RĂSPLATA SACRIFICIULUI
„Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă.” Romani 12:1.
R 4835 W. T. 15 iunie 1911 (pag. 180-182)
Nicăieri în Scripturi Domnul nu ne porunceşte să ne jertfim drepturile şi privilegiile pământeşti. Poruncile divine se încheie la punctul dreptăţii. Cu alte cuvinte, dreptatea şi neprihănirea sunt unul şi acelaşi lucru. Jertfirea, lepădarea de sine, luarea crucii pentru a-L urma pe Isus, sunt propuneri care trec dincolo de Legea divină. Legământul Legii oferea continuarea vieţii umane tuturor celor care-i vor îndeplini cerinţele. Niciunul dintre evrei, cu care a fost făcut Legământul, n-a fost capabil să împlinească acele cerinţe, cu excepţia Celui care a venit de sus şi căruia I s-a dat o viaţă umană perfectă, care I-a permis să respecte cerinţele Legământului Legii, îndreptăţindu-L, prin urmare, la viaţă pământească veşnică.
Noul Legământ al Legii, sub Mijlocitorul antitipic, va oferi aceeaşi răsplată de perfecţiune umană veşnică tuturor celor care vor împlini cerinţele ei. Superioritatea lui faţă de primul Legământ al Legii va consta în faptul că va avea un Mijlocitor mai bun, capabil să ajute omenirea să iasă pe deplin din condamnare, moarte şi slăbiciune, şi autorizat să facă astfel în virtutea meritului „jertfelor mai bune” ale Sale.
Dar deşi Isus, născut sub Lege, a fost obligat faţă de condiţiile acelui Legământ şi le-a împlinit, şi prin ele a avut dreptul la viaţă pământească veşnică, El a făcut mai mult. A sacrificat acea viaţă pământească — a depus-o — le-a permis celor păcătoşi să I-o ia fără a Se împotrivi, chiar dacă avea puterea să cheme legiuni de îngeri să-L protejeze. Acesta a fost sacrificiul Lui. El n-a sacrificat slăbiciuni păcătoase, fiindcă nu avea niciuna. A sacrificat viaţa perfectă şi toate drepturile şi privilegiile Sale legale. Răsplata pentru aceasta a fost înălţarea de la natura umană la cea divină — cu mult mai presus de cea a îngerilor, a domniilor şi a puterilor (Efes. 1:21). Astfel fiind înălţat, El are drepturile umane (pe care nu le-a pierdut), ca să le dea lui Adam şi rasei lui — preţul pentru răscumpărarea lor. Pe acestea le va da la sfârşitul acestui Veac, aplicându-le pentru pecetluirea Noului Legământ al Legii, sub care Israel va putea fi restabilit împreună cu toată omenirea la tot ce a fost pierdut prin neascultarea primului om. Între timp, Răscumpărătorul glorificat foloseşte acel merit al jertfei (pe care intenţionează să-l dea în cele din urmă lumii) ca să acopere (în sens de atribuire) neajunsurile celor din casa credinţei care aud chemarea divină (şi o acceptă) să urmeze în urmele lui Isus — să jertfească şi să sufere cu El în trup, ca să poată fi şi slăviţi şi să domnească împreună cu El pe planul spiritual dincolo de văl.
