Mulţi apreciază Biblia ca o carte bună,dar puţini îşi imaginează că ea redă cu fidelitate istoria lumii de dinainte de Cristos, şi de după Cristos; mai puţini sunt aceia care pot citi sau descifra mesajul ei cu privire la evenimentele secolului xx.
Cum am spus, pentru mulţi Biblia este o carte respectabilă dar nu toţi cititorii ei o consideră ca fiind de inspiraţie divină, şi pentru aceştia, ea este scrisă după imaginaţia unor oameni, la fel ca şi cărţile altor religii.
Pentru cei care consideră raţionale cuvintele apostolului Pavel că tot ce ne înconjoară şi chiar în noi înşine sunt destule dovezi că există un Creator Atotânţelept, Atotputernic Atotdrept,Iubitor, şi care este deasupra spaţiului şi înafara timpului–(Romani 1: 19-20)- şi că …”orice Scriptură insuflată de Dumnezeu este de folos…”-2 Timotei 3:16, oferim câteva informaţii succinte despre o anumită parte a istoriei omenirii, istoria secolului XX, istorie văzută prin prisma Bibliei. Pentru a înţelege această istorie trebuie să facem un salt înapoi în antichitate, pentrucă acolo sunt înfipte cârligile istoriei zilelor noastre, în prezicerile profeţilor, la fel ca ancorele unui vapor.
Ca o primă observaţie, este că, leagănul civilizaţiei a apărut undeva la izvoarele Tigrului şi Eufratului după cum este relatat în cartea Genesa, şi potrivit şi declaraţiei apostolului: „ Dumnezeu care a făcut lumea, şi tot ce este în ea……a făcut ca toţi oamenii ieşiţi din unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului…” Faptele Apostolilor capitolul 17:24-31.
În acele timpuri îndepărtate populaţia globului fiind mică le ajungea teritoriul Asiei Mici şi s-au gândit să construiască un turn uriaş, un „zgârie nori” cum se zice astăzi să locuiască toţi acolo. (Apropo de cele spuse; se pare că se va construi-dacă se va obţine finanţare- în Dubai,cea mai înaltă construcţie de pe pământ) Aşa deci istoria umană începe de acolo iar evenimentele descrise în Vechiul Testament, au avut loc în Orientul Apropiat, şi Africa de nord, respectiv Egipt.
Cartea Apocalipsa, continuă descrierea evenimentelor istorice, începând din Palestina de după Cristos, după care trece pe continentul european, şi spre sfârşitul cărţii acestea cuprind întregul glob.
Dece evenimentele din Europa ocupă locul primordial în cartea Apocalipsa, nu este greu de înţeles, având în vedere că acest continent este locul de baştină al Imperiului Roman, care din păgân a devenit creştin, şi care prin modul său înţelept de organizare, prin codul său de legi,prin tehnica, şi puternica şi disciplinata sa armată, a dominat într-un fel sau altul (sub formă păgână sau creştină), aproape întreaga lume circa două mii de ani.
Acestea sunt fapte cunoscute, le amintim numai pentru că ceea ce vrem să relatăm este aceea că evenimentele secolului xx au fost prezise, nu de Nostradamus, sau alţi pseudo profeţi; şi chiar dacă ele au fost declanşate de puterile lumii din motive discutabile, Dumnezeu în nemărginita Sa înţelepciune, a făcut ca acestea să pregătească psihologic generaţia prezentă, în vederea marilor înoiri a condiţiei umane, în toate dimensiunile vieţii. Pentru că Dumnezeu Prin Domnul Isus Cristos „pregăteşte tuturor popoarelor un ospăţ de bucate gustoase” (Isaia 25:6-9). Şi aceste evenimente care au început în 1914 , cele care au urmat, cele ce ce se desfăşoară astăzi,şi cele care vor urma,nu sunt altceva decât lecţii de severă corecţie dirijate de Dumnezeul dreptăţii şi al iubirii, pentru a face ca omenirea pentru care a murit Cristos să se cuminţească spre a putea fi binecuvântată cu viaţă veşnică, şi aşa rugăciunea Tatăl Nostru: „Să vină Împărăţia Ta să se facă voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ”, să aibe un final fericit.
