se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu sunt extenuaţi.” Isa. 40:31
„Dacă unii îşi pun nădejdea în ei înşişi şi se bizuie în principal pe puterea lor, va fi spre avantajul lor ca Domnul să permită să se descurajeze pentru ca să devină mai timizi, să-şi poată pierde toată încrederea în sine, să-şi dea seama de completa lor neputinţă şi slăbiciune şi de nevoia lor de a se sprijini în întregime pe Domnul, de a căuta mereu la El călăuzire şi sprijin. Dacă copiii Domnului învaţă să se încreadă astfel în El, pentru ei se împlineşte făgăduinţa: „cei care se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; … umblă şi nu obosesc””. R. 5712, c.2, p.6.
„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu mâna dreaptă a dreptăţii Mele.” Isa. 41:10
„Fiecare membru al Corpului lui Cristos, adevăratul Israel al lui Dumnezeu, este privilegiat să aibă călăuzirea continuă a Domnului în fiecare experienţă a călătoriei sale prin pustiu. Pentru hrana noastră zilnică este furnizată mana cerească. Pentru împrospătarea noastră zilnică curge apa vieţii din stânca lovită a veacurilor. Nuiaua cu care ne pedepseşte Tatăl nostru ne ţine în frâu când suntem în pericol sau când rătăcim pe vreo cărare interzisă. Cu câtă iubire ne aduce El înapoi pe drumul cel drept, ne tămăduieşte rănile şi cu câtă milă ne iartă căderile şi slăbiciunile. Cu siguranţă, putem avea absolută încredere în Conducătorul nostru ceresc. Astfel ne putem odihni în El şi putem fi păstraţi în pace deplină.” R. 5548, c.2, sus.
„Căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: «Nu te teme de nimic, Eu te voi ajuta»”. Isa. 41:13
„Nici o limbă nu poate spune câtă binecuvântare cu pace, cu un spirit liniştit cu putinţa de a îndura greutăţile ca un bun ostaş al lui Cristos, cât suport şi câtă întărire în vremuri de încercare stau în spatele acestor asigurări preţioase. … În trecut, Dumnezeu a permis credincioşilor Săi să treacă prin multe experienţe întunecate şi chinuitoare cu o tărie de caracter ce a surprins lumea, care i-a văzut în cuptorul aprins, dar nu a văzut că cu ei era unul care semăna cu Fiul lui Dumnezeu (Dan. 3:25). Ei au îndurat ca şi cum ar fi văzut pe Cel care este nevăzut (Evr. 11:27).” R. 4784, c.2, p.4.
„Când vei trece prin ape Eu voi fi cu tine; şi prin râuri, şi nu te vor îneca; când vei merge prin foc nu vei fi ars şi flacăra nu te va aprinde.” Isa. 43:2
„Aşa cum Israelul trecând Iordanul n-a avut de ce să se teamă datorită chivotului Domnului, simbolul prezenţei divine stând în mijlocul pericolului ameninţător, tot aşa creştinul nu are de ce să se teamă atâta timp cât îşi dă seama de prezenţa şi aprobarea divină. El îşi poate croi drum prin râuri şi mări de necaz şi poate trece prin cuptoare fierbinţi de chinuri, dar nici unul din aceste lucruri nu-l poate vătăma atâta timp cât Domnul este cu el. Prezenţa şi iubirea Domnului, înţelese în astfel de împrejurări aşa cum nu pot fi înţelese în condiţii obişnuite, dau asemenea tărie credinţei, speranţei şi iubirii, care altfel nu ar putea fi câştigată. Şi astfel toate lucrurile sunt făcute să lucreze împreună pentru binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu, pentru cei chemaţi după planul Său.” R. 1857, la mijloc.
„Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată plăcerea Mea … da, Eu am spus şi Eu voi face să se întâmple; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui.” Isa. 46:10, 11
„Ce anume i-a făcut pe ei (pe Domnul şi pe apostoli) atât de neclintiţi şi ce anume le-a dat atâta pace în cugete în timp ce sufereau? A fost credinţa lor — credinţa lor în iubirea, puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Ei au crezut că ceea ce Dumnezeu a promis putea duce la îndeplinire, că planul Său drept şi binevoitor nu putea cunoaşte nici un eşec; căci prin gura profeţilor Săi El a spus: «Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată plăcerea Mea … da, Eu am spus şi Eu voi face să se întâmple; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui.» «Domnul oştirilor a luat această hotărâre; cine i se va împotrivi?» În asigurările lui Dumnezeu s-au odihnit ei. În El era ancorată credinţa lor şi nu a fost important, atâta timp cât ancora lor încă se ţinea strâns de tronul lui Dumnezeu, cât de sălbatic urlau furtunile sau cât de zguduiţi erau de furtunile vieţii.” R. 1834, c.2, p.7.
„Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de fiul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita. Iată, te-am gravat pe palmele mâinilor Mele.” Isa. 49:15, 16
„Când citim aceste asigurări de cea mai delicată iubire din partea Tatălui ceresc, iar apoi ne uităm la starea noastră decăzută, de-abia putem pricepe că suntem întradevăr obiectele acestei iubiri. Totuşi, dacă umblăm cu umilinţă pe cărarea îngustă aceste asigurări sunt pentru mângâierea şi consolarea noastră.” R. 957, c.1, p.1.
„Dar Stăpânul meu, Domnul, M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine.” Isa. 50:7
„Lumii i s-ar putea părea că mersul creştinului este departe de a fi liniştit, pentru că sfinţii Domnului au adesea o călătorie furtunoasă. Dar dacă inimile noastre continuă să rămână în Cristos prin credinţă şi dacă nu dăm drumul ancorei noastre, vom putea fi păstraţi prin toate furtunile vieţii, oricât de tare am putea fi zguduiţi, oricât de sălbatic ar urla furtunile. Credinţa poate exclama cu profetul Isaia (cuvintele de mai sus). În asigurările Domnului putem avea odihnă pentru că ancora noastră se ţine cu tărie de tronul lui Dumnezeu. Cuvintele inimii Învăţătorului nostru au fost: „Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut”. El a fost cu Tatăl de la început şi cunoştea dragostea şi bunătatea Lui; El a văzut manifestarea puterii Lui; El a remarcat bunătatea Sa iubitoare. La fel şi noi, cei care am intrat într-o relaţie asemănătoare cu Dumnezeu, am ajuns să cunoaştem astfel şi să ne încredem în iubirea şi credincioşia Lui.” R. 5432, c.1, p.2,3.
„Ascultaţi-Mă, voi, care cunoaşteţi dreptatea, popor care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de dispreţul oamenilor şi nu tremura de insultele lor. … Eu, Eu sunt Cel care vă mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul … care trece ca iarba.” Isa. 51:7, 12
„Câtă bunăvoinţă din partea Atotputernicului să se gândească astfel la slăbiciunile noastre când săgeţile adversarului ne rănesc inimile şi să reverse balsamul mângâierii Sale! El n-ar vrea ca nici unul din copiii Săi, pe care Cristos i-a eliberat, să se întoarcă sub sclavia fricii de oameni care este o „cursă”. El ar vrea ca fiecare om în Cristos să-şi dea seama de eliberarea lui din păcat şi superstiţie şi de responsabilitatea lui solemnă faţă de Dumnezeu pentru toate gândurile, cuvintele şi faptele sale — «sfinţiţi pe Domnul oştirilor, de El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.»” R. 1788, c.2, p.2.
„Eu am pus cuvintele Mele în gura ta şi te-am acoperit cu umbra mâinii Mele, ca să întind cerurile şi să întemeiez pământul şi să zic Sionului: «Tu eşti poporul Meu!»” Isa. 51:16
„Pentru a ne inspira credinţa … Domnul ne-a dat, pe lângă toate făgăduinţele Sale scumpe, atâtea încurajări de a ne încrede în El simplu şi copilăreşte şi ne-a spus să fim surzi la ocările oamenilor. … «Ca să întind cerurile (să stabilesc cerurile noi) şi să întemeiez pământul (noul pământ) şi să zic Sionului (oamenilor care au fost încercaţi şi dovediţi prin aceste chinuri vrednici moştenitori ai noii Împărăţii — cerurile noi şi pământul nou) «Tu eşti poporul Meu!»” R. 1788, c.2, p.1.
„Orice armă pregătită împotriva ta va fi fără putere.” Isa. 54:17
„Multe limbi s-au ridicat împotriva Sionului Domnului ca întreg şi împotriva fiecărui membru individual — limbi pline de „venin de aspidă”, limbi amare de invidie, răutate, ură şi ceartă — limbi care n-au ezitat să calomnieze şi să denatureze, să spună tot felul de lucruri rele şi neadevărate. Şi într-o mare măsură aceste arme şi limbi au reuşit, au provocat ravagii oilor, ca şi Păstorului; şi Dumnezeu le-a permis — El nu a oprit nici arma, nici nu a amuţit limba; şi totuşi El ne asigură de contrariu în textul nostru. Care este explicaţia adevărată? … Explicaţia este următoarea: «Voi însă nu sunteţi în firea păcătoasă, ci în Duhul» … voi sunteţi «creaţii noi» în Isus Cristos … (Rom. 8:9, 2 Cor. 5:17). Armele şi limbile fac rău mai degrabă vechii creaturi — cărnii, pe care noi oricum, am consacrat-o deja morţii.” R. 3050, c.2, p.8,9.
„Tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut şi va împlini lucrul pentru care l-am trimis.” Isa. 55:11
„Cei care pretind că Iehova încearcă de 6000 de ani să convertească lumea, eşuând mereu, trebuie să găsească asemenea vederi greu de împăcat cu asigurarea Bibliei că toate scopurile lui Dumnezeu vor fi realizate şi că Cuvântul Lui nu se va întoarce la El fără rod, ci va împlini lucrul pentru care a fost trimis. Faptul că lumea nu a fost încă convertită şi cunoştinţa de Domnul nu a umplut încă pământul este o dovadă că încă nu a fost trimis în această misiune.” A. 95, p.2.
„Domnul te va călăuzi neîncetat.” Isa. 58:11
„Dacă, în providenţa Tatălui, unele împrejurări legate de afacerile noastre pământeşti iau o direcţie sau alta, inimile noastre ar trebui să se uite la Domnul pentru lecţia de învăţat de aici şi pentru ca astfel, să fie capabile să-L glorifice pe Dumnezeu prin aceasta. Creştinul n-ar trebui să considere nici o experienţă ca fiind norocoasă sau nenorocoasă, ci ar trebui să-şi amintească că toate lucrurile care au legătură cu el, dacă trăieşte aproape de Domnul, sunt rânduite şi supravegheate de Domnul.” R. 4628, c.2, p.3.
„Şi-ţi vor pune un nume nou. … Vei fi o cunună a frumuseţii în mâna Domnului, o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău.” Isa. 62:2, 3
„Astfel biserica în mâna lui Dumnezeu este biserica în mâna puterii divine. Această putere va folosi biserica şi ea va fi o cunună de glorie şi o frumuseţe, reflectând în mod glorios opera Dumnezeului nostru în toate eternităţile. Ce glorios va fi! Ce frumos! Domnul Iehova va avea fixate aceste bijuterii preţioase care strălucesc una asupra celeilalte în acea coroană a gloriei şi diademă a frumuseţii, care îl are în locul principal pe Domnul Isus, căci Tatăl nu i-ar da bisericii nici o glorie dacă nu ar fi dato Domnului Însuşi. Biserica se va arăta înaintea oamenilor «ca o frumuseţe şi o bucurie veşnică» — lucrarea lui Dumnezeu.” R. 4914, c.1, p.2.
„În toate necazurile lor El a fost întristat.” Isa. 63:9
„Scripturile indică faptul că poporul consacrat al Domnului aparţine atât de complet Lui încât în toate necazurile lor El este întristat. Când Saul din Tars persecuta biserica timpurie Domnul nostru l-a strigat pe drumul spre Damasc şi i-a spus: «Saul, Saul, pentru ce MĂ prigoneşti?» Şi el a spus: «Cine eşti Tu, Doamne?» iar Domnul i-a răspuns: «Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti.» Saul nu-L persecuta direct pe Mântuitorul glorificat, ci îi persecuta pe urmaşii lui Isus — nu noile creaturi, ci carnea.” R. 5173, c.1, p.7.
„Înainte de a Mă chema, le voi răspunde; în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi asculta.” Isa. 65:24
„Câte rugăciuni sunt neascultate sau sunt oprite din cauză că cel care se roagă nu îşi curăţeşte mai întâi inima de rău? «Voi cereţi şi nu căpătaţi pentru că cereţi rău, ca să risipiţi în plăcerile voastre»; adică cereţi în mod egoist, fără să vă uitaţi la voia lui Dumnezeu. Dar la cei curaţi şi sfinţi ajunge făgăduinţa: «Înainte de a Mă chema (citind dorinţa inimii chiar înainte ca aceasta să fie exprimată în cuvinte) le voi răspunde (voi începe să conturez astfel evenimentele încât să le aducă răspunsul mai repede sau mai târziu); în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi asculta.» În timp ce aceasta este în legătură cu o profeţie referitoare la poporul Domnului în vârsta milenară, totuşi, ea este valabilă şi pentru credincioşii Săi din această vârstă. Lăudaţi pe Domnul pentru toată bunătatea Sa arătată chiar şi celui mai mic din copiii Săi umili!” R. 1866, c.2, p.2.
„Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu.” Isa. 66:13
„Poporul Domnului care a îmbrăţişat adevărul se găseşte înconjurat din toate părţile de împotriviri din partea celui rău şi a slujitorilor Lui; şi dacă nu ar avea mângâierea şi consolarea Scripturilor, precum şi bucuria şi pacea pe care lumea nu o poate da nici nu o poate lua ar fi, într-adevăr, foarte trist pentru el. Dar, în condiţiile pe care Domnul le-a aranjat chiar în timp ce suferă pierderea lucrurilor pământeşti de dragul dreptăţii, pri-vilegiul lor este să se bucure în necazuri şi să aducă mulţumiri în orice lucru. Care este secretul acestei bucurii în necaz? De unde vine o atât de mare mângâiere? Răspundem că vine prin mângâierea Scripturilor, făcută luminoasă de Spiritul Sfânt.” R. 3436, c.1, p.3,4.
„Cheamă-Mă şi-ţi voi răspunde; şi-ţi voi arăta lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” Ier. 33:3
„Nouă ne este dat să cunoaştem tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, pe care mulţi profeţi şi multe persoane neprihănite din vechime n-au avut privilegiul să le vadă. Mulţumim lui Dumnezeu pentru lumina adevărului prezent! Acum noi putem vedea un plan al lui Dumnezeu — un plan care cuprinde fiecare detaliu al istoriei trecute şi al descoperirii viitoare; un plan care este complet — din care nu lipseşte şi nu se separă nici o parte; un plan care este în cea mai strictă conformitate cu Dreptatea, Înţelepciunea, Puterea şi Iubirea divină şi cu fiecare text din Cuvântul divin; care astfel se dovedeşte a fi nu numai un plan raţional, ci planul lui Dumnezeu, în comparaţie cu care toate celelalte teorii şi planuri sunt imperfecte şi în mod evident eronate, lipsite de armonia cu atributele divine şi cu Cuvântul divin. Cei care au ajuns la o înţelegere a Planului Vârstelor îl recunosc ca fiind de origine divină şi nu omenească.” R. 1867, c.1, p.5,6.
„Îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă: mare este credincioşia Ta!” Plâng. 3:22, 23
„Am învăţat să Îl cunoaştem pe Dumnezeul nostru şi să credem în Cuvântul Său credincios. Ne-au fost dovedite făgăduinţele Sale pline de har în multe timpuri de tensiune şi pericol şi ştim că El nu ne va părăsi. … Dacă am fi lăsat să plece de la noi această speranţă, această ancoră pentru sufletele noastre, am fi duşi de valuri pe o mare fără de ţărm a cărei talazuri ne-ar fi condus spre moartea veşnică. Un mare timp de strâmtorare este acum pe punctul să izbucnească peste întreaga lume şi oricine din poporul Domnului a cărui credinţă şi speranţă nu sunt cu fermitate ancorate în Stânca Vârstelor şi căruia îi este teamă să se încreadă în făgăduinţele Lui, va fi nimicit în furtună. Va fi aceasta experienţa noastră? … Unii din adevăraţii copii ai Domnului vor avea partea lor în acest mare timp de strâmtorare, însă nici unul din cei care sunt credincioşi, din cei care sunt ascultători nu va suferi astfel. Aceştia vor fi păstraţi în siguranţă deplină până la sfârşitul cursului lor şi, credem, vor fi adunaţi «dincolo de văl» înainte ca marea furtună să izbucnească în mânia ei.” R. 5497, c.2, p.2,3,4.
„Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.” Plân. 3:26
„Făgăduinţele preţioase ale Cuvântului lui Dumnezeu, care sunt numai pentru poporul Lui, pentru cei care sunt în întregime ai Lui, le dau acestora toate motivele de a spera; ei au autoritatea deplină de a fi tari şi curajoşi. Copiii lui Dumnezeu vor avea încercări şi experienţe asemănătoare cu cele ale lumii, pe lângă experienţele şi încercările specifice urmaşilor lui Cristos. Acestea nu ajung totuşi la noi în mod întâmplător, cum ajung la lume, ci sunt sub supravegherea directă a Domnului. … Astfel, fiind călăuziţi de Cuvântul Domnului, aceştia învaţă că trebuie să fie curajoşi pe măsură ce înaintează pe calea lor. Trebuie să treacă prin multe greutăţi, iar pentru aceasta se cere curaj. Dar curajul născut din credinţa în Dumnezeu şi în «făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe» îi întăreşte când altfel ar putea fi covârşiţi. Le dă o putere faţă de care toţi ceilalţi sunt străini.” R. 5712, c.1, p.4,7.
„Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi El îi cunoaşte pe cei care se încred în El.” Naum 1:7
„Ei (sfinţii) vor recunoaşte strâmtorarea, conform Planului lui Dumnezeu, ca fiind pregătirea pentru binecuvântarea întregii lumi şi vor fi încurajaţi şi mângâiaţi prin ea. … Astfel mângâiaţi şi binecuvântaţi prin asigurarea divină, prima datorie a sfinţilor este să lase lumea să vadă că în mijlocul strâmtorării şi nemulţumirii care predomină, şi chiar în timp ce şi ei au parte de strâmtorare şi suferă sub ea, ei sunt plini de speranţă, bine dispuşi şi întotdeauna bucuroşi în vederea rezultatului glorios prezis în Cuvântul lui Dumnezeu.” A. 338, sus, la mijloc; p.1.
„«Ei vor fi ai Mei», zice Domnul oştirilor, «Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său ca-re-i slujeşte.»” Mal. 3:17
„Primul dintre aceste giuvaere a fost Domnul nostru Isus. … El (Iehova) a plănuit ca şi alte giuvaere să fie tăiate şi şlefuite după asemănarea Fiului Său … după cum este scris: «Noi suntem lucrarea Lui, şi am fost creaţi în Isus Cristos pentru fapte bune.» Toate aceste nestemate trebuie să fie găsite de Dumnezeu, care le adună. Dar, fiind găsite de El, sunt date în mâinile Marelui Şlefuitor de pietre scumpe, Domnul nostru Isus, ca El să le poată tăia, şlefui şi potrivi pentru lucrarea glorioasă de a străluci împreună cu El în Împărăţie … El nu a cruţat această clasă în sensul de a-i feri de toate suferinţele, căci dacă ei ar fi fost astfel cruţaţi nu ar putea lua parte la gloria care va urma după acest timp de încercare. El nu L-a cruţat pe Isus, Capul … Dar El nu va permite să fie ispitiţi peste puterile lor. El este preocupat de ei, are o simpatie faţă de ei şi îi eliberează din acele lucruri care se dovedesc a fi prea grele pentru ei.” R. 5119, c.1, p.2,3,4.
NOUL TESTAMENT
„Omul va trăi nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Mat. 4:4
„Dar cum este posibil să trăim cu cuvintele care ies din gura lui Dumnezeu? Ce a vrut să spună Isus? Cum pot cuvintele lui Dumnezeu să dea viaţă? El a vrut să spună că întreaga speranţă de a obţine viaţa veşnică depinde de Dumnezeu — de planul divin şi de făgăduinţele lui. Uitândune la aceste făgăduinţe putem vedea lămurit că planul divin, care datează de dinaintea întemeierii lumii, este ca toate creaturile lui Dumnezeu, create în asemănarea Sa şi rămânând în credinţă, dragoste şi ascultare în armonie cu El, să aibă viaţă veşnică. Acesta este cuvântul lui Dumnezeu referitor la acest subiect, şi anume că ascultarea este condiţia vieţii veşnice. Aceasta este, fără îndoială, ceea ce a avut Domnul în minte când a spus cuvintele din textul nostru.” R. 4896, col.2, p.5,6.
„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor!” Mat. 5:3
„Condiţiile prezente sunt în mod special folositoare, într-adevăr, pentru cei care vreau să cultive încrederea, dependenţa de Domnul. În acest sens vedem că săracii au un avantaj asupra bogaţilor; şi celor care erau săraci ca şi crinii câmpului li s-a adresat Domnul nostru Isus. … Şi celor care sunt săraci în duh, care-şi cunosc propria lor neputinţă, care tânjesc după odihna şi pacea pe care numai Isus le poate da, care vin la El pentru această odihnă, lor le sunt date toate făgăduinţele îndurătoare şi lecţiile de înţelepciune, mângâiere şi instruire ale Învăţătorului.” R. 5991, c.2, p.3.
„Ferice de cei care plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!” Mat. 5:4
„Toţi cei care cu zel se străduiesc pentru victoria asupra lor înşişi, a lumii şi a păcatului vor avea cu siguranţă un număr suficient de căderi pe cale, care să le asigure experienţa considerabilă în plângerea pentru aceste abateri — dacă inimile lor sunt în atitudinea potrivită faţă de Domnul. Plină de har este, într-adevăr, făgăduinţa dată acestora: «ei vor fi mângâiaţi». Domnul nostru îi mângâie pe unii ca aceştia cu asigurarea că El ţine seama de lacrimile precum şi de eforturile lor de a se opune păcatului, dar şi că El îi pregăteşte astfel, pentru Împărăţie, prin experienţele prezente şi dezvoltarea ca-racterului.” R. 2250, c.1, p.4.
„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!” Mat. 5:5
„Dicţionarul «Century» defineşte cuvântul «blând» astfel: «stăpân pe sine şi delicat, greu de provocat sau iritat; răbdător la jignire sau supărare.» Webster defineşte blândeţea ca fiind «supunere faţă de voinţa divină; răbdare şi bunătate din motive morale şi religioase.»” R. 3734, c.2, p.2.
„Răsplata acestui har … ca şi celelalte, este viitoare; … aceştia vor fi moştenitori ai lui Dumnezeu, comoştenitori cu Isus Cristos; iar pământul este parte din acea mare moştenire pe care, la rândul lor, o vor acorda omenirii prin aranjament divin, la sfârşitul Vârstei Milenare.” R. 2586, c.1, p.5.
„Ferice de cei care flămânzesc şi însetează după dreptate, căci ei vor fi săturaţi!” Mat. 5:6
„«Vor fi săturaţi»— vor fi mulţumiţi. … Avem garanţia Domnului că îi va binecuvânta pe toţi cei care în mintea lor au atitudinea de a căuta şi de a utiliza împrospătările spirituale pe care le dă El.” R. 3735, c.1, p.1,2.
„Făgăduinţa este următoarea: «facă-ţi-se după credinţa ta!» Noi trebuie să avem în inimile noastre dorinţa de a ne apropia tot mai mult de Dumnezeu, căci altfel ne vom opri din înaintare şi nu vom obţine privilegiul nostru în Cristos. O asemenea dorinţă este manifestarea foamei şi setei noastre după dreptate, pe care Domnul se aşteaptă să le vadă înainte de a-Şi duce la îndeplinire pentru aceştia angajamentul Său că ei vor fi săturaţi.” R. 5425, c.1, p.1.
„Ferice de cei milostivi, căci ei vor găsi milă!” Mat. 5:7
„Domnul nostru a spus că dacă nu-i iertăm din inimă pe cei care ne greşesc nici Tatăl nostru ceresc nu va ierta greşelile noastre. El ne-a învăţat astfel că mila noastră trebuie să fie mai mult decât formală, mai mult decât o iertare pe dinafară — ea trebuie să fie din inimă, sinceră. Deci, în măsura în care fiecare din noi îşi dă seama de nevoia noastră de milă divină prin Isus, în aceeaşi măsură să fie foarte milos faţă de alţii, în special faţă de fraţi.” R. 3735, c.1, p.5.
„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” Mat. 5:8
„O inimă curată ar fi o inimă pe deplin consacrată — întreaga minte predată voinţei Domnului.” R. 5277, c.2, p.1.
„Cât de preţios este gândul că putem ajunge la o absolută puritate a intenţiei, a iubirii etc. faţă de toţi oamenii, precum şi faţă de Domnul, şi că Dumnezeu ne va accepta astfel în Cel Preaiubit, nesocotindu-ne slăbiciunile neintenţionate şi defectele de care suntem conştienţi şi pe care ceilalţi le văd, probabil, mai bine decât noi. Ce gând binecuvântat este gândul că aceştia Îl vor vedea pe Dumnezeu, că aceştia au în prezent imaginea cea mai clară despre caracterul şi planul lui Dumnezeu, că aceştia Îl vor vedea în scurt timp când vor fi schimbaţi la înviere, când se vor fi trezit în asemănarea iubitului lor Răscumpărător.” R. 3735, c.2, p.4.
„Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!” Mat. 5:9
„Cei care cugetă la lucrurile adevărate, vrednice de iubit, bune şi frumoase îşi vor vorbi unii altora despre ele; de aici importanţa de a avea inimile umplute cu lucruri bune, pentru ca, din belşugul lucrurilor bune din inimile noastre, gurile noastre să poată vorbi neîncetat. … Unii ca aceştia au o făgăduinţă foarte preţioasă, vrednică de eforturile lor — ei vor fi numiţi „copii ai lui Dumnezeu”; — ei au spiritul lui Dumnezeu, asemănarea scumpului Său Fiu a fost trasată în inimile lor. … Mai mult decât atât, aceasta este o probă prin care putem recunoaşte nivelul creşterii ca şi copii ai lui Dumnezeu, atât a noastră, cât şi într-o anumită măsură, a altora — prin caracterul nostru împăciuitor şi grija de a urma un asemenea curs al vieţii care va tinde spre pace.” R. 2588, c.1, p.4,5.
„Ferice de cei prigoniţi din cauza dreptăţii, căci a lor este împărăţia cerurilor.” Mat. 5:10
„Credinţa şi încrederea noastră în Domnul şi în făgăduinţele Sale de har cu privire la viaţa viitoare trebuie să fie atât de puternice încât să depăşească cu mult în greutate împotrivirile lumii, ale fraţilor falşi, ale slujitorilor orbiţi ai lui Satan — în aşa măsură încât aceste persecuţii să le recunoaştem şi să ne bucurăm în ele considerându-le metode ale providenţei divine, folosite pentru a ne cizela, a ne modela şi a ne şlefui ca pietre vii pentru Templul glorios pe care Dumnezeu îl construieşte. Şi privindu-ne încercările din acest punct de vedere, putem, într-adevăr, să ne câştigăm sufletele, vieţile noastre şi putem să ne bucurăm de ele chiar şi în mijlocul necazului, cu răbdare voioasă, cu statornicie.” R. 2791, c.1, p.5.
„Ferice va fi de voi atunci când, din cauza Mea, oamenii vă vor insulta, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!” Mat. 5:11
„«Ferice va fi de voi» semnifică faptul că persecuţia este o favoare de la Dumnezeu … nu pentru că vă vor insulta, ci pentru că vor spune lucruri neadevărate despre voi, din pricina lui Cristos. … Tot ceea ce suferim acum ne rezervă o nespus de mare şi veşnică greutate de slavă, dacă îndurăm pentru El. Din acest punct de vedere ar trebui chiar să ne dorim persecuţia. … Dându-ne seama că dacă ea ne lipseşte atunci ne lipseşte şi una din dovezile că suntem ucenici adevăraţi ai Domnului, ne bucurăm când, prin providenţa lui Dumnezeu, persecuţia este partea noastră.” R. 5544, c.1, p.4,5,6.
„Bucuraţi-vă şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.” Mat. 5:12
„În loc să ne simţim trişti şi descurajaţi de aceste experienţe, în loc să ne gândim la ele ca la ceva neobişnuit, ca la nişte dovezi că Dumnezeu este împotriva noastră, ar trebui să tragem tocmai concluzia inversă. Ar trebui să ne spunem: «aceasta este acelaşi fel de experienţă pe care Domnul l-a avut şi pe care tot poporul Lui din trecut l-a avut». … Nu trebuie nici pe departe să ne descurajăm, ci trebuie să ne bucurăm — nu că cineva s-ar putea bucura în persecuţie de dragul persecuţiei, căci persecuţia este dureroasă, ci noi trebuie să ne bucurăm pentru că „răsplata noastră este mare în ceruri.”” R. 5545, c.1, p.5.
„Uitaţi-vă cu atenţie cum cresc crinii de pe câmp … Şi dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, oare nu vă va îmbrăca El cu mai mult pe voi, puţin credincioşilor?” Mat. 6:28, 30
„Vă apasă sărăcia şi vă produce gânduri de nelinişte? Duceţi-o Domnului în rugăciune; iar apoi, în timp ce ne dăm silinţa să ne asigurăm lucrurile în mod decent, utilizând mijloacele pe care le avem la îndemână … să aşteptăm cu răbdare şi încrezători şi să ne uităm la semnele providenţei, siguri fiind că … Cel care îmbracă iarba de pe câmp … are atât puterea cât şi dorinţa de a ne îmbrăca şi de a ne hrăni pe noi şi pe ai noştri.” R. 1865, c.2, p.6.
„Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de toate aceste lucruri. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Mat. 6:32, 33
„Să căutăm Împărăţia lui Dumnezeu ca lucrul cel mai important al vieţilor noastre. … Dacă căutând Împărăţia ni se pare că sunt împiedicate unele din perspectivele noastre pământeşti, cu atât mai bine. Învăţătorul a spus că trebuie să ne coste tot ce avem.” R. 5048, c.2, p.5.
