În tine mă încred
R4787 W. T. 15 martie 1911 (pag. 90)
Doar pentru Tine, Doamne, voi trăi aici cât mă găsesc,
Mare plăcere am iubirea să-Ţi arăt;
Mă foloseşte, deci, aşa cum Tu voieşti,
Nu eu aleg, eu doar mă-ncred şi odihnesc.
Voinţa-mi numai Ţie Ţi-o predau,
Şi este tot ce am; şi, Doamne, pare atâta de puţin
Ce pot acuma Ţie să-Ţi ofer,
Când pentru mine Tu viaţa Ţi-ai jertfit.
Numai la Tine vin, o, Domnul meu, când probe năvălesc,
Asigurat că doar la Tine tăria îmi găsesc;
Amarele-întristări nu trebuie să Ţi le spun,
Căci Tu pe toate le-nţelegi, o, Domnul meu cel bun.
Şi numai Tu poţi pace să trimiţi, care durerea să-mi aline,
Şi oferind-o, plânsu-nceată şi soare după ploi se-arată;
Şi toată frica se departă şi orice-ndoială dispare,
Odihna-mi regăsesc în Tine şi binele apare.
Jennie G. Sharp