Probabil nici nu ne dăm seama că acest deziderat este atât de aproape de îndeplinire. Da! „este aproape este chiar la uşi”, doar că acest mare rău care este încă în lume îi mai stă în cale. Dar cum va fi înlăturat? Se pare că este voinţa lui Dumnezeu, ca să ne permită, să făurim dacă putem, prin mijloacele noastre proprii, o lume mai dreaptă; şi ne pune la dispoziţie destul timp, pentru a încerca diferite experimente, până vom epuiza toate mijloacele. Această permisiune, ca şi toate mesajele pe care ni Le-a transmis dealungul mileniilor, are drept scop, să ne deschidă în cele din urmă ochii, ca să înţelegem că nu putem să îndeplinim această dorinţă de altfel bună, fără ajutor de sus, şi în sfârşit ni se vor deschide şi urechile ca să înţelegem avertismentul din psalmul 46: 10: „…opriţi-vă, şi să ştiţi că eu Eu sunt Dumnezeu, Eu stăpânesc peste neamuri…”
Evenimentele secolului trecut precum şi altele, au fost prezise de profeţii sfinţi ai lui Dumnezeu în cărţile Vehiului Testament, cărţi, pe care unii în ignoranţa lor, le numesc cărţi legendare.
Pentru a ajunge la evenimentele secolului xx trebuie menţionat că ele sunt legate de câteva profeţii din cartea lui Daniel, începând cu capitolul ll.
Acolo ni se relatează că Atotputernicul, încă de pe vremea deportării evreilor în Babilon, 606 î. Cr. Va permite ca în lume să se ridice patru mari imperii care se vor succeda unul pe altul până în anul 1914 d.Cr. adică până în secolul xx. Acestea sunt: Babilonul, Medo-Persia, Grecia şi Roma.
Când s-a scris cartea Apocalipsa trei dintre acestea numai existau, de aceea Apocalipsa nu se mai ocupă cu ele, cu toate că numele de Babilon apare în carte, numai ca simbol al creştinismului apostat.
Toţi istoricii spun că anul 1914 a fost un an de cotitură în istoria lumii. Istoria a deschis o nouă filă pentru generaţia de după primul război mondial. Lumea a fost obligată prin forţa împrejurărilor să arunce la lada de gunoi a istoriei unele din năravurile învechite. O lume condusă de imperii nu a mai fost la modă după anul 1914.
Acei creştini care au observat din Biblie că anul 1914 va schimba lumea, nu s-au înşelat aşa de mult cum critică cu ironie unii.Trebuie totuşi să admitem că au greşit puţin şi chiar ei au recunoscut în 1916 aceasta, dar nu asupra timpului care indica anul 1914, ci greşala lor sau a noastră dacă am fi trăit în anul 1889 când s-a publicat explicarea profeţiei din cartea lui Daniel, a fost aceea, că de la acea depărtare de timp (25 de ani) nu s-a putut şti decât cu aproximaţie ce va aduce anul 1914. Iar ei au crezut că văd exact, la fel cum am fi crezut şi noi dacă eram în locul lor.
Noi acum vedem exact ce schimbări s-au produs în lume, nu pentru că suntem mai înţelepţi, sau mai credincioşi decât ei, ci pentru că de acuma aceste evenimente au devenit sunt istorie, iar toţi oamenii interesaţi de ele, le citesc din cărţi, sau le vizionează în filmele documentare.
Acei creştini, au observat în 1889 din profeţii, că, atunci când va veni anul 1914 lumea cu întregul ei sistem se va schimba din rău în bine, pentrucă profeţia din Daniel 2:44 aşa părea să spună.
Dar acolo mai era un amănunt, care nu din vina lor,n-a putut fi înţeles, ci pentrucă Atotputernicul nu a binevoit să-l descopere imediat, ci mai târziu. Acesta a fost un test, o încercare, la care Tatăl Ceresc supune pe copii Săi, pentru a le încerca credinţa.