„Dacă Împărăţia a fost pusă pe primul loc, toate nevoile pământeşti ne vor fi satisfăcute.” R. 5917, c.2, p.4.
„Până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.” Mat. 10:30
„Cât de dulce este înţelegerea unei asemenea griji iubitoare, statornice.” R. 5803, c.1, sus.
„Aceştia nu trebuie să presupună că vreuna din afacerile lor este întâmplătoare, pentru că, fiind pe deplin consacraţi Domnului şi deplin acceptaţi de El, toate afacerile lor, mari şi mici, sunt sub supravegherea divină — sănătatea sau boala lor, drepturile sau privilegiile lor, bucuriile sau necazurile lor.” R. 3415, c.2, jos.
„Ce lucru este prea mic pentru a fi observat de Cel care numără până şi firele de păr de pe capul nostru? Atunci, în treburile gospodăreşti zilnice sau în grijile afacerilor, noi putem avea simpatia Lui iubitoare şi ajutorul Lui.” R. 1865, c.2, p.4.
„Nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” Mat. 11:27
„Cititorul obişnuit înţelege la început foarte puţin din acest text. Creştinul care face progres de ani de zile, crescând în harul şi cunoştinţa Domnului, poate să-l aprecieze mult mai bine. El îşi dă seama că deşi avea ceva din cunoştinţa despre Isus şi despre Tatăl la început … totuşi a fost un lucru diferit să ajungă să-L cunoască pe Tatăl şi pe Fiul în sensul intim al cuvântului, în sensul de a deveni foarte familiar cu Ei, de a Le cunoaşte gândul, aşa cum cineva cunoaşte gândul, inima unui prieten intim. Este un privilegiu să primeşti o asemenea cunoştinţă. Aceasta nu o pot avea toţi; ea necesită căutare şi batere la uşă, şi o asemenea căutare şi batere implică o dorinţă sinceră de a avea o părtăşie şi comuniune intimă.” R. 2624, c.2, p.4.
„Feriţi-vă să nu dispreţuiţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu, care este în ceruri.” Mat. 18:10
„Cuvintele Învăţătorului par a implica cel puţin unul sau mai mulţi îngeri care au grijă de cei consacraţi, de cei aleşi. El foloseşte şi o altă figură de stil pentru a ilustra această chestiune, ca şi cum ar vrea să ne sigure că mesagerii nu vor întârzia să aibă grijă de interesele noastre, nu vor fi împiedicaţi de treburi cereşti mai importante, ci vor avea pe loc acces direct la prezenţa şi atenţia divină, astfel încât interesele noastre să se bucure de toată consideraţia de care au nevoie.” R. 3441, c.1, p.4.
„Şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Mat. 28:20
„Toţi cei care-I rămân credincioşi, toţi cei care în- tr-adevăr pot să spună «Preaiubitul meu este al meu şi eu sunt al Lui» au nu numai făgăduinţa vieţii viitoare, ci şi făgăduinţa acestei vieţi prezente. Ei aud vocea Învăţătorului spunând: «Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului»; iar la sfârşitul veacului El trebuie să fie în mod special aproape, în mod special scump; El trebuie să se descopere credincioasei Lui într-un mod special chiar înainte ca ea să fie în aşa fel schimbată ca să-L poată vedea în gloria Lui. Aceştia au privilegiul de a-şi aplica şi de a recunoaşte că sunt ale lor toate «făgăduinţele nespus de mari şi scumpe» ale Cuvântului divin.” R. 4784, c.1, p.3,4.
„Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care i-L cer.” Luca 11:13
„Tatălui ceresc îi place să dorim şi să cerem tot mai mult din Spiritul Său Sfânt — o dispoziţie într-o armonie tot mai deplină cu Spiritul Sfânt; iar toţi cei care astfel îl doresc, îl cer şi îl caută îşi vor satisface bunele lor dorinţe; Tatălui îi va plăcea să rânduiască astfel afacerile acestora încât piedicile pentru Spirit, fie că sunt în interiorul lor, fie în mediul în care trăiesc, vor fi înlăturate, pentru ca Spiritul Său iubitor să prisosească în ei — pentru ca ei să poată fi umpluţi cu Spirit. … Spiritul sfinţeniei în abundenţă poate fi dobândit numai de cei care îl doresc din inimă sinceră şi îl caută prin rugăciune şi efort.” E. 227, p.432; 228, p.433 (în româneşte, ediţia 1993).
„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia.” Luca 12:32
„Nici una din creaturile din cer sau de pe pământ nu va primi astfel de semne de favoare specială care sunt şi care vor fi de-a pururi partea Miresei preaiubite a lui Cristos. Deşi întreaga familie din cer şi de pe pământ va fi binecuvântată prin El, numai Soţia Lui, care cooperează cu El în lucrarea Lui, va fi însoţitoarea, confidenta şi comoara Lui.” R. 5862, c.2, p.4
„Deşi puţini sunt aceia care fac pasul deplinei consacrări pentru a face voia lui Dumnezeu, mai puţini sunt cei care o trăiesc practic, cei care îşi ţin în permanenţă inimile supuse numai voinţei Domnului.” R. 1563, c.2, sus.
„Adevărat vă spun că El se va încinge, îi va pune să stea la masă şi se va apropia să-i servească.” Luca 12:37
„Oricine admite că suntem în timpul secerişului — că suntem în el din 1875 — trebuie să recunoască şi aceea că Domnul a promis că în acest timp îi va pune pe ai Lui să stea la un ospăţ îmbelşugat de hrană spirituală şi că El va fi servitorul lor şi le va da «lucruri noi şi vechi.» Toţi cei care recunosc aceste lucruri trebuie să recunoască aceste «Studii în Scripturi» ca fiind identificate cu îndeplinirea acestei făgăduinţe.” R. 4709, c.2, p.5.
„Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Ioan 6:45
„Cel care va continua să fie învăţat de Domnul trebuie să continue să asculte cu atenţie vocea Lui, să continue a fi într-o atitudine ascultătoare şi supusă a inimii. Dificultatea unora pare să fie că voinţele lor proprii nu sunt pe deplin stinse, moarte — consacrarea lor nu este completă; deşi sunt destul de consacraţi ca să nu dorească a nu asculta de vocea Domnului, ei au totuşi unele idei personale cu privire la ceea ce glasul Lui ar trebui să spună şi preferă să interpreteze mesajul Lui în conformitate cu propriile lor preferinţe; ei doresc să facă mai mult sau mai puţin propria lor voinţă şi doresc să asculte vocea Domnului dirijându-i în concordanţă cu propriile lor voinţe. Aceasta este o situaţie foarte periculoasă şi în general este însoţită de afirmarea de sine şi de impunerea personală şi vor duce în cele din urmă departe de scopul unui creştin. Să hotărâm fiecare din noi că prin harul Domnului vom căuta continuu ca dintr-o inimă sinceră să auzim Cuvântul curat al lui Dumnezeu şi că vom avea dorinţa să ascultăm de el în măsura în care putem.” R. 4092, c.2, p.3.
„Dacă voieşte cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.” Ioan 7:17
„Acesta este un mesaj care vine de pe buzele Învăţătorului nostru. El ne dă cheia unei cunoaşteri clare a învăţăturilor Lui, şi anume că învăţăcelul trebuie să fie pe deplin consacrat lui Dumnezeu, trebuie să dorească a cunoaşte pe deplin voia şi planul Lui. Pentru a putea … vedea Adevărul, din punctul de vedere al descoperirii divine, trebuie să ne apropiem de Dumnezeu în spiritul minţii noastre, consacraţi în inima noastră. Noi trebuie să vrem a face voia Lui. … Acestora li se aplică făgăduinţele textului nostru. … Nu vom … hotărî noi ca în voinţa noastră să facem voia lui Dumnezeu? Dacă este aşa urmând instrucţiunile Cuvântului lui Dumnezeu … vom fi, fără îndoială, binecuvântaţi şi vom fi făcuţi în stare pe deplin să cunoaştem, să apreciem, să înţelegem învăţăturile lui Cristos — lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, care sunt descoperite acestei clase prin Spiritul lui Dumnezeu.” R. 5137, c.2, p.3,5,6.
„Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei, veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi.” Ioan 8:31, 32
„A rămâne în Cuvântul Domnului implică a rămâne în învăţătura făcută cunoscută de scrierile inspirate, a le studia şi a medita asupra lor, a crede fără rezerve în ele şi a ne conforma cu credincioşie caracterele cu ele.” R. 3153, c.2, p.2.
„Binecuvântată făgăduinţă! … Preaiubiţilor, având această favoare de la Domnul, nu vom rămâne în ea, nedând nici o importanţă doctrinelor seducătoare? Şi nu-i vom fi credincioşi în toate împrejurările, apărând-o împotriva oricărui atac, suportând cu ea reproşurile ei? Să ne dovedim aprecierea pentru ea prin loialitatea şi credincioşia noastră faţă de ea.” R. 3154, c.2, p.1.
„El îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară.” Ioan 10:3
„Unii pot să nu vadă interesul particular pe care îl are Domnul pentru fiecare din cei care sunt ai Lui. Fiecare copil adevărat al lui Dumnezeu este al Domnului în sensul particular că a intrat într-un Legământ de Sacrificiu. Să ne amintim întotdeauna acest lucru. … Învăţătorul a subliniat interesul Său particular şi personal pentru fiecare din urmaşii Lui. El se numeşte pe Sine Păstorul lor şi spune că «îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară». Aceasta înseamnă o supraveghere foarte specială a afacerilor şi intereselor fiecăruia din adevăraţii Lui ucenici. Orice poate veni peste aceştia nu este o chestiune de şansă sau de noroc.” R. 5711, c.2, p.3.
„După ce şi le-a scos afară pe toate, merge înaintea lor şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Dar ele nu merg după un străin.” Ioan 10:4, 5
„Fiind intraţi în acest staul al lui Dumnezeu, avem toate motivele să ne încredem în Marele Păstor şi ar trebui să recunoaştem grija Lui constantă faţă de noi, interesul Său suprem în prosperitatea noastră spirituală. Să fim oi bune! Să nu ne îndepărtăm de staul la dreapta sau la stânga, nici să nu fim atraşi înapoi de la păşunile verzi şi de la apele curate pentru a merge să paştem spinii şi buruienile otrăvite de pe vreo cărare lăturalnică sau să bem din apele noroioase şi poluate ale speculaţiilor umane şi ale teoriilor înşelătoare ale oamenilor. … Dacă suntem oile adevărate ale Domnului vom cunoaşte vocea Lui. Nu vom face nici o greşeală. Oile adevărate … vor răspunde repede chemării Sale şi vor veghea în căutarea conducerii Lui.” R. 5491, c.1, p.2 şi c.2, p.1.
„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine.” Ioan 10:27
„Mulţi spun că sunt oile adevărate ale turmei Domnului, dar în această zi a prezenţei Păstorului, vocea Lui, Adevărul, devine proba lor.” R. 2673, c.1, p.1.
„Acum auzim, mai mult ca niciodată, diferite voci chemând oile în diferite direcţii. Aceasta se întâmplă, prin providenţa Domnului, cu scopul separării tuturor celorlalţi de «mica Sa turmă». Oile Lui vor auzi vocea Lui şi-L vor urma — celelalte oi, care sunt consacrate conducătorilor, instituţiilor, teoriilor şi eforturilor omeneşti, vor urma propriile lor înclinaţii şi astfel vor fi separate de «mica turmă». Aceasta este acum buna plăcere a Domnului” R. 2673, c.1, p.4.
„Voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.” Ioan 14:3
„Câte speranţe pline de bucurie, câte aşteptări îmbelşugate se strâng în jurul acestei făgăduinţe, în inimile credincioşilor Domnului! În doar câteva cuvinte ele însumează toate lucrurile bune pe care Dumnezeu le are în păstrare pentru cei care Îl iubesc. … În măsura în care mărturia Cuvântului lui Dumnezeu locuieşte în mod potrivit în noi şi ne face în stare să recunoaştem lungimea şi lărgimea iubirii divine, precum şi a milei care acoperă greşelile noastre neintenţionate — în aceeaşi măsură credincioşii Domnului sunt în stare să se bucure de această făgăduinţă şi să aştepte cu bucurie nu numai să se întâlnească cu Domnul, ci şi să locuiască veşnic în prezenţa şi în tovărăşia Lui. Dar tuturor celorlalţi …, tuturor celor care nu caută să păşească cu grijă pe urmele lui Isus, cuvintele textului nostru le aduc numai o măsură de bucurie, o măsură de speranţă şi nu o revărsare îmbelşugată.” R. 3191, c.1, p.5,6.
„Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” Ioan 14:21
„Ar trebui oare ca copilul lui Dumnezeu, moştenitorul gloriei, al tuturor făgăduinţelor nespus de mari şi scumpe şi tovarăşul prezent al divinităţii însăşi care are bunăvoinţă faţă de starea noastră decăzută, ar trebui el să se simtă vreodată trist, uitat sau singur? Sau ar trebui el să se teamă că iubirea Lui îl va părăsi vreodată sau îl va lăsa să fie aruncat fără ajutor în valurile nenorocirii, la mila prinţului acestei lumi care lucrează acum în inimile fiilor neascultării? O, nu! Cel care este cu noi este mai mare decât toţi cei care pot fi împotriva noastră. Noi nu suntem singuri în lume, căci avem binecuvântata făgăduinţă: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi» (Evr. 13:5). Nici cel mai mic interes al nostru nu este trecut cu vederea.” R. 1906, c.2, p.2.
„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi ne vom face locuinţa împreună cu el.” Ioan 14:23
„A creşte în har înseamnă a creşte în favoarea Domnului printr-o cunoştinţă personală intimă şi prin împărtăşirea în spirit cu El. Aceasta implică, în primul rând, cunoaşterea şi recunoaşterea răscumpărării noastre prin sângele Său preţios, o credinţă personală şi o dependenţă de toate făgăduinţele pe care Tatăl ni le-a făcut prin El, apoi o comuniune intimă cu El în viaţa noastră zilnică de rugăciune, de observare a voinţei Lui şi de ascultare de ea. Dacă aceasta este atitudinea constantă a minţii şi inimii noastre, fructele spiritului trebuie să se coacă continuu, făcându-ne din ce în ce mai plăcuţi şi acceptabili Domnului nostru. Un sentiment al acceptării şi favorii divine ne este dat zi de zi în măsură tot mai mare, în îndeplinirea făgăduinţei scumpe de mai sus a Domnului nostru.” R. 3215, c.1, p.6.
