Fr. Adolphe Debski, Franţa

 

Preoţimea după rînduiala lui Melchisedec

În raporturile sale cu oamenii, i-a plăcut lui Dumnezeu să stabilească două preoţimi: preoţimea după rînduiala lui Melchisedec. Aron şi preoţimea după rînduiala lui Aron a fost instituită concomitent cu încheierea Legămîntului Legii cu poporul Israel, la Sinai, după ieşirea din Egipt. Preoţimea după rînduiala lui Melchisedec, dimpotrivă, fusese stabilită cu multă vreme înainte, dar într-un fel aşa de discret, încît ea a scăpat din vederea israeliţilor.Ea era totuşi de importanţă primordială, după cum remarcă apostolul Pavel, în epistola către evrei, capitolul 7. Eane este prezentată în vechiul Testament o singură dată şi doar în cîteva cuvinte, ca şi cum Dumnezeu vrusese să arate în aceasta un fleş (o informaţie         scurtă) doar. Iat-o: ” După ce Avram revenise învin- gător din Kedorlaomer şi cu regii care erau cu el, regele Sodomei ieşi în întîmpinarea sa în valea Şove care este valea regelui. Mechisedec,rege al Salemului, aduse pîine şi vin;el era preot al Dumnezeului   Celui Preaînalt. El binecuvîntă pe Avam şi zise: Binecuvîntat fie Avram de către Dumnezeu cel Preaînalt, stăpînul cerului şi al pămîntului! Binecuvîntat fie Dumnezeu cel Preaînalt, care a predat pe toţi duşmanii tăi în mîinile tale! Şi Avram îi dădu zeciuială din toate! (Genesa 14:17-20). Din acest tablou se degajă o impresie de seninătate, de maiestate, de victorie, de fericire, de mulţumire. Fapt curios în Vechiul Testament, această preoţime nu va fi amintită decît o singură dată, şi aceasta în Psalmi 110:4. “Domnul a jurat şi nu se va mai căi: tu eşti preot (pentru vecie) în veac, după rînduiala lui Melchisedec Aici este vorba de Christos înviat, după cum ne informează apostplul Pavel în Evr. 6:20. După explicaţia furnizată de versetul 1 şi 2 din capitolul 7din aceeaşi epistolă, Mechisedec, dacă era preot al Dumnezeului Cel Preaînalt, El era şi rege; el era rege al Salemului.   El era un rege al dreptăţii, căci cuvîntul Melchisedec înseamnă, rege al dreptăţii, şi era un     rege al păcii, căci cuvîntul “Salem”, numele oraşului asupra căruia domnea şi care trebuia să fie numele primitiv al oraşului Ierusalim, înseamnă”pace”. Acest rege al dreptăţii şi al păcii era în acelaşi timp preot al Dumnezeului cel preaînalt. Era un preot binecuvîntător şi domnind, un preot îmbrăcat cu glorie şi cu demnitate regală. Acest punct trebuie să fie reliefat. O a doua constare se impune; nici un sacrificiu nu e arătat în preoţimea după rînduiala lui Mechisedec: nici un animal sacrificat; nici un viţel, nici un ţap. În consecinţă, suferinţele lui Christos nu sînt arătate, nici înjosirile, nici umilinţa. Dimpotrivă, ceea ce se poate vedea aici, sînt meritele lui Christos, fiind furnizate de sacrificiul său, dar nu sacrificiul Său ca atare : meritele reprezentate prin pîine şi prin vin oferite     de Melchisedec lui Avram. Aceste constatări indică în ce moment Domnul începe să realizeze ceea ce era prefigurat în Melchisedec binecuvîntînd pe Avraam. Acest lucru nu va fi înainte ca sacrificul Bisericii să se fi terminat, căci preoţimea după rînduiala lui Melchisedec cuprinde pe Domnul glorificat, mai marele preot şi membrele Bisericii, a corpului Său, făcuţi regi şi sacrificatori (Apoc. 5:10, 1 Pet. 2:9).

