Întrebarea Completă:
Ce este suferința? Este îngăduită sau nu suferința de Divinitate? Are suferința un folos, un scop? Este ea folositoare? Ajută ea la ceva? Ar fi posibil, așa cum cred teosofii, ca suferința să fie datorită și unei existențe anterioare sau a faptelor mele săvârșite în trecut? Mi-am pus aceste întrebări, dar nu am găsit un răspuns. Este bine să-mi pun astfel de întrebări? Și totuși eu mi-am pus asemenea întrebări.
Suferința nu este necesară în condițiile unei vieți veșnice. Dar viața veșnică este un dar fără plată în Isus Cristos. Romani 6:23. Revenind la leagănul vieții pe pământ la acel Paradis, vedem că omul n-a fost creat ca să sufere, dar dacă nu a ascultat, suferința bolile, necazurile sunt consoții omului până la mormânt.
Adam a fost creat și s-a trezit în fericire (și dacă asculta de Dumnezeu nu trebuia ca Isus să sufere și să moara pentru el și pentru noi, și să-i dea din nou viața pierdută), dar pentru ca nu a ascultat a urmat nefericirea suferința și moartea. Mamei Eva i s-a spus:”…voi mări foarte mult suferința și însărcinarea ta, cu durere vei naște copii.” Geneza 3:16. Scriptura spune că suferința pe pământ se va sfâși. Apocalipsa 21:4
Deocamdată ea este bună pentru cel condamnat (întreaga omenire) ca o pedeapsă educativă, avand în vedere că Dumnezeu a pregătit în viitor pentru toată omenirea condiții de fericire veșnică Isaia 25:7-9, unde nu va exista suferință. Dar in prezent suferind omenirea învață cât de greu și rău este a trăi fără Dumnezeu în păcăt, și atunci când va primi ocazia de a trăi în fericire veșnică pe pământ (Isaia 35), va accepta pregătirea lui Dumnezeu și permisiunea răului și a suferinței vor rămâine ca lecție pentru întreaga eternitate. Isaia 60:20, Iov 11:16.
Să privim pe scurt acum un alt aspect cu privire la suferința lui Isus și a urmașilor săi (lucrare care o desfășoară Dumnezeu în prezent de la Isus până la stabilirea deplină a Împărăției sale pe pământ (Daniel 2:44), când va acorda omenirii ocazia de a se întoarce la El și de a obține viața veșnică prin ascultare).
Parafrazând am putea întreba: A trebuit Isus să sufere și să moară? Da! Dar nu pentru că a fost vinovat, ci pentru că vinovatul să poata fi reabilitat. Trebuie ca urmașii lui Isus să sufere mai multi ca alții? Da, dar nu pentru că sunt mai răi ca alții ci pentru că Isus a spus:” Fericiți veți fi dacă pentru Mine veți suferi”. Matei 5:10-12.
Apostolul Pavel, un om al suferinței spunea: „…Ba mai mult ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea. Însă nadejdea aceasta nu înșeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre, prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. Căci pe când eram noi fără putere, Cristos la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți….Dar Dumnezeu își arată dragostea față de noi, prin faptul că pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi. Deci cu atât mai mult acum, când suntem soscotiți neprihăniți, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împpcați cu Dumnezeu, prin moartea fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El vom fi mântuiți prin viața Lui. Și nu numai atât, dar ne și bucurăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care am căpătat împăcarea…Romani 5:3-11. Ideea este că omul s-a certat cu Creatorul său, de aici și necesitatea împăcării, dar primul pas spre împăcare nu l-a făcut cel vinovat ci Dumnezeu, de aici și expresia apostolului: „pe când eram noi păcătoși Cristos a murit pentru noi…”
Deci vedem din scripturi că suferința nu este din cauza unei existențe anterioare, ci simplu cum ne spune David în Psalmi 51:5: “Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.” Un remediu din această suferință adamică este cum ne spune Domnul Isus în Matei 11:28: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Desigur că odată întorcându-ne la Domnul suferințele nu se vor opri dar vom suferi pentru Domnul și cu Domnul. Romani 8:17 “Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.”