„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” Ioan 14:27
„În acest fel, cu multă milă şi afecţiune, a dat Domnul învăţăceilor Săi preaiubiţi, în ultima noapte a vieţii Sale pământeşti, binecuvântarea Sa de despărţire, moştenirea Sa de pace. A fost cea mai bogată moştenire pe care a avuto de lăsat, de o valoare inestimabilă. A fost făgăduinţa acelei linişti sufleteşti, a acelei odihne şi mângâieri a minţii pe care El Însuşi a posedat-o — pacea lui Dumnezeu. A fost aceeaşi pace de care Tatăl Însuşi S-a bucurat întotdeauna, chiar în mijlocul tulburării pe care a adus-o permisiunea răului; dar ea nu izvora din aceeaşi sursă. În Iehova această pace a fost centrată în Sine, pentru că El a realizat în Sine Însuşi atotputernicia puterii şi înţelepciunii; în timp ce pacea lui Cristos era centrată nu în Sine, ci în Dumnezeu, prin credinţă în înţelepciunea, puterea şi harul Său. Aşa şi noi, dacă am avea «pacea lui Dumnezeu», pacea lui Cristos — «pacea Mea» — trebuie ca aceasta, la fel ca şi a Lui, să fie centrată în Dumnezeu prin credinţă.” R. 1834, c.1, p.3.
„Pe orice mlădiţă care n-aduce roadă în Mine, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă.” Ioan 15:2
„Metodele de curăţare pe care le utilizează Domnul ar trebui să fie înţelese de către toate mlădiţele, căci altfel ele ar putea să se descurajeze, să se ofilească şi să nu dea roada cuvenită. S-ar părea că marele Viticultor curăţă mlădiţele Cristosului uneori luându-le bogăţia sau proprietatea pământească, alteori împiedicându-le împlinirea proiectelor şi planurilor nutrite. Uneori El ne curăţă permiţând asupra noastră persecuţie şi pierderea numelui bun, a faimei, alteori … permiţând pierderea prieteniilor pământeşti înspre care cârceii inimilor noastre s-au întins prea cu putere. … Mulţi alţii din poporul drag al Domnului au găsit unele din lecţiile lor cele mai de valoare pe patul suferinţei. … Aceste curăţări, în loc să ne cauzeze descurajări, ar trebui să fie, dacă sunt corect înţelese, surse de încurajare. Ne dăm seama … că atunci când avem astfel de curăţări speciale este o dovadă că Tatăl Însuşi ne iubeşte şi poartă grijă de cele mai bune interese ale noastre.” R. 3545, c.1, p.3-5.
„Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” Ioan 15:7
„Dacă inimile şi energia voastră sunt astfel absorbite de Planul Tatălui, puteţi cere toate dorinţele inimii voastre — puteţi cere «orice veţi vrea». Eu vă fac această făgăduinţă generoasă, nu … că Tatăl şi-ar schimba planurile Sale după ale voastre, şi va facevoinţa voastră, dar că puteţi ajunge la o atât de deplină înţelegere a Tatălui şi a Planului Vârstelor la care El lucrează, încât nu veţi fi niciodată nemulţumiţi, ci întotdeauna veţi fi în stare să vă vedeţi propriile dorinţe îndeplinite, pentru că voinţa şi dorinţa voastră, plăcerea şi satisfacţia voastră va fi să vedeţi voinţa şi planul lui Dumnezeu progresând în felul şi la timpul lui Dumnezeu. Astfel orice rugăciune şi dorinţă a voastră va fi îndeplinită — ceea ce este exact opusul experienţei celor care caută să facă propria lor voinţă … şi să se roage pentru propriile lor dorinţe.” R. 1999, 1, ultimul paragraf.
„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea!” Ioan 15:9
„Ce gând minunat este acesta că Învăţătorul nostru are faţă de noi acelaşi fel de dragoste pe care Tatăl îl are faţă de El! Dacă credinţa noastră ar îmbrăţişa mereu acest gând şi l-ar ţine strâns cu adevărat, n-ar mai trebui să ne dorim nimic şi nici să nu ne temem de nimic — vara noastră ar dura tot anul. Următorul gând sugerat este acela că, având în vedere faptul că am ajuns, am atins această înaltă poziţie în favoarea Domnului, vom dori să rămânem în dragostea Lui, dacă suntem ucenicii Lui şi apreciem cu adevărat ceea ce a făcut El pentru noi în acest sens. În continuare urmează termenii şi condiţiile prin care putem rămâne în această dragoste, şi anume: păzind poruncile Lui. Prin modul în care ne-a arătat că aceasta nu este o propunere nerezonabilă, Domnul nostru a spus că aceştia sunt aceiaşi termeni în care Tatăl se comportă faţă de El, adică «după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui». Nu ne putem aştepta să rămânem în dragostea Domnului şi să neglijăm hotărârile Lui.” R. 3546, c.2, p.4,5.
„Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi.” Ioan 15:16
„Lumii nu îi plac cei aleşi pentru că, mărturisindu-şi propriile lor slăbiciuni şi străduindu-se să lupte împotriva lor, le spun pe nume — păcate, josnicii şi murdării ale cărnii şi ale spiritului. Fiecare efort făcut de aceştia pentru a se curăţa este un reproş pentru cei care nu se străduiesc să se cureţe şi care urăsc să li se amintească de faptul că lucrurile în care ei îşi găsesc cea mai mare plăcere sunt lăcomia, egoismul, patimile, certurile, mândria, slava deşartă. Cel care este pe deplin potrivit lumii poate fi sigur că nu este potrivit Domnului. Cel care este potrivit Domnului nu trebuie să se aştepte să fie potrivit lumii; căci prietenia acestei lumi este vrăjmăşie cu Dumnezeu şi de aceea lumea nu este supusă standardului divin şi nici nu poate fi … Inima ei este în cealaltă direcţie.” R. 5737, c.2, p.5.
„Când va veni Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul … şi vă va vesti lucrurile viitoare.” Ioan 16:13
„La Rusalii apostolii au primit o iluminare a minţii care i-a făcut în stare să înţeleagă … lucrurile adânci ale lui Dumnezeu … Isus avea acest … gând în minte când a declarat că erau anumite lucruri pe care ucenicii Săi nu le puteau înţelege atunci, ci urmau să le cunoască mai târziu, pentru că El avea să trimită Spiritul Sfânt, care să le reamintească tot ceea ce El a spus şi să le arate lucrurile viitoare. Acest lucru a fost adevărat nu numai cu privire la apostoli, ci s-a adeverit pentru toţi membrii Corpului lui Cristos de-a lungul acestei vârste … Acestora, Biblia le-a făgăduit: «vă va vesti lucrurile viitoare». Aceştia vor fi călăuziţi în tot Adevărul pe măsură ce el va deveni cuvenit. Pentru aceştia Cuvântul lui Dumnezeu este o magazie din care se vor scoate «lucruri noi şi vechi» sub călăuzirea Spiritului, pe măsură ce devin «hrană la timp» pentru «casa credinţei»”. R. 5088, c.1, p.6-8.
„Acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu va lua de la voi bucuria voastră.” Ioan 16:22
„Ce sunt bucuriile noastre pe care nici un om nu ni le poate lua şi pe care persecuţiile, nenorocirile şi necazurile nu pot decât să le adâncească, să le lărgească şi să le facă mai dulci? Ce bucurie este aceasta? Această bucurie este o pregustare a binecuvântărilor viitoare, o arvună a moştenirii noastre. Ea este inspirată de încredere în Cel în care am crezut: încredere că El este deopotrivă în măsură şi vrea să ducă la desăvârşire lucrarea pe care a început-o şi pe care noi o dorim să fie dusă la desăvârşire în modul Său cel mai bun; încrederea că atâta timp cât noi ne ţinem strâns de făgăduinţele Sale pline de har cu braţele credinţei noastre, El nu va îngădui să fim despărţiţi de El. … Încrederea noastră este că «nimeni nu ne va smulge din mâna Tatălui», că «Tatăl Însuşi ne iubeşte» şi nu ne va alunga atâta timp cât dorim să rămânem ascultători în dragostea Lui.” R. 2232, c.1, p.1.
„Cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Ioan 16:24
„Până când nu L-am luat pe Domnul în vieţile noastre zilnice ca şi tovarăş al nostru personal, ca şi prieten de încredere, ca sfătuitor, mângâietor şi îndrumător, precum şi ca Răscumpărător şi Domn al nostru, nu putem învăţa pe deplin de la El acele lecţii valoroase care dau ucenicilor Săi o bucurie pe care lumea nu poate nici să o dea, nici să o ia. Fie ca această intimă comuniune şi părtăşie cu Cristos să ne dea fiecăruia din noi tot mai mult din propriul Său spirit, astfel încât lumea să recunoască despre noi aşa cum a recunoscut despre alţii (Fapte 4:13), că am fost cu Isus.” R. 1789, la mijlocul paginii.
„Tatăl Însuşi vă iubeşte.” Ioan 16:27
„Ce ai înţelege, dragul meu frate din ceea ce acest text învaţă despre iubirea lui Dumnezeu faţă de noi ca şi copii ai Săi? El are iubire pentru lume. Ca şi Dumnezeu, ca şi Creator, El supraveghează toate creaturile Sale. Dumnezeu a luat măsuri de precauţie pentru orice creatură, chiar şi pentru vrabie. Dar pentru toţi cei care au ajuns în această atitudine loială a minţii, El are iubire — compătimire şi mai mult, consideraţie! … Eu cred, şi tu crezi la fel, că Dumnezeu ne iubeşte foarte, foarte mult, căci altfel n-ar fi făcut niciodată astfel de prevederi minunate în bogăţiile harului Său şi în bunătatea Sa iubitoare faţă de noi, care suntem în Isus Cristos. … Eu cred că zilnic, săptămânal, lunar, anual, pe măsură ce ne gândim la aceste lucruri, pe măsură ce luăm în consi-derare, studiem şi înţelegem marea iubire a lui Dumnezeu, aşa cum este ea exprimată în minunatul Său plan, obţinem o înţelegere minunată despre cât de mult ne iubeşte «Tatăl Însuşi». Dar noi nu putem înţelege aceasta pe deplin. Însă chiar faptul că orice tată ar face asemenea lucruri minunate pentru orice copil ar implica multă iubire.” R. 5725, c.2, p.4,6,7.
„Ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” Ioan 17:23
„Cu uimire întrebăm: «Cum este posibil acest lucru?» … Însă noi am fost spălaţi şi curăţaţi şi oricât de imperfecte pot fi încă vasele noastre pământeşti, inimile noastre sunt perfecte în faţa Celui care poate să citească inima. Şi, văzându-ne cu o inimă perfectă — cu un scop şi o intenţie perfectă — străduindu-ne să ne învingem slăbiciunile şi incapacităţile cărnii noastre imperfecte, făcând eforturi dureroase dar hotărâte de a face voia Lui şi de a avea încredere în mod umil în pregătirile pe care El le-a făcut pentru răscumpărarea noastră din cădere, Dumnezeu recunoaşte în noi ceea ce este demn de dragostea Sa. Astfel, Domnul nostru ne dă clar de înţeles că Tatăl ne iubeşte, aşa cum L-a iubit pe Fiul.” R. 3161, c.2, p.2.
„Dacă am fost identificaţi cu El printr-o asemănare cu moartea Lui, vom fi una cu El şi în înviere.” Rom. 6:5
„Amintiţi-vă acum cum a fost învierea Lui. A fost o înălţare nespus de mare, mai presus de natura umană, «mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice autoritate şi de orice nume care se poate numi». A fost o înălţare la însăşi natura divină, la care, spune Petru, şi noi, care urmăm în paşii Lui după cum El ne-a lăsat exemplu, putem deveni părtaşi (2 Petru 1:4). A urma în paşii Domnului de umilinţă şi sacrificiu chiar până la moarte nu este un lucru uşor. Aceasta înseamnă renunţarea la voinţa noastră pentru a îndeplini voinţa divină.” R. 1262, c.2, p.4.
„Acum, dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Rom. 6:8
„Cerinţele sau condiţiile ataşate invitaţiei de a împărtăşi cu Cristos gloriile şi demnităţile viitoare sunt cu limpezime declarate: unii ca aceştia trebuie să se facă părtaşi în moartea Lui, să fie cufundaţi sau îngropaţi în moartea Lui. … A fi părtaşi în moartea Lui înseamnă că aşa după cum Răscumpărătorul nostru Şi-a cheltuit viaţa nu în mulţumirea de sine, chiar legală, ci a consumat-o în interesul adevărului şi al dreptăţii, opunându-se păcatului şi făcând lucrarea şi executând planul Tatălui, tot aşa trebuie să ne folosim şi noi timpul, talentele, energiile, drepturile şi privilegiile. Răscumpărate de El şi date nouă, trebuie nu numai să le consacrăm toate acestea în serviciul Tatălui, ci trebuie să le folosim cu credincioşie chiar până la moarte — după cum ne-a lăsat El exemplu — umblând în urmele Lui cât mai aproape posibil. Dacă astfel vom fi morţi împreună cu El, la timpul potrivit vom şi trăi împreună cu El.” R. 1542, c.2, p.3.
„Însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” Rom. 8:16
„Este un mare privilegiu a fi numărat printre copiii lui Dumnezeu; dar acest lucru înseamnă mult mai mult decât mulţi par a înţelege — atât în ce priveşte partea lor, cât şi în ce priveşte partea lui Dumnezeu. … În ceea ce priveşte partea lui Dumnezeu înseamnă împlinirea tuturor făgăduinţelor Sale pline de har făcute unora ca aceştia, prin Cristos…. Înseamnă faptul că în viaţa prezentă noi avem iubirea, grija, disciplinarea, sfatul, învăţătura, protecţia şi încurajarea Sa de tată, până la sfârşit; şi că după aceea vom fi primiţi în prezenţa Sa glorioasă şi în odihna, bucuria şi pacea eternă. O, cât de binecuvântat este poporul lui Dumnezeu! Chiar şi în viaţa prezentă răsplata favorii Sale este peste aşteptări.” R. 1787, c.2, ultima pagină şi 1788, c.1, p.1.
„Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El.” Rom. 8:17
„Creştinul are în faţa lui cea mai nobilă ambiţie posibilă. Dumnezeu cheamă din lume un popor care Să-i poarte numele. El pune în faţa acestora cea mai înaltă ambiţie. Aceştia sunt invitaţi să devină comoştenitori cu Isus Cristos, Domnul nostru. Aceasta este o ambiţie care îi inspiră să dezvolte cele mai înalte calităţi ale minţii şi caracterului, pentru a se pregăti pentru societatea, prietenia şi părtăşia Tatălui ceresc şi a Domnului. Să avem această înaltă ambiţie mereu înaintea noastră, ca un stimulent pentru cea mai serioasă străduinţă de a fi atenţi la Cuvântul Domnului. … Mireasa trebuie să se pregătească ea însăşi (Apoc. 19:7). Tot aşa, aceştia trebuie să se pregătească pe ei înşişi şi să-i ajute şi pe alţii din iubita familie a lui Dumnezeu.” R. 5185, c.1, p.3,5.
„Eu socotesc că suferinţele din timpul de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care va fi descoperită faţă de noi.” Rom. 8:18
„Lumea s-a mirat adesea de liniştea celor micuţi şi umili ai Domnului în împrejurări care ar fi făcut să tremure şi cea mai tare inimă. Dar pentru a urma în viaţă drumul care să-L glorifice pe Dumnezeul nostru şi să preamărească harul Său, pentru a fi capabili să întâmpinăm cu înţelepciune şi curaj încercările şi dificultăţile aşa cum vin ele asupra noastră ca şi creştini, reprezentanţi ai Regelui ceresc, pentru a le întâmpina cu un spirit de bucurie, socotind toate încercările noastre ca pe nişte bucurii, este necesar ca inimile noastre să fie în acord cu Domnul, ca noi să nu avem altă voinţă decât voinţa Lui şi ca frica de oameni, care aduce cursă, să fie învinsă. Nu putem realiza aceasta cu propria noastră putere, ci numai cu puterea lui Dumnezeu.” R. 5540, c.2, p.4.
„Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după planul Său.” Rom. 8:28
„Avem garanţia de la Domnul că „toate lucrurile” vor lucra «împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu», al celor care şi-au pus încrederea în El. Orice lucru care nu ar fi o binecuvântare pentru noi nu va fi îngăduit.” R. 5546, c.2, p.6.
„Sufletul bine instruit a învăţat că „binele” la care se referă textul nu este întotdeauna, nici foarte des, un «bine» pământesc — un avantaj temporar; cei care Îl iubesc pe Dumnezeu … cunosc că «toate lucrurile» includ, în primul rând, încercările, dezamăgirile, dezorientările, dificultăţile şi ispitele căii înguste, pe care ei s-au consacrat să umble; ei ştiu că «binele» care va fi produs va consta în caractere cizelate şi şlefuite, în asemănare cu caracterul lui Cristos, care, prin credincioşie până la capăt, vor fi desăvârşite în onoarea şi gloria divină.” R. 2241, c.2, p.5.
„Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” Rom. 8:31
„Fiecare dintre aceştia (dintre «sfinţi») îşi poate spune lui însuşi şi poate înţelege din adâncul inimii sale că aceste minunate cuvinte îi sunt aplicabile lui însuşi — Dumnezeu este pentru noi. El se poate strădui să prindă semnificaţia acestor cuvinte, dar cu siguranţă nu va reuşi să cuprindă întregul lor înţeles minunat. Minţii umane îi este imposibil să cuprindă bogăţiile harului, ale iubirii şi puterii divine. Nu le putem înţelege; putem doar să luăm cunoştinţă de ele. Dacă Dumnezeu este pentru noi, cu toată înţelepciunea şi puterea Lui infinită, acest lucru implică faptul că şi Cristos este pentru noi, căci El este una cu Tatăl; acest lucru implică şi faptul că toţi îngerii, heruvimii şi serafimii, precum şi toate puterile cerului de care ştim şi de care nu ştim suntpentru noi — toate sunt înrolate de partea noastră pentru a ne face bine, pentru a ne ajuta, pentru a ne sprijini în vreme de nevoie, pentru a ne susţine în ceasul ispitei, pentru a ne întări să facem voia Tatălui. … Faptul că Dumnezeu este «pentru noi» şi că El face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre bine … este gândul central, esenţa, tăria acestui mesaj către «noi».” R. 4214, c.1, p.9, c.2, p.1.
„Căci toate sunt ale voastre … şi voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu.” 1 Cor. 3:21, 23
„Aceştia se bucură mai mult de pământ acum decât ceilalţi; în timp ce ceilalţi adună, aceştia se bucură. După cum declară apostolul, «Dumnezeu … ne dă toate lucrurile din belşug ca să ne bucurăm de ele». (1 Tim. 6:17). Eliberaţi de spiritul de-a aduna, noi putem trece pe străzi şi putem privi exponatele bogate din vitrinele magazinelor fără lăcomie, fără să dorim să avem diferitele lucrări de artă şi frumuseţe în grija şi controlul nostru special. Putem să ne desfătăm ochii cu ele şi să fim fără grijă, de vreme ce toate talentele noastre sunt consacrate Domnului şi serviciului Său şi de vreme ce noi avem lucruri mult mai importante de făcut decât să avem grijă de fleacurile pământeşti numite opere de artă.” R. 3734, c.2, p.4.
„Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, va pregăti şi ieşirea din ea, ca s-o puteţi suporta.” 1 Cor. 10:13
„Cuvintele Domnului nostru referitoare la ispitele şi încercările Bisericii ne asigură că această clasă nu va avea de ce să se teamă, căci ei vor fi apăraţi, că va fi imposibil pentru ei să fie ispitiţi, pentru că împreună cu fiecare ispită Domnul va pregăti o cale de scăpare. … Ceea ce noi dorim este ca fiecare copil consacrat al lui Dumnezeu să poată vedea calea de ieşire pe care Dumnezeu a pregătit-o şi să o poată folosi pentru a fi astfel în armonie cu prevederile Domnului şi între cei apăraţi, cei aleşi — «chemaţi, aleşi, credincioşi». … Credem că mulţi dintre cititorii noştri vor fi de acord cu noi că prevederea specială a Domnului de a ne apăra de puterea celui rău este Adevărul prezent care El l-a furnizat într-o mare măsură prin publicaţiile Turnului de Veghere.” R. 4253, c.1, p.2,3.
„Suntem întristaţi în toate felurile, dar nu la strâmtoare; nevăzând nici o ieşire, dar calea nu ne este cu totul închisă; persecutaţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu distruşi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie arătată în trupul nostru.” 2 Cor. 4:8-10
„Nu trebuie să permitem ca necazurile vieţii să ne întristeze aşa cum îi întristează pe alţii. Noi avem ceva ce ceilalţi nu posedă — asigurarea Domnului că orice lucru din vieţile noastre va fi un purtător de binecuvântare pentru noi dacă suntem credincioşi. Aceasta ne face în stare să ne bucurăm în necaz, dacă credem cu adevărat făgăduinţa Cuvântului Tatălui nostru. … Cei care sunt angajaţi în munca Domnului au unele încurcături. Dar neliniştea sau nesiguranţa poporului Domnului n-ar trebui să atingă niciodată disperarea. Cei care sunt din lume, pierzându-şi slujba sau fiind în diferite dificultăţi devin foarte abătuţi. Adesea auzim de sinucideri. Lucrurile par foarte întunecate oamenilor care îşi iau propria viaţă. Poate fi încă adevărat şi în cazul poporului Domnului că lucrurile vor părea foarte întunecate; dar ei nu vor fi disperaţi, orice ar veni, căci Domnul ne-a spus că El nu ne va părăsi, nici nu ne va uita. Această făgăduinţă plină de har ar trebui să ne dea o speranţă sigură şi neclintită. Ancora nădejdii noastre ar trebui să ne susţină.” R. 5670, c.2, p.6; 5671, c.1, p.2,3.
„Căci întristările noastre uşoare şi de o clipă lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă.” 2 Cor. 4:17
„Deşi o greutate veşnică de slavă mai presus de orice măsură va fi moştenirea întregului corp ales al lui Cristos, care acum îşi strânge comoară în cer, apostolul lasă să se înţeleagă aici foarte clar că acea comoară poate fi mărită printr-un zel şi o credincioşie deosebită în încercările deosebite ale timpului prezent.” R. 1821, c.1, p.3.
„Când ne amintim că cu cât ne apropiem de El în încercările, experienţele şi suferinţele prezente … cu atât mai aproape vom fi de El în viitor, ne putem explica înţelesul cuvintelor apostolului când vorbeşte despre încercările sale aspre — (din textul nostru de mai sus).” R. 3362, c.2, p.5.
„Căci ştim că dacă se desface casa pământească a cortului nostru, avem în ceruri o clădire de la Dumnezeu, o casă veşnică, nefăcută de mână.” 2 Cor. 5:1
„Poziţia noastră … este foarte diferită de cea a lumii, care nu are nici o speranţă deosebită. Lumea nu are nici o ancoră solidă, nici făgăduinţe preţioase de care să se ţină cu tărie. Noi ştim că dacă va fi din ce în ce mai rău, dacă va trebui chiar să murim de foame, speranţa noastră se află dincolo de văl. De aceea sfinţii lui Dumnezeu de astăzi privesc moartea ca o poartă prin care se intră în plinătatea vieţii, într-o împlinire a tuturor speranţelor şi bucuriilor noastre.” R. 5671, c.1, p.3.
„„Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice”, zice Domnul cel Atotputernic.” 2 Cor. 6:18
„Ce făgăduinţă! Ce sugestie — aceea că noi, care din natură suntem întinaţi şi imperfecţi, nu numai că suntem în atenţia Creatorului nostru suveran, ci am fost şi invitaţi să devenim copiii Lui şi ni s-a dat asigurarea afecţiunii Sale părinteşti faţă de noi — că aşa «cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei care se tem de El». Cât de minunat pare acest lucru! Şi, aşa cum declară apostolul în altă parte, acesta nu este sfârşitul, ci numai începutul, căci El spune: «dacă suntem copii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El».” R. 5739, c.2, p.2.
„Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate din destul, să fiţi plini de orice faptă bună.” 2 Cor. 9:8
„Pentru a fi apreciat de Domnul, darul trebuie să fie o jertfă de mulţumire, stimulată de o înţelegere a datoriei noastre de recunoştinţă veşnică faţă de Cel de la care vine orice dar bun şi desăvârşit. Şi apostolul ne asigură că pe unii ca aceştia «Dumnezeu poate» să-i «umple cu orice har». Cel care dă ceva în serviciul divin — timp, talent, putere, bani sau influenţă — va prisosi, în mod proporţional, în diferite haruri; pentru că unul ca acesta se află într-o atitudine de inimă potrivită pentru a creşte în har. Apostolul pare să sugereze că unul ca acesta va avea «în toate din destul» şi că va fi plin de «orice faptă bună». Îndestularea poate să nu însemne lux şi tot confortul; dar «din destul» se câştigă întotdeauna acolo unde există «evlavie cu mulţumire».” R. 5927, c.2, p.2,3.
„Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte.” 2 Cor. 12:9
„Cât de des ar trebui ca acest sfat bun al Domnului, dacă ni-l amintim, să ne aducă o binecuvântare şi o eliberare din atacurile adversarului care este gata să ne facă să credem că slăbiciunile şi imperfecţiunile noastre inevitabile sunt dovezi că nu suntem ai Domnului. Având acest sfat înaintea noastră ce tărie ar trebui să avem în combaterea atacurilor lumii, cărnii şi diavolului! Cum ar trebui să ne determine ca în momentele de ispită să ne ridicăm inimile în rugăciune către Domnul pentru «har pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie». Domnul doreşte ca noi să învăţăm lecţia propriei noastre slăbiciuni şi imperfecţiuni şi să învăţăm să mergem la El pentru întărire şi sprijin — nu înainte de a avea nevoie, ci «la vreme de nevoie», în orice timp de necaz.” R. 2241, c.2, p.2.
„Şi dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi «sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei»”. Gal. 3:29
„A fi «al lui Cristos», prin urmare, înseamnă cu mult mai mult decât credinţă, respect şi aprobare. Înseamnă a aparţine lui Cristos — a fi al Lui, trup, suflet şi spirit — a fi al Lui astăzi şi întotdeauna slujitorul Lui pentru a face voia Lui în felul Lui şi latimpul Lui când ne este convenabil şi plăcut şi când ne este inconvenabil, dureros şi dificil. Înseamnă, mai departe, că nu putem aparţine nimănui altcuiva în acest sens complet, căci nici un om nu poate servi la doi stăpâni. Aici întâmpină dificultăţi cei careaparţin societăţilor secrete sau altor societăţi. Legile, credinţele şi obiceiurile acestora aproape sigur vor veni în conflict sau vor îngrădi consacrarea deplină pentru Cristos.” R. 1697, c.1, p.1.
„Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Cristos Isus pentru fapte bune.” Efes. 2:10
„Adunarea acestor pietre vii dincolo de văl se va face prin puterea învierii, frumos ilustrată prin construirea Templului lui Solomon, ale cărui pietre, aşa după cum citim, erau pregătite în carieră şi apoi, în final, erau asamblate în construcţia Templului şi se potriveau atât de perfect şi erau însemnate pentru locurile lor diferite încât au fost unite fără să se audă sunet de ciocan — fără … să fie cizelate … sau să se facă vreo altă muncă asupra lor în timpul construirii. Tot aşa, după cum spune sfântul Pavel, Biserica este lucrarea lui Dumnezeu. Şi lucrarea Lui se va realiza atât de perfect încât nu va avea nevoie de nici o rectificare sau modificare dincolo de văl. Acest punct de vedere este deosebit de interesant şi profitabil pentru poporul Domnului. Aceştia, pe măsură ce îşi dau seama că au fost chemaţi de Dumnezeu la chemarea Lui înaltă de a fi membre ale templului, pot aprecia pe deplin, ca urmare, necesitatea încercărilor şi dificultăţilor vieţii, care îi modelează, îi fac potriviţi pentru gloria, onoarea şi nemurirea cerească.” R. 5713, c.2, p.6,7.
„Sunt încredinţat că Acela care a început în voi o bună lucrare, o va duce la capăt până în ziua lui Isus Cristos.” Fil. 1:6
„Să nu uităm că lucrarea este a Domnului, în sensul că tăria Lui dată nouă este pentru îndeplinirea ei (a lucrării — n.t.) şi că Cel care a început în noi o lucrare bună este capabil să o ducă la capăt; şi El va face aceasta dacă noi Îl lăsăm, adică dacă urmăm conducerea Lui, făcând voia Lui.” R. 2124, c.1, p.1.
„Dar cât de puţini creştini au această deplină asigurare a credinţei. … Cei puţini care pot intra în deplin acord cu apostolul … au în această privinţă o mare bucurie, o mare binecuvântare şi o mare linişte în inimă pe care alţii nu o posedă.” R. 2642, c.1, p.4.
„Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea.” Fil. 2:13
„El lucrează în noi, ne dă şi voinţa şi înfăptuirea, prin aceste făgăduinţe nespus de mari şi scumpe, prin perspectivele glorioase şi prin răsplăţile ataşate acestora; dar măsura în care El va lucra în noi şi efectele produse prin aceste făgăduinţe depind de noi. … Am putea neglija cuvântul făgăduinţei Sale, am putea neglija diferitele mijloace ale harului pe care El le prevede pentru întărirea noastră, pentru stabilirea şi înălţarea noastră în cunoştinţa şi harul adevărului. Neglijând astfel îngrijirile Sale în aceeaşi măsură nu vom reuşi să rămânem în iubirea Lui — nu vom reuşi să obţinem favorurile făgăduite. Apostolul lasă să se înţeleagă aceasta spunând: «ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu» Iuda 21.” R. 3021, c.2, p.2.
„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus.” Fil. 4:7
„În acest text apostolul face diferenţă între minte şi inimă. Inima reprezintă afecţiunile. Apostolul ne îndeamnă nu numai la sentimente bune, în această privinţă, ci şi ca mintea noastră să fie în odihnă. … Textul nu se referă la propria noastră pace, ci la pacea lui Dumnezeu, pacea care ne vine prin înţelegerea puterii lui Dumnezeu, a bunătăţii Lui şi a voinţei Lui de a ne ţine cu mâna Sa dreaptă ca şi copiii Săi. Această pace stă de pază neîncetat ca o santinelă, pentru a înfrunta orice gând potrivinic sau îngrijorător sau orice teamă. Ea păzeşte astfel mintea creştinului încât acesta are în inimă pace cu Domnul, părtăşie, comuniune; ea îi păzeşte şi mintea, facultăţile sale mintale, instruindul şi asigurându-l în ceea ce priveşte puterea, înţelepciunea şi iubirea divină.” R. 4898, c.1, p.3,4.
„Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, acestea să le faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.” Fil. 4:9
„Cât de mulţi (cât de puţini!) pot să spună ceea ce spune apostolul în acest verset? … Acesta ar trebui să fie standardul fiecărui creştin, pentru că fiecare în parte şi toţi împreună sunt reprezentanţii Domnului, ambasadorii Lui; prin urmare, atât cât stă în puterea lor, conduita şi cuvintele lor ar trebui să fie de aşa manieră încât ei să fie epistole vii citite de fraţi şi de lume cu folos. Nu e de mirare că apostolul adaugă că făcând astfel «Dumnezeul păcii va fi cu voi». Pe cât este de sigur că El a fost cu apostolul, pe atât de sigur va fi cu toţi ceilalţi care umblă în mod similar pe urmele lui Isus.” R. 3129, c.2, p.1
„Pot totul în Cristos care mă întăreşte.” Fil. 4:13
„Nu încrederea în sine, nu încrederea în propriile puteri este cea mai de dorit, ci mai degrabă încrederea în Dumnezeu şi sprijin în harul Său promis spre ajutor «la vreme de nevoie». Acest lucru menţine umilinţa şi blândeţea care sunt de dorit şi dă în acelaşi timp curajul şi forţa sugerate de cuvintele apostolului: „pot totul în Cristos care mă întăreşte”. Sfântul Pavel declară din nou: «destoinicia noastră este de la Dumnezeu». Astfel inspiraţi de credinţa în Dumnezeu şi în făgăduinţele Sale, cei «învăţaţi de Dumnezeu» devin în mod minunat tari «în Domnul şi în puterea tăriei Lui» (Efes. 6:10). Cel neprihănit este puternic ca un leu şi spune: «Nu mă voi teme» de «ce ar putea să-mi facă omul». Nu voi lua seama la ceea ce omul ar putea să spună despre mine sau să-mi facă. Atâta timp cât îl am pe atotputernicul Creator ca Tată şi pe Răscumpărătorul ca Frate mai mare voi fi mulţumit, sprijinindu-mă în făgăduinţele lor «nespus de mari şi scumpe».” R. 5113, c.2, p.5,6.
„Şi Dumnezeul meu să îngrijească din plin de toate nevoile voastre, potrivit bogăţiilor Sale, în slavă, în Cristos Isus.” Fil. 4:19
„Ce făgăduinţă plină de har este aceea pe care Pavel a înregistrat-o în scrisoarea sa către … filipeni. … Aceasta este o făgăduinţă divină făcută pentru a fi ţinută. Pot s-o pun deoparte acolo unde îmi pun deoparte obligaţiunile de stat cu bună siguranţă că nu se vor devaloriza. Acest text face parte din «Garanţiile guvernamentale» cereşti. De la Dumnezeu a ieşit această făgăduinţă, de la propriul meu Tată. El nu este obligat să-mi dea toate lucrurile pe care le râvnesc, nici măcar toate lucrurile pentru care m-aş putea ruga. Multe din dorinţele mele sunt de-a dreptul artificiale şi născute din egoism. Eu pot tânji după bogăţie în timp ce El poate vedea că sufletul meu ar fi mai bogat dacă aş fi sărac. Aş putea cere să mă avanseze în funcţie şi El ştie că drumul meu spre sfinţenie trece printr-o vale a umilinţei şi a dezamăgirii. Aşa că El este de acord să-mi dea numai ceea ce am nevoie, care este un lucru foarte diferit de ceea ce eu pot să-mi doresc.” (De T. L. Cuyler.) R. 572.
„Voi sunteţi totul deplini în El.” Col. 2:10 (vezi nota de subsol, Cornilescu rev; n. e.)
„Un zero singur nu are nici o valoare, dar devine cu adevărat puternic când îl urmează pe unu; tot aşa este şi cu noi când Îl urmăm pe Cristos — meritul Său ne dă asociere şi cooperare cu El, ne dă greutate, influenţă şi putere pentru Dumnezeu şi cauza Lui. «Voi sunteţi cu totul deplini în El», «acceptaţi în cel Preaiubit».” R. 3149, sus.
„Când se va arăta Cristos, viaţa noastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” Col. 3:4
„Dumnezeu are o plăcere deosebită în cei ce îşi găsesc desfătarea să facă voia Lui şi care nu au nevoie să fie forţaţi ca să aprecieze binele şi răul. El îi numeşte pe aceştia «biruitori». Aceştia au asemănarea Domnului … şi sunt socotiţi vrednici de a fi cu El acolo unde este El şi de a se împărtăşi de onoarea, gloria, Împărăţia şi puterea Lui. Ei câştigă premiul nu pentru că «turma mică» de «biruitori» suferă mai mult decât turma mare de sfinţi strâmtoraţi, ci doar pentru faptul că ei suferă cu bucurie, de bună voie, autosacrificându-se pe sine.” R. 1669, c.1, p.7,8.
„Cel care v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.” 1 Tes. 5:24
„Este plăcerea Tatălui nostru de a da Spiritul Sfânt celor care i-l cer şi de a face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele lor, de a-i aduce sub călăuzirea Marelui Păstor, iar în cele din urmă, de a-i conduce în Împărăţie. Cu alte cuvinte, «Cel care ne-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta» — El va face tot ceea ce a promis că va face, într-un mod cu mult mai abundent decât am putea noi cere de la El sau decât ne-am putea aştepta. Întreaga chestiune depinde de noi: dacă consacrarea noastră se bazează pe credinţă în opera de răscumpărare a Domnului nostru, dacă este o consacrare deplină şi completă şi dacă o trăim zi de zi, rezultatele vor fi totul şi chiar mai mult decât ne-am aşteptat vreodată.” R. 3659, c.2, ultimul paragraf.
„Credincios este Domnul, care vă va întări şi vă va păzi de Cel Rău.” 2 Tes. 3:3
„Profetul Daniel spune că «mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi» în mod deosebit în acest timp al sfârşitului; iar Maleahi compară încercările acestui timp cu «focul topitorului» şi cu «leşia înălbitorului», care sunt desemnate să rafineze şi să purifice poporul Domnului. Apostolul Pavel ne îndeamnă să luptăm lupta bună a credinţei şi să îndurăm necazurile cu răbdare până la sfârşit. Sunt multe cuvinte de mângâiere şi de binecuvântată consolare oferite de psalmist şi de alţii (unul din ei fiind cel de mai sus) pentru cei zguduiţi de furtuni şi pentru poporul lui Dumnezeu aflat în suferinţă. Vezi Psa. 77:1-14; 116:1-14; 34:19; 31:24; 2 Tes. 3:3.” R. 1823, c.2, p.1.
„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” 2 Tim. 1:7
„Spiritul fricii la un creştin este un spirit de îndoială care provine din lipsa de credinţă, de Spirit Sfânt. Spiritul fricii este o sursă rodnică a răului în lucrurile spirituale în fiecare trăsătură, a creşterii creştine individual şi ca Biserică. El, de asemenea, este strâns identificat cu slăbiciunile şi neputinţele trupeşti. Copilul lui Dumnezeu care este plin de Spiritul Sfânt este un uriaş faţă de eul său natural; pentru că temerile lui sunt ţinute în frâu, inima lui este stabilită, credinţa lui este înrădăcinată şi întemeiată şi sufletul său este ancorat sigur şi neclintit dincolo de văl.
În felul acesta, el este ţinut să nu fie împins spre stâncile dezastrului când valurile vijelioase ale necazului predomină. Spiritul Sfânt este astfel o putere pentru cei care îl posedă, care adesea i-a uimit pe vrăjmaşii lor.” E. 252, p.490.
„Demn de crezare este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El; dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El; dacă Îl tăgăduim şi El ne va tăgădui.” 2 Tim 2:11, 12
„Unii interpretează încercările vieţii ca pe nişte dovezi ale nefavorii divine şi nu reuşesc să înţeleagă că ele sunt desemnate de Domnul pentru a da formă caracterelor noastre şi a le şlefui şi pentru a lucra în noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă. Din cauza înţelegerii lor greşite, ei profită puţin din multe din experienţele vieţii prin care sunt chemaţi să treacă — ei simt nuiaua, dar nu discern scopul iubitor care se află în spatele ei, ei nu reuşesc să înveţe lecţia intenţionată. … Nu este suficient că am gustat din pârâul experienţelor, că am învăţat câte ceva din ascultare, … că am îndurat unele încercări, că în anumite ocazii am învăţat ascultarea prin lucrurile suferite, ci trebuie să continuăm să bem până când vom putea spune cu bucurie — Tată, voia Ta, nu a noastră să se facă!” R. 2936, c.1, p.4,2.
„Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi.” 2 Tim. 2:19
„El îi caută pe cei care se umilesc, care sunt bucuroşi să aibă adevărul Său cu orice preţ, ale căror inimi lipsite îndelung sunt înfometate şi însetate după adevăr, care cunosc vocea Păstorului şi care găsesc în mesajul Lui ceea ce le «satisface dorurile aşa cum nimic altceva n-ar putea s-o facă». Aceştia vor accepta cu bucurie armătura şi devenind învăţăcei credincioşi şi-o vor însuşi — o vor îmbrăca. Aceştia vor fi păziţi în timp ce alţii vor cădea lângă ei.” R. 4439, c.1, p.1.
„De fapt, toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Cristos Isus vor fi persecutaţi.” 2 Tim. 3:12
„Aceasta este făgăduinţa, asigurarea Scripturii. Noi n-ar trebui să căutăm persecuţii, dar să dorim această dovadă a credincioşiei noastre şi să dorim să fim dintre cei «binecuvântaţi», despre care vorbeşte Învăţătorul în Matei 5:11: «Ferice va fi de voi când … oamenii vă vor insulta» şi ”vă vor prigoni”.” R. 5544, c.1, p.7.
„Nu sunt ei oare toţi duhuri slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moşteni mântuirea?” Evr. 1:14
„Este important ca fiecare creştin să-şi aibă ochii înţelegerii sale deschişi, astfel încât să vadă prin credinţă ceea ce i-a fost arătat lui Elisei şi slujitorului său literal. În timpul acestei Vârste Evanghelice Domnul nu ne-a deschis ochii naturali pentru a vedea prevederile mi-nunate care Le-a făcut pentru noi şi puterea Lui pentru protecţia noastră; dar în loc El ne dă o tot mai bună înţelegere a subiectului prin Cuvântul Său de har şi adevăr, astfel încât să fim capabili să umblăm prin credinţă şi nu prin vedere; să vedem oştile Domnului tăbărând în jurul nostru şi să recunoaştem protecţia care ne-o dau, fără ca vreun miracol să fie vădit ochilor noştri naturali. Nici unul din noi nu este suficient de puternic să treacă prin lupta războiului creştin fără chiar de asemenea ajutoare ca acestea pe care Domnul le-a prevăzut şi pe care credinţa le zăreşte, le acceptă, le apucă şi se odihneşte pe ele şi este întărită de ele.” R. 2350, c.1, p.1.
„Căci devenim părtaşi ai lui Cristos dacă păstrăm până la sfârşit siguranţa neclintită de la început.” Evr. 3:14
„Spiritul nemulţumirii îşi întoarce privirea de la mana cerească a proviziei divine tânjind după alte mâncăruri pe care să şi le procure singur, sau din alte surse pământeşti. Domnul îi dă ocazia să se ospăteze pe săturate din ceea ce doreşte. … Biblia ne oferă Mana Adevărului divin. Adevărul trebuie să fie adunat, întemeiat şi copt, dar este dat de Dumnezeu. El este complet şi nutritiv, este exact lucrul de care noi ca şi popor al lui Dumnezeu avem nevoie pentru întărire şi desăvârşire. Totuşi, unii râvnesc după oalele cu carne ale Egiptului — teoriile lumii. Dumnezeu permite însă ca acestea să ajungă la îndemâna lor. Ei se hrănesc cu critică înaltă şi cu teorii evoluţioniste şi, ca urmare, pier ca şi noi creaturi, încetează de a mai fi poporul lui Dumnezeu, încetează de a mai umbla în urmele Învăţătorului. Ei sunt pierduţi de focul sau febra produsă de erorile la care râvnesc.” R. 5306, c.2, jos şi R. 5307, c.1, p.1.
„Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit.” Evr. 4:16
„Dar pentru a avea acest ajutor la momentul potrivit, trebuie să-l cerem. Fiecare zi şi fiecare oră este într-adevăr un „moment potrivit”; de aici necesitatea noastră de a trăi într-o atmosferă de rugăciune — de a ne ruga fără încetare.” R. 1802, sus.
„Cei care fac parte din poporul adevărat al Domnului se simt atât de îndureraţi de nereuşitele lor încât se îndreaptă imediat către tronul harului pentru a obţine milă şi pentru a găsi har care să-i ajute la vreme de nevoie în viitor; dar alţii îşi tratează nereuşitele cu uşurinţă şi de aceea nu profită de ele. … Sentimentul celui consacrat este foarte bine exprimat de poet prin cuvintele: «Negura cât de mare e / Nu te ascunde pe Tine».” R. 3407, c.1, sus şi p.1.
„Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntru.” Evr. 6:19
„Noua creatură cu mintea spirituală care se găseşte în «Sfânta» se uită, prin credinţă, prin crăpătura «Vălului», în «Sfânta Sfintelor», prinzând sclipiri din gloria şi nemurirea de dincolo de carne; nădejde care este ca o ancoră a sufletului sigură şi neclintită, intrând în ceea ce este dincolo de văl.” T. 21, p.2.
„Să ţinem fără şovăire la mărturia nădejdii noastre, căci credincios este Cel care a făcut făgăduinţa.” Evr. 10:23
„Argumentul apostolului este că ar trebui să ţinem fără şovăire la credinţa care a început viaţa noastră de creştini şi care trebuie să şi sfârşească viaţa noastră de creştini. Domnul este capabil să ne ducă la bun sfârşit şi o va face, dacă noi ne vom face partea noastră. Dar termenii în care Domnul ne-a primit sunt ca noi să decidem să rămânem credincioşi. Prin urmare, totul depinde de ţinerea cu putere de această credinţă pe care am mărturisit-o, fără a şovăi, fără a ne îndoi sau a ne teme, iar bazele credinţei noastre în triumful nostru final este asigurarea: «credincios este Cel care a făcut făgăduinţa». Noi ştim că în Biblie există «făgăduinţe nespus de mari şi scumpe» pentru noi … Deci dacă ţinem fără şovăire la credinţa noastră, putem obţine tot ceea ce Dumnezeu ne-a făgăduit. El va fi credincios; El nu îşi va neglija făgăduinţele; El va face tot ceea ce a spus.” R. 5698, c.1, p.5.
„Deci să nu părăsiţi încrederea voastră, care are o mare răsplătire.” Evr. 10:35
„Ţi se împotrivesc cumva oşti de duşmani — îţi pun obstacole în cale, îţi stânjenesc influenţa şi caută să te descurajeze îngrămădind asupra ta ocări; împrejurările par că uneltesc împotriva ta pentru a-ţi umple inima cu nelinişte şi teamă? Spune-i sufletului tău: «Nu te teme!», «nădăjduieşte în Dumnezeu» şi reţine providenţele Sale, căci — «Prin valuri, nori şi furtuni, El îţi curăţă calea cu blândeţe» — până când, prin astfel de experienţe, o binecuvântată cunoştinţă cu Dumnezeu, va dezvolta în inima ta acea iubire perfectă care alungă teama. Atunci vei intra din ce în ce mai mult în binecuvântata odihnă a credinţei şi, asemenea vulturului care se înalţă deasupra norilor furtunii, vei trăi la o asemenea altitudine a experienţei creştineşti încât vei fi în stare să te bucuri în Domnul întotdeauna şi să-I mulţumeşti în toate”. R. 1906, c.1, p.3.