Fiindcă Biserica ne este încă formată în întregime, preoţimea după rînduiala lui Melchisedec nu este încă pe deplin dezvoltată.

Ea (Biserica) va fi cînd ultimul membru al Corpului lui Christos va fi unit cu Domnul, fiind schimbat într-o clipeală de ochi, prin puterea primei învieri (1 Cor. 15:51, 52; Apoc 20:14).

Pentru ca imaginea să înceapă să se realizeze, va trebui încă ca ultimul membru al Turmei Mari să fi trecut prin marea strîmtorare şi să-şi albească haina în sîngele mielului (Apoc 7:14).

Deci numai meritele lui Christos, folosite de consacraţi în cursul vîrstei evanghelice, vor fi eliberate şi vor putea fi folosite în beneficiul lumii. Aceasta vrea să spună că umbra nu se realizează decît cînd se îndeplineşte domnia menţionată în vers. 7 din cap. 52 al profeţiei lui Isaia. Acea domnie se stabileşte cînd picioarele, ultimele membre ale Corpului sînt încă pe pămînt şi transmit mesajul păcii şi mîntuirii specific evangheliei. Ea se stabileşte acum şi Domnul revenit şi prezent “ca un hoţ” noaptea îşi foloseşte puterea regală pentru a zdrobi şi răsturna ordinea socială actuală (Apoc.16:15; 1 Tes. 5:2; Evr. 12:26; Ier.1:10).

Umbra nu se mai realizează cînd domnia se stabileşte cu “mînă tare, cu braţ întins şi cu mînie”, menţionate de Ezechiel în versetele 33 pînă la 37 din cap. 20 a profeţiei sale.

Această domnie se exercită asupra israeliţilor în legătură cu reîntoarcerea lor în ţară. Ea s-a manifestat îndeosebi în timpul celui de-al doilea război mondial, lumea întreagă a fost martoră la acest fapt; şi nu se spune că nu se va innoi, cu toate că acest lucru este probabil.

Dimpotrivă, umbra începe să se realizeze în stadiul ulterior al celei de-a doua prezenţă a Domnului, cînd Domnul se va descoperi lumii întregi, în toată gloria şi puterea Împărăţiei sale (Mat. 25:31).

Biserica, atunci completă cu El, se va descoperi şi ea lumii întregi, după cum ne informează apostolul Pavel în Col. 3:4.

Atunci, funcţia preoţească a iertării păcatelor, a instruirii şi a binecuvîntarii lumii, asociată funcţiei regale de reastaurare a unei ere a păcii şi a dreptăţii, Domnul va constitui opera arătată prin Melchisedec.

După epistola către Evrei, cap. 8 şi vers. 3 “orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celălalt Mare preot să aibă ceva de adus.

Melchisedec a oferit pîine şi vin; Domnul va oferi de asemenea Pîinea şi Vinul reprezentînd meritele sacrificiului Său.

Pîinea reprezintă corpul Domnului, carnea Sa, umanitatea sa perfectă (Mat. 26:26).

Nu este vorba aici de Biserică, corpul spiritual a lui Christos, ci de drepturi la viaţă ca fiinţă umană perfectă, drepturi pe care Domnul nu le-a pierdut, pentru că El personal n-a păcătuit, ci le-a dat ca jertfă pentru ca omul să poată beneficia.

Vinul reprezintă sîngele Său (Mat. 26:27,28). Sîngele circulînd în vene înseamnă viaţa, dar sîngele (răspîndit) vărsat înseamnă moartea unei fiinţe. La fel şi sîngele vărsat de Christos înseamnă moartea Sa, moartea Sa plătind păcatul lui Adam şi păcatele lumii întregi (mat. 26:28; 1 Ioan 2:2; Apoc. 1:5).

Acest sînge constituie de asemenea preţul de răscumpărare care va permite omenirii să se elibereze din închisoarea morţii (1 Tim. 2:6; Ioan 5:28).

