Cum să armonizăm anii de domnie a regilor din Istoria Evreilor?

Întrebarea Completă:

Am citit Studii în Scripturi – Volumul II, A Sosit Timpul, editată de Asociația Creștină Studenții în Biblie din 2002. La pagina 232 se spune că de la moartea lui Iacov la Exod sunt 198 ani. Apoi de la moartea lui Iacov la anul nașterii Domnului sunt 1813 ani. Dar 198 ani plus cei 1513 ani (anul exodului) dau numai 1711 ani pîna la moartea lui Iacov. A doua problemă; este istoria regilor Israelului și ai lui Iuda. Moartea lui Solomon 997-caderea Samariei 740 egala; cu 257 de ani nu corespunde cu durata anilor Ieroboam – Osea de numai 241-242 ani.

Deci să luăm prima dată cei 198 ani de la moartea lui Iacov la Exod. De unde provin ei? Ei pleacă de la declarația apostolului Pavel care știm că a fost un vas ales de Domnul (Fapte 9:15). Facem bine să considerăm cuvintele lui Pavel ca fiind cuvintele Domnului Isus.

Dacă nu procedăm așa vom ajunge cum au ajuns și alții la confuzii și aberații, și ne vom rătăci în filosofii lumești, mai ales dacă vom apela la știința lumească pentru a înțelege planul divin de mântuire. Acest plan are legatură cu timpul, pentru că este scris în Noul Testament: „…când  a venit împlinirea vremii (deci la timpul exact) Dumnezeu a trimis pe Fiul Său…” Gal 4:4.

Declarația lui Pavel din Galateni 3:17 are legătură cu calcularea timpului, cu cei 198 ani de la moartea patriarhului  până la exod, și iată cum: Acolo el scrie ca de la promisiune la Lege au fost 430 de ani.

De la ce promisiune sau legământ?  Este vorba de promisiunea făcută prima dată de Dumnezeu, când Avraam avea 75 de ani, (Geneza 12:1-4). De atunci și până în ziua exodului, Moise confirmă exact ce a spus Pavel, că au fost chiar 430 de ani. Citim: ”…și dupa 430 de ani tocmai în ziua aceea, toate oștile Domnului au ieşit din țara Egiptului…” Exod 12:41.

Cu toate că versetul 40 pare să ne informeze, că șederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de 430 de ani aceștia nu ies la socoteală dacă nu adunăm și o parte de ani din viața lui Avraam, pentru că Apostolul spune că de la legământul cu Avraam trebuie socotiți cei 430 de ani.

Deci Avraam era de 75 de ani când Dumnezeu i-a promis că toate familiile pământului vor fi binecuvântate în el.

Vom face un pic de matematică.

De când i s-a făcut promisiunea până la nașterea lui Isac au fost:

25  de ani (Geneza 21:5)

+ 60  …de ani vârsta lui  Isaac când s-a născut Iacov ( Geneza 25:26)

+147  de ani  viața lui Iacov (Geneza 47:28)

= 232 ani

Aceștia scăzuți din totalul de 430, cum este arătat în Galateni 3:17 înseamnă că de când Avraam era de 75 de ani, de unde încep cei 430 de ani și până la moartea lui Iacov au fost 232 de ani,  iar de aici, de la moartea lui Iacov până la exod au fost nici mai mult nici mai puțin decât 198 de ani pentru că: 430 – 232 = 198 de ani.

Apostolul Pavel nu zice că până la exod, ci doar atât: de la promisiune la lege vor fi 430 de ani. Dar un lucru este interesant. Legea nu a început cu decalogul de pe muntele Sinai, ci cu Paștele, pentru că în Exod 12:14 citim următoarele cu privire la la sărbatoarea Paștelor: „.. s-o prăznuiți ca o lege vesnică pentru urmașii voștrii”.

Deci aceasta este prima lege dată poporului lui Israel. Așa se înțelege că de la promisiune la lege au fost 430 de ani ( Gal 3:17).

Timpul de la Exod la nașterea Domnului

Am ajuns la ieșirea din Egipt și vom călători împreună cu Israel.

