Vol. 16 Mai-Iunie 2009 Nr. 4


“PENTRU CĂ IUBIM PE FRAŢI”

Ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi.” 1 Ioan 3:14.

R 5346 W. T. 15 noiembrie 1913 (pag. 339-341)

Suntem bucuroşi să declarăm, atât prin contact personal cât şi prin corespondenţă, că avem toate motivele să credem că Studenţii Bibliei, care constituie marea majoritate a cititorilor noştri, au crescut în har în ultima vreme — în ultimii câţiva ani. Contrastând timpul prezent cu trei, şase sau zece ani în urmă, observăm o mare creştere a spiritualităţii — a Spiritului Domnului — Spiritul sfânt al Iubirii.

Aceasta se vede nu numai în activităţile în serviciul Adevărului, ci şi în compătimirea mai mare unul pentru altul şi pentru toţi creştinii — şi de fapt pentru întreaga creaţie gemândă. Aceasta este exact cum trebuie să fie în fiecare an; într-adevăr, fiecare săptămână trebuie să marcheze progres în asemănarea cu Cristos, deoarece ne amintim că, ŞDacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”, şi prin urmare, nu va avea parte în împărăţie — indiferent ce binecuvântare inferioară poate el obţine sub lovituri şi disciplinări necesare pentru dezvoltarea caracterului potrivit.

Ne amintim şi afirmaţia apostolului că predestinarea divină în ceea ce priveşte Biserica este că noi individual trebuie să devenim în caracter asemănări ale Domnului nostru (Romani 8:29). Cu siguranţă astfel de afirmaţii clare ale voinţei divine şi ale condiţiilor prin care să ne întărim chemarea şi alegerea trebuie să fie stimulatoare.

Cu toate acestea, în ciuda tuturor progreselor observate, în multe dintre adunările mici sunt fricţiuni, care cauzează mai multă sau mai puţină preocupare şi nefericire. în timp ce Adevărul ne face liberi şi ne deschide ochii înţelegerii, el ne permite să vedem imperfecţiunile noastre, ale fraţilor şi ale lumii, mai limpede ca înainte. Dacă nu există multă iubire, aceasta va însemna o dispoziţie de a găsi greşeli şi de a critica.

Noi putem în siguranţă să ne acordăm o libertate considerabilă în aceste privinţe în caracterul nostru. Ne putem găsi greşeli nouă şi ne putem critica pe noi înşine adesea, spre avantajul nostru. Totuşi, nici aceasta nu trebuie dusă atât de departe încât să uităm promisiunea îndurătoare a Domnului că El ne va judeca după intenţiile inimii şi nu după realizările noastre imperfecte. Noi suntem, poate, mai capabili să ne apreciem neajunsurile şi în ce măsură au fost neintenţionate; dar când neajunsurile sunt ale altora, aceasta ne probează iubirea, răbdarea, bunătatea frăţească, smerenia, blândeţea etc. Totuşi, aceste probe sunt foarte folositoare. Ne rugăm ca Domnul să ne ajute să creştem în harurile Spiritului sfânt. Să ne amintim că singurul mod de a ne ajuta este să ne dea probe tocmai în aceste privinţe. Tăria noastră de caracter, dezvoltarea noastră în aceste haruri, va fi în măsura în care primim aceste probe cu un spirit potrivit.

Dovada relaţiei ca Noi Creaturi

Textul nostru pare să implice că iubirea de fraţi este una dintre cele mai frumoase experienţe ale creştinului. Oricine găseşte că are iubire deplină pentru toţi fraţii, compătimire deplină faţă de ei, are în aceasta o foarte puternică dovadă scripturală că este o Nouă Creatură — că a trecut din moarte la viaţă. şi oricine are vreun alt sentiment în afară de iubire pentru vreunii dintre fraţi, în mod sigur îi lipseşte dovada, sau demonstraţia, în privinţa acestei relaţii cu Dumnezeu ca Nouă Creatură.