În ceea ce priveşte serviciul pe care Domnul îl va face cu sîngele Său la tronul divin şi care va însemna stropirea propiţătorului dreptăţii divine pentru păcatele lumii întregi, acest serviciu nu este arătat în preoţimea după rînduiala lui Melchisedec, ci în preoţimea după rînduiala aronică. Aceasta avea loc în Ziua Împăcării, cînd Marele Preot în această împrejurare Aaron intra a doua oară în locul presfînt cu sîngele ţapului Domnului, care reprezenta sîngele lui Christos trecînd prin membrele Bisericii, pentru a face stropirea pe propiţător pentru păcatele poporului.

Dimpotrivă, serviciul pe care Domnul îl va face cu sîngele său, pentru oameni, este arătat în scena Melchisedec oferind vin lui Avraam.

A oferi oamenilor vin va însemna că Domnul va aduce la cunoştinţa lor această veste bună, că prin mila lui Dumnezeu, El a murit pentru păcatele lor, stropirea propiţătorului a fost făcută pentru aceste păcate, la Dumnezeu prin sîngele Său şi că ei pot obţine iertarea prin calea pocăinţei; aceasta va însemna că preţul de răscumpărare a fost plătit, că astfel sentinţa morţii a fost ridicată şi că trezirea din morţi a putut începe; aceasta va însemna de asemenea că acest sînge va fi mereu disponibil în cursul vîrstei Milenare pentru greşelile şi păcatele nevoite pe care oamenii vor putea să le mai comită.

A oferi acest Vin, acest sînge, va constitui de asemenea o invitaţie adresată oamenilor pentru ca ei să-l primească pe Domnul ca răscumpărător şi să vadă în opera răscumpărării dragostea lui Dumnezeu faţă de ei (Ioan 3:16).

Dar, după ce a fost trezit din somnul morţii şi eliberaţi din păcatele lor, datorită sîngelui lui Christos, oamenii vor fi încă imperfecţi. Ei se vor găsi într-o stare de imperfecţiune identică celei în care se găsea în momentul morţii lor şi pentru a putea trăi veşnic, va trebui să ajungă la perfecţia mintală, morală şi fizică, la aceea stare de perfecţie în care se găsea Adam înainte de a păcătui.

Pentru a ajunge la aceasta, ei vor trebui, vorbind în mod figurativ, să mănînce pîinea pe care Domnul le-o va oferi ca şi vinul, despre care vorbeşte în Evanghelia lui Ioan cap. 6 cu vers. 51: “Eu sînt pîinea vieţii care se pogoară din cer. Dacă cineva mănîncă din această pîine, el va trăi veşnic; şi pîinea pe care i-a voi da este trupul meu pe care-l voi da pentru viaţa lumii.

Acest trup nu va fi corpul Domnului, care a fost pironit pe cruce, apoi pus în mormînt.

Dar ca pîine, el reprezintă umanitatea perfectă a lui Isus, dreptul său la viaţa umană veşnică, pe care El l-a sacrificat în favoarea oamenilor.

A mînca această (carne), acest trup înseamnă a-ţi însuşi acest drept la viaţă veşnică ca fiinţă umană perfectă. Şi această însuşire a acestui drept va face ca oamenii să urce cu greu panta imperfecţiei pentru a ajunge, în final, la perfecţia umană, care le va permite să se supună legii divine şi în consecinţă de-a trăi veşnic.

Aceasta va presupune încă, din partea lor, o supunere absolută la învăţătura pe care Domnul şi Biserica, această preoţime Regală, o va împărţi cu dărnicie şi legilor pe care le va impune.

Căci, ca rege al regilor şi Domn al Domnilor, Isus va stabili o nouă ordine socială fondată pe dreptate şi pe dragoste. Puterea Sa nelimitată va fi folosită în serviciul adevărului, a păcii, a bunăstării şi fericirii oamenilor şi împotriva erorii, nedreptăţii, a răutăţii şi a acelora care atunci, în Împărăţia lui Christos, în cursul Mileniului, vor păcătui voluntar. Aceştia, dacă vor persista pe calea cea rea, vor fi distruşi petru totdeauna, murind cu moartea a doua Fapt. 3:23; Ps. 37:9. Dimpotrivă, acei care se vor supune lui Christos cu dragoste şi cu bucurie, vor obţine binecuvîntarea vieţii veşnice. Ei sînt, cei reprezentaţi în Avraam dînd lui Melchisedec zeciuială din toate.

