Fr. Donald J. Holliday, Anglia

 

  1. O, Doamne, să-mi pot vedea mersul prezent, fiecare probă, fiecare încercare, fiecare concept al Adevărului Tău, faţă de gloria acelei zile perfecte. O, ca binecuvîntat cu înţelepciune retrospectivă să-mi pot reface fiecare pas, să-mi pot remodela fiecare gînd, cu viziunea zilei în plină strălucire a feţei Tatălui meu.
  2. Înţelepciunea de retrospecţie este capacitatea de a privi înapoi şi a recunoaşte desenul conducerii Domnului în viaţă, de a vedea trecutul cu avantajul unei minţi care nu mai este limitată la prezentul imediat, a unei minţi care a cîştigat prin experienţă, prin procesul încercării, şi a văzut sfîrşitul * Domnului.
  3. Oricare ar fi stadiul la care am ajuns astăzi pe drumul nostru, fiecare putem privi înapoi şi revedea mersul propriu pînă acum şi ne putem întreba: „Unde sînt eu? Ce am devenit? Cît de pregătit sînt pentru ziua perfectă? şi cu această evaluare calmă să vedem calea care a dus la starea prezentă.
  4. Poate că deja discernem în experienţa trecută – aspră sau netedă – vreun concept al obiectivului nevăzut atunci, o Inteligenţă Superioară la lucru şi capabilă să folosească împrejurări, să creeze situaţii, în urmărirea neobosită a acelui mare scop cu care El a pus la început stăpînire pe viaţa mea.
  5. Făcînd aceasta putem să ne dăm seama bine de o anumită lecţie care este vizibilă pentru noi acum, dar nevăzută atunci. Poate că ceeace atunci ne-a scăpat, acum cu înţelepciune retrospectivă, putem folosi spre mulţumirea Lui; ceeace atunci părea pierdere, poate acum fi văzut ca şi cîştig dacă astfel El găseşte în mine în sfîrşit răspunsul intenţionat.
  6. Recapitulînd greu la şcoală, avînd în vedere e-xaminarea zilei, am răsfoit paginile cărţii noastre de lucru zi de zi, remarcînd comentariile Învăţătorul nostru. Acele lucruri odată taină pentru minţile noastre, în sfîrşit prind formă. Şi acum vedem motivul notelor slabe şi înţelegem de ce a scris Învăţătorul: „Insuficient, . . . Încearcă mai mult . . . caută-mă după ore”. Cu astfel de reflecţie intensă cîştigăm încredere să intrăm la proba finală de care părea că va depinde viitorul nostru.
  7. Astfel ne dăm seama în calea creştină că dacă nu ajunge înlăuntrul nostru, Adevărul nu şi-a atins scopul, nu şi-a atins ţinta. Lecţia de fiecare zi a avut acest scop: nu ceeace ştim ci pe cine conoaştem, cît de intim întreţesută este calea Lui cu a mea.

 

Notă. (1) Cuvîntul sfîrşit are sensul de împlinire, realizare.

  1. Înainte ca Biserica să-şi înceapă cursul ea a primit un manual plin de ilustraţii vii dintr-o vîrstă anterioară. Ea putea privi înapoi cu o mie cinci sute de ani şi putea începe iarăşi acolo unde nenumăraţi alţii au dat greş înarmaţi cu lecţiile scrise în vieţile lor.
  2. Ea a putut observa cursul lor şi a putut cîştiga, adăugînd la experienţa ei vasta experienţă a încă 10 mii. „Toate aceste lucruri au fost scrise pentru noi”, a spus Pavel., „peste care au venit sfîrşiturile veacurilor”. Clare avertizări sînt scestea, scrise cu sînge uman, la care trebuie să dăm atenţie. Dar mulţi, o, atît de mulţi n-au dat atenţie.
  3. Astăzi Biserica a ajuns la ceasul încercării finale. A trecut încă o vîrstă de aproape 2.000 de ani. Au fost oameni din vreo vîrstă dinainte atît de bine înzestrată cu lecţii din toată istoria trecută? Ce înţelepciune retrospectivă ajută astăzi şi pe cel mai umil dintre sfinţi să-şi facă chemarea sigură!
  4. Pentru că privind în urmă în timp, putem cuprinde scena în tot cursul ei de la Rusalii pînă la acest ceas din urmă al adunării acasă. Mesajele din Patmos ale lui Isus au ajuns la urechi devenite insensibile. Aşteptarea răbdătoare a Domnului a cedat locul la o neobosită căutare a unui obiect al dorinţelor şi adorării imediat vizibil.