Acest amănunt, atrăgea atenţia, că deşi concesiunea dată de Dumnezeu va expira de drept în 1914, „concesionarii” ne dorind să părăsească terenul închiriat, vor fi evacuaţi silit, prin războaie, revoluţii şi anarhie, care vor dura zeci de ani. Aceasta aşa pare, după cât putem observa astăzi, comparând cu viziunea lui Ilie din Vechiul Testament-1Regi cap.19
Profeţia spune adevărul adică că Împărăţia lui Dumnezeu va zdrobi şi nimici celelalte împărăţii, atunci când va veni anul 1914, dar Biblia spune in alte locuri că da, imperiile vor cădea în 1914 dar pentru scurt timp, înainte de a cădea definitiv actualul sistem de lucruri sau cu alte cuvinte sfărâmăturile imperiilor (Daniel 2:35), Dumnezeu a prevăzut în planul Său ca pe pământ să se ridice o altă formă de guvernare; alta decât cea monarhică. Guvernarea republicană; guvernare în care poporul este suveranul şi care hotărăşte cine va conduce o ţară.
Scriptura spune mai departe că nici aceasta guvernare nu va satisface pentru mult timp cerinţele mereu crescânde ale maselor, iar acestea vor răsturna ordinea prezentă într-o anarhie mondială numită in Scripturi Armaghedon.
Aceste amănunte n-au putut fi înţelese în 1889 şi nici chiar în 1916. Acei creştini ştiau din profeţii, şi din anumite declaraţii ale Domnului Isus şi a apostolilor că după războiul din 1914 urma să vină anarhia şi credeau că acesta se va produce imediat la sfârşitul războiului, când domnia celor patru imperii va ajunge la sfârşit. Acum vedem dece nu s-a produs anarhia atunci, pentru că înainte de a veni aceasta cu adevărat, se pare că Dumnezeu cel drept a echilibrat pentru 70 de ani balanţa puterii pe pământ, îngăduind şi celor săraci şi „oropsiţi ai vieţii” cum spune imnul „Internaţionala” să-şi dovedească capacitatea de a pune bazele unei societăţi mai drepte decât au făcut-o cei cărora ei le-au fost robi. Astăzi (2010) vedem că nici Comunismul partidul celor săraci n-a fost mai capabil.
Privind înapoi la aşteptările înaintaşilor noştrii din secolul 19 cu privire la câte s-au îndeplinit, şi câte nu s-au îndeplinit în 1914 putem trage următoarea concluzie chiar din propria lor mărturie. Ei au înţeles că nu astrele nici imaginaţia omenească le-au descoperit că anul 1914 va fi un an crucial pentru omenire ci însuşi Dumnezeu. Şi atunci când acest an a sosit ca un vânt puternic care despica stâncile ( 1 Regi cap 19) inima lor le spunea că timpul calculat de ei nu era greşit, dar puteau să fi greşit în ceea ce priveşte totalitatea evenimentelor. Cu alte cuvinte ei au aşteptat să se întâmple mai multe decât erau planificate de sus, de către Atotputernicul. Ei au aşeptat o schimbare radicală a lumii, dar în acelaş timp faptul că ei au presupus că se vor întâmpla mai multe decât era planificat de Dumnezeu să se întâmple, ia determinat să se umilească şi mai mult în faţa înţelepciunii nemărginite a lui Dumnezeu.
Greşala lor nu era atât de gravă ca să ducă pe cineva în rătăcire. Astăzi înţelegerea noastră asupra acestui subiect nu ar fi fost posibilă fără fundaţia pusă de către aceşti pionieri ai lumii noi, care au fost călăuziţi de acelaş Domn Isus care a spus lui Ioan să scrie despre lucrurile care au să se întâmple în curând.
Trebuie amintit, că n-a mai existat în istorie un război de asemenea proporţii, care să producă asemenea mutaţii în relaţiile sociale şi care a dus în cele din urmă la redesenarea hărţii geo-politice la nivel global.
Aceste schimbări sunt observate de persoane cu orientări religioase diferite dar cu o percepere clară a fenomenelor sociale.
Iată ce scriea cineva pe internet: „La sfârşitul conflictului 1914-1918 patru mari imperii au dispărut, iar din cenuşa lor s-au născut, noi entităţi statale…” În vâltoarea acestor evenimente ale secolului XX a „înverzit smochinul”, a renăscut ca pasărea fonix din cenuşă, statul Israel.
Apocalipsa prezice că în societatea europeană şi nu numai, vor începe anumite schimbări încă din timpul revoluţiei franceze, numind-o simbolic „un mare cutremur de pământ” .