Vom pleca din cetatea Ramses în luna întâi în data de 15 Nisan (Numeri 33:3) și călătorim până: „…în ziua a douăzecea a lunii a doua a anului al doilea s-a ridicat norul de pe cortul întâlnirii și copii lui Israel au pornit din pustia Sinai dupa taberele lor, norul s-a oprit în pustia Paran. Aceasta întâie plecare au făcut-o după porunca Domnului. Întâi au pornit steagul taberei fiilor lui Iuda….” Numeri 10: 11-14

Aici iarăși este un lucru interesant și totodată și o întrebare.

De ce au plecat primii fii lui Iuda? Primul răspuns ar fi simplu că așa a spus Domnul. Dar de ce a așezat Domnul pe Iuda în fruntea caravanei? Răspunsul exact este că Domnul vroia ca Israel să înțeleagă că tatăl lor Iacov, pe patul de moarte a fost călăuzit de duhul Domnului când a spus că din seminția lui Iuda avea să se nască peste veacuri Isus Marele nostru Eliberator.Israel n-a cunoscut aceste amănunte așa cum le știm noi, adică că acest Mare Eliberator avea să fie Isus din Nazaret, pentru că Dumnezeu a ținut în secret acest lucru. În acel timp nici nu era important pentru Israel să știe cine va fi acea persoană, ci doar să știe că oricine ar fi acela, avea să fie din seminția lui Iuda. Avem referințe scripturale că de-alungul secolelor Israel n-a uitat această promisiune, dar greșeala lor a fost că atunci cand a venit Eliberatorul ei s-au poticnit în această piatră, așa cum zice Isaia 8:14. Chiar ultima carte a Bibliei vorbește despre Isus ca despre „Leul din seminția lui Iuda”, Apoc. 5:5

Așadar, dacă am pornit pe firul promisiunii făcută lui Avraam, vom urmări de aici încolo seminția lui Iuda pentru că promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam trece pe aici, până la venirea Domnul Isus.

Mai târziu, la împărțirea țării de către Iosua, Ierusalimul urma să fie atribuit ca moștenire tribului lui Iuda. Mai mult decât atât după trecerea administrației poporului de sub judecatori sub regi, vom urmări numai genealogia regilor care au domnit la Ierusalim nu în Samaria. Regii din Ierusalim, cu exepția primului care a fost Saul din seminția lui Beniamin, începând cu David și până la Zedechia, ultimul detronat de Nebucadnetar, au fost toți descendenții lui Iuda. Regii din Samaria nu au obârșia din seminția lui Iuda, iar durata domniei  lor nu este importantă în socotirea timpului până la Isus, pentru că: „…Dumnezeu a ales Ierusalimul.” (1 Regi 11:36).

Aceasta nu înseamnă că cele 10 seminții (Samaria) nu au parte de promisiunea făcută lui Avraam. A se observa declarația Domnului din Ioan 4:22, unde Isus primește pe Samaritenii din cetate numindu-i „grâu” copt, totuși  atenționând-o pe femeia samariteancă că mântuirea nu vine de la Samariteni ci de la Iudei, iar aceștia erau urmașii lui Iuda, și chiar Isus după părinții pământești se trage din Iuda.

Citind genealogia lui Isus relatată în două dintre evanghelii, Matei și Luca, vom afla același lucru, că Isus era fiul lui David, iar David era din Iuda.

Dacă ne abatem de la linia promisiunii făcută de Dumnezeu lui Avraam, daca amestecăm domnia regilor din Iuda cu domnia regilor din Samaria ne vom rătăci în calcularea timpului până la venirea lui Isus, iar de aici încolo ne vom rătăci și mai tare în calcularea timpului până la a doua prezență a Mântuitorului nostru drag, întrebându-ne cum zice Petru în 2 Petru 3:4 „…unde este promisa Lui prezență?”

Dar să terminăm ce am început, adică aflarea timpului de la Exod la Nașterea lui Isus. După cum este arătat în Numeri 10:11, trecuseră un an o lună și cinci zile până au ajuns la hotarele Canaanului, și Moise a trimis 12 iscoade printre care erau și Iosua și Caleb ca să investigheze teritoriul Canaanului care trebuia cucerit, fiindcă acolo domneau 7 împărați. Fapte 13:19.

