Dicţionarele ne spun că înţelepciunea este “o înţelegere adâncă a oamenilor, lucrurilor, evenimentelor sau situaţiilor, având ca rezultat abilitatea de a alege sau acţiona în aşa fel încât totdeauna să se obţină rezultate optime cu un minim de timp şi energie … Înţelepciunea este de asemenea o intelelegere a ceea ce este adevărat sau drept, însoţită de o judecată optimă pentru a acţiona… Înţelepciunea cere adesea controlul reacţiilor emoţionale (a pasiunilor), în aşa fel că principiile, judecata şi cunoştinţa să aibă întâietate asupra acţiunilor noastre”.
Este “abilitatea sau rezultatul abilităţii de a gândi şi acţionă folosind cunoştinţa, experienţa, înţelegerea, bunul simţ, perceperea.”
”O definiţie filozofică de bază a înţelepciunii, este a folosi în modul cel mai eficient cunoştinţa”

Cineva a spus că este nevoie de înţelepciune ca să poţi înţelege înţelepciunea. Sugerăm aici că nu există om care să poată da un răspuns complet la această întrebare şi iată principalele motive:

  •  Dumnezeu este sursa înţelepciunii de sus. El singur are  o înţelegere adâncă a oamenilor, lucrurilor, evenimentelor sau situaţiilor şi ştie ce este adevărat şi drept. El are de asemenea o înţelegere clară cu privire la Satan şi acţiunile lui. Din această cauză El este singurul care poate să aducă mântuirea, acţionând în aşa fel încât să obţină rezultatele optime, cu minimum de timp şi energie. El este cel care spune ,,Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi, şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.” (1Cor. 1:19)
  •  Satan este sursa înţelepciunii lumeşti. El are de asemenea o înţelegere adâncă a oamenilor, lucrurilor, evenimentelor şi situaţiilor şi prin înţelepciunea lui foloseşte această înţelegere pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile lui. Trebuie să recunoaştem că a obţinut rezultate considerabile. Şi totuşi el însuşi este un amăgit: “Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: "Nimeni nu mă vede!" Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: "Eu şi numai eu.” (Is. 47:10)
  •  Noi oamenii suntem  o creaţie destinată să se cârmuiască conform înţelepciunii de sus, dar, odată înşelată de minciunile aparent înţelepte şi bune de urmat prezentate de Satan, nu mai este capabilă să deosebească dreapta de stânga, binele de rău, adevărul de minciună. Astfel, deşi “Înţelepciunea strigă pe uliţe, (şi) îşi înalţă glasul în pieţe” (Prov. 1:20), omenirea este atât de confuză încât numeşte binele rău şi răul bine.
  •  Ca să putem spune care este deosebirea dintre înţelepciunea de sus şi cea pământească ar trebui să avem înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu. Dar acum cunoaştem în parte şi este înţelept să recunoaştem că “înţelepciunea de sus” este ceva de care, într-o împrejurare sau alta, fiecare dintre noi duce lipsă. Condiţia noastră prezentă cere ca să ne rugăm continuu, “ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă (ne) dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui” (Efes. 1:17).

Suntem, de multe ori, în situaţia de a exclama ca şi apostolul Pavel: “O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Rom. 11:33).

Şi totuşi, avem în noi încredinţarea ca urmaşii adevăraţi ai lui Isus nu sunt în întuneric, şi pot face deosebirea între înţelepciunea de sus şi cea pământească, dacă se lasă călăuziţi de Spiritul lui Dumnezeu, care a fost trimis special pentru a ne conduce în tot Adevărul. Acest spirit este un “duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.” (Is. 11:2; Efeseni 1:8, 3:10). “Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc, au o minte sănătoasă, şi slava Lui ţine în veci.” (Psalmii 111:10).

Iată o Scriptură vrednică de memorat: “Isus a luat cuvântul şi a zis:,,Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.” (Matei 11:25).

Cu această încredinţare, credem că putem prezenta, în cele ce urmează, ca exemplu, diferenţa între înţelepciunea de sus şi cea omenească când ne referim la înfăptuirea a ceea ce toate popoarele doresc, şi anume stabilirea păcii şi bunei învoiri între oameni pe tot cuprinsul pământului.

