Domnul Isus le spusese ucenicilor că va trebui să meargă la Ierusalim, unde va fi dat la moarte. Atunci cum putem înţelege această scriptură care spune că se ruga către „Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte”? S-a rugat El să fie scăpat de moarte, să nu moară? Desigur că nu. Traducerea revizuită, de exemplu, este mai clară, şi redă: „Cel care putea să-L scape din moarte”, adică să-L scape, să-L salveze din moarte prin înviere. Isus Se angajase de bunăvoie să moară ca jertfă pentru răscumpărarea neamului omenesc şi nu se putea acum să vrea să-Şi retragă jertfa. Ştia însă că jertfa Sa trebuia să fie perfectă şi că orice eşec ar fi rezultat în moarte, din care nu mai avea înviere, fiindcă renunţase la viaţa Sa umană când S-a angajat, căci „nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu” (1 Cor. 15:50). Noi Îl avem pe El ca Avocat, prin care putem merge la Tatăl în rugăciune pentru ca prin meritul Lui să ne ierte greşelile, dar El nu avea asemenea aranjament. Rugăciunile şi comuniunea Sa cu Tatăl Ceresc au fost tot timpul pentru a vedea voia Lui şi a face totul în armonie cu planul Tatălui, fiindcă de învierea Sa depindea orice speranţă de înviere şi viaţă a omenirii. Să luăm exemplul Lui de credinţă şi evlavie, pentru ca rugăciunile noastre către Cel care poate să ne salveze din moarte să fie ascultate, şi „Cel care a înviat pe Domnul Isus, ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va prezenta împreună cu voi” (2 Cor. 4:14 – trad. revizuită).