Şi ei vor da aceluia pe care-l reprezintă Melchisedec, zeciuială din toate, pentru a avea binecuvîntarea Sa. A da zeciuială din toate va însemna, chiar a renunţa la voinţa sa în toate lucrurile, pentru a se supune deci şi a-şi însuşi legea divină pe care-o va pune în aplicare. Toţi cei care se vor comporta astfel, cu sinceritate şi dragoste vor fi învingători la ultima probă care va avea loc după sfîrşitul Mileniului, cînd Satan va fi dezlegat pentru puţin timp ca să înşele pe cei a căror supunere n-a fost deplină. Aceştia din urmă, figurativ vorbind, nu vor da dijmă din tot; ei nu vor merita în consecinţă viaţa veşnică şi vor fi pedepsiţi cu moartea a doua (Apoc. 20:7-10; 21:8).

Primii, dimpotrivă nu se vor lăsa antrenaţi de Adversar şi vor dovedi că ei merită darul suprem al vieţii veşnice. Ei vor constitui seminţia pămîntească a lui Avraam, comparată cu nisipul care se găseşte pe malul mării şi despre care este vorba în cap. 22 din Genesa şi vers. 17.

Se pare că această seminţie pămîntească a lui Avraam e reprezentată prin Avraam însuşi în studiul nostru. Noi tocmai am văzut opera pe care o va efectua această preoţime regală după ordinul lui Melchisedec. Să examinăm acum cîteva din trăsăturile caracteristice care o disting. Ele ne sînt prezentate în cap. 7 din epistola către Evrei. În vers. 3 este scris că Melchisedec, “care este fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, care n-are nici început al zilelor şi nici sfîrşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămîne preot pentru totdeauna”.

Acesta era un personaj misterios.

Noi ştim că despre Dumnezeu singur se poate spune că n-are început al zilelor, pentru că El nu are început. Dimpotrivă, toate celelalte fiinţe inclusiv Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, inclusiv Melchisedec au fost create şi au în consecinţă un început al zilelor.

Mai mult, Melchisedec n-are sfîrşit al vieţii. Aceasta ar însemna că el ar mai trăi astăzi. Ceea ce este mai uimitor, este că relatarea biblică ne spune că el ar fi fără tată şi fără mamă.

În afară de Dumnezeu, Creatorul atotputernic, toate celelalte fiinţe şi aceasta fără nici o excepţie, au fost create, fie pe plan ceresc, spiritual sau plan uman de existenţă; ele au avut şi au un tată, care e cel ce le-a creat; Melchisedec deci a avut şi el unul. Şi după cum e mai mult sigur că a fost creat pe planul uman de existenţă, el a avut şi o mamă.

Mai mult, studiind cu grijă Biblia, noi putem vedea că Melchisedec era fiul lui Noe, Sem. Fiindcă acesta era cunoscut, noi cunoaştem pe tatăl său şi pe mama sa.

Dar oare apostolul Pavel nu ştia? El ştia cu siguranţă. De ce oare scria el că Melchisedec era fără tată şi fără mamă. Pentru că în Biblie nu e făcută nici o menţiune despre genealogia lui Melchsedec, sub numele de Melchisedec.

Genealogia (spiţa) fiecărui om al lui Dumnezeu este notată în Biblie îndeosebi în Vechiul Testament, dar nimic despre Melchisedec; acesta era totuşi la vremea sa omul cel mai important în ochii lui Dumnezeu, pentru că el era preotul Său.

Cu toate că acest preot era fără îndoială un membru al rasei umane, lucru era prezentat ca şi cum originea sa nu era umană, ca şi cum el n-ar fi un descendent al lui Adam.