Dacă păstrăm aceasta tot timpul în minte, ce ajutor valoros va fi acesta pentru noi! Oare nu dorim noi adesea să ne reasigurăm de favoarea Domnului şi de continua noastră relaţie cu El ca Noi Creaturi, trecuţi din moarte la viaţă? Dacă dorim, iată textul a cărui aplicare, dacă suntem într-o stare corectă, trebuie să ne aducă pace şi bucurie. şi dacă suntem într-o stare greşită, să ne alarmeze în privinţa securităţii noastre personale ca Noi Creaturi.

Unul dintre punctele de fricţiune în multe adunări este relaţia dintre adunare şi servitorii ei. în măsura în care putem judeca, greşeala este uneori a unuia, alteori a celuilalt. Suntem adesea întrebaţi în ceea ce priveşte datoriile Bătrânilor, responsabilitatea adunărilor etc. în general noi preferăm să îndrumăm pe toţi care au astfel de întrebări la discuţia noastră foarte completă asupra subiectului în Volumul VI al Studiilor în Scripturi. Nu ştim cum am putea îmbunătăţi sugestiile făcute acolo. Credem că dacă ceea ce am scris ar fi studiat amănunţit, s-ar găsi că recomandările date acolo ar fi îmbelşugate pentru fiecare caz.

în privinţa chestiunilor doctrinare, preferăm să nu scriem scrisori personale; pentru că în câteva cazuri am aflat că persoanele care au primit scrisorile fie le-au înţeles greşit, fie au comunicat numai parţial conţinutul lor altora când s-a discutat chestiunea. De asemenea, unii au spus: ŞFratele Russell a scris aşa şi aşa în Studiile în Scripturi, dar avem o scrisoare de mai târziu care sugerează că şi-a schimbat gândirea”. Noi dorim ca dragii prieteni să fie asiguraţi că dacă judecata noastră se schimbă în ceea ce priveşte vreun adevăr important, vom prezenta cititorilor Turnului de Veghere schimbarea cât se poate de grabnic. Până nu vedeţi aceste schimbări menţionate în Turnul de Veghere, nu le daţi crezare; consideraţi afirmaţiile din Studiile în Scripturi de parcă ar fi fost scrise ieri şi direct pentru voi.

Principiile guvernării bisericii

Rezumând pe scurt principiile care guvernează Biserica lui Cristos, spunem: Există două vederi predominante printre creştini în ceea ce priveşte guvernarea Bisericii:

(1) Vederea Episcopală, care susţine că Biserica trebuie să fie condusă şi guvernată de episcopi, datorită pretenţiei că aceştia sunt episcopi apostolici; adică, ei sunt succesori ai apostolilor şi sunt învestiţi cu înţelepciune apostolică, inspiraţie şi autoritate pentru reglementarea Bisericii şi a afacerilor ei. Această vedere este susţinută de Romano-Catolici, Greco-Catolici şi Episcopali.

(2) Cealaltă vedere este cea Congregaţională, şi susţine că fiecare adunare a poporului Domnului este o unitate, şi are dreptul de a se guverna singură şi a-şi face regulile ei pentru binele ei, supuse îndrumării divine. Congregaţionaliştii, Baptiştii şi alţii pretind a se conduce după această vedere. Alte denominaţii, cu mai multă sau mai puţină confuzie şi nesiguranţă, împart autoritatea între slujitori şi laici.

Noi susţinem că aranjamentul Bibliei combină vederile Episcopale cu cele Congregaţionale. Astfel Scripturile învaţă că cei doisprezece apostoli au fost şi mai sunt încă Episcopatul — singurii Episcopi apostolici inspiraţi şi autorizaţi. Orice au declarat aceştia că este legat pe pământ, este legat printre poporul Domnului. Orice au declarat ei dezlegat, sau care nu este legat, nu ar fi obligatoriu asupra Bisericii în ochii cerului. Din acest punct de vedere, cuvintele lui Isus în privinţa tuturor celorlalţi aşa-zişi episcopi apostolici sunt foarte tăioase. El declară că ei sunt Şapostoli mincinoşi” — nu sunt apostoli în nici un sens al cuvântului (Apocalipsa 2:2; 2 Corinteni 11:13). Prin urmare, noi nu trebuie să dăm atenţie şi în nici un mod să nu recunoaştem pretenţiile acestor episcopi, pe care Satan i-a înşelat în a gândi că ei au putere apostolică — succesiune apostolică.