  5. S-a făcut iar un viţel de aur, s-a ridicat apostazia avînd o slabă asemănare cu lucrurile divine, totuşi proclamînd deasupra acestei efigii făcute de om, acel nume al Dumnezeului legămîntului. Poporul de legămînt a păcătuit şi a căzut cu miile şi zecile de mii chiar la uşile cortului lui Iosua şi Caleb ai acestei vîrste creştine.
  6. Aceştia au fost puţinii despre care a vorbit Învăţătorul, că găsesc poarta atît de stîmtă şi merg pe calea îngustă pe urmele Mielului, avînd spirit diferit de al mulţimii care foloseşte numele lui Dumnezeu dar îi tăgăduiesc puterea.
  7. Cu atît mai mare este privilegiul nostru în acest ceas pentru că avem în urmă munca secerişului de mai bine de o sută de ani. În acest ceas tîrziu, putem privi înapoi şi remarca probele secerişului, intrarea secerii, legarea neghinei, fierbinţeala zilelor de seceriş, aşteptarea grîului acum separat pe acest pămînt dar încă neadunat acasă.
  8. Întîrzîie El? Ca şi zăpada în vremea secerişului vine încercarea şi chiar şi în acest stadiu mulţi cad pradă îndoielii, nu de Domnul lor, ci de înţelegerea lor corectă a Cuvîntului Lui. Vîntul de seară de pe cîmpul de secerat încă încearcă credinţa celor care aşteaptă.
  9. Totuşi ce punct avantajos avem noi la acest cel din urmă ceas. Pentru că, aproape de sfîrşitul secerişului, se văd acum acele modele care n-au putut fi discernute mai devreme.
  10. Timpurile acelea ale preţioasei misiuni a fratelui Russell în slujba sfinţilor, cine a putut şti atunci cît de apropiată în timp va fi paralela acelor ani, secolul acela şi ceva care a urmat venirii lui Christos, Unsul Lui, Mesia al Lui, tip al întoarcerii lui Christos.
  11. Cirus, al cărui nume a prezis răsăritul unui alt „soare”, aurora unei zile mai bune; perioada lungă a declinului Babilonului, cursul lent, interminabil al ridicării din nou a lui Israel.
  12. Lecţiile acelea multe scrise stît de demult corespund anilor aceştia în care o vîrstă se încheie şi o alta apare, zilele acestea în care trăim noi.
  13. Deşi Mesia venise, vor trece mulţi ani. Proba timpului şi aşteptării a rămas încă. Apoi, tocmai la timpul hotărît, în ziua Esterei, o mînă sinistră va încerca din nou să şteargă cu totul pe aleşii lui Dumnezeu, atît sămînţa naturală cît şi cea spirituală, evrei şi sfinţi.
  14. În Europa evreii au fost convinşi să intre în camerele de gazare nebănuitori de soarta lor. Sfinţii au început să fugă să-şi scape viaţa spirituală cînd Izabela încă odată i-a urmărit şi a folosit însuşi canalul unei astfel de binecuvîntări din trecut. Ce zile tulburi într-adevăr şi totuşi însoţind însuşi semnele lucrărilor lui Mesia al lor.
  15. Mesajul întreit al Domnului, atît de semnificativ pentru ei în secolul acela după venirea lui Cirus, se leagă cu şi mai mare forţă de nevoile sfinţilor de astăzi. Haggai înseamnă „Ospăţul Domnului” de la o rădăcină ebraică ce înseamnă dans şi încîntare.
  16. Cît de bine descris acel ospăţ al adevărului, bucuria primelor zile de seceriş, şi cu ce scop? Că poporul Lui se întoarce de la aranjarea unei situaţii pămînteşti bune, de la umblarea după lucruri pămînteşti ca să se concentreze cu totul asupra acelui sanctuar al lui Dumnezeu.
  17. Ca şi David în Psalmul 132, ei nu se vor odihni pînă cînd nu-şi vor fi pregătit cu toată puterea un loc cu totul vrednic de numele Lui, unde El să fie acasă.