Jertfele Pentru Păcat Acceptabile Numai în Timpul Veacului Evanghelic
De-a lungul acesui Veac Evanghelic, Legământul Legii a continuat numai pentru evrei, restul lumii fiind fără niciun Legământ cu Dumnezeu şi aşteptând „timpurile restabilirii” sub Noul Legământ al Legii din viitor (Fapt. 3:19-21; Ier. 31:31-34). În acest timp (Veacul Evenghelic), Dumnezeu atrage şi cheamă o anumită clasă loială, şi acestora le dă ocazia să aibă parte cu Răscumpărătorul lor în moartea de sacrificiu. Cei credincioşi vor fi socotiţi membrii Lui sau Mireasa Lui, sau moştenitori împreună cu El în Împărăţia Sa de slavă, onoare şi nemurire. Toţi oamenii, în măsura în care cunosc voinţa divină (ce este drept din punct de vedere divin), sunt în mod corespunzător obligaţi să împlinească acea cerinţă dreaptă a Legii lui Dumnezeu, în măsura capacităţii lor. Dar celor doritori să urmeze în urmele lui Isus li se arată ce pot face peste dreptate; dar nu li se porunceşte să facă mai mult. Toată jertfirea este un privilegiu, nu o datorie, nu o poruncă. În armonie cu aceasta, sf. Pavel scrie, nu ca o poruncă, ci ca o rugăminte: „Vă îndemn, dar, fraţilor … să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie”. El n-a poruncit aceasta. Dacă ar fi fost o poruncă, nu mai putea fi nici o ocazie de jertfire. Ceea ce jertfim este ceea ce nu este poruncit. Orice este poruncit de Dumnezeu este o obligaţie, nu o jertfă.
Vrednicii din Vechime şi-au adus corpurile ca jertfe vii, şi-au dat viaţa, renunţând la drepturile lor pământeşti, dar n-au jertfit. De ce? Fiindcă un lucru este să omori, şi alt lucru este să ucizi o creatură acceptată de Dumnezeu ca jertfă. Dumnezeu n-a cerut jertfe umane înainte de jertfirea de Sine a lui Isus. Dumnezeu n-a vrut să accepte creaturi imperfecte, cu neajunsuri, pe altarul Său. Ei puteau să-şi dea viaţa, dar Dumnezeu nu le socotea ca jertfe. Isus a fost acceptat ca jertfă fiindcă a fost perfect, şi urmaşii Săi, începând de la Cincizecime, sunt acceptabili ca jertfe fiindcă sunt perfecţi — făcuţi perfecţi prin faptul că Răscumpărătorul le atribuie suficient din meritul Său ca să le compenseze neajunsurile.
Astfel, acest Veac Evanghelic este numit „ziua [sau timpul] de îndurare a Domnului”, fiindcă în acest Veac Evanghelic Dumnezeu binevoieşte să accepte un număr predestinat de jertfitori împreună cu Isus. Dar de îndată ce numărul predestinat va fi fost completat, timpul de îndurare va înceta. Nu vor mai fi acceptate alte prezentări ca jertfe — Ziua antitipică a Ispăşirii va fi sfârşită.
Dar să prespunem că unii s-ar prezenta după încheierea timpului de îndurare; care ar fi starea lor şi lucrarea lui Dumnezeu cu ei?
Deoarece Dumnezeu nu Se schimbă, trebuie să presupunem că întotdeauna Îi place când creaturile Sale îşi dedică viaţa în întregime şi fără rezerve ca să-I facă voia, aşa cum I-a plăcut credincioşia Vrednicilor din Vechime în darea vieţii lor înainte ca Legământul de jertfă să fie în acţiune. Ne putem gândi că deoarece Dumnezeu le-a promis perfecţiune umană acelor Vrednici din Vechime care şi-au dat viaţa, El va fi tot aşa dispus să răsplătească pe oricine urmează acelaşi curs după completarea Bisericii — după sfârşitul timpului de îndurare pentru sacrificiu.
Foarte probabil, deci, la sfârşitul acestui Veac vor fi unii care, chiar dacă vor fi credincioşi până la moarte, n-au fost concepuţi de Spirit sfânt şi nu vor ajunge pe planul spiritual la înviere, dar care vor fi membri ai aceleiaşi clase ca Vrednicii din Vechime, care s-au dezvoltat înainte de a începe acest Veac.