Cunoaștem istoria aceasta și nu intrăm în amănunte pentru că știm că din cauza protestului poporului descurajat de cele zece iscoade, poporul a rătăcit prin pustia Sinai 40 de ani, și a fost introdus în Canaan de către Iosua, iar Caleb cere lui Iosua, căpetenia lui Israel, să-i dea partea lui de moștenire din țară zicându-i că pe vremea iscodirii țării era de 40 de ani și că acum este de 85 de ani. (Iosua 14:7-10).

Aceasta afirmație a lui Caleb ne ajută să calculăm timpul de la ieșirea din Egipt până la timpul Judecătorilor.

De aici înțelegem că: Un an,o lună și cinci zile (Numeri 10:11) a durat prima călătorie până la iscodirea Canaanului, 40 de ani a fost  pribegia prin Pustia Sinai, iar după declarația lui Caleb, cam 5 ani au durat până când țara a fost împărțită bucățică cu bucățică celor 12 seminții.

Adunând toți acești ani, cu fracțiunile lor de luni și zile, avem un total de 46 de ani, care este timpul de la Exod la terminarea  războaielor cu canaaniți și împărțirea țării între cele 12 seminții.

Timpul care a urmat este perioada Judecătorilor, care dupa declarația infailibilă a lui Pavel a fost de 450 de ani (Fapte 13:19).

În cartea Regilor există o greșeală de 100 de ani în calcularea timpului. Aceasta se găseste în 1 Regi 6:1. Greșeala aceasta nu vine de la vreun profet ci de la un cronicar sau scrib evreu. Dacă acolo ar fi o declarație a vreunui profet nu ne-am putea atinge de ea, pentru că profeții, ca și Domnul și apostolii nu au greșit în mărturisirea sau declarațiile lor, fiind conduși de Duhul lui Dumnezeu. Dar în transcrierile cronicarilor s-au strecurat unele greșeli care pot fi corectate cu declarațiile precise ale Domnului Isus și ale apostolilor, și nu este nevoie să apelăm la istoria lumii sau la arheologie ca să le corectăm, pentru că ne vom abate de la adevărul dumnezeesc. Dumnezeu a lăsat ca această greșeală din 1Regi 6:1 să fie corectată de Apostolul Pavel în Faptele Apostolilor capitolul 13:19.

Evreii care nu recunosc că Scripturile Noului Testament sunt sacre, nu cunosc cronologia exactă a anilor de la crearea lui Adam până în zilele noastre, pentru că există 3 date cronologice care se referă la Israelul antic și care nu sunt relate cu exactitate decât în Noul Testament, și care nu se găsesc clar în Vechiul Testament.

Aceasta este înțelepciunea lui Dumnezeu care a ținut ascunse unele lucruri din motive bine întemeiate până avea să vină Isus și apostolii să facă lumină deplină.

Dar să vorbim puțin de acea greșeală din 1 Regi 6:1. Acolo scrie așa: „…În al patru sute optzecelea an după ieșirea copiilor lui Israel din țara Egiptului, Solomon a zidit casa Domnului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel…”

Greșeala este că, nu în al 480-lea an ci în al 580-lea an s-au întâmplat cele menționate, pentru că dacă adunăm anii de la ieșirea din Egipt până în anul al 4-lea a lui Solomon, rezultatul este de 580 și nu 480.

Putem să verificăm adunând și noi acești ani.

Ne ducem în Faptele Apostolilor capitolul 13:18-20, și vom vedea acest tablou descris de apostolul Pavel în felul următor: ”…timp de aproape 40 de ani le-a suferit purtarea în pustie. Și după ce a nimicit șapte popoare în țara Canaanului (timp de 6 ani, vezi declarația lui Caleb din Iosua 14:7,10 și cea din Numeri 10:11), le-a dat de moștenire pământul lor pentru aproape 450 de ani (unele traduceri nu spun „aproape” ci „timp de”). După aceste lucruri le-a dat judecători până la prorocul Samuel.”

Ca să ajungem în anul al 4-lea al domniei lui Solomon trebuie să știm cât au domnit cei doi regi de dinaintea lui, adică Saul și David.

