„SECERIŞUL ESTE SFÂRŞITUL VEACULUI”

„Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.” Mat. 9:37, 38.

R 5018 W. T. 1 mai 1912 (pag. 145-146)

Timp de mulţi ani, mulţi dintre noi ne-am gândit la referirile Bibliei la Seceriş, inclusiv la textul nostru, că s-ar aplica la orice timp. Nu învăţasem atunci că Biblia pentru a fi înţeleasă trebuie studiată dispensaţional. Acum înţelegem că timpul primei veniri a Domnului nostru a fost Secerişul Veacului Iudeu; şi că Secerişul din acel text se aplică numai la acea naţiune. De mai bine de 1.600 de ani, Legământul Legii fusese în acţiune între Dumnezeu şi Israel. Sub el, ei fuseseră disciplinaţi şi educaţi, instruiţi prin Lege şi prin Profeţi.

Isus a venit nu numai pentru a fi Răscumpărătorul omenirii în general, ci şi pentru a Se oferi ca Împărat al evreilor şi a-i face comoştenitori în Împărăţia Sa. Dacă ar fi fost un număr suficient de evrei în starea de inimă pregătită ca să primească Mesajul Evangheliei, potrivit acordului divin, întreaga clasă a Miresei ar fi fost aleasă sau selecţionată din acea singură naţiune, şi niciunul dintre neamuri n-ar fi fost invitat să participe la onorurile acestor concepuţi de spirit, chemaţi în Scripturi „sămânţa lui Avraam” (Gal. 3:29). Cu toate acestea, Domnul ştia că Israel nu va fi gata să-L primească şi a prevăzut respingerea lor şi deschiderea uşii pentru cei vrednici dintre Neamuri, pentru poziţia de membri în clasa Miresei.

La sfârşitul Veacului Iudeu, prin urmare la timpul când poporul ar fi trebuit să aibă şi a avut cel mai mare grad de maturitate şi de pregătire, Domnul nostru S-a prezentat şi a început să facă lucrarea de recoltare. El Şi-a trimis ucenicii ca reprezentanţi, doi câte doi; şi mai târziu, a trimis „încă şaptezeci”. Când aceştia s-au întors, Domnul nostru le-a declarat: „Eu v-am trimis să seceraţi ce n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor”. Ioan 4:38.

Marele Învăţător ne spune clar că deşi lucrarea Lui a fost de recoltare, El a combinat-o cu semănarea. Văzând că evreii nu erau pregătiţi pentru Împărăţie, văzând că se vor cere 1800 de ani pentru chemarea şi dezvoltarea celor evlavioşi, a celor spirituali, Tatăl a început lucrarea de semănare a seminţei pentru Noua Dispensaţie. Atunci, potrivit pildei Domnului nostru, El a lăsat lucrarea în mâinile servitorilor Săi şi a plecat „într-o ţară îndepărtată” — chiar în cer. De atunci El Îşi supraveghează lucrarea şi este reprezentat prin membrii credincioşi ai Bisericii Sale, Mireasa. El şi apostolii au semănat „sămânţa bună” a Împărăţiei, între timp adunând grâul copt al naţiunii iudee în Clasa Împărăţiei, prin concepere de Spirit sfânt. Nu peste mult secerişul Veacului Iudeu s-a sfârşit complet, când tot grâul naţiunii a fost adunat în Biserica Evanghelică a celor concepuţi de spirit, şi apoi a venit „arderea plevei” — marele timp de necaz cu care s-a sfârşit Veacul Iudeu, în anul 70 d. Cr.

De atunci lucrarea de semănare a seminţei, evanghelizarea etc., printre neamuri a continuat, nu fără dificultate însă. După cum arată pilda Domnului nostru, Satan, Adversarul, a venit „în timp ce oamenii dormeau” — noaptea, „Veacurile Întunecate” — şi a semănat sămânţă de neghină peste tot câmpul de grâu. Drept rezultat, câmpul arăta foarte prosper, deşi în realitate „neghina” a avut un efect dezastruos, de sufocare a „grâului”. Cu toate acestea, Domnul n-a permis separarea grâului de neghină până la sfârşitul deplin al Veacului, la Seceriş. Biblia sugerează că neghina era atât de numeroasă şi atât de împletită cu grâul în diferitele lor interese, încât să le fi smuls pe toate ar fi adus dezastruosul „timp de strâmtorare” prea devreme. De aceea a fost decretul ca ambele să crească împreună până la Seceriş. „Secerişul este sfârşitul veacului.” Mat. 13:39.

„CEI DREPŢI VOR STRĂLUCI

CA SOARELE”

Studiile noastre împreună au condus pe majoritatea dintre noi să ajungă la concluzia că acum trăim în timpul Secerişului — la sfârşitul acestui Veac. O, cât de bucuroşi vom fi dacă aceasta este adevărat! Cât de bucuroşi suntem să credem că aceasta este adevărat! Şi, credem noi, pe bune dovezi. Dacă este adevărat, după cum credem noi, că secerişul de patruzeci de ani al acestui Veac a început în 1874, implicaţia este că încercările Bisericii sunt aproape la sfârşit; că cei credincioşi vor fi în curând adunaţi în grânarul ceresc. Prin „schimbarea” glorioasă, El îi va face „să strălucească precum soarele în împărăţia Tatălui lor”, pentru îndepărtarea nopţii întunecoase a lumii şi introducerea Zilei Noi. Ziua lui Mesia va aduce ocazii glorioase de binecuvântări pământeşti pentru Israel şi pentru toate familiile pământului prin Israel. Dacă speranţele noastre sunt adevărate, atunci ele înseamnă o binecuvântare, nu numai pentru Biserică, ci pentru întreaga creaţie gemândă, care, dacă va dori şi va asculta, sub domnia lui Mesia va fi eliberată de robia stricăciunii, la libertatea glorioasă potrivită copiilor lui Dumnezeu. Rom. 8:21.

Ca studenţi ai Bibliei, am văzut deja că naţiunea iudee ca popor a fost un prototip al Israelului spiritual în multe aspecte — că perioada de la moartea lui Iacov până la căderea Ierusalimului, în anul 70 d. Cr., este paralela exactă la perioada Bisericii Evanghelice de la moartea lui Isus până în anul 1915 d. Cr.

În mod sigur nu este accidental că aceste două veacuri corespund, nici nu este accidental că Israel ca popor a simbolizat Israelul spiritual! Nici nu va fi accidental dacă evenimentele din 1915 vor corespunde cu evenimentele din anul 70 d. Cr. Cu alte cuvinte, după cum Secerişul Veacului Iudeu s-a sfârşit cu un timp de necaz, tot aşa cuvintele Domnului nostru ne asigură că acest Veac Evanghelic şi secerişul lui se vor sfârşi cu „un timp de necaz cum n-a mai fost de când sunt popoarele” (Dan. 12:1; Mat. 24:21). Că o criză se apropie, toată lumea admite. Că socialiştii şi anarhiştii ameninţă însăşi structura societăţii, nimeni nu va nega. Numai Biblia explică situaţia şi ne arată că lucrarea veacului actual este pe cale de a fi completată; că membrii aleşi ai Miresei lui Cristos au fost găsiţi şi pregătiţi aproape toţi. Binecuvântările pentru lume vor fi pe linii materiale şi vor fi introduse de „timpul de strâmtorare”, care se va sfârşi în anarhie, potrivit Scripturilor — o nivelare generală a familiei umane, ca pasul iniţial al domniei glorioase a lui Mesia, pe care oamenii în scurt timp Îl vor vedea şi Îl vor recunoaşte cu ochii înţelegerii.