De ce? Pentru mai multe motive:

Mai întîi, pentru că apostolul vorbeşte în explicaţia sa mai cu seamă despre preoţimea după rînduiala lui Melchisedec, dar nu de Melchisedec ca om.

Melchisedec a fost fără tată, fără mamă, fără copii, fără început al zilelor, nici sfîrşit al vieţii, în preoţie; el n-a moştenit această preoţie de la tatăl său sau de la mama sa şi n-a transmis-o urmaşilor săi, cum se făcea în cazul preoţimei aronice.

În felul acesta, era arătat faptul că preoţimea lui Christos după rînduiala lui Melchisedec nu trebuia să-i fie transmisă pe cale genealogiei umane. Ea a fost sub (rînduiala) poruncă divină, sprijinită pe jurămînt, cum arată Ps. 110:4.

În felul acesta era arătat şi faptul că membrii acestei preoţimi regale, cînd îşi vor exercita funcţiile lor de preoţi şi regi, nu trebuie să mai aibă natura umană, ci o natură spirituală. Acestea vor fi noi creaturi, participanţi ai naturii divine.

În felul acesta, preoţimea lui Melchisedec era prezentată ca o preoţime regală continuă, după cum arată vers. 3 din cap. 7 din Epistola către evrei, arătînd că “Melchisedec rămîne preot în veac”, sau mai precis, fără ca, continuitatea acestei preoţimi să fie întreruptă; cuvîntul grec “Dienekes”, tradus prin “în veac” înseamnă a cărei continuitate nu este întreruptă; după concordanţa Analitică a lui Young.

În preoţimea Aronică, continuitatea era întreruptă (prin faptul că) datorită morţii Marelui Preot; de aceea, după cum menţionează vers. 23, “erau mulţi preoţi, pentru că moartea îi împiedeca de-a fi permanenţi”. De aceea, acest fel de preoţime se transmitea din tată-n fiu”.

Dar în preoţimea lui Melchisedec, prin faptul că nici strămoşii, nici urmaşii lui Melchisedec, nu erau menţionaţi, a fost arătat că preoţimea sa nu era transmisibilă, dar că reprezenta potrivit preoţimea lui Christos, după cum arată apostolul Pavel, în vers. 3 din cap. 7, prin expresia “dar care a fost făcut asemenea Fiului lui Dumnezeu.

Preoţimea lui Christos, în sfîrşit nu va fi zdrobită în continuitatea sa şi nu va fi transmisă nimănui, pentru că Christos glorificat, Cap şi Corp, nu va muri (Evr. 7:24).

El trăieşte pentru totdeauna şi va fi prin urmare capabil de-a îndeplini ceea ce a fost arătat în Melchisedec binecuvîntînd pe Avraam şi binecuvîntarea lumii întregi.

Această operă de binecuvîntare va necesita Vîrsta Milenară în întregime, în cursul căreia, precis, Preoţimea Regală îşi va exercita puterea, conform cuvintelor consemnate în vers. 17 şi 21, extrase din versiunea “Diaglott” şi pe care o redăm în traducerea franceză: “Tu eşti preot pentru Vîrstă, după rînduiala lui Melchisedec”.

Chiar dacă Domnul va păstra pentru totdeauna titlul de Mare Preot după rînduiala lui Melchsedec, funcţia Sa ca atare va dura o vîrstă, Vîrsta Milenară, pentru că în cursul acestei vîrste va fi atins scopul pentru care ea a fost instituită, de ştiut “perfecţia” omului menţionată în vers. 11 din cap. 7, perfecţie fiind aici sinonimă a vieţii veşnice. Profunzimea argumentării apostolului Pavel, în acest capitol 7 el Epistolei către evrei ne încîntă.

Să citim încă, de exemplu, faptul că în Avraam dînd zeciuială lui Melchisedec, apostolul vede pe Levi, strănepotul lui Avraam, plătind această zeciuială lui Melchisedec şi, prin aceasta, el constată din nou superioritatea preoţimii lui Melchisedec asupra celei Aronice, care cobora din Levi. LA fel, dar la o scară mult mai mare, preoţimea lui Christos după rînduiala lui Melchisedec, era superioară preoţimei Aronice.