  18. Deşi Zaharia – „amintit de Domnul” – a încurajat viziunea credinţei care depăşeşte încercările pămînteşti şi deşi atît de puţin progres se putea vedea în acele zile lungi de aşteptare a unor semne mai concrete a împlinirii speranţei, totuşi trebuia ca niciodată să nu-şi piardă viziunea unui Domn prezent, locuind cu poporul Lui acolo în valea joasă a mirţilor.
  19. Ultimul cuvînt al Domnului l-a adus Maleahi, „mesagerul” final al vîrstei. Proba timpului şi aşteptării în zilele noastre va revela în timpul nostru, ca şi în zilele acelea din urmă, nevoia de hărnicie susţinută, de păstrarea inimii în întregime pentru El.
  20. Cu trecerea anilor acuitatea simţului nostru odată ascuţit de a percepe şi iubi Voinţa Lui desăvîrşită, se poate toci şi totuşi să persiste în forme exterioare de evlavie. Poate să ne nemulţumească şi, ca Petru, ofensaţi de întrebările repetate ale Domnului „Mă iubeşti într-adevăr mai presus de orice” cu uimire ne întrebăm, „Unde nu corespund?”
  21. Astfel sînt lecţiile pentru acest din urmă ceas, îndreptate de iubirea divină spre inima noastră pentru ca noi să putem, ca Mireasă împodobită, să aşteptăm să auzim la uşă bătaia din urmă spunînd: „Am venit să te iau la Mine.
  22. Deşi aceste zile trebuie să aducă cercetarea celor mai intime gînduri ale noastre ca să ne putem împărtăşi de acea bucurie a sfinţilor acum în viaţă, Domnul cunoaşte bine şi nevoia noastră de curaj şi încredere bine fondată pe iubirea şi credincioşia Lui trainică.
  23. El ni-l trimite pe Ezra al Lui în ajutor şi pe Neemia, ca să ne satisfacă toate nevoile. Deoarece numele Ezra înseamnă „Ajutor” şi Neemia „Mîngîierea Domnului”. Acest ajutor şi mîngîiere de sus ne va conduce în cei din urmă paşi ai căii.
  24. El a trimis o lumină de adevăr, revelînd dorinţa divină atît de sfîntă inimilor noastre, să ne aducă la muntele Său cel sfînt, în timp ce în fiecare zi a vieţii, bunătatea şi iubirea Lui stabilă ne urmăresc.
  25. Cînd Iacob şi-a întors în sfîrşit faţa către casă, citim că îngerii l-au întîmpinat pe drum (Gen. 32:1). Tot aşa, în acest moment deosebit dintre toate, cînd sfinţii sînt adunaţi unul cîte unul, ei ştiu că sînt înconjuraţi de o dragoste atît de mare.
  26. Multe mîini se întind să ajute să spijine şi să apere de poticneli pe acei care au găsit acea apropiere a lui Shaddai şi care împărtăşesc cu Isus locul acela special lîngă inima Tatălui.
  27. Cu trecerea timpului acum putem vedea acele modele uriaşe din istoria procedurilor lui Dumnezeu cu cei care au ieşit dintr-un Babilon condamnat, atunci în zilele lui Cirus, acum în zilele lui Christos. Două semne solide apar pentru a ne stabili credinţa pe stîncă solidă.
  28. Pentru că deşi fiecare proces cere atît de mult timp – căderea babilonului şi ridicarea lui Israel – nu a avut loc înainte să apară Cirus, nici astăzi nu are loc înaintea celei de a 2-a veniri a Domnului. Aceastea sînt într-adevăr semne sigure că El a venit. Îl vedem la lucru, activitatea unui Mesia prezent.
  29. Alţi martori se ridică să-şi adauge mărturia la acest adevăr atît de plin de sens pentru sfinţii Săi de astăzi. În Exod 4:1, Moise a căpătat instrucţiuni de la Dumnezeu în legătură cu întoarcerea lui la poporul lui Isreal în Egipt. Aceasta este a doua lui venire!
  30. La prima fusese respins de propriul popor şi în timpul anilor care au urmat de la plecarea Lui şi-a cîştigat iubirea Miresei sale. Acum se întoarce, la porunca lui Dumnezeu ca să elibereze „Dar iată”, spune el Domnului, „ei nu mă vor crede”.
  31. Ei nu vor recunoaşte prezenţa eliberatorului menit de Dumnezeu. Astfel Dumnezeu le-a dat 3 semne ca să se ştie că elibaratorul orînduit divin venise: toiagul, mîna leproasă şi apa care s-a transformat în sînge.