David știm cât a domnit, pentru că este arătat în 1Cronici 29:27, adică 40 de ani, dar cât a domnit Saul se pare că nu există surse de informație în Vechiul Tesament, și vom apela tot la ajutorul apostolului Pavel care după cele spuse mai sus în capitolul 13:18-20, continuă în versetul următor, 21, și ne destăinuie timpul domniei lui Saul, care a fost tot de 40 de ani, ca cel al lui David.

Din domnia lui Solomon nu avem nevoie decât de 4 ani, pentru că cei 480 de ani arați în 1Regi 6:1 merg numai până aici.

Având aceste informații ajutătoare în calcularea timpului, putem și noi să calculăm ușor. Să adunăm deci anii în ordinea lor:

40+6+450+40+40+4=580

Având acest ajutor al Domnului dat prin apostolul Pavel vom citi corect în 1 Regi 6:1: „…În al 580-lea an (nu 480) după ieșirea copiilor lui Israel din țara Egiptului, Solomon a zidit casa Domnului, în al patrulea an a domniei lui peste Israel.

Având acest calcul corect în minte, ne va ajuta și la calcularea timpului de la Exod până la Domnul.

Domnia regilor (din Ierusalim) care a urmat după timpul de guvernare sub Judecători a fost de 513 ani, așa că tabelul domniei regilor din pagina 50 al volumului 2 se ghidează după cele menționate mai înainte. Autorul merge pe urmele promisiunii făcută lui Avraam urmărind genealogia regilor din Iuda, pentru că profeția patriarhului Iacov din Geneza 49:10 specifică clar și fără echivoc că Isus va descinde din Iuda, iar domnia regilor din Samaria iese afară din calcul.

Nici distrugerea Ierusalimului și robia de 70 de ani nu are nimic a face cu Samaria (cele zece seminții).Nici sfârșitul robiei nu incepe cu restaurarea Samariei ci cu restaurarea templului din Ierusalim în anul 1 a lui Cirus 2 Cronici 36:22-23; Ezra cap 1:1-4, si mai târziu sub Artaxerxe reconstrucția zidurilor Ierusalimului (a se observa cartea lui Neemia începând cu capitolul 2).

Anul 1 a lui Cirus, al doilea când s-a dat porunca de către împărat să se reconstruiască templul, istoricii sunt de acord că a fost anul 536 înainte de Cristos. Deci de la decretul lui Cirus la nașterea Domnului s-au scurs 536 de ani.

Și acum vom face drumul înapoi de la nașterea Domnului până la ieșirea din Egipt.

Vom aduna 536+70+513+450+46=1615

Aceștia sunt anii de la Exod la nașterea Domnului. Biblia ne aduce pe fluviul timpului de la Adam până la sfârșitul robiei Ierusalimului, anul 536 înainte de Cristos. De acolo încoace istoria laică nu are contraziceri între date, și ne putem bizui pe ea.

Dacă ne lovim de unele discordanțe între Vechiul și Noul Testament (ca cea din 1 Regi 6:1sau în alte locuri), în ceea ce privește datele cronologice aceasta se datorează faptului că Dumnezeu a ascuns de evrei unele taine ale planului Său, care încă nu era timpul ca să le cunoască  până Leul din seminția lui Iuda a rupt pecețile, Apoc 5:1-5. Aceste date ca și alte adevăruri făceau parte din planul ascuns, Efeseni 1:9 -10, la care omul prea iubit Daniel și ceilalți profeți nu au avut acces. Daniel 12: 4,8; 1 Petru 10-12. Dar de când a venit Domnul Isus lumina a crescut enorm, și tot apostolul Pavel zice in Coloseni 1:26  ”…vreau să zic taina ascunsă din veșnicii și în toate veacurile, dar acum descoperită sfinților Lui…”.

Deci și în ceea ce priveste datele cronologice, numai în Noul Testament vom găsi soluții definitive.

In Vechiul Testament nu este specificat clar timpul de la promisiunea făcută lui Avraam la Lege, nici domnia lui Saul și timpul Judecătorilor. Aceste enigme le dezleagă vasul ales al Domnului, Apostolul Pavel.

Noi  avem toată încredrea numai în Biblie, și am observat că și autorul volumului 2 avea mare grijă ca să nu sucească cuvântul Domnului.