Prezentarea Cuiva Este Întotdeauna Un Serviciu Înţelept
În vederea acestor fapte, sfatul nostru pentru toţi cei care-L iubesc pe Domnul şi care doresc să fie în părtăşie completă cu El, este acelaşi mesaj care a ieşit de-alungul acestui Veac — „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca jertfe vii”. Nu-i putem asigura acum că, după prezentarea lor ca jertfe, Dumnezeu îi va accepta ca atare şi le va acorda conceperea spiritului la o natură nouă; dar îi putem asigura că va fi serviciul lor înţelept şi că Dumnezeu întotdeauna dă mari răsplăţi celor care îşi manifestă credinţa şi loialitatea faţă de El şi de cauza Lui. Le putem spune, de asemenea, că după înţelegerea noastră, Scripturile învaţă că această clasă a Vrednicilor din Vechime (din care se poate să facă şi ei parte dacă nu vor fi acceptaţi pentru noua natură) vor fi mult onoraţi de Dumnezeu, vor fi perfecţi pe planul uman şi vor fi făcuţi „prinţi pe pământ”. Îi putem asigura că, după înţelegerea noastră, aceşti prinţi vor avea o glorioasă întâietate asupra restului omenirii, ca reprezentanţi speciali ai invizibilei clase a lui Mesia timp de o mie de ani. Îi putem asigura că, potrivit înţelegerii noastre, după participarea la lucrarea aceea glorioasă, aceşti prinţi vor fi înălţaţi la încheierea Mileniului pe planul de existenţă spirituală — ca parte din leviţii antitipici.
Deoarece nimeni nu poate şti când va fi completat numărul celor aleşi, toţi trebuie să fim la fel de preocupaţi să ne dăm viaţa în serviciul lui Dumnezeu şi al Adevărului Său. A zice că am refuza să servim fiindcă în mintea noastră ar predomina ceva nesiguranţă în privinţa caracterului răsplăţii, ar fi să ne arătăm nevrednicia de orice favoare a lui Dumnezeu, căci, pentru a-I fi plăcuţi Lui, serviciul nostru nu trebuie să fie pentru a obţine răsplata, ci pentru a servi dreptatea şi a-I fi plăcuţi lui Dumnezeu! „Îmi place să fac voia Ta, o, Dumnezeule” — tot ce este scris în Carte. Prin urmare, în perioada Comemorării, toţi consacraţii să-şi manifeste iubirea, loialitatea, ascultarea, credincioşia, simbolizând moartea Răscumpărătorului, şi de asemenea simbolizând dorinţa proprie de a participa la suferinţele lui Cristos ca părţi din „pâinea frântă” şi ca participanţi la paharul suferinţelor Sale.
Cu privire la ce să ne aşteptăm pentru copiii noştri este un alt lucru. Nu este pentru noi să spunem cât de devreme şi-ar putea demonstra copiii noştri loialitatea faţă de Dumnezeu şi faţă de Adevăr într-un mod plăcut şi acceptabil pentru El. Cei care sunt părinţi ar trebui, în toate modurile rezonabile, prin exemplu şi prin învăţătură, să ilustreze şi să exemplifice aprecierea privilegiului de a servi Domnului — chiar până la moarte. Mai mult, copiii ar trebui să fie instruiţi săptămânal, şi dacă este posibil zilnic, în privinţa diferitelor aspecte ale Adevărului, pentru a primi cât se poate de mult. Dumnezeu ştie dacă un copil, chiar la o vârstă fragedă şi cu o mică dezvoltare a minţii şi a inimii, n-ar putea să se prezinte într-un mod acceptabil. De aceea, părinţii să facă tot ce pot pentru copiii lor şi să lase rezultatele pe seama Domnului, cu deplină încredere privitoare la oricare ar fi deciziile Sale drepte, înţelepte şi iubitoare pentru ei, fie pe plan pământesc, fie ceresc. Trebuie însă să ne amintim că nimeni nu poate intra pe vreunul din aceste planuri ale prefecţiunii instantanee la înviere, decât dacă încercarea lui s-a terminat cu succes în viaţa de acum şi a trecut în moarte. Restul omenirii însă, aşa cum deja s-a arătat, va avea atunci în faţă ocazii şi posibilităţi glorioase.