  32. Cu cît ne gîndim mai mult la aceste semne cu atît ne par că sugerează mai remarcabil semnele care merchează astăzi prezenţa Domnului. Ele confirmă pentru inimile noastre că mai marele Moise este aici şi că numărătoarea inversă pentru eliberare a început. Timpul ne permite numai cea mai scurtă analiză a subiectelor despre care s-a scris mult.
  33. Semnul nr. unu: Exod 4:4, Moise a fugit de un şarpe fioros care şuiera la picioarele lui. „Şi Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mîna şi apucă-l de coadă . . . şi s-a prefăcut într-un toiag în mîna lui”. Ce ne-ar sugera aceasta în minte?
  34. Şarpele este diavolul. Moise fuge din faţa lui.. Întîi Isus, apoi poporul Lui toată vîrsta sub puterea întunericului lui Satan. Apoc. 12 vorbeşte despre conflictul între balaur şi femeie cu sămînţa ei.
  35. Acelaşi cuvînt grecesc pentru „balaur” din acest pasaj se găseşte în Septuaginta greacă în Exod 7:9,10 pentru acest şarpe al lui Moise. Un teribil simbol al lui Satan şi totuşi Moise a întins mîna, l-a prins de coadă, a devnit ţeapăn şi neputincios ca un toiag în mîna lui.
  36. În acel toiag Dumnezeu i-a dat un simbol al autorităţii sale mari, ca braţul tipic al lui Iehova. 2 Tes. 2:8 (Rotherham). „Pe care Domnul . . .îl va paraliza cu strălucirea puterii sale”. Ne vom întoarce mai tîrziu la acest semn.
  37. Semnul nr. doi: Exod 4:7. Mîna leproasă a lui Moise este vindecată. „Şi iată că mîna se făcuse iarăşi cum era carnea lui”. această expresie, se făcuse iarăşi” ,străbate Noul Testament. Se foloseşte repetat pentru prefacere, căinţă, vindecare şi restaurarea lui Israel în faţa Domnului.
  38. Ei sînt lucrarea mîinilor Lui (Isaia 64:8). Ei sînt sămînţa naturală pe care Domnul o va folosi să binecuvinteze familiile pămîntului cînd îşi va deschide mîna şi va mulţumi dorinţele tuturor celor vii. Ei vor face lucrarea mîinilor Lui, dar acest instrument al binecuvîntării Domnului n-a fost vrednic să-i vestească lauda.
  39. Mîna a fost leproasă, plină de păcat. (Isa.1:4-6) Isaia descrie starea lor dureroasă, o boală care nu poate fi vindecată prin mijloace umane. Atîta timp s-a tînguit Israel prin cuvintele Ps. 74:9-11.
  40. „Semnele noastre nu le mai vedem; nu mai este nici un prooroc şi nu mai este nimeni printre noi care să ştie pînă cînd. Pînă cînd Dumnezeule, va batjocori asupritorul şi va nesocoti vrăjmaşul fără curmare numele Tău? Pentru ce îţi tragi înapoi mîna şi dreapta Ta? Scoate-o din sîn şi nimiceşte-i!”
  41. Ps. 80:15-19: „Ocroteşte ce a sădit dreapta Ta şi pe fiul pe care Ţi l-ai ales. Ea este arsă de foc, este tăiată! De mustrarea feţei Tale ei pier.
  42. Mîna Ta să fie pe omul dreptei Tale, peste fiul omului pe care Ţi l-ai ales. Şi atunci nu ne vom mai depărta de Tine. Înviorează-ne iarăşi şi vom chema numele Tău. Doamne, Dumnezeul oştirilor, ridică-ne iarăşi! Fă să strălucească faţa Ta şi vom fi scăpaţi!”
  43. Mîna aceea nesuferită şi nefolositoare prin păcat trebuie restaurată ca şi carnea lui. Trebuie curăţată, însufleţită prin spiritul Său, făcută simţitoare la marea Lui inteligenţă şi executoarea lucrărilor Lui aşa cum este rezumat de acel perfect „serv”din Isaia. Isus însuşi a fost prototipul a ceea ce va fi Israel.
  44. Fraţilor, semnul începerii acestui proces este   dovada incontestabilă a prezenţei şi lucrării eliberatorului. Să revedem aceste 2 semne. Întîi, luarea de coadă   a lui Satan şi începutul   lucrării de paralizare a acelui mare sistem al lui Anticrist, capodopera înşelării lui Satan, Babilonul cel mare.