Să semnalăm totodată, că această superioritate, dacă ea a fost prevăzută, vrută şi hotărîtă de Dumnezeu, n-a fost mai puţin meritată de Domnul şi provine mai cu seamă, din opera de sacrificiu efectuată de Domnul, sub două aspecte următoare:

Sub primul aspect, în ceea ce-l priveşte personal, pentru că Domnul a fost credincios şi supus în opera de sacrificiu de sine-însuşi, suportînd batjocura cea mai amară şi moartea cea mai ruşinoasă din care Dumnezeu l-a înviat ca fiinţă spirituală glorioasă şi pe care l-a pus ca mare preot după rînduiala lui Melchisedec, i-a dat toată puterea în cer şi pe pămînt, l-a investit cu aotoritatea regală şi l-a pus ca Mijlocitor al Noului Legămînt, al acestu Legămînt mai bun, al cărui garant a devenit în acelaşi timp Isus (Evrei 7:22).

Mai mult, în contact cu o lume imperfectă şi sub stăpînirea păcatului, Domnul a putut dezvolta în El compătimirea şi mila (Evr. 2:17), pe care Marele Preot trebuie s-o aibă.

Să zicem, în acelaşi timp, în ce priveşte membrii Bisericii, că (drept) datorită (credincioşiei) participării lor fidele la suferinţele lui Christos, la jertfa pentru păcate ilustrată prin jertfa ţapului Domnului, ei vor obţine comoştenirea cu Domnul, participarea la preoţimea regală glorificată, după rînduiala lui Melchisedec, sub conducerea Domnului.

Aceasta ne arată că preoţimea aceasta se formează, se dezvoltă, se şlefuieşte de-a lungul Vîrstei Evanghelice, pe calea jertfirii şi a credincioşiei şi a supunerii la probe.

Sub al doilea aspect, în ce priveşte oamenii, Domnul a furnizat, prin jertfa Sa, ceea ce este absolut indispensabil salvării lor. El şi-a dat sîngele, sîngele unui om perfect, căci sîngele viţeilor şi ţapilor nu putea ridica păcatele (Evr. 10:4), şi El şi-a dat corpul Său, corpul unui om perfect, dătător de viaţă, căci acest corp este pîinea vieţii veşnice (Ioan 6:51).

Acest Corp şi acest Sînge, altfel spus această Pîine şi acest Vin, cu regalitatea, puterea, gloria şi nemurirea membrilor Săi, iată ce dă superioritatea şi forţa preoţimii după rînduiala lui Melchisedec, şi care garantează succesul operei sale viitoare.

Preoţimea după rînduiala lui Aaron nu avea de oferit decît sînge; dar era sîngele animalelor, care nu putea face în realitate stropirea propiţietorului pentru păcatele oamenilor (a lumii).

Ea nu putea oferi această Pîine, lucru ce trebuie subliniat, pîine deosebită care va permite să trăieşti veşnic, acelora care vor mînca din ea. (ioan 6:51,58).

Această pîine trebuia să coboare din cer şi să provină din jertfa Domnului Isus.

De unde se poate vedea neputinţa acestei preoţimi aaronice, accentuată de faptul că mai marii săi preoţi erau oameni imperfecţi şi supuşi condamnării la moarte (Evr. 7:18). De aici se deduce necesitatea schimbării acesteia (Evr. 7:12).

Să mai semnalăm încă, pentru a încheia, că dacă preoţimea aaronică a intrat în funcţie în legătură cu aşezarea Legămîntului legii la Sinai, după ieşirea din Egipt a poporului lui Israel, preoţimea lui Christos după rînduiala lui Melchisedec, va intra în funcţie concomitent cu aşezarea (stabilirea) Noului Legămînt, o dată Biserca completată şi glorificaţă ea va distribui binecuvîntarea cu viaţă oricui o va dori.

Glorie să-i fie adusă lui Dumnezeu pentru minunatul Său Plan de salvare.

Amin.