Deoarece poporul lui Dumnezeu are Episcopatul original, cei doisprezece apostoli ai Mielului, pentru autoritate şi îndrumare, ei sunt astfel organizaţi sub o guvernare Episcopală, sau guvernarea episcopilor apostolici — cu toate acestea, organizarea lor este în mod potrivit congregaţională. Fiecare grup al poporului consacrat al Domnului este complet liber şi trebuie să aibă propria lui credinţă în Biblie şi în toate adevărurile preţioase ale Bibliei. Nici o adunare şi nici un individ nu poate fi obligat prin angajamentele altor adunări sau altor indivizi.

Adunarea, Eclesia, Biserica, unindu-se să acţioneze ca unul, să se închine împreună, să servescă împreună Cauza lui Dumnezeu, trebuie să facă aşa datorită aprecierii lor comune a caracterului şi Planului divin. Ei nu sunt sub guvernarea sau conducerea nimănui, decât a Episcopatului Bibliei — învăţăturile apostolice. în privinţa Bătrânilor şi a Diaconilor fiecărei adunări, aceştia trebuie aleşi de adunare din mijlocul ei, conform instrucţiunilor Bibliei. Nici o putere pământească nu are dreptul să intervină între instrucţiunile celor doisprezece apostoli stabiliţi divin şi grupurile poporului Domnului care aleg să se adune în armonie cu instrucţiunile apostolice. Aceasta şterge dintr-o mişcare toată autoritatea papală şi autoritatea tuturor episcopilor apostolici, în mod fals numiţi aşa.

Deoarece Diaconii şi Bătrânii, Păstorii şi învăţătorii sunt ridicaţi la locuri de serviciu şi onoare prin voturile fraţilor, aceasta plasează adunarea într-o autoritate mai mare decât pe servitorii ei. Dar adunarea, la rândul ei, este obligată să nu-şi forţeze preferinţele, ci numai să acţioneze loial, în armonie cu îndrumarea divină dată prin apostoli în Biblie. Astfel vedem că adevărul asupra acestui subiect din punctul de vedere divin a fost într-o mare măsură pierdut din vedere timp de secole, spre dezavantajul Bisericii — unii luând o parte a Adevărului şi alţii alta — puţini, dacă sunt unii, recunoscându-l pe de-a-ntregul. într-adevăr, găsim că acesta a fost cazul în privinţa aproape a fiecărei doctrine.

Deşi particularităţile au fost arătate în Studiile în scripturi, Volumul VI, totuşi principiile implicate se află în cele afirmate mai sus. Oricine înţelege pe deplin principiile, ar trebui să poată aprecia detaliile. şi ar fi numai o chestiune de gândire şi deliberare răbdătoare ca să se stabilească toate detaliile afacerilor oricărei Adunări mici, conform Scripturilor. Astfel, deşi Adunarea dă o oarecare autoritate şi serviciu în mâinile celor aleşi ca Bătrâni şi îi numeşte pe alţii să-i ajute în lucrare ca Diaconi, sau servitori, cu toate acestea, atât Bătrânii cât şi Diaconii sunt răspunzători faţă de Adunare, faţă de eclesie.