„Căci aveţi nevoie de răbdare, pentru ca, împlinind voia lui Dumnezeu, să puteţi primi făgăduinţa.” Evr. 10:36
„Care este voia lui Dumnezeu? Declarată în formă concretă: „voia lui Dumnezeu (cu privire la voi) este sfinţirea voastră” (1 Tes. 4:3). … Noi facem voia lui Dumnezeu când ne consacrăm pe deplin Lui. … Dar El vrea să ne pună la încercare. Cât de mult Îl iubim noi pe Dumnezeu? Cât de sinceri suntem? … Aşa suntem încercaţi în ce priveşte loialitatea noastră. Ce suntem gata să îndurăm pentru Cristos? Cât de deplin suntem noi supuşi? Cât de adâncă este supunerea noastră? Suntem noi în deplină armonie cu voinţa Domnului? Interesul nostru este numai superficial sau intră complet în inima noastră?
Întrebarea nu este numai aceasta: «Ne vom consacra?» — ci, după ce creştinul a făcut toţi aceşti paşi preliminari, se pune o altă întrebare, în ce măsură va manifesta el îndurare răbdătoare şi ascultare şi loialitate? Dumnezeu ne pune la aceste încercări pentru că El are mari onoruri de acordat celor ce vor fi biruitori. Ei vor fi o companie aleasă şi aceştia vor primi făgăduinţa.” R. 5332, c.1, p.5-7; c.2, p.3.
„«Căci Domnul disciplinează pe cine-l iubeşte şi biciuieşte pe orice fiu pe care-l primeşte.» Suferiţi disciplinarea! Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl? … Orice disciplinare, deocamdată pare o pricină de întristare şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce, celor încercaţi prin ea, roada dătătoare de pace a dreptăţii.” Evr. 12:6, 7, 11
„El explică faptul că o astfel de disciplinare nu este determinată de mânia … ci de iubirea Lui, iar dacă noi suntem corect instruiţi prin disciplinările, încercările şi experienţele vieţii, acestea vor «lucra pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă» — ele vor lucra în noi asemenea caractere pe care Domnul le va putea folosi în serviciul la care ne-a chemat … Răspunsul potrivit al tuturor celor care au spiritul adevărat de fii este exprimat în cuvintele Domnului şi Învăţătorului nostru: „Facă-se nu voia mea, ci a Ta o, Doamne.»; «Desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, o, Dumnezeul meu şi legea Ta este înăuntrul inimii mele.» Cei care răspund astfel pedepselor Domnului păşesc tot mai mult în favoarea divină şi aud alte cuvinte de mângâiere, de har şi de ajutor.” R. 3059, c.2, p.2.
„El Însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi»”. Evr. 13:5
„Interesele noastre cele mai înalte … fac obiectul grijii constante a Tatălui nostru. Dacă rămânem foarte aproape de Domnul, vom fi protejaţi de puterea îngerilor căzuţi. … Numai o lipsă de credincioşie ne-ar putea supune într-o oarecare măsură puterii lor în ceea ce priveşte interesele noii creaturi. Ei nu pot nici să ne vatăme corpurile în vreun fel, nici să se poarte violent cu noi, doar dacă Domnul permite aceasta pentru binele nostru — poate pentru eliberarea şi înălţarea noastră, aşa cum a procedat cu Învăţătorul nostru. … Când … Pilat … l-a întrebat pe Domnul nostru, în noaptea când a fost arestat şi judecat: «Nu ştii că am putere să Te eliberez şi am putere să Te răstignesc?», Isus a răspuns: «N-ai avea nici o putere împotriva Mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus». Aşa este cu toţi cei care calcă pe urmele Învăţătorului nostru. Harul lui Dumnezeu le va fi de ajuns. Omul nu are putere să vatăme un fir de păr al capetelor noastre, decât dacă acest lucru este permis de Tatăl nostru din cer pentru slava Lui şi pentru binele nostru cel mai înalt.” R. 5540, c.1, p.2 şi c.2, p.3.
„Aşa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?»” Evr. 13:6
„Poziţia creştinului în lume este una specială. Nimeni altcineva nu-şi poate permite să fie atât de curajos şi de independent ca el. Însă adevăratul copil al lui Dumnezeu nu este autonom, nici independent faţă de orice ajutor din afară. El este îndemnat de Cuvântul lui Dumnezeu să nu fie lăudăros, ci să fie umilit, înţelegând lipsa lui de putere şi nevoia lui de Dumnezeu. Într-adevăr, dacă nu este umilit, el nu poate să placă Domnului. Dar, în acelaşi timp, el trebuie să fie plin de curaj şi de încredere. Nici o putere din univers nu poate sta împotriva puterii lui Dumnezeu, iar El a declarat că El este tăria şi scutul copiilor Săi. El este puternicul turn de scăpare al celor care-şi pun nădejdea în El.” R. 5539, c.1, p.6.
„Dar dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască.” Iac. 1:5, 6
„Lucrul acceptabil în ochii lui Dumnezeu este umilinţa spiritului. O asemenea dispoziţie este esenţială pentru cei care vor să primească înţelepciunea care vine de sus — ei trebuie să aibă o apreciere umilă a propriilor lor deficienţe şi a lipsei de înţelepciune, căci altfel nu pot primi în mod liber, din toată inima înţelepciunea pe care Dumnezeu îşi găseşte plăcere să o dea în prezent numai acelora care au atitudinea de inimă potrivită pentru a o primi. Se va vedea, de asemenea, că această umilinţă a minţii este esenţială ca o bază pentru spiritul unei minţi sănătoase — căci cine este în starea potrivită de a gândi drept, rezonabil, imparţial, dacă nu are, înainte de toate, o atitudine umilă? De aceea, trebuie să admitem că umilinţa este un element fundamental în dispoziţa sau mintea lui Cristos.” R. 2585, c.2, p.3.
„Ferice de cine rabdă ispita! Căci, după ce va fi găsit bun, va primi cununa vieţii pe care El a promis-o celor care Îl iubesc.” Iac. 1:12.
„Aşa cum spune apostolul, aceste «încercări ca de foc» trebuie «să vă încerce». Este o problemă de trebuinţă, de necesitate în ceea ce-i priveşte pe toţi cei care vor absolvi şcoala prezentă a lui Cristos pentru a lua parte în glorioasa Lui Împărăţie: ei trebuie să treacă examenul. Ah, dacă am putea să avem mereu acest gând cât de mult ne-ar servi să voim şi să facem buna plăcere a Domnului — îndurând cu credincioşie şi cu bucurie orice vede de bine să permită iubitorul nostru Învăţător, ştiind că astfel El lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă. Din acest punct de vedere «Cât de uşoare ni se vor părea atunci încercările noastre! Cât de scurt va părea drumul nostru de peregrini!»” R. 2793, c.2, p.3,4.
„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” Iac. 4:6
„Tatăl ceresc are o dragoste mai profundă pentru cei care sunt umili. Acesta este motivul pentru care noi ar trebui să ne umilim. Odată ce aflăm că «Dumnezeu stă împotriva celor mândri» şi că umilinţa este unul din principiile de bază ale unui caracter bine cristalizat, ar trebui ca din ce în ce mai mult să căutăm să dezvoltăm acest har şi să ajungem la acea atitudine în care Dumnezeu ne poate da cea mai mare binecuvântare.” R. 5843, c.2, p.1.
„Numai cei cu o minte umilită sunt pregătiţi să înveţe cele mai mari lecţii care trebuie învăţate înainte ca ei să fie gata pentru înălţarea care le va fi de folos nu numai lor, ci şi altora … Isus ne-a sugerat adevărata cale care duce la glorie, onoare şi nemurire şi anume: calea unei depline înjosiri de sine şi a unei depline supuneri faţă de orice poate fi voinţa divină.” R. 5847, c.2, p.3,4.
„Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi.” Iac. 4:8
„Să cultivăm cunoştinţa cu Domnul tot mai mult, apropiindu-ne de El în rugăciune, în studiul preţiosului Său Cuvânt, în cugetarea asupra tuturor bunătăţilor şi a grijii Sale providenţiale, asupra manifestărilor evidente ale harului Său în experienţele noastre individuale şi asupra făgăduinţelor Sale preţioase care sunt toate «da» şi «amin» în Cristos Isus. «Astfel apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi.» El vi se va arăta şi va locui cu voi”. R. 1949, c.2, p.2.
„Binecuvântat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Cristos dintre cei morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi nepătată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.” 1 Pet. 1:3,4
„Poate omul muritor să conceapă o glorie atât de minunată? Numai gândul unei asemenea «chemări» ar trebui să ne facă să ne închinăm inimile până la pământ înaintea Dumnezeului nostru, înţelegând marea noastră nevrednicie pentru un asemenea har uimitor — pentru o fericire atât de neobişnuită! Ce putem să-i dăm Domnului ca să-i demonstrăm în mod potrivit recunoştinţa noastră şi mulţumirile noastre pentru o asemenea favoare de nespus? Desigur, serviciul nostru cel mai credincios pe care-l putea oferi nu este decât un răspuns foarte slab pentru Cel care ne-a iubit atât, ne-a binecuvântat atât, ne-a onorat atât.” R. 5855, c.1.
„Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în timpul de la urmă.” 1 Pet. 1:5
„Puterea lui Dumnezeu (Cuvântul Său şi providenţele Sale)” R. 3282, sus.
„«Păziţi de puterea lui Dumnezeu» (făgăduinţele şi providenţele Sale nespus de mari şi scumpe pe care noi ne sprijinim).” R. 1007, c.1, p.2.
„Când suntem în dificultate trebuie să ne ridicăm ochii către Domnul, cu încredere şi credinţă. Tatăl nostru ceresc doreşte ca noi să practicăm credinţa în El. Sfântul Petru ne spune că noi «suntem păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuire». De aceea noi ne bucurăm mult, … «cu toate că acum, dacă trebuie», suntem «întristaţi pentru puţin timp, prin felurite încercări». «Încercarea credinţei voastre este mult mai preţioasă decât aurul care piere»”. R. 5403, c.1, p.4.
„Căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunile lor.” 1 Pet. 3:12
„Nu mergem prea des la tronul harului ceresc dacă noi, suntem cei care pot pretinde că Tatăl şi cu Fiul sunt mereu prezenţi cu noi — dacă Îl iubim şi ţinem poruncile Lui. … Nici un copil al lui Dumnezeu să nu ezite să vină adesea la El sau să zăbovească în comuniune şi părtăşie cu El … Venind la Dumnezeu nu trebuie să ne temem că este prea ocupat cu alte probleme mai importante, sau că este sătul de faptul că de repetate ori ne-am dus la El cu lucruri de mică importanţă.” R. 1865, c.1, p.5,7 şi c.2, p.1.
„Preaiubiţilor, nu vă miraţi de prigonirea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de suferinţele lui Cristos, ca să vă bucuraţi nespus de mult şi la desco-perirea slavei Lui.” 1 Pet. 4:12, 13
„Suntem avertizaţi să nu ne mirăm de prigonirea ca de foc care, cu siguranţă, ne va încerca dacă suntem cu adevărat fii ai lui Dumnezeu şi soldaţi ai lui Cristos. …
Soldatul creştin ar trebui să se aştepte la aceste lucruri şi să se pregătească cu grijă pentru ele. Petru sugerează că puterea prin care noi vom rezista adversarului este puterea credinţei — «împotriviţi-vă lui tari în credinţă». Ioan exprimă acelaşi gând: «şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră» (1 Ioan 5:4). … Credinţa trebuie să îmbrăţişeze făgăduinţele nespus de mari şi scumpe ale lui Dumnezeu şi să aprecieze valoarea lor. Credinţa trebuie să se sprijine, de asemenea, pe puterea lui Dumnezeu şi să găsească har spre ajutor în orice vreme de nevoie.” R. 1859, c.2, p.5,6.
„Aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” 1 Pet. 5:7
„Domnul permite aceste experienţe chiar cu scopul de a-i determina pe cei din poporul Lui să-şi arunce asupra Lui toate îngrijorările, de a-i aduce mai aproape de El, de a-i învăţa îndurare răbdătoare, de a le arăta şi mai mult nevoia lor de El, completa lor neajutorare şi nenorocire fără de El. … Neliniştile … care ne-ar răpi pacea în Domnul ar trebui alungate, însă nu în mod neglijent, ci cu inteligenţă, având în minte gândul că Isus, marele nostru Purtător-de-sarcină, ne-a invitat, da, ne-a îndemnat să aruncăm asupra Lui toate îngrijorările — tot ce ne-ar tulbura pacea. El ne va face sarcina uşoară şi ne va alina necazurile. Aceasta este o încercare a credinţei ce nu poate fi trecută altfel decât prin credinţă în dragostea Lui, credinţă în făgăduinţele Lui.” R. 5509, c.1, p.2,3.
„Prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti.” 2 Pet. 1:4
„Prin acestea — prin ascultare de ele. … Ah, cât de minunat este că marele Creator nu numai că a binevoit săi răscumpere pe păcătoşi, ci i-a şi îndemnat, i-a atras să primească darurile şi binecuvântările Sale!” R. 3059, c.1, p.4.
„Făgăduinţele nespus de mari şi scumpe ne sunt dezvăluite treptat, pe măsură ce ne dovedim credincioşi şi mergem înainte, pentru ca prin ele — prin tăria şi curajul ce ni-l inspiră — să putem fi întăriţi să alergăm astfel încât să câştigăm premiul.” C. 232, 233, p.500.
„De aceea, daţi-vă şi voi toată silinţa ca să uniţi cu credinţa voastră virtutea, … căci dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoaştere a Domnului nostru Isus Cristos.” 2 Pet. 1:5, 8
„El ne îndeamnă ca, pe lângă credinţa în … făgăduinţele preţioase care ne inspiră zelul şi ne reînnoiesc curajul, să ne dăm toată silinţa ca să unim cu credinţa noastră virtutea, cunoştinţa etc. Apoi adaugă: «căci dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.» Cultivarea stăruitoare, neîntreruptă a acestor haruri ale ca-racterului ne va clarifica şi vederea spirituală, făcându-ne în stare să înţelegem tot mai mult Adevărul lui Dumnezeu şi astfel, «prin armele dreptăţii de lovire şi de apărare», vom putea stinge toate săgeţile arzătoare ale Celui Rău, vom putea câştiga victoria credinţei şi vom putea să ne întărim chemarea şi alegerea.” R. 1859, c.2, p.7,8.