  45. Al doilea, începutul procesului de restaurare al lui Israel întîi către ţara lor apoi către Domnul lor, ceea ce în cele din urmă va avea rezultat pregătirea lor ca să fie folosiţi de Domnul pentru lucrarea Împărăţiei Lui.
  46. După cum am văzut niciun proces nu se putea realiza înainte de venirea lui Christos, ci ambele procese au fost demonstrate în zilele lui Cirus prin aceea că au ocupat multe decenii. Căderea Babilonului n-a fost lucrare de un moment.
  47. Chiar şi după venirea lui Cirus, Babilonul a rămas un centru religios al unei părţi mari din zona pe care a dominat-o. A rămas şi centru comercial datorită poziţiei lui în lume. Dar puterea lui temporală nu mai era. Nu mai putea numi guvernatori şi regi nicăieri în imperiul lui altădată întins.
  48. Zilele acelea trecuseră fără să se mai întoarcă vreodată. Restaurarea lui Israel după 70 de ani în Babilon, deasemenea a fost o avanpremieră a secvenţei asemănător mărită şi plină de evenimente a zilelor noastre. Ambele procese au loc acum. Faptul nu poate fi negat. Ambele sînt lucrări ale lui Mesia.
  49. Sînt semne atît de mari încît ar fi greu să concepem mai mari. Nici unul din procese (declinul Babilonului şi ridicarea lui Israel) nu puteau începe înainte de venirea lui Cirus atunci, sau de venirea lui Christos la acest sfîrşit de veac.
  50. Recomandăm tuturor studenţilor de Biblie să compare cu grijă istoria evenimentelor de un secol şi un sfert urmînd venirii lui Cirus cu cele de la 1874 încoace.
  51. Acei ani au fost plini de primejdii şi dezamăgiri ca şi de momentele acelea luminoase, de bucurie. Acelaşi lucru a fost adevărat în principiu in zilele lui Moise, deşi evenimentele erau mai consolidate. Lucrurile n-au mers uşor pentru Israel în nici una din perioade.
  52. A fost un moment cînd Moise a strigat tare către Dumnezeu „De ce m-ai trimis?” Părea atunci că singurul rezultat al venirii lui era o şi mai mare furie din partea asupritorului.
  53. Acele speranţe nou născute ale lui Israel, care aveau să marcheze fiecare perioadă tipică a prezenţei eliberatorului lor, aveau să fie zdruncinate şi risipite, iar gemetele lor să crească. Evreii trebuiau să verse lacrimi chiar şi în zilele prezenţei eliberatorului lor.
  54. Ce este cu al treilea semn al lui Moise, turnarea apei pe pămînt şi prefacerea ei în sînge pe pămîntul Egiptului? În Exod 4:9 Domnul a zis lui Moise că dacă nu vor crede aceste 2 semne, acesta va fi al 3-lea.
  55. A fost într-adevăr un al 3-lea semn, un martor tot atît de sigur ca şi declinul Babilonului şi ridicarea lui Israel şi care marchează în special ziua noastră?
  56. Apa reprezintă viaţa şi adevărul. De ce atunci cînd este turnată pe pămînt rezultă moartea? Sîngele reprezintă moartea cînd este turnat pe pămînt. Credem că aici apa ca şi în altă parte, apa reprezintă adevărul viu al Cuvîntului lui Dumnezeu.
  57. Pămîntul Egiptului este teritoriul lui Faraon, reprezentînd domeniul lui Satan, terenul minciunilor şi înşelătoriilor lui. Acesta este deci efectul turnării apei adevărului pe teritoriul erorii şi pe pămîntul minciunilor.
  58. Turnarea adevărului răspîndeşte nimicire, moarte, întuneric şi eroare. Pentru a aprecia complet forţa acestui semn ar trebui să studiem îndeaproape istoria secolului 19.
  59. Retrospectiv putem vedea acum pregătirea care a avut loc în timpul celor 75 de ani dintre împlinirea celor 1260 ani şi a celor 1335 ani care a dus la fericirea promisă. Întîi, societăţile Biblice, apoi clarificarea sensului limbajului Biblic şi creşterea interesului în Biblie.
  60. În 1800, unul din 14 din populaţia S.U.A. declara credinţa creştină. În 1850 se pretindea a fi 1 din 3. S-a pregătit calea pentru marele rege al răsăritului să deschidă barajul pentru potopul adevărului care trebuia vărsat în timpul ultimului secol şi un sfert şi după aceea.