De asemenea ea prezice că imperiul Roman dealungul timpului va trece print-o metamorfoză; o anumită schimbare a înfăţişării sale. Dacă ne gândim cât de lungă a fost domnia lui, era şi normal întru-un fel, să desbrace unele haine şi să îmbrace altele; acestea fiind diferite orientări în sistemul de guvernare, dealungul celor două milenii de existenţă, iar Apocalipsa le numeşte generic şapte împăraţi.- Apoc.17: 9-10.
Războiul mondial nu a putut izbucni decât în 1914 pentru că aşa era profeţit, deşi marile puteri europene zăngăneau săbiile încă din secolul 19.
Un document istoric spune: „ Începută de la Columb şi Vasco de Gama expansiunea europeană atinsese apogeul la sfârşitul secolului 19, când maririle puteri occidentale, au creiat imperii coloniale uriaşe,dominând întreaga lume.” Citat de pe Net din: „Imperiul colonial european”
Aşa dar la sfârşitul secolului 19 cel de al patrulea imperiu din profeţia lui Daniel, imperiul Roman, apare sub forma de imperiu colonial european, iar războiul a fost o ciartă între cei ce deţineau cele mai multe colonii şi cel care a venit mai târziu la „masă” Germania, care a zis: „Dece voi să mâncaţi cei mai bun, iar mie să-mi rămână numai fărâmiturile”.
Rezultatul războiului a fost o pierdere pentru toţi. Dacă primul război a constituit o răsturnare a domniei imperiale ereditare, cel de al doilea război, a dus de fapt la destrămarea imperiului colonial european.
Un alt factor care a contribuit la fărămiţarea imperiilor, şi la dispariţia coloniilor a fost Comunismul. După căderea lui în anul 1989 s-a observat că în Sfânta Scriptură era prezisă apariţia lui cât şi dispariţia după 70 de ani de existenţă în Europa fostului imperiu Roman.Isaia 23:15-18.
Comunismul s-a născut din revoluţia rusă spre sfârşitul primului război mondial. Anul înfiinţării Uniunii Sovietice 1919, este anul de naştere a „Împăratului „ din profeţia amintită mai sus, anul de naştere a Comunismului acea putere care părea invincibilă şi care a băgat spaima în capitalism şi în religie; în deosebi cea Catolică.
Deşi primul război a lovit ca o piatră falnicile imperii făcându-le bucăţi, comunismul a trecut ca un tăvălug cu tancurile sovietice în cel de al doilea război mondial şi peste micile monarhii europene lăsând în urma lor republici socialiste, satelite ale Moscovei. El s-a întins ca o pată roşie cu repeziciune peste a şasea parte de glob, cu scopul declarat de a elibera toată lumea de exploatarea capitalismului.
Ş-a infiltrat activiştii de partid în marile sindicate muncitoreşti din Europa apuseană instigând la greve şi revoluţii.S-a întins până în orientul îndepărtat iar pentru SUA a fost o serioasă ameninţere când a încercat să istaleze rachete balistice în Cuba comunistă cu scopul vădit de intimidare.
Mercenarii cubanezi plătiţi de ţările comuniste au luptat alături de partizani în America de sud împotriva guvernelor locale, iar în Africa au contribuit la alungarea coloniştilor europeni instaurând şi acolo în câteva locuri guverne Marxiste. Ţări ca Anglia, Franţa,Belgia,Olanda, Portugalia au pierdut rând pe rând coloniile şi nu numai Smochinul (Israel) a înverzit ci şi toţi copacii (Luca 21:29).
Dar mai bine să observăm ce spune profeţia : „…Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat, şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ, Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele, şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locul lor- Apoc.6:12-16.
Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau: „cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui care şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui,şi cine poate sta în picioare…”
Acest pasaj din Apocalipsa, descrie simbolic evenimentele începând de la revoluţia franceză „marele cutremur de pământ” până în zilele noastre.
Franţa revoluţionară, s-a răzbunat sângeros pe clerul catolic; „stelele din cer” iar Biblia, „soarele „ şi „luna „ Noul şi Vechiul Testament, au devenit desgustătoare ca sângele pentru o mare parte din popor,datorită influenţei curentelor filosofice ateiste iniţiate de Voltaire şi alţii.
