Aşa cum este sărbătorită, aceasta nu este o sărbătoare creştină, dar ea a fost altoită, ca să zicem aşa, pe copacul cel mare creştin (vezi pilda cu sămânţa, Luca 13:18-19; Matei 13:31-32). Păsările din această pildă care şi-au făcut cuib în copacul cel mare reprezintă învăţături false, pentru că păsările (necurate şi urâcioase) reprezintă demonii (Apocalipsa 18:2).
Apostolul Pavel spunea că în creştinism se va ridica un sistem nelegiuit (2 Tes. 2: 3-12). Lepădarea de credinţă n-a început cu mişcarea de reformă din secolul al 16-lea, aşa cum susţin marile biserici, ci chiar în zilele apostolului Pavel, căci el scrie tot aici în epistola către Tesaloniceni, că „taina fărădelegii a şi început să lucreze….” Versetul 7.
Celelalte pilde ale Domnului: Pilda cu neghina, cu năvodul, pilda cu cele trei măsuri de făină (care reprezintă adevărul curat) în care o femeie (Izabela din Apocalipsa 2:20-23) a pus aluat (învăţături demonice) până când învăţătura creştină a devenit un vin tulbure şi amar, cum zice Ieremia 51:7. Babilonul din Ieremia este acelaşi cu cel din Apocalipsa.
Dacă punem pentru moment Biblia deoparte şi deschidem cartea de istorie a evului mediu, vom vedea că cele descrise de pildele Domnului şi de epistola lui Pavel sunt zugrăvite într-un tablou sinistru, reprezentat alegoric şi în cartea Apocalipsa.
Creştinii de astăzi nu sunt bucuroşi de decăderea din evul mediu, şi desigur nici Domnul Dumnezeu. În secolul al 16-lea creştinii, dar nu toţi, şi-au dat seama că creştinismul a decăzut la fel ca iudaismul de pe vremea primei prezenţe a Domnului, şi au depus un mare efort de a îndrepta lucrurile, Aceasta este ilustrat tot în profeţia lui Ieremia 51:9: „ am voit să vindecăm Babilonul dar nu s-a vindecat…”
Nici astăzi situaţia creştinismului nu este mai roză, doar că acum acei care îşi dau seama de situaţie pot să părăsească acele învăţături şi practici păgâne, pot să părăsească Babilonul, pentru că suntem în perioada pe care pilda o numeşte „seceriş”, şi toţi acei creştini care fac efort să se întoarcă la învăţăturile curate ale Evangheliei sunt numiţi grâu, iar ceilalţi neghină.
Crăciunul este şi el o tradiţie şi nimic mai mult. Serbarea lui în felul cum se face, cu excese de mâncare şi băutură, nu poate să mulţumească pe Dumnezeu, şi nici să ne ajute să fim mai buni. Privită din punctul de vedere al relaţiilor sociale, pare a fi o sărbătoare a întregirii familiilor, o bucurie a revederii cu cei dragi, o împărtăşire a expierenţelor bune şi rele de peste an, udată din belşug (dacă punga permite), cu pahare de băuturi ameţitoare, după care distracţiile uneori deochiate completează tot tacâmul. Dar nimic, sau aproape nimic despre: „… harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii a fost arătat (în Isus Cristos) şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos. El s-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune…” Tit 2:11-14.
Un creştin sincer se va întreba, când a fost sărbătorit Crăciunul prima dată, când a fost asociat Anul Nou cu naşterea Domnului nostru Isus? Şi desigur Domnul spune că acei care caută vor găsi. Domnul nicăieri nu a spus ca urmaşii Lui să sărbătorească naşterea Lui, dar desigur a spus să sărbătorim moartea Lui (1 Cor 11:25). Deci unica zi autorizată de Cuvântul lui Dumnezeu pe care o putem sărbători este moartea Domnului Isus.
Întrebarea vine atunci, au sărbătorit apostolii Crăciunul, au sărbătorit ei naşterea Domnului Isus? Credem că este o întrebarea foarte uşoară pentru noi toţi. Desigur că nu. Atunci când a început să fie sărbătorită?
Istoria ne spune foarte clar că după ce au încetat prigonirile aspre asupra creştinilor, în special din partea lui Diocleţian, Constantin a creştinizat Imperiul Roman, a acceptat creştinismul ca religie. Desigur, acum scopul Imperiului Roman era ca şi toate celelalte imperii şi regate să accepte creştinismul în locul păgânismului lor.
După cum ştim cu toţii, nu e uşor să renunţi la tradiţiile pe care oamenii le ţin secole la rând. Atunci a venit ideea de a asocia unele tradiţii păgâne cu religia creştină. Fiindcă iarna zilele sunt scurte şi nopţile sunt lungi, multe popoare aveau diferite sărbători în acest timp, de exemplu germanii aveau o sărbătoare pe 25 decembrie numită Sărbătoarea Luminilor; şi toate acestea contopite la un loc au format Crăciunul şi s-a mai adăugat şi naşterea Domnului nostru Isus Cristos.
Studiind amănunţit Biblia, vom vedea că Domnul nostru nu S-a născut nici în decembrie nici în ianuarie.