  61. Efectele acelui potop de adevăr am ajuns cu toţii să le cunoaştem; fericirea inimii pentru cei flămînzi după adevăr.
  62. Dar ceeace a fost o mireasmă de viaţă spre viaţă pentru poporul Domnului, s-a dovedit a fi o mireasmă de moarte spre moarte pentru terenul erorilor lui Satan: sufletul nemuritor, iadul de foc, a doua persoană a trinităţii care a pretins numai că a murit pentru păcate deoarece a fost Dumnezeu, speranţa pierdută pentru lume.
  63. Pentru acestea şi pentru alte erori, apele dulci ale adevărului aveau să fie mireasmă de moarte spre moarte. Apele s-au prefăcut în sînge pe pămîntul Egiptului. La fel s-a făcut şi în rîurile şi izvoarele Egiptului.
  64. Avea să fie cina de taină a Învăţătorului cu ai Săi pe pmînt, într-adevăr un ospăţ îmbogăţit prin scoaterea din magazie de comori spirituale noi şi vechi, minunat prefigurate în capitolele acelea ale preţioasei   împărtăşiri, Ioan 13 la 17.
  65. Şi în timp ce binecuvînta acele adevăruri din cer în inimile noastre, nu ne ardeau ele înlăuntrul nostru şi ochii celor iubiţi al Săi nu erau deschişi la prezenţa Sa, deşi acum invizibilă vederii naturale?
  66. Trei semne mari, atît de imense atît de incontestabile. Noi n-am urmat basme meşteşugit alcătuite referitor la parousia Domnului pentru că sîntem martori oculari ai majestăţii Sale. Aceste semne sînt pentru poporul Lui ca să ştie că El este acela care trebuia să vină, Învăţătorul lor, Domnul lor şi Eliberatorul lor.
  67. Acum cu înţelepciune retrospectivă putem privi înapoi la anii aceia de la începutul secerişului şi ne putem întreba: „Am fost înşelaţi? A dovedit trecerea timpului netemeinicia acelor convingeri de la început sau le-a justificat? Răspunsul vine cu forţă şi claritate răs răsunătoare. „Nu am fost înşelaţi”.
  68. Din zilele fratelui Russell s-au ridicat cu mult mai mari confirmări decît cele cu care a fost el privilegiat în cursul vieţii pămînteşti. În special aceasta a fost adevărat în legătură cu Israel. Există evrei astăzi în Israel care ştiu că ceea ce are loc în jurul lor, în faţa ochilor lor, sînt lucruri ale lui Mesia al lor.
  69. Deoarece nu-l pot vedea, sînt nedumeriţi. Ei vorbesc despre zilele de la 1948 încoace ca despre „Era mesianică”. Ei ştiu, ca şi mulţi evrei dinaintea lor, că aceste lucrări de restaurare, sînt lucrări ale lui Mesia la venirea Lui.
  70. Aceasta a fost o mare preocupare în mintea ucenicilor, cînd Isus era pe cale să-i părăsească. El era Mesia şi totuşi pleca fără să-şi împlinească rolul desemnat, de restaurare a regatului lui Israel. Cum putea să facă aceasta?
  71. Mai tîrziu Petru a avut sarcina să le spună concetăţenilor lui că Mesia al lor venise şi deasemenea plecase. Aştiut imediat că trebuia să explice cum se putea aceasta fără lucrarea lui Mesia atît de mult aşteptat.
  72. Cum s-a putut că n-a împlinit rolul lui Mesia?

Astfel Petru explică cum cerurile trebuie să-L primească pînă la timpul cuvenit pentru începerea lucrării de restaurare. (vezi nota)

  1. Un moment de gîndire serioasă numai, ne face să ne dăm seama că oricare ar fi alte aspecte ale lucrării de restaurare a lui Mesia, care s-ar impune în cele din urmă, restaurarea lui Israel, a fost în principal în minte, atît pentru Petru cît şi pentru audienţă. Acesta ar fi semnul că El n-a mai fost reţinut în ceruri.
  2. S-a ajuns la marele „pînă”, deoarece fiecare fază a restăurării lui Israel o dovedeşte fără nici o îndoială. Celelalte aspecte ale binecuvîntării sînt de asemenea menţionate în Isaia 49:6, dar aceasta a fost   prima, că El trebuia să restaureze pustietatea lui Israel.