Miscarea egumenică din zilele noastre este definită prin: „ Cerurile se vor face sul” (ca un pergament) ceea ce poate fi tradus prin unuficarea multor curente (cereşti) creştine, şi nu numai.
Comunismul care s-a născut din sărăcie şi lipsuri, părea a fi eliberatorul celor oropsiţi, şi până la un anumit punct a fost, dar a întrecut măsura, şi a devenit o putere monstruoasă, la fel ca şi fascismul, de aceea la momentul potrivit Dumnezeu l-a dat la o parte.
„Munţii şi ostroavele s-au mutat din locul lor” =Redesenarea hărţii geopolitice globale, după sfârşitul primului şi celui de al doilea război Mondial.
Ascunderea în crăpăturile stâncilor reprezintă tratate, pentru a preveni izbucnirea altor războaie,unirea celor cu interes comun în organizaţii politice, uniuni sindicale, pentru a proteja societatea omenească de noi necazuri. În mare, acestea pot fi definite prin: „Liga Naţiunilor” de după primul război, „Organizaţia Naţiunilor Unite” de după al doilea război, „Pactul Nord Atlantic” al ţărilor capitaliste, „Tratatul de la Warşovia” al ţărilor comuniste, pactul „Seato” al Asiei de sud est, şi altele, precum şi puternice organizaţii sindicale etc.
Toate aceste spune Apocalipsa s-au înfiinţat cu scopul de a fugi, de a se ascunde „de faţa celui care şade pa scaunul de domnie şi de mânia Mielului”. Aceste alianţe de tot felul sunt prezise în mai multe locuri în Biblie; amintim în treacăt prezicerea lui Isaia cap 41.
Dacă toate cele de mai sus sunt interpretate corect, înseamnă că omenirea a intrat într-un alt spaţiu de timp, şi că Mielul -Cristos este supărat pe actulele puteri, care se agaţă cu disperare de conducerea globală în timp ce această conducere nu mai este de drept a lor de la sfârşitul anului 1914; de atunci necazurile se ţin lanţ de acestea, crescând mereu în intensitate, cu tot efortul lor de a instaura pacea pe pământ.
Dar secolul xx n-a adus numai necazuri ci şi mult progres ştiinţific.O adevărată explozie de invenţii şi inovaţii. Automobilele şi avioanele costruite prin anii 1900 le privim astăzi ca pe nişte jucării confecţionate neîndemânatec, şi totuşi străbunicii noştrii le-au construit cu multă dăruire şi sacrificii.
Ne putem pune întrebarea: Dece creşterea cunoştinţei în lume, este direct proporţională cu creşterea violenţei? Ne găsind răspunsul corect, unii semeni de ai noştrii declară că toate aceste invenţii, nu pot fi decât opera celui rău, a lui satan, deoarece folosite în războaiele trecute, au produs mari nenorociri.
Nu putem nega toate acestea, dar să ne uităm şi la antipod. Folosită în scopuri paşnice, energia atomică, produce curent electric şi altele. Deci nu invenţiile sunt de vină, ci aplicarea lor greşită de către oameni cu intenţii ucigaşe, pot produce mult rău.
Cu toate relele ce le-au produs, evenimentele dramatice ale secolului xx au făcut şi un bine. Înlăturând unele idei învechite, trezind unele conştiinţe adormite, descătuşând în continuare chiar de la revoluţia Franceză spiritul uman, omenirea merge mai departe pe autostrada timpului; unii pe prima bandă alţii pe trei benzi, cu ambiţia de a cuceri dacă este cu putinţă şi spaţiul cosmic, dacă nu tot, măcar o parte, unde să se refugieze de necazurile de pe Tera.
Nu aşa s-a întâmplat şi la construcţia turnului Babel?
Deci omenirea merge ca un conducător auto care nu cunoaşte drumul; dar un G.P.S. programat de Cel ce a cumpărat lumea cu sângele Său, dirijază pe şoferul obosit de la volan, prin valea plângerii spre paradisul care va fi restaurat. Iar acum semnele timpului arată că această autostradă numită „calea lată care duce la pierzare” (Matei 7:13) se va închide de grabă şi omenirea va intra în acest mileniu pe „calea cea sfântă” (Isaia 35:8) plătind prin pedeapsa Armaghedonului, taxa de intrare, care duce la veşnică; iar drumul nu mai este aşa de lung.