„De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci dacă faceţi lucrul acesta nu veţi aluneca niciodată; căci în felul acesta vi se va da din belşug intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.” 2 Pet. 1:10, 11
„Putem fi siguri că nici unul din cei care sunt potriviţi pentru Împărăţie nu va fi scos afară. Despre aceştia este scris: «nimeni nu-i poate smulge din mâna Tatălui Meu»; şi: «dacă faceţi lucrul acesta (dacă ascultaţi de vocea Domnului, cultivaţi spiritul Său şi umblaţi în căile Lui) nu veţi aluneca niciodată şi (făcând aşa) vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului nostru».” R. 2257, c.2, sus.
„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate.” 1 Ioan 1:9
„Aceste lucruri sunt scrise nu pentru a cultiva în noi gândul că putem fi surprinşi de greşeli din neglijenţă … şi că apoi putem merge la Domnul ca să ne ierte. Dimpotrivă, aceste asigurări referitoare la favoarea divină şi la bunăvoinţa de a ne ierta, sunt desemnate să aibă asupra inimilor noastre o influenţă liniştitoare care ne va face mult mai atenţi în evitarea păcatului. … Putem ţine o legătură atât de strânsă cu Domnul în spiritul minţilor noastre încât putem avea o părtăşie continuă cu El; iar prin mărturisirea greşelilor noastre şi căutarea iertării Lui, putem continua până la sfârşitul călătoriei noastre, curăţaţi de păcat, chiar dacă trebuie încă să ne recunoaştem imperfecţiunile cărnii.” R. 2235, c.2, p.5 şi 2236, c.2, p.2.
„Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns în adevăr desăvârşită.” 1 Ioan 2:5
„Dacă am găsit Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să-L şi ţinem, în sensul de a-l respecta şi de a ne supune lui. Trebuie să ne străduim să ne adaptăm vieţile şi toate faptele noastre la acest Cuvânt. Cine păzeşte Cuvântul lui Dumnezeu va constata, ca rezultat, că dragostea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în el … Noi credem că este posibil să avem această dragoste desăvârşită a lui Dumnezeu. Dacă s-ar fi cerut ca lucrările trupului să fie desăvârşite, ne-am putea îndoi de putinţa noastră de a avea desăvârşirea. Dar, pentru că este o chestiune a inimii, este posibil să o atingem, pentru că putem fi curaţi în inimă. … Deci, a avea această dragoste a lui Dumnezeu desăvârşită în noi ar părea să indice faptul că trebuie să avem cel mai înalt ideal — de a iubi aşa cum iubeşte Dumnezeu.” R. 5276, c.2, p.3,5,6.
„Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” 1 Ioan 3:1
„Dacă vă daţi silinţa pentru Cuvântul lui Dumnezeu şii primiţi adevărurile într-o inimă bună, onestă şi consacrată, el va concepe în voi o asemenea iubire pentru Dumnezeu şi pentru planul Său, şi o asemenea dorinţă de a spune veştile bune, de a propovădui Evanghelia, încât aceasta va deveni după aceea tema atotcuprinzătoare a vieţii; şi aceasta nu numai că vă va separa în spirit de lume şi de mulţi creştini nominali, ci vă va duce la separarea cu totul de aceştia. Vă vor considera ciudaţi şi vă vor separa de tovărăşia lor, veţi fi dispreţuiţi şi socotiţi nebuni pentru Cristos; pentru că ei nu ne cunosc, după cum nu L-au cunoscut nici pe Domnul.” A. 347, p.1.
„Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” 1 Ioan 3:2, 3
„Nu cunoaştem nici un alt puct din adevăr care să aibă o influenţă mai purificatoare decât acesta la care se face referire în textul nostru — acea «binecuvântată nădejde» — apariţia Domnului nostru glorios. Această nădejde curăţeşte. «Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat» (1 Ioan 3:3). Nimeni, în afară de cei cu inima curată, nu poate nutri sincer şi cu adevărat această nădejde. … Dragi fraţi, să ţinem bine minte întoarcerea făgăduită a Stăpânului, iar acum, în timpul «parousiei» Sale (al prezenţei Sale nevăzute), fie ca ea să aibă deplină greutate şi influenţă asupra fiecărui cuvânt şi fapt al nostru; da, chiar asupra fiecărui gând al nostru. Fie ca speranţa că în curând vom lua parte la schimbarea învierii noastre şi vom fi făcuţi asemenea Răscumpărătorului nostru iubit şi Îl vom vedea aşa cum este … să ne revigoreze inimile, să ne deschidă buzele şi să ne întărească pentru orice datorie, privilegiu şi ocazie — de a servi Învăţătorului nostru şi casei credinţei.” R. 3193, c.2, p.1,2,4.
„Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume.” 1 Ioan 4:4
„Domnul oştirilor este cu noi. Făgăduinţele Lui, precum şi providenţele Lui, sunt ziduri de scăpare şi de apărare din toate părţile. Ce ne va despărţi de dragostea lui Dumnezeu în Cristos? Necazurile? Nu; ele nu vor face altceva decât să ne apropie de El; şi ne vom odihni sub îngrijirea Lui protectoare. Harul Său ne este de ajuns. Puterea Lui se manifestă în slăbiciunea noastră. Când ne simţim slabi în noi, atunci suntem tari în El. El nu ne va părăsi şi nu ne va uita niciodată.” R. 1653, c.2, p.5.
„Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea Lui este desăvârşită în noi.” 1 Ioan 4:12
„Pe măsură ce învăţăm să ne iubim unii pe alţii dragostea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în noi, dragostea adevărată, binevoitoare, pe care Domnul o porunceşte. Domnul a spus că ar trebui să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El — până acolo încât să dorim să ne dăm viaţa unii pentru alţii. Nu trebuie să iubim pe unii fraţi uneori şi pe unii fraţi tot timpul, ci trebuie să-i iubim pe toţi fraţii tot timpul; şi să trecem peste slăbiciunile şi imperfecţiunile lor, privindu-i din acel înalt punct de vedere din care-i priveşte Dumnezeu, iertându-ne unii pe alţii aşa cum Dumnezeu, pentru Cristos, a trecut cu vederea cusururile noastre. Trebuie să-i iertăm pe cei care ne greşesc aşa după cum sperăm şi credem că Dumnezeu va ierta greşelile noastre. Nimeni nu poate face parte din clasa „celor aleşi” dacă această dragoste nu este desăvârşită în El.” R. 4849, c.2, p.5.
„Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.” 1 Ioan 5:4
„Gradul succesului nostru în acest conflict (împotriva păcatului) va depinde în mare măsură de forţa credinţei şi încrederii noastre în marele Învăţător. Dacă ne simţim încrezători în înţelepciunea Lui, vom urma îndeaproape instrucţiunile Lui şi ne vom păzi inimile (minţile) cu toată atenţia. Credinţa în înţelepciunea Domnului şi în ajutorul Lui în orice vreme de nevoie ne este necesară pentru ca să putem fi complet ascultători de El. De aceea este scris că «ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţanoastră»; asta înseamnă că prin exercitarea credinţei şi a ascultării care decurge din ea vom putea ajunge biruitori şi mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi.” R. 2249, c.2, p.1.
„Cel care a fost născut din Dumnezeu se păzeşte şi Cel Rău nu se atinge de el.” 1 Ioan 5:18
„Dacă îşi păzesc inimile Cel Rău nu se va atinge de ei, nu-i va răni, nu-i va vătăma. Atacurile lui pot servi ca probe, ele pot fi permise de Dumnezeu ca să lucreze în ei «mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă»; însă Adversarul nu poate să le facă nici un rău pentru că ei aparţin lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a garantat că va apăra, în sensul cel mai înalt, cele mai bune interese ale tuturor celor care şi-au predat Lui inimile printr-o consacrare deplină.” R. 4660, c.2, p.3.
„Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” Apoc. 2:10
„Nu este suficient să facem o consacrare deplină, nu este suficient ca numai pentru un timp să luptăm lupta cea bună. Într-adevăr, nu este suficient! Dumnezeu nu-i acceptă în Împărăţie pe cei care au fost cândva credincioşi. El îi doreşte pe cei care au fost cândva credincioşi, care au fost după aceea credincioşi şi care sunt întotdeauna credincioşi! El doreşte să-i aibă în clasa Împărăţiei pe cei în care poate avea încredere absolută, pe cei cărora să le poată da în siguranţă gloria, onoarea şi nemurirea pe care El le-a promis celor credincioşi. Dar înainte ca ei să primească această mare răsplată şi înălţare trebuie să fie încercaţi şi dovediţi în întregime.” R. 5594, c.2, p.3.
„Cel care va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” Apoc. 2:11
„Mintea umană ameţeşte în străduinţa sa de a înţelege o asemenea înălţime a slavei, însă cei ale căror inimi sunt profund îndrăgostite de Domnul pot aprecia favoarea nespus de mare de a fi invitaţi să fie preaiubita Mireasă a lui Cristos, de a fi făcuţi asemenea Lui şi de a fi în prezenţa Sa glorioasă de-a pururi. Este un har uimitor! Iar uimirea ne creşte când ne gândim la marea înălţare a lui Cristos, chiar deasupra slavei pe care a avut-o la Tatăl înainte de a fi existat lumea — slava persoanei care este reprezentarea exactă a Fiinţei Tatălui, slava bogăţiei care aşează întregul univers la picioarele Lui — ca «moştenitorul tuturor lucrurilor», slava puterii, a toată puterea în cer şi pe pământ, slava slujbei, de asemenea, care este a doua după cea a Lui Iehova — marele Împărat al universului — (1 Cor. 15:27,28) şi gloria caracterului care luminează cu toată strălucirea purităţii ei perfecte.” R. 1262, c.1, p.6.
„Celui care va birui îi voi da din mana ascunsă; şi-i voi da o piatră albă şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni, decât acela care-l primeşte.” Apoc. 2:17
„Piatra albă reprezintă un semn preţios al iubirii Domnului, iar noul nume scris pe piatră sugerează numele Mirelui. Această declaraţie indică o cunoştinţă specială cu Regele regilor, secretă între El şi individ. Biruitorii nu vor fi recunoscuţi numai ca şi clasă — clasa Miresei — ci fiecare va primi favoarea personală a Domnului. Nimeni, în afară de el şi Rege, nu ştie despre acest lucru. Este o prietenie individuală şi personală între Domnul şi biruitori, despre care se poate spune că primesc semnul de identificare — piatra albă antitipică — acum în această viaţă. Acest semn este pecetluirea cu Spiritul Sfânt prin care Domnul îi identifică pe cei biruitori. … Pecetluirea deplină cu Spiritul Sfânt va fi dată la înviere. … Atunci vom şti pe deplin numele prin care Domnul ne va cunoaşte şi prin care noi Îl vom cunoaşte pe El în eternitate.” R. 5113, la mijloc.
„Cel care va birui va fi îmbrăcat în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii şi voi mărtu-risi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea înge-rilor Săi.” Apoc. 3:5
„Biblia menţionează două cărţi ale vieţii — una aparţinând timpului prezent, iar cealaltă Vârstei Milenare. … Cartea specială a Vieţii care este deschisă în prezent este cea în care sunt scrise numele tuturor biruitorilor Vârstei Evanghelice. … Această carte a fost scrisă de-a lungul vârstei prezente. Aceasta înseamnă că cei ale căror nume sunt scrise în ea sunt nu numai membri ai familiei lui Dumnezeu, ci şi membri ai clasei Mireasă. Pentru a-şi menţine această poziţie ei trebuie să fie biruitori. … Nu putem fi siguri dacă în acest text este inclusă şi marea mulţime. Dintr-un anumit punct de vedere s-ar părea ca şi cum ei ar fi incluşi, dar dintr-un alt punct de vedere s-ar părea că nu pot fi incluşi. Este bine să nu fixăm prea categoric acest lucru în minţile noastre, ci să aşteptăm să vedem care este intenţia Domnului.” R. 5377, c.1, p.8 şi c.2, p.2,3.
„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care va veni peste toată lumea, ca să încerce pe cei care locuiesc pe pământ.” Apoc. 3:10
„«Cuvântul răbdării Mele» sau răbdarea pe care o dă Cuvântul Meu. … Cuvântul «răbdare» conţine gândul îndurării (suportării) răului cu voioşie, bucurie, răbdare. … O asemenea dezvoltare a inimii şi a caracterului care se manifestă prin îndurarea răului sau suferinţei cu mulţumire, fără răzvrătirea voinţei, cu deplină acceptare a înţelepciunii şi iubirii divine. … Dacă a fost vreodată nevoie de îndurare răbdătoare, acuma este; dacă a fost vreodată adevărat că «prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele voastre», acuma este. Cei care aleargă în cursă în mod acceptabil şi care posedă această îndurare răbdătoare vor fi capabili să stea în picioare în această zi rea şi nimeni alcineva.” R. 2790, c.2, p.6 şi 2792, c.1, p.6; c.2, p.1.
„Pe cel care va birui îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.” Apoc. 3:12
„Dumnezeu propune un nume nou poporului Său — Bisericii Sale — Miresei, soţiei Mielului. După cum Isus a fost numele Domnului nostru şi El a devenit Cristosul, Mesia, tot aşa, toţi cei care devin membri ai corpului Său vin sub noul Lui nume, sunt recunoscuţi de Domnul şi se pot recunoaşte unii pe alţii ca membri ai Cristosului (Apoc. 3:12); Domnul, vorbind în mod profetic despre Cristos, spune: «iată Numele pe care I-l vor da: «Domnul, dreptatea lui Iehova!»» (Ier. 23:6); iar referitor la Mireasa lui Cristos, citim: «iată cum o vor numi: «dreptatea lui Iehova»» (Ier. 33:16). Numele Mirelui este dat Miresei Sale — «ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu». Şi celor care vor primi acest nume nou, putem fi siguri, tuturor li se va cere să demonstreze că sunt biruitori.” R. 3970, c.2, p.3.
„Iată, Eu stau la uşă şi bat; dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, Eu voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.” Apoc. 3:20
„Aceasta este răsplata specială a celor care aleargă în cursă cu îndurare răbdătoare în timpul prezent, în perioada laodiceană; dacă nu am avut privilegiul de a scăpa de ora ispitei, este privilegiul nostru de a avea o binecuvântare specială compensatoare, ca rezultat al faptului că trăim în timpul prezenţei Domnului nostru. Noi putem avea părtăşia Lui, îndrumarea Lui, hrana spirituală pe care El o împarte şi care este «hrană la timp potrivit», într-un fel şi într-o măsură în care nici unul dintre credincioşii perioadelor trecute nu s-au bucurat. Dar, aşa după cum ne-am putea aştepta, această favoare maximă este contrabalansată de subtilitatea şi asprimea încercărilor acestei ore a ispitei care vine peste întreaga lume.” R. 2792, c.1, p.6.
„Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi M-am aşezat cu Tatăl Meu pe scaunul Său de domnie.” Apoc. 3:21
„În cursul acestei perioade de seceriş am avut multe şi grele izbucniri de împotrivire şi, fără îndoială, vor urma şi încercări mai severe. Dar cei care le depăşesc cu credinţă biruitoare — care îndură cu răbdare, care cultivă spiritul lui Cristos împreună cu roadele şi harurile sale şi care mai bine luptă cu vitejie lupta cea bună a credinţei decât să dezerteze de pe câmpul de luptă — aceştia vor fi «biruitorii» cărora le vor fi daţi laurii victoriei când ziua încoronării va fi sosit.” R. 1656, c.2, p.3.