  3. Trăim în cel mai minunat timp de pînă acum al acelui proces de restaurare. Anul evreiesc de la sfirşitul lui 1944 – 45 avea să fie martorul unei cotituri deosebite în experienţele poporului evreu. Sosise pentru ei momentul precis să lase starea de pustiu şi să intre în ţara făgăduinţei.
  4. Evreu rătăcitor, evreul care care sufera, a devenit evreu luptător, luptător pentru ţara sa. Într-un timp atît de scurt atunci a apărut statul suveran Israel. Acea cotitură tocmai s-a întîmplat a fi 30 de ani după expirarea timpului neamurilor în anul evreiesc 1914-1915.

Notă. (2) În cartea Faptelor cuvîntul apare odată ca verb (1:6) şi odată ca substantiv şi nu mai apare în carte.

  1. Alţi 45 ani aveau să fie un timp de binecuvîntare pentru Israel. Atît de neaşteptat şi dramatic a venit răspunsul la rugăciunile evreilor de atîţea ani, încît în toată Europa şi în alte locuri, porţile s-au deschis, restricţiile s-au ridicat pentru evrei ca să se întoarcă în ţara lor cu miile.
  2. Chiar şi în timpul războiului din Golf, curgerea a continuat necurmat. Istoria o ştim; se desfăşoară încă. Atît de brusc şi pe neaşteptate a început la 45 de ani din acel notabil an 1944-45. Anul care începea în toamna lui 1989 sosise.
  3. Acum sîntem în poziţia de a privi înapoi şi a remarca cu înţelepciunea retrospecţiei ceeace n-am fi putut gîndi înainte de eveniment, că şi Israel avea să aibă o prelungire plină de evenimente a celor 1290 şi 1335 de ani, întocmai ca şi sămînţa spirituală înaintea lui, după 1799. (Nota 3)
  4. !799 a foat sfîrşitul celor 1260 ani pentru Biserică. Ce important este să fim siguri de această dată deoarece de ea depinde sfîrşitul celor 1335 ani în 1874, data întorcerii Domnului nostru. Putem fi siguri? De ce să nu alegem o altă dată notabilă în istoria papală, poate 1870, sfîrşitul puterii temporare?
  5. Desigur aceea a fost o dată notabilă. Fraţilor, 1799 s-a confirmat fără nici o îndoială. Nu trebuie să fim buni la cifre să înţelegem că 3 1/2 timpuri este chiar jumătate din 7 timpuri. 1260 ani (3 1/2 timpuri) este jumătatea lui 2520 ani (7 timpuri).
  6. Presupunem că privim înapoi asupra întregii perioade de 7 timpuri din care 3 1/2 timpuri este a 2-a jumătate. Unde ne duce aceasta? Unde încep cele 7 timpuri care s-au sfîrşit în 1799?
  7. Încep într-adevăr la o dată remarcabilă şi notabilă pentru că atunci, în anul 721-22 î. Chr. a căzut Samaria. Dumnezeu a marcat prin căderea celor 10 seminţii apostate şi nominale ale poporului lui Dumnezeu, ceasul care va începe acea mare perioadă care se va sfîrşi la căderea poporului nominal cu 10 coarne şi apostat, al lui Dumnezeu, al acestei vîrste.
  8. Putea El face mai mult să ne întărească încrederea? „Ce temelie tare este pusă pentru credinţa voastră în cuvîntul Lui minunat, o, voi sfinţi ai Domnului”. Acum cele 2 prelungiri ale lui Daniel 12 – cele 1290 şi 1335 zile sau ani – au avut de-a face cu sămînţa spirituală.
  9. Nimic n-ar fi vizibil în mod special în termeni istoriei acestei lumi care să marcheze expirarea acestor timpuri. Lucrarea este spirituală şi invizibilă pentru vederea naturală şi este în legătură cu venirea unui Domn invizibil şi cu adunarea lor la El. Ce importantă este acea dată de bază 1799, atît de sigur fixată în istorie în afară de orice discuţie.
  10. Adunarea seminţei naturale este diferită. Aceasta este adunarea într-o ţară, o adunare fizică ce poate fi văzută. Toată lumea o poate vedea avînd loc deşi, dacă sînt, puţini pot înţelege. Numai cei înţelepţi vor înţelege, i-a spus Domnul lui Daniel.