Începem prin a  afirma că din punctul de vedere a lui Dumnezeu, înţelepciunea lui Satan este nebunie, iar din punctul de vedere a lui Satan, înţelepciunea lui Dumnezeu este nebunie. Vezi 1 Corinteni 1:19-27; 2:1-8; 3:19; 2Cor. 1:12

În consecinţă, înţelepciunea omenească ni se prezintă la ora actuală sub forme destul de impresionante. Liderii omenirii cred că înţeleg oamenii, cauzele problemelor omenirii, şi cred că au găsit direcţiile de acţiune pentru remedierea lor. Propunerile lor sunt atât de înşelătoare încât majoritatea creştinilor o confundă cu înţelepciunea de sus.

Ne gândim aici la strădaniile omenirii de a instaura pacea şi buna-învoirea pe pământ. Satan se prezintă şi aici ca înger de lumină.

Noi ştim că planul lui Dumnezeu este de a înfăptui acest lucru, dar înţelepţii veacului acestuia cred că au găsit calea de înfăptuire lăsându-l pe Dumnezeu pe dinafară. Propunerea este că, observând îndemnurile spre fapte bune şi necesitatea de a ne închina lui Dumnezeu, învăţate în toate religiile, fiecare religie să trăiască conform îndemnurilor de pace şi iubire din propria sa carte şi să respecte celelalte religii, întrucât este doar o diferenţă de “cultura” în ceea ce priveşte felul în care îl percepem pe Dumnezeu şi ne închinăm.

Această propunere pare atât de înţeleaptă, încât unii dintre cei mai eminenţi evanghelişti declară public că oamenii se mântuiesc de fapt prin faptele bune, învăţate de Isus, chiar dacă religia lor nu este bazată pe credinţă în Isus. Se pare că deja majoritatea creştinilor sunt înclinați să accepte această înţelepciune. Într-adevăr intoleranţa religioasă a cauzat şi cauzează multă durere în lume, iar creştinii trebuie să fie primii pentru pace, fapte bune, iubirea şi iertarea semenilor, nu-i aşa? Expunerea lui Iacov din capitolul 3:13-17 este citită ca învăţând exact acest lucru.

Şi totuşi în înţelepciunea Sa, Dumnezeu a văzut ca cea mai eficientă cale pentru instaurarea păcii şi bunei învoiri pe pământ este un copil născut într-o iesle, Isus, pe care l-a făcut apoi “pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.” (1Cor. 1:30) “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:12) Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos (1Cor. 15:22).

Se pare că uităm că “Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.” (Cor. 5:19).

Sunt aceste scripturi un îndemn la intoleranţă religioasă? Din nefericire, de-a lungul istoriei creştinii au folosit aceste scripturi că suport pentru a acţiona în mod intolerant şi necreştineşte, înţelepciunea de sus fiind departe de mintea şi faptele lor.

Ceea ce noi înţelegem prin propovăduirea împăcării în Hristos este acea înţelepciune de sus care ne-ar face capabili să “răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2Cor. 10:5). Pentru aceasta folosim “cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare, pe cari le dă neprihănirea” (2Cor. 6:7). Înţelepciunea de sus ne va permite să recunoaştem care ne sunt duşmanii şi ne va echipa cu armele şi armătura potrivită luptelor pe care trebuie să le purtăm, cu totul deosebite de cele oferite de înţelepciunea pământească. (Rom. 13:12, Efes. 6:11-13).

Porunca lui Isus, care nu este grea, este să ne iubim unii pe alţii, şi zice: “prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:35).

Dacă creştinii ar fi păzit şi împlinit poruncile lui Isus, aceasta s-ar fi dovedit a fi “înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, cari vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: ,,Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!” (Deut. 4:6). Ar fi avut puterea de a răsturna izvodirile minţilor omeneşti şi-a face gândurile roabe ascultării de Cristos. Din nefericire, creştinismul, în general, nu s-a comportat mai vrednic decât Israelul sub lege.

Sperăm că afirmaţiile acestea au sens, în special pentru ce cunosc Scripturile.

Rămâne dar să ne rugăm: “Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalms 90:12) Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea. (Prov. 8:11).

Cineva a spus: “Nu am o părere prea bună despre un om care nu este mai înţelept astăzi decât a fost ieri.”

“Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea, şi cu tot ce ai, dobândeşte priceperea”. (Prov. 4:7)