Eclesia este superioară servitorilor ei

În cazul unei dispute, judecata sau decizia Adunării trebuie să stea în picioare ca lucrul corect la timpul acela. Dacă se dovedeşte mai târziu că a fost neînţeleaptă, Domnul poate face aşa încât eroarea judecăţii să fie spre bine — spre instruire. Să ilustrăm: Dacă judecata Adunării la un moment dat diferă de judecata Bătrânului sau a Bătrânilor, atitudinea potrivită pentru Bătrâni ar fi să se supună autorităţii mai înalte, care este Adunarea, Biserica, Eclesia; pentru că cel care numeşte este superior celui care este numit. Aranjamentul Domnului nostru pentru Adunări sau Eclesii este: ŞUnde doi sau trei sunt adunaţi pentru numele Meu, acolo sunt şi Eu”. Domnul a promis să fie cu Adunarea. El nu a spus: Unde este un Bătrân, acolo sunt şi Eu, şi la el să se strângă Adunarea; ci: Unde este o Adunare acolo sunt şi Eu; şi ea poate numi un Bătrân, pe care Eu îl voi recunoaşte şi-l voi binecuvânta ca reprezentantul ei şi spre binele ei, în măsura în care el se va strădui să fie un vas potrivit ca servitor al Meu în binecuvântarea acelei Adunări.

Această apreciere a adevăratei relaţii dintre Bătrân şi Adunare ar trebui să-i ajute pe Bătrâni să cultive acele roade şi haruri ale Spiritului sfânt descrise de sf. Pavel ca fiind blândeţea, gentileţea, răbdarea, bunătatea frăţească, îndelunga răbdare, iubirea. Dar, pe de altă parte, Adunarea, Eclesia, după ce a ales pe unul dintre membrii ei spre a o servi ca frate Bătrân şi a se îngriji de interesele ei, să spere că a ales în mod înţelept, în armonie cu Cuvântul şi providenţele Domnului. Astfel sperând, ei să fie pregătiţi să acorde sprijin şi încurajare Bătrânului, în măsura în care îl văd străduindu-se să cunoască şi să facă voia Domnului şi cu credincioşie să-şi dea timpul şi talentele în serviciul Adunării. Dacă mai târziu ei găsesc că nu au discernut pe deplin şi nu au urmat instrucţiunile apostolice în ceea ce priveşte alegerea Bătrânului, ei trebuie totuşi să fie amabili şi gentili faţă de el, amintindu-şi că greşeala a fost a lor prin faptul ca l-au ales — o greşeală care va fi corectată la următoarea alegere — şi să se încreadă şi să se roage să poată cunoaşte mai bine voia Domnului şi să fie mai întelepţi în alegerea lor.

Datoriile eclesiei

Din acest punct de vedere, Adunarea are totul de spus în ceea ce priveşte numărul de adunări care să fie ţinute, unde să fie ţinute, de cine să fie conduse, caracterul lecţiilor sau al studiilor etc. Nimic din toate acestea nu trebuie decis de Bătrân, deşi ca membru al Adunării el are acelaşi drept ca şi ceilalţi să fie auzit. în măsura în care este mult apreciat, opinia lui va avea greutate pentru Eclesie, Adunare sau congregaţie. Cu toate acestea, Adunarea nu ar trebui să uite niciodată că oricât de apreciat ar putea fi Bătrânul, el nu este îndrumătorul lor. Bătrânilor şi tuturor celorlalţi trebuie să li se acorde atenţie în măsura în care se vede că interpretează înţelept învăţăturile Sfintelor Scripturi.

Noi credem că aceste principii, dacă sunt văzute, aprobate şi respectate, vor fi tot mai puţine fricţiuni în Adunări. Bătrânii, în sfera lor cuvenită doar, şi căutând în mod conştiincios să servească în armonie cu aceasta, se vor reţine de la a face şi a spune multe lucruri care sunt în afara domeniului lor şi care probabil ar stârni dificultăţi printre membrii adunărilor.

Un factor puternic în toate disputele

Se va găsi în general, credem noi, că mândria este un factor puternic în toate disputele Bisericii. Uneori Bătrânul întreprinde să facă pentru Adunare mai mult decât doreşte Adunarea de la el şi mai mult decât l-a autorizat adunarea să facă. Sau, greşit îndrumat de sentimente care predomină printre toate denominaţiile creştinătăţii, el se gândeşte la funcţia sa ca la o funcţie de autoritate peste Biserică, şi nu ca la un serviciu onorabil, autoritatea fiind în mâinile Adunării. Uneori dificultatea este cu vreun membru al Adunării, care, căutând să apere drepturile şi autoritatea Adunării, merge la extremă şi fără să fie necesar hărţuieşte pe Bătrân, criticându-l pentru că face corect, dar nu face exact în modul în care acest frate bine intenţionat gândeşte că ar trebui să-l facă.

Iubirea trebuie să aplice Regula de Aur. Noi trebuie să fim dispuşi să dăm Bătrânului atâta libertate rezonabilă de acţiune, câtă ne-ar plăcea nouă să avem dacă am fi în locul lui — cu condiţia, desigur, ca această libertate să fie în deplină armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult, noi ar trebui să ne amintim că Bătrânul este servitorul întregii Adunări, şi nu servitorul special al unuia dintre membrii ei. Orice critică a conduitei sale, prin urmare, trebuie să vină din partea Adunării şi nu numai din partea unui membru al ei. Dacă un membru are un gând important pe care Bătrânul îl ignoră, el trebuie să fie liber să ceară judecata Adunării asupra subiectului pentru informarea sa proprie şi pentru informarea Bătrânului; dar nici un membru să nu încerce individual să-l critice pe Bătrân sau să găsească greşeală în procedura lui.

Dacă Adunarea îl aprobă pe Bătrân, indivizii care gândesc diferit sunt liberi să creadă cum le place, dar trebuie să cedeze majorităţii. Cu alte cuvinte, pacea şi ordinea în adunare sunt chestiuni de mare valoare în ceea ce priveşte tot progresul în studiul Bibliei. Nimic nu trebuie făcut, care să deranjeze pacea şi ordinea dacă nu există ceva categoric greşit, nescriptural, legat de problemă. Atunci fratele sau sora atrăgând atenţia asupra chestiunilor pe care le consideră nescripturale, să spună mai puţin despre părerea sa proprie, şi să se ocupe în principal de îndemnurile scripturale despre care crede că sunt încălcate.

„Stăruiţi în dragostea frăţească”

Aceste sugestii au intenţia de a creşte şi a promova pacea şi unitatea printre fraţii Domnului oriunde merge această revistă. Avem încredere că toţi cei care sunt concepuţi de acelaşi Spirit, Spiritul sfânt, doresc să cunoască şi să facă ceea ce este drept — ceea ce este plăcut şi acceptabil pentru Dumnezeu şi pentru cele mai bune interese ale Cauzei Sale. „Printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup.” „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Gândul nostru este că, toţi fiind una cu Domnul — de o singură inimă, o singură voinţă — greutăţile noastre se trag aproape în întregime de la capetele noastre, de la înţelegerea greşită a unor principii care guvernează aranjamentul divin. şi aceste principii, putem fi siguri, sunt perfecte, drepte. în măsura în care putem veni în armonie cu aceste principii, vom avea pace unul cu altul, ajutându-ne cu bucurie unul pe altul spre împărăţie, în care vom avea o parte cu Domnul nostru.

Să ne amintim continuu că iubirea pentru toţi fraţii este un indiciu sigur că iubim ca Noi Creaturi. şi iubirea pentru fraţi înseamnă că nu le vom face nici un rău, că nu vom vorbi de rău în privinţa lor, decât dacă este absolută necesitate; şi, în final, că nici măcar nu vom bănui de rău în privinţa cuvintelor şi faptelor lor. „Dragostea este împlinirea legii.” „Cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu îprin Spiritul Săuş rămâne în el.” Căci, chiar dacă ne-am da toată averea pentru hrană săracilor, şi chiar dacă ne-am sacrifica trupurile să fie arse în interesul dreptăţii, totuşi dacă nu avem iubire — Spiritul iubirii — nu suntem nimic în ochii lui Dumnezeu. Romani 13:10; 1 Ioan 4:16; 1 Cor. 13:3.