  11. Totuşi aceste demonstraţii vizibile de expirare a 1290 şi 1335 ani pentru sămînţa naturală confirmă fără nici o îndoială că evenimentul care marchează în istorie 115 ani de dinaintea unei perioade similare referitoare la sămînţa nominală şi cea adevărată spirituală, a avut într-adevăr loc. (vezi nota 4)
  12. Dragi fraţi, nu mai este timp nici pentru mine, nici pentru voi. Exact cît timp încă acei evrei pot continua să vorbească despre Era mesianică înainte să li se deschidă complet ochii şi vălul să le fie îndepărtat, nu putem şti. Dar acel semn este acolo amintindu-ne că acesta este semnul nostru.
  13. Noi neamurile am intrat cînd a început orbirea. Ieşim cînd orbirea se îndepărtează. Vedem semnele noastre şi ne dăm seama bine de implicaţiile lor. Nu este ceasul să ne clătinăm sau să ne agăţăm de lucruri temporale şi nici să ne abatem de pe cale cu o astfel de speranţă divină.
  14. Există o înţelepciune retrospectivă care este înţeleaptă cînd este prea tîrziu. Isus vorbeşte despre astfel de înţelepciune în mai multe pilde. Pilda cu fecioarele înţelepte şi nechibzuite este una din acestea. În lumina zilei perfecte multe din experienţele noastre prezente vor apărea diferit.
  15. Multe probleme care acum par enorme vor avea o perspectivă nouă. Necazurile aşa de grele acum, vor fi privite atunci alături de mărimea gloriei veşnice, cînd vom vedea cum a lucrat El pentru încercarea credinţei şi credincioşiei noastre pînă la moarte.
  16. Noi nu sîntem încă înzestraţi cu acea înţelepciune deplină a retrospecţiei, totuşi nu poate fi decît cel mai de dorit exerciţiu să încercăm să anticipăm ceasul acela al viziunii perfecte cînd vom privi în urmă şi vom urmări conducerea Domnului în viaţa noastră.
  17. Astăzi putem privi peste trecut şi putem învăţa atît de mult ceeace trebuie să ne afecteze mersul prezent. Lecţiile din viaţa oamenilor sînt ale noastre, exemplele nobile ale lui Petru, Pavel şi Ioan, avertizările pentru că nu auzim ce zice bisericilor Spiritul.
  18. Totul este acolo pentru voi şi pentru mine, peste care au venit sfîrşiturile veacurilor. Cînd cerem înţelepciunea de la Domnul, sarcina rugăciunii continue a fiecăruia de aici, astăzi, cerem cea mai mare şi cea mai minunată înţelepciune care există.
  19. Vrem mult s-o avem pe aceasta, mai curînd decît propria noastră înţelepciune. Nu vrem să ne bazăm pe propria noastră înţelegere. Domnul lucrează cu noi ca şi cu nişte copii dragi. El vrea să ne dea atît de mult, dar El ne cunoaşte atît de bine structura. Totuşi, ce încîntare trebuie să aducă inimii Lui mari de iubire să-şi vadă copiii căutînd acea înţelepciune adevărată de la Tatăl lor.
  20. Fără îndoială că zîmbeşte văzînd că ne întindem cu dorinţă după acea înţelepciune deplină a maturităţii desăvîrşite a fiilor lui Dumnezeu. Dacă zîmbeşte trebuie să fie un zîmbet de plăcere şi noi dorim atîta să-i plăcem mai mult.
  21. O Doamne, să-mi pot vedea mersul prezent, fiecare probă, fiecare încercare, fiecare concept al Adevărului Tău, faţă de gloria acelei zile perfecte. O, ca binecuvîntat cu înţelepciune retrospectivă să-mi pot reface fiecare pas, să-mi pot remodela fiecare gînd, cu viziunea zilei în plină strălucire a feţei Tatălui meu.
  22. Amin.

Nota 3. Aşa cum 539 n-a marcat în special un eveniment deosebit ci mai curînd un punct în timp în procesul dezvoltării papalităţii, tot aşa, cu 1260 ani înainte de 1914 un punct semnificativ în istoria evreilor (654 e.n. a fost un pinct în mijlocul dezvoltării Islamului, marele duşman al evreilor, între venirea profetului şi zidirea moscheii pe locul templului.

Nota 4. Ferice de ochii care n-au văzut aceste lucruri